Abū ‘Alī al-Husayn ibn ‘Abd Allāh ibn Sīnā al-Balkhī (persană ابوعلى سينا/پورسينا Abu Ali Sina sau numele arab: أبو علي الحسين بن عبد الله بن سينا; deseori numit Ibn Sina sau latinizat Avicenna; ) a fost filosof, scriitor, medic și cercetător al naturii șiit de origine tadjic . Era interesat de mai multe domenii, printre care astronomia, alchimia, chimia și psihologia. S-a născut la 7 august 980, la Afshéna, lîngă Buhara în Persia (acum în Uzbekistan) și a murit la Hamadan, în Iran, în august 1037.
Era denumit de arabi, „al treilea Aristotel”.
Din cele 450 de lucrări despre care se crede că a scris, în jur de 240 au supraviețuit, inclusiv 150 despre filosofie și 40 despre medicină. A dezvoltat în mod creator unele dintre elementele înaintate ale gîndirii aristotelice. El afirmă că lumea există dintotdeauna, ca și Dumnezeu, din care ar proveni nu ca o creație, cum susțineau teologii ci ca o emanație. A afirmat existența unei legături indisolubile între materie și mișcare și a unei legități naturale universale.
Cele mai faimoase lucrări ale sale sunt Cartea vindecării, o enciclopedie filosofică și științifică și Canonul Medicinii, o enciclopedie medicală care a devenit un text medical standard în multe universități medievale și a rămas în uz până în 1650.
Avicenna a avut o contribuție substanțială în domeniul științelor naturii (al mecanicii, mineralogiei, botanicii, zoologiei etc) contribuind la pregătirea științei experimentale moderne. Opera sa medicală a stat timp de cinci secole la baza studiului medicinii, atît în Orient cît și în Occident.
Pe lângă filozofie și medicină, corpusul lui Avicenna include scrieri despre astronomie, alchimie, geografie și geologie, psihologie, teologie islamică, logică, matematică, fizică și opere de poezie
Lucrările sale au început să fie traduse în latină în prima jumătate a secolului al XII-lea.
Viața și scrierile lui Avicenna Avicenna este o corupție latină a patronimului arab Ibn Sīnā (Avicenna), însemnând „Fiul lui Sina”. Cu toate acestea, Avicenna nu era fiul, ci strănepotul unui om pe nume Sina. Numele său formal în arabă era Abū ʿAlī al-Ḥusayn bin ʿAbdullāh ibn al-Ḥasan bin ʿAlī ibn Sīnā al-Balkhi al-Bukhari (Abu Ali al-Husayn ibn Abdullah ibn al-Hasan ibn Ali ibn Sina al-Balkhi al- Bukhari).
Avicenna s-a născut în anul 980 în Afshana, un sat de lângă Bukhara (Uzbekistanul de astăzi), capitala dinastiei persane a Samanizilor. Mama sa, pe nume Sitāra, era din Bukhara. În timp ce, potrivit majorității cărturarilor, cea mai mare parte a membrilor familiei lui Avicenna erau sunniți, tatăl său, Abdullāh, era un cărturar respectat din Balkh (în actualul Afganistan) care e posibil să se fi convertit la șiismul ismailit sau să fi rămas sunnit. Când Avicenna avea cinci ani, s-a născut fratele său mai mic, Mahmoud. Avicenna a început mai întâi să învețe Coranul în așa fel încât, la vârsta de zece ani, îl memorase în întregime.
A învățat aritmetica indiană de la un cărturar indian, Mahmoud Massahi, și a început să învețe mai multe de la un erudit rătăcitor care își câștiga existența din vindecarea bolnavilor. De asemenea, el a studiat Fiqh (jurisprudența islamică) sub îndrumarea eruditului sunnit Hanafi Ismail al-Zahid.
În adolescență, el a fost foarte tulburat de Metafizica greacă a lui Aristotel, pe care nu a putut să o înțeleagă până nu a citit comentariul lui Al-Farabi asupra operei.
El și-a îndreptat atenția către medicină la doar 16 ani și nu numai că a învățat teoria medicală, dar a asistat ca voluntar bolnavii, descoperind prin practică noi metode de tratament. Adolescentul a constatat că „Medicina nu este o știință dură și spinoasă, precum matematica și metafizica, așa că am făcut progrese mari în curând; am devenit un doctor excelent și am început prin a trata pacienții, folosind remedii aprobate”. Faima medicului tânăr s-a răspândit rapid și a tratat mulți pacienți fără a cere răsplată.
