Haralambie Mihăescu (n. 7/20 februarie 1907, Udești, Suceava, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria – d. 28 februarie 1985, Iași) a fost un lingvist și filolog român, membru corespondent (1965) al Academiei Române.

Biografie

Studii A urmat cursurile primare în satul natal, după care a învățat la Suceava, unde a absolvit Liceul Clasic „Ștefan cel Mare”, în 1928. A devenit apoi student al Facultății de Litere și Filosofie, secția Filologie Clasică, de la Universitatea din Iași, urmând, în paralel, și cursurile secției de Filologie Modernă, specialitatea Limba și literatura română, unde a audiat cursurile profesorului Alexandru Philippide, căruia, peste ani, avea să-i dedice lucrarea Limba latină in provinciile dunărene ale Imperiului Roman. După examenul de licență în Filologie Clasică, din anul 1931, obținut cu mențiunea Magna cum laude, a lucrat ca bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară din Iași, iar în același an a obținut o bursă de studii la Școala Română din Roma. Aici, între anii 1931 – 1933, a făcut studii de latină populară și a redactat teza de doctorat, cu titlul La versione latina di Dioscoride. Tradizione monoscritta, critica di testo, cenno linguistico, susținută la Universitatea din Iași, în anul 1936.

Carieră În anul 1933, după revenirea în țară, și-a reluat munca de bibliotecar, ajungând, în 1936, asistent, iar în 1946, profesor la Catedra de Limbi Clasice a Universității „Al. I. Cuza", pe care a slujit-o între anii 1936 – 1952. În anul 1948 Catedra de Limbi Clasice de la Iași, cea mai veche din țară, a fost desființată, titularul ei devenind lector.

În domeniul cercetării, Haralambie Mihăescu a colaborat cu studii științifice la reviste de specialitate din țară și de peste hotare și a publicat volumele Dioscoride, De materia medica (1938), Leucip și Democrit, traducere și studiu introductiv (1941), Heraclit din Efes, traducere și studiu introductiv (1943), Arta poetică a lui Horațiu. Text, traducere, comentariu (1943), Tacitus, Dialogul despre oratori (1946) și altele. Ca o încununare a operei sale didactice și științifice de la Iași, a editat Istoria literaturii latine (1947), lucrare de referință în filologia clasică românească. Tot în perioada ieșeană a studiat, între 1938 – 1939, la Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, lângă Paris, iar între 1943–1945, a ocupat un post de lector de Limba română la Universitatea din Frankfurt pe Main, din care a fost înlăturat în octombrie 1944, în urma opțiunii sale în favoarea a ceea ce naziștii considerau „Guvernul trădător din România, al Regelui Mihai”, Gestapo fiind de asemenea informat asupra acestei opțiuni, exprimate "in mod repetat și neechivoc". Revenit la Iași în septembrie 1945, a devenit, în 1946, prin concurs, șeful Catedrei de Limbi