Grigore Eliescu (n. 25 ianuarie 1898, București – d. 26 august 1975, București) a fost un entomolog, silvicultor și naturalist român, doctor docent în științe biologice, membru corespondent al Academiei Române din 1948.

Studii

A absolvit Facultatea de Științe, Secția științele naturale, la București, iar apoi și-a continuat studiile la München, unde a obținut doctoratul în 1930.

Activitatea didactică și științifică

A fost profesor universitar de entomologie, zoologie și protecția pădurilor la Catedra de botanică și zoologie forestieră a Facultății de silvicultură a Politehnicii București (până în 1953), apoi la Facultatea de silvicultură din Institutul Politehnic Brașov (1953-1958), șef al laboratorului de entomologie din Institutul de biologie Tr. Săvulescu (1959-1973). A condus Secția de ecologie animală la Institutul de Biologie din București. A condus Muzeul Silvic (1922) și Casa Autonomă a Pădurilor Statului (1930–1933). A fost fondator al Laboratorului de Protecția Plantelor (1933) și șef al lui.

Este creatorul școlii entomologice de silvicultură din România. Printre elevii săi se numără Ștefan Negru, Igor Ceianu și Gabriela Disescu, precum și alte cadre didactice și cercetători cu care a colaborat îndeaproape.

Și-a început activitatea de cercetare odată cu anul 1927, axându-se pe studierea comportamentului și dezvoltarea dăunătorilor forestieri. Preocupările sale de cercetare se concentrau pe inventarierea principalilor dăunători forestieri și ierarhizarea lor din punct de vedere a importanței atacurilor cauzate. Ulterior, studiile sale s-au ocupat de dinamica populațiilor de insecte, în paralel cu activitatea de urmărire a populațiilor de insecte defoliatoare.

Membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice.

Membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.

Membru corespondent al Academiei Române din 1948.

Domenii de cercetare

Contribuții la cercetarea dinamicii populațiilor de insecte și în ecologie și în entomologia forestieră (combaterea dăunătorilor). A făcut cercetări privind protecția pădurilor, în special fenomenul înmulțirii în masă a dăunătorilor și a metodelor de prognoză a acestor înmulțiri. A publicat Determinarea păsărilor răpitoare (1936) și Determinarea păsărilor agățătoare (1938) din România.

Distincții Ordinul Muncii clasa I (28 februarie 1968) „pentru merite deosebite în domeniul științific și didactic”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 150 din 28 februarie 1968 privind conferirea „Ordinului Muncii” clasa I profesorului Grigore N. Eliescu, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul IV, nr. 29, Partea I, vineri 8 martie 1968, p. 294.

Lucrări publicate

Contribuții la cunoașterea morfologiei, anatomiei și biologiei lui Sophyrus pini L. (1932) Contribuții la cunoașterea morfologică și bionomică a lăcustei Isophya speciosa (1935) Determinarea păsărilor răpitoare (1936) Determinarea păsărilor agățătoare (1938) Elemente statistice relative la protecția pădurilor (1938) Observațiuni privitoare la studiul metodei în protecția pădurilor (1939) Reflecții pe marginea teoriei tipurilor de arborete (1939) Contribuții la combaterea insectelor vătămătoare pădurilor din România (1939) Protecția pădurilor (1940) Dușmanii pădurilor (1946) Asupra uscării în masă a stejarului (1943) Curs de zoologie, entomologie și protecția pădurilor, 1943 Coropișnița (1949) Principalele animale vătămătoare pădurilor, recunoașterea și combaterea lor (1949) Principalii gîndaci de scoarță ai molidului și combaterea lor (1949) Determinatorul Ipidelor și Buprestidelor după felul vătămării (în colaborare, 1952) Un atac nou la puieții de cer (în colaborare, 1952) Insectele xilofage ale stejarului și dăunătorii conurilor și semințelor de rășinoase (1953) Stabilirea prognozei și atacurilor a cîtorva insecte (1954) Gândacii de frunză și combaterea lor, 1954

Note

Bibliografie

Ioan Iancu. Mică enciclopedie a pădurii. Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982 Dicționar enciclopedic. Vol. II. Editura enciclopedică, București, 1996 Ecaterina Țarălungă. Enciclopedia identității românești. Personalități. Editura Litera, 2011 Gheorghe Mohan, Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean, Constantin Pârvu. Istoria biologiei în date. Editura All. 1997

Legături externe

Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – E

Categorie:Nașteri în 1898 Categorie:Nașteri pe 25 ianuarie Categorie:Decese în 1975 Categorie:Decese pe 26 august Categorie:Membri corespondenți ai Academiei Române Categorie:Membri ai Academiei de Științe din România Categorie:Bucureșteni Categorie:Decorați cu Ordinul Muncii (România) Categorie:Entomologi români Categorie:Naturaliști români Categorie:Silvicultori români