Gheorghe Păun () este matematician, informatician și om de cultură român, membru titular al Academiei Române și membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, scriitor de non-ficțiune, de popularizare a matematicii, jocuri logice și de literatură (proză scurtă, roman, poezie, eseu, memorii).

Biografie

Urmează școala generală în comuna natală (1957-1965), Liceul „Vlaicu Vodă” Curtea de Argeș (1965-1969), Facultatea de Matematică a Universității din București (1969-1974). A obținut doctoratul în matematică la Universitatea din București în anul 1977, cu lucrarea „Simularea unor procese economice cu ajutorul teoriei limbajelor formale”, având drept coordonator pe matematicianul român Solomon Marcus.

A fost cercetător la Universitatea din București, iar din 1990 până în 2015 când s-a pensionat a fost cercetător științific principal gradul I la Institutul de Matematică al Academiei Române IMAR. Numeroase burse și stagii de cercetare în Germania ((Magdeburg, Bursă Humboldt, 1992-93), Finlanda (Turku), Olanda (Leiden), Spania (Tarragona, Sevilla, Madrid), China (Wuhan), Japonia (Tokyo), Franța, Italia, Polonia, Ungaria, Austria etc., vizite repetate la universități și grupuri de cercetare din 40 de țări.

A ținut conferințe la peste 120 de universități și a avut numeroase invitații la conferințe internaționale.

Principalele sale domenii de cercetare sunt teoria limbajelor formale și aplicațiile sale, lingvistică computațională, calcul bazat pe ADN și calcul celular/membranar. Calculul membranar (engl. Membrane Computing) a fost inițiat de el în 1998, aceste modele purtând numele de sisteme P (engl. P Systems, cu P de la Păun).The P Systems WebpageÎn 2016 a fost înființată International Membrane Computing Society (IMCS), http://imcs.org.cn/, al cărui președinte de onoare este. Din 2019, sub egida IMCS, Springer-Verlag publică Journal of Membrane Computing (https://www.springer.com/journal/41965).

Autor extrem de prolific și complex, a publicat peste 500 de articole științifice Articole științifice publicate de G. Păun multe dintre ele în colaborare cu peste 100 de cercetători din țară și din lume, și peste 60 de cărți: 11 cărți de matematică și informatică, 5 cărți de popularizare a științei, 10 cărți despre jocuri logice, 35 de cărți de literatură (SF, romane, memorii și poezie, eseuri). Cărți publicate de G. Păun A editat peste 120 de volume colective de specialitate și cărți de cultură. Unele dintre cărțile sale au fost traduse în limbile japoneză, chineză, rusă, engleză, maghiară, italiană.

A fost sau este membru în colectivele editoriale a peste 25 de reviste internaționale și este implicat în comitetele de program și organizare a mai multor conferințe internaționale și workshop-uri.

A introdus jocul de GO în România, după 1982: rubrici, cărți, cluburi, competiții; a fost primul președinte al Federației Române de GO (https://frgo.ro/).

În prezent, este redactorul-șef al revistei lunare de cultură Curtea de la ArgeșRevista Curtea de la Argeș , sub egida căreia editează Biblioteca Revistei Curtea de la Argeș (până la finalul anului 2025, au apărut 46 de volume în această serie).

În 1997 a fost ales membru corespondent, iar în 2012 a fost ales membru titular al Academiei Române. La 24 octombrie 2012 și-a susținut discursul de recepție cu titlul „Căutând calculatoare în celula biologică. După douăzeci de ani”. Răspunsul la discurs a fost rostit de academicianul Solomon Marcus.

Din 2006 este membru titular al Academiei Europei.Academia Europaea Din 2023 este membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei (https://asm.md/).

Academicianul Gheorghe Păun se bucură de o excepțională vizibilitate și recunoaștere internațională, opera sa având peste 31.300 de citări.Recunoașterea unei vizibilități internaționale excepționale - Dr. Gheorghe Păun. Din anul 2009 a fost inclus de Thompson Institute for Scientific Information, (ISI), în categoria "highly cited researcher" și conform https://research.com/scientists-rankings/computer-science/ro este cel mai citat informatician din România, numele său apărând în peste 500 de publicații științifice cotate ISI la finele anului 2026.

Domeniul pe care l-a inițiat în 1998 (DNA computing, membrane computing) a fost inclus în ediția revizuită a Mathematics Subject Clasification (MSC2020, p. 119) ca 68Q07 Biologically inspired models of computing[vezi și https://zbmath.org].