Prima numire a lui Avicenna ca medic a fost în timpul vieții emirului Nuh II, care i-a datorat recuperarea după o boală periculoasă (997). Principala recompensă primită de Avicenna pentru acest serviciu a fost accesul la biblioteca regală a Samanizilor, binecunoscuți patroni ai burselor și cărturarilor. Când biblioteca a fost distrusă de un incendiu nu după mult timp, dușmanii lui Avicenna l-au acuzat că a ars-o, pentru a ascunde pentru totdeauna sursele cunoștințelor sale. Între timp, și-a ajutat tatăl în îndeplinirea sarcinilor sale de serviciu, dar a găsit încă timp pentru a scrie unele dintre primele sale lucrări.
La 22 de ani, Avicenna și-a pierdut tatăl. Dinastia Samanidă a ajuns la sfârșitul ei în decembrie 1004. Avicenna pare să fi refuzat ofertele lui Mahmud din Ghazni și a mers spre vest către Urgench în Turkmenistanul modern, unde vizirul, considerat un prieten al cărturarilor, i-a acordat o bursă lunară. Cu toate acestea, plata era mică, așa că Avicenna a rătăcit din loc în loc prin orașele Nishapur și Merv până la granițele Khorasan, căutând o deschidere față de talentele sale. Qabus, conducătorul generos al Tabaristanului, el însuși poet și cărturar, pe lângă care Avicenna se așteptase să găsească un refugiu, era cam la acea dată (1012) îngrijorat de trupele sale care se revoltaseră. Avicenna a fost în acest moment afectat de o boală severă. În cele din urmă, la Gorgan, lângă Marea Caspică, Avicenna s-a întâlnit cu un prieten, care a cumpărat o locuință lângă propria casă în care Avicenna a ținut prelegeri despre logică și astronomie . Mai multe dintre tratatele sale au fost scrise pentru acest patron, iar începutul canonului său de medicină datează și din șederea sa în Hyrcania.
Avicenna s-a stabilit ulterior la Rey, în vecinătatea Teheranului de astăzi. Se spune că aproximativ treizeci dintre lucrările mai scurte ale lui Avicenna au fost compuse în Rey. Conflictele constante care s-au declanșat la curte, l-au obligat însă pe savant să renunțe la locul respectiv. După o scurtă ședere la Qazvin, a călătorit spre sud până la Hamedan. Avicena a fost ridicat aici chiar la rangul de vizir. Perioada aceasta, deși plină de evenimente perturbatoare, nu l-au reținut pe Avicenna din studiile și învățătura sa. În fiecare seară, extrase din marile sale opere, Canonul și Sanatio, au fost dictate și explicate elevilor săi. La moartea emirului, Avicenna a încetat să mai fie vizir și s-a ascuns în casa unui farmacist, unde, cu o asiduitate intensă, a continuat compoziția operelor sale.
Între timp, îi scrisese lui Abu Ya'far, prefectul orașului dinamic Isfahan, oferindu-și serviciile. Noul emir al Hamadanului, aflând despre această corespondență și descoperind unde se ascundea Avicenna, l-a încarcerat într-o cetate. Între timp, războiul a continuat între conducătorii din Isfahan și Hamedan; în 1024, primul a capturat Hamedan și orașele sale, expulzând mercenarii tadjici. După trecerea furtunii, Avicenna s-a întors cu emirul la Hamedan și și-a continuat munca literară. Mai târziu, însă, însoțit de fratele său, un elev preferat și de doi sclavi, Avicenna a scăpat din oraș îmbrăcat în veșmânt de ascet sufit. După o călătorie periculoasă, au ajuns la Isfahan, fiind primiți cu căldură de conducătorul regiunii.
Restul de zece sau doisprezece ani din viața lui Avicenna au fost petrecuți în slujba domnitorului Kakuyid Muhammad ibn Rustam Dushmanziyar (cunoscut și sub numele de Ala al-Dawla), pe care l-a însoțit ca medic și consilier general literar și științific, chiar și în numeroasele sale campanii.
