Nichita Smochină (n. 14/27 martie 1894, în satul Mahala, suburbie a orașului Dubăsari, gubernia Herson, Imperiul Rus – d. 14 decembrie 1980, București) a fost jurist, filozof al dreptului, publicist, istoric, etnograf, folclorist, antropolog, sociolog, slavist, profesor, membru de onoare al Academiei Române.Ilie Gulca, „Cine se teme de Nichita Smochină?”, Jurnalul de Chișinău A fost unul dintre doctorii în Drept de la Paris.
A fost decorat post-mortem de către președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cu „Ordinul de Onoare”.
Mama sa a fost împușcată de către sovietici deoarece ținea sub o icoană o revistă cu poezii în limba română ale fiului său.Nichita Smochinǎ Memorii
Biografie Originile și viața timpurie Nichita Smochină s-a născut într-o familie de țărani înstăriți, descendenți ai răzeșilor români, la hotarele Moldovei istorice.Ion Constantin,Gherman Pântea între mit și realitate, p.237 După cum el însuși a relatat mai târziu, pe malul estic al Nistrului, o adevărată „California românească" trăia o comunitate românească înfloritoare.Iordan Datcu "Memoriile lui Nichita Smochină", in Caiete Critice, Nr. 10/2010, p.15–16 Cercetările sale de mai târziu au arătat că prezența românească în acest teritoriu datează din Evul Mediu. Potrivit lui, au existat două etape principale în domeniul migrației și instalarea țăranilor moldoveni în acest teritoriu, care a devenit patria lor. Prima a fost în timpul domniei lui Duca Vodă la sfârșitul secolului al 17-lea, iar a doua sub împărăteasa Ecaterina cea Mare.Nicolae Băieșu, "Observații privind cultura populară a românilor de la est de Nistru, de Bug, din Nordul Caucazului" , in the Moldovan Academy of Sciences Akademos, Nr. 2 (13), June 2009, p. 104–112 p.104 Smochină a vorbit în detaliu despre coloniile românești din secolul 18, care au ajuns până la est ca Oleksandriya. Smochină însăși era descendent ai răzeșilor români, originari din Moldova,Constantin, p.237 și care vorbeau o variantă arhaică a limbii române despre care istoricul literar Alexandru Husar, care s-a întâlnit cu Smochină în 1940, spunea ca "mi se părea o minune a limbii române." Vasile Iancu, "Al. Husar: 'Caracterul dă autoritate sacerdoțiului critic' " , in România Literară, Nr. 24/2005 A învățat mai întâi la școala din sat. A terminat apoi cu „Foaie cu laudă” (nagrada clasa a I-a) și medalie de aur, liceul rus din Dubăsari, la 15 iunie 1910. În ianuarie 1912 s-a însurat cu Agapia Ciobanu și s-au născut primii doi copii, Claudia și Alexandru.Aurel Strungaru Nichita Smochină 35 de ani de la trecerea în neființă, Odată cu începerea Primul Război Mondial, Nichita a fost mobilizat în armata țaristă și din 4 februarie 1915 a luptat pe frontul de est, împotriva germanilor, ca telegrafist. S-a remarcat în lupte și a fost decorat, la 8 noiembrie 1915, cu Medalia Sfântul Gheorghe gradul IV cu inscripția „pentru vitejie”. Datorită studiilor pe care le avea la 15 noiembrie 1915 a fost trimis la Școala de ofițeri „Marele Duce Mihail Nicolaevici" de la Tevala, un orășel mic din munții Transcaucaziei care depindea de Tiflis. După absolvirea școlii a fost căpitan în Regimentul 3 de Grăniceri din Tiflis, între 15 ianuarie 1915 și 29 ianuarie 1918. A fost comandant de batalion. A luptat pe frontul din Persia și Turcia și a fost decorat cu mai multe Ordine printre care și Crucea Ordin „Sfântul Gheorghe", fiind înnobilat de către țarul Nicolae al II-lea.Ana Brăiescu, „O viață închinată idealurilor naționale” , „Biblioteca Științifică Centrală „A. Lupan” a Academiei Științe a Moldovei" În Sala „Sfântul Gheorghe” din Kremlin la poziția 92 este trecut „Smochină Nichita Parfenievici, Cavaler al Sfântului Gheorghe”. În mai 1917 a participat la Congresul popoarelor ne ruse din Caucaz, unde a solicitat facilități pentru moldoveni. Plecat cu o misiune la Petrograd s-a întâlnit cu Lenin, pe care îl ascultase vorbind despre autodeterminarea popoarelor. La întrebarea lui Smochină, ce va fi cu moldovenii în viitoarea configurație socială, Lenin îi răspunde: “Dumneavoastră moldovenii nu aveți niciun interes să luptați de partea Rusiei, care de veacuri a înrobit poporul vostru. Moldovenii din punct de vedere cultural se găsesc mult înaintea rușilor. De aceea constituiți-vă în regimente naționale moldovenești și cu baioneta în mână cuceriți și consimțiți libertatea pe care nimeni nu o va face cadou poporului. Vă plângeți că nu aveți niciun răspuns la problema voastră națională, eu va răspund însă categoric: limba maternă. Înființați școala națională proprie și presa națională moldovenească. Rețineți, prin forțe proprii sunteți obligați să vă creați școala moldovenească și, repet presa. Inspirați-vă de la românii voștri de același sânge.”Nichita Smochinǎ Memorii, p. 154-156Daniel-Nicolae Chelaru, Rafael Dorian Chelaru, Octavian Dascăl, „Nichita Smochină de vorbă cu Lenin", „Magazin Istoric", iunie 2000, pag.16-17.