Lucrări publicate Monografii originale de informatică (teoretică) Mecanisme generative ale proceselor economice, Editura Tehnică, București, 1980 Gramatici matriciale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981 Gramatici contextuale, Editura Academiei, București, 1982 Probleme actuale în teoria limbajelor formale, Editura Șțiințifică și Enciclopedică, București, 1984 Paradoxurile clasamentelor, Editura Șțiințifică și Enciclopedică, București, 1987 (în colaborare cu J. Dassow, Germania) Regulated Rewriting in Formal Language Theory, Akademie-Verlag, Berlin, 1989, Springer-Verlag, Berlin, Heidelberg, 1989. (în colaborare cu E. Csuhaj-Varju, Ungaria; J. Dassow, Germania; J. Kelemen, Cehoslovacia) Grammar Systems. A Grammatical Approach to Distribution and Cooperation, Gordon and Breach, seria Topics in Computer Mathematics, London, 1994. Marcus Contextual Grammars, Kluwer, Boston, Dordrecht, London, 1997. (în colaborare cu G. Rozenberg, A. Salomaa) DNA Computing. New Computing Paradigms, Springer-Verlag, Heidelberg, 1998, Springer-Verlag, Tokyo, 1999 (traducere în japoneză), Mir, Moscova, 2004 (traducere în rusă), Tsinghua Univ. Press, Beijing, 2004 (traducere în chineza simplificată). (în colaborare cu C. Calude) Computing with Cells and Atoms. An Introduction to Quantum, DNA and Membrane Computing, Francis and Taylor, London, 2000. Membrane Computing. An Introduction, Springer-Verlag, Berlin, 2002 (tradusă în chineză în 2012).

Cărți de cultură științifică (în colaborare cu C. Calude) Modelul matematic – instrument și punct de vedere, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982. Din spectacolul matematicii, Editura Albatros, București, 1983. Între matematică și jocuri, Editura Albatros, București, 1986; reeditată sub titlul Jocuri și matematică, vol. I, la Editura Tehnică, București, 2000. Matematica? Un spectacol!, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988. Jocuri și matematică, vol. II, Editura Tehnică, București, 2000. Jocuri și matematică, vol. III, Editura Tehnică, București, 2001. Inteligența artificială în context istoric. Puncte de vedere, Editura Eikon, București, 2025.

Cărți literare Sfera paralelă, Editura Albatros, Colecția Fantastic Club, București, 1984 (povestiri scurte: Planeta natală; Printre noi...; Ultima cursă; Piatra soarelui; Sabotorii; Cosașii; Pădurea; Sfera paralelă; Poarta Nebunului). Generoasele cercuri, Editura Albatros, București, 1989 (povestiri): Cândva, în parc; Spirale; Un caz rezolvat; Duelul; Baladă; Dispariția unui vânzător de lozuri; Ieșind de la cinematograg; Capcana). O mie nouă sute nouăzeci și patru (sau 1994, continuare a romanului 1984 de G. Orwell), Editura Ecce Homo, București, 1993 (roman; traducere în engleză, Nineteen Ninety-Four, or The Changeless Change, Minerva Press, Londra, 1997, și în maghiară, 1994. Avagy a változás, amely nem változtat semmit, Ed. Pont Kiado, Budapesta, 2008). Oglinzi mișcătoare, Editura Scripta, București, 1994 (roman). Hotel Anghila, Editura Scripta, București, 1994 (roman). Nemiloasele cercuri, Editura Meșterul Manole, Curtea de Argeș, 2004 (povestiri, selecție din Sfera paralelă și Generoasele cercuri). Lotta, Editura Paralela 45, Pitești, 2005 (roman; traducere în italiană în 2013). Ultima saună, Editura Dacpress, Curtea de Argeș, 2006 (roman). Inscripții pe un bilet de tren, Editura Fundației Orient-Occident, București, 2007 (poeme în proză). Teama de toamnă, Editura Tiparg, Pitești, 2009 (versuri). De-a viața, Editura Tiparg, Pitești, 2009 (versuri). Haina arlechinului/L’habit de l’arlequin, Editura Tiparg, Pitești, 2009 (volum bilingv, româno-francez, selecție din volumele anterioare și traducere de Paula Romanescu). Guadalquiviria, Editura Vergiliu, București, 2009 (versuri, volum bilingv, româno-spaniol, cu traducerea în limba spaniolă de Maria Calleya). Lumea văzută de un matematician, Editura Arefeana, București, 2009 (eseuri). Privind peste umăr. Memorii premature, Editura Tiparg, Pitești, 2010. Cactus de veghe, Editura Tiparg, Pitești, 2011 (epigrame, împreună cu caricaturi de Cucu Ureche). Cărți și autori, Editura Tiparg, Pitești, 2012 (cronici de carte). De trecere și petrecere, Editura Tiparg, Pitești, 2013 (versuri). Vedere de pe Dealul Olarilor, Editura Ars Docendi, București, 2014 (tablete critic-umoristice). Cactus de veghe II, Editura Tiparg, Pitești, 2014 (epigrame, împreună cu caricaturi de Cucu Ureche). Ceasornicar de curcubeie, Editura Detectiv Literar, București, 2014 (versuri, antologie). Seniori ai culturii, I, (ed.), Editura Tiparg, Pitești, 2014. Vedere de pe Dealul Olarilor II, Editura Ars Docendi, București, 2016 (tablete critic-umoristice). Cactus de veghe III, Editura Tiparg, Pitești, 2016 (epigrame, împreună cu caricaturi de Cucu Ureche). 77 de editoriale, Editura Tiparg, Pitești, 2017 (editoriale apărute în revista Curtea de la Argeș). Vedere de pe Dealul Olarilor III, Ed. Ars Docendi, București, 2018 (tablete critic-umoristice). Seniori ai culturii, II (ed.), Editura Tiparg, Pitești, 2019. Lacrima Anei. Antologie, Editura Tiparg, Pitești, 2019, La curtea lui Urmuz, I, Editura Argeș Expres, Pitești, 2020. La curtea lui Urmuz, II, Editura Argeșul, Pitești, 2021 La curtea lui Urmuz, III, Editura Biscara, București, 2022 Seniori ai culturii, III (ed.), Editura Tiparg, Pitești, 2022. URMUZ, Pâlnia și Stamate X 24, Editura Bibliostar, Râmnicu Vâlcea, 2022. Anul Urmuz 2023, Editura Biscara, București, 2023. Alte 77 de editoriale, Editura Eikon, București, 2023 (editoriale apărute în revista Curtea de la Argeș).

Cărți de jocuri logice Inițiere în GO, Recoop, București, 1985 (ediția a doua – 1986, ediția a treia – 1988, ediția a patra, la Editura Tehnică, București – 2000, ediția a cincea, la Editura Bibliostar, Râmnicu Vâlcea – 2017). Soluții pentru 50 de jocuri logice solitare, Recoop, București, 1987 (ediția a doua – 1989). 250 de probleme de GO, Recoop, București, 1987 (ediția a doua – 1989). Cartea jocurilor (coordonator și coautor), Recoop, București, 1988. Jocuri logice competitive, Editura Sport-Turism, București, 1989. (în colaborare cu I. Diamandi) 40 de jocuri în BASIC, Recoop, București, 1993. Teoria chibritului. 234,5 probleme logico-distractive, Editura Tehnică, București, 1999. Logică distractivă. 256 de probleme, Editura Tehnică, București, 2000. Jocuri cu cărți, Editura Tehnică, București, 2000.

Cărți (de informatică-matematică) editate - selecție Mathematical Aspects of Natural and Formal Languages, World Scientific Publishing, Singapore, 1994 (492 + x pagini). Mathematical Linguistics and Related Topics, Editura Academiei Române, București, 1995 (364 + xii pagini). Artificial Life: Grammatical Models, The Black Sea University Press, București, 1995 (276 + xii pagini). (cu A. Salomaa) New Trends in Formal Languages: Control, Cooperation, Combinatorics., Lecture Notes in Computer Science 1218, Springer-Verlag, Berlin, 1997 (466 + x pagini). Computing with Bio-Molecules. Theory and Experiments, Springer-Verlag, Singapore, 1998 (358 + x pagini). (cu A. Salomaa) Grammatical Models of Multi-Agent Systems, Gordon and Breach, London, 1999 (372 + xii pagini). (cu J. Karhumaki, H.A. Maurer, G. Rozenberg) Jewels are Forever, Springer-Verlag, Berlin, 1999 (380 + xxx pagini). (cu G. Ciobanu) Foundamentals of Computing Theory ’99, Proceedings of the FCT Conf., Iași, 1999, Lecture Notes in Computer Science, 1684, Springer-Verlag, Berlin, 1999 (570 + x pagini).