În acești ani, a început să studieze probleme literare și filologie, motivat fiind, se spune, de critici asupra stilului său. O colică severă l-a afectat pe Avicenna, și nu după multă vreme boala a revenit. A ajuns cu greu la Hamedan, unde, deși boala câștiga teren, a refuzat să țină regimul impus și s-a resemnat cu soarta sa.
Prietenii lui l-au sfătuit să încetinească și să ia viața moderat. El a refuzat, însă, afirmând că: „Prefer o viață scurtă cu lățime decât una îngustă cu lungime”. Pe patul de moarte l-a apucat remușcarea; și-a dăruit bunurile săracilor, a restabilit câștiguri nedrepte, și-a eliberat sclavii și a citit Coranul la fiecare trei zile până la moartea sa. A murit în iunie 1037, la 56 de ani, în luna Ramadan, și a fost înmormântat chiar în Hamedan, Iran.
Avicenna a creat un corpus extins de lucrări într-o perioadă cunoscută sub numele de Epoca de Aur Islamică, în care traducerile textelor greco-romane, persane, indiene și bizantine au fost studiate pe larg. Textele greco-romane traduse de școala Kindi au fost comentate, redactate și dezvoltate substanțial de intelectualii islamici, care au creat, de asemenea, și sisteme matematice persane și indiene, astronomie, algebră, trigonometrie și medicină. Dinastia Samanidă din partea de est a Persiei, Provincia Khorasan și Asia Centrală, precum și dinastia Buyid în partea de vest a Persiei și Irak, au oferit o atmosferă propice pentru dezvoltarea științifică și culturală. Sub Samanizi, Bukhara a rivalizat cu Bagdad ca o capitală culturală a lumii islamice. Acolo, studiul Coranului și al Hadith-ului a prosperat. Filosofia, Fiqh și teologie ( kalaam) au fost dezvoltate în continuare, cel mai vizibil de către Avicenna. Al-Razi și Al-Farabi Avicenna a avut acces la marile biblioteci din Balkh, Khwarezm, Gorgan, Rey, Isfahan și Hamadan. Diverse texte (cum ar fi „Ahd cu Bahmanyar”) arată că a dezbătut teme filosofice cu cei mai mari cărturari ai vremii. Aruzi Samarqandi descrie cum, înainte ca Avicenna să părăsească Khwarezm, îi întâlnise pe Al-Biruni (un cunoscut om de știință și astronom), Abu Nasr irakian (un renumit matematician), Abu Sahl Masihi (un filosof respectat) și Abu al-Khayr Khammar (un mare medic).
Destinul îl aruncase pe Avicenna într-una din tumultoasele perioade din istoria Iranului, când noile elemente turcești schimbau dominația iraniană din Asia Centrală, iar dinastiile locale iraniene încercau să obțină o independență politică față de Califatul abbasid de la Bagdad.
Însă puterea de concentrare și înzestrarea intelectuală a lui Avicenna au fost într-atât de puternice încât a fost capabil să își continuie munca de creație, nelăsându-se deloc influențat de turbulențele exterioare.
Lista lucrărilor Tratatele lui Avicena au influențat gânditorii musulmani de mai târziu în multe domenii, inclusiv teologie, filologie, matematică, astronomie, fizică și muzică. Lucrările sale au numărat aproape 450 de volume pe o gamă largă de subiecte, dintre care aproximativ 240 au supraviețuit. 150 de volume din aceste lucrări rămase, se concentrează pe filozofie, și 40 dintre ele se concentrează pe medicină. Cele mai faimoase lucrări ale sale sunt Cartea vindecării și Canonul medicinii.
Avicenna a scris cel puțin un tratat de alchimie, dar altele i-au fost atribuite în mod fals. Logica sa, Metafizica, Fizica și De Caelo sunt tratate care oferă o viziune sinoptică a doctrinei aristotelice, deși metafizica demonstrează o abatere semnificativă de la marca neoplatonismului cunoscută sub numele de aristotelianism în lumea lui Avicenna. Filozofii arabi au sugerat ideea că Avicenna a încercat să „re-aristotelianizeze” filosofia musulmană în întregime, spre deosebire de predecesorii săi, care au acceptat confuzia operelor platonice, aristotelice, neo și platonice medii transmise în lumea musulmană.