Republica Populară Ucraineană și refugiul în România Smochină a revenit la locul său de origine, în nou constituita Republica Populară Ucraineană și a început să apere interesele românilor. În decembrie 1917 s-a implicat împreună cu Gheorghe Mare, în organizarea Congresul moldovenilor transnistreni de la Tiraspol, unde au fluturat tricolorul românesc. Smochină a declarat: "Ne iubim țara noastră atât de mult, încât chiar și icoanele noastre se uite spre România." Nicolae Dabija, "Trei culori..." , in Literatura și Arta, 27 octombrie 2011 În anul 1918 a fost ales președinte (prefect) al Земствей (județului) și deputat în „Pада” Centrală (Parlamentul) de la Kiev, capitala Ucrainei.Datcu, p.16 Ca prefect a încercat să prevină distrugerea ordinii sociale și militare. În Rada Centrală a susținut necesitatea acordării de drepturi pentru populația românească și s-a opus cu tărie ministrului Vinicenko care pregătea invadarea și anexarea Basarabiei. După ocuparea Transnistriei de către „Armata Roșie" a fost declarat „persona non grata" și implicit condamnat la moarte. Ajutat de rude și prieteni a trecut, cu soția Agafia, Nistrul înghețat în Basarabia, la 24 decembrie 1919, dar fǎrǎ cei doi copii. Nichita, obișnuit cu legalitatea s-a prezentat autorităților, căci altfel ar fi „spion sau alt răufăcător”. Cei doi au fost opriți la pichetul grănicerilor și spre disperarea lor, la miezul nopții în ziua întâi de Crăciun au fost dați „înapoi pe malul iadului comunist”. A fost sfătuit de un sergent de grăniceri ca, data viitoare, să meargă direct la Chișinău. Înapoi în Transnistria a fost ascuns de neamuri și cunoștințe. Nichita a mers și la Odesa pentru a găsi alte variante, dar până la urmă a reușit să treacă în România, împreună cu Agafia, Nistrul înghețat pe la Doroțcaia, la mijlocul lunii ianuarie.
Anii de studiu de la Iași În ianuarie 1922 a susținut, la Universitatea din Iași, examenul de echivalare și a obținut diploma de absolvire a cursurilor liceale, secția modernă. S-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie și la Facultatea de Drept. În timpul studiilor universitare a desfășurat o activitate fructuoasă în rândul studenților, fiind vicepreședinte al Comitetelor Societăților studenților de la facultățile de Litere și de Drept. A colaborat la „Tribuna Românilor de peste Hotare”, „Arhiva de Iași”, „Calendarul Ligii Culturale”, „Viața Basarabiei”. Din inițiativa sa, la 21 ianuarie 1921 s-a constituit „Comitetul de Ajutorare a românilor de peste Nistru” și împreună cu ministrul pentru Basarabia, Pan Halippa, a obținut fonduri de ajutorare, spații de cazare și locuri de muncă pentru refugiații din Transnistria. La recomandarea lui Pan Halippa în luna iunie 1921 a plecat la București pentru a informa Guvernul României asupra evenimentelor din Transnistria, (arestări, asasinate, etc.). A fost primit de primul ministru Take Ionescu, care cunoștea activitatea desfășurată de Nichita Smochină în Rada Ucrainei și a discutat cu Constantin Stere, cu generalul Averescu și cu Ionel Brătianu. În luna iunie 1922 a prezentat regelui Ferdinand un memoriu al „Comitetului de Ajutorare a românilor de peste Nistru”, semnat de Pantelimon Halippa, ca președinte și Nichita Smochină, ca secretar, pentru ajutorarea transnistrenilor și plasarea elevilor în școli. Drept urmare, mulți elevi transnistreni au fost plasați, gratuit, în școlile din România, o parte din aceștia ajungând personalități ale științei și culturii. La începutul anului 1922 i-a trimis profesorului Nicolae Iorga o scrisoare, solicitându-i sprijinul pentru transnistreni. Acesta a publicat-o în „Neamul Românesc”, nr. 98 din 5 mai 1922, intitulând-o „Transnistriana". A mers la Congresul „Ligii Culturale” de la Curtea de Argeș, unde la a prezentat Congresului, din memorie, conținutul scrisorii. După congres a devenit colaborator ale revistelor „Neamul Românesc” și „Ramuri” ale profesorului Nicolae Iorga, care îl va sprijini.Nichita Smochină Memorii p. 229 În anul 1925 Nichita Smochină a obținut licența în Filosofie și licența în Drept. La 14 iunie 1926, după aproape 7 ani a reușit să-și recupereze cei doi copii din Transnistria.Nichita Smochină, Memorii p. 235 S-a înscris la doctorat, la Universitatea din Iași și a susținut examenele pentru primii 2 ani. Între anii 1929 și 1930 a urmat Seminarul Pedagogic Universitar al Facultății de Litere și Filosofie din Iași, pe care l-a absolvit la 29 martie 1930. În toată perioada studenției, pentru a putea asigura traiul familiei a lucrat, fiind secretar al Universității din Iași.
Studii de doctorat la Sorbona În anul 1930 a obținut o bursă pentru doctorat la Universitatea Sorbona, Paris. Între 1930 și 1934 a pregătit teza de doctorat. A fost profesor de limba română, din septembrie 1930 până în 1934 la „Ecole pour la Propagation des Langues Etrangeres en France”, „Sociétés Savantes”, școală de studiu a limbilor străine din cadrul Universității „Sorbona"Nichita Smochinǎ Memorii p. 307 și membru al „École Roumaine en France”, (Școala Română de la Fontenay-aux-Roses), condusă de Nicolae Iorga, între 1931 și 1934. Perioada pregătirii tezei de doctorat a fost folosită pentru publicarea unor lucrări științifice și a desfășurat o intensă activitate de prezentare a situației popoarelor subjugate din URSS. A prezentat în conferințe și articole situația grea a popoarelor din URSS, în special a românilor. A luptat cu armele care i-au stat la îndemână, argumentele științifice. La Paris, a ținut o serie de conferințe despre românii din Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească. A publicat, sub pseudonimul Mihai Florin, articole despre masacrele sovietice împotriva românilor transnistreni. Aceștia, din cauza terorii, abandonau tot avutul și se refugiau în România, cu riscul de a fi omorâți de grănicerii sovietici. A făcut publică lista celor 14 persoane care alcătuiau Guvernul R.S.S.A.M. în care se regăsea doar un singur nume românesc, Negruță, țăran din județul Ananiev, lipsit de autoritate. Acesta fusese ales numai ca să fie și un moldovean în guvern, cu toate că populația majoritară este românească. S-a întâlnit cu o serie de lideri ai emigrației din Ucraina, Rusia, Georgia, Azerbaidjan etc., a colaborat cu Auber Theodore președintele „Internaționalei anti Comintern” și a participat activ la conferințe și dezbateri. A fost urmărit în permarnență de agenții sovietici din Paris și s-a încercat intimidarea lui. În septembrie 1930 a participat la lucrările Ligii Națiunilor de la Geneva, unde a luat cuvântul în cadrul Comisiei a șasea a minorităților și, la propunerea sa, în darea de seamă a Congresului, s-a introdus formula „alte minorități românești de circa 2 milioane, care trăiesc în afara graniței României”. La Geneva a fost remarcat de Nicolae Titulescu. Cu ocazia unei vizite făcute la Paris, de Nicolae Titulescu și Ion Mihalache, în septembrie 1933 au avut o discuție pe tema relațiilor cu U.R.S.S., iar aceștia l-au sfătuit să fie mult mai prudent și mult mai reținut în cuvântările și lucrările antisovietice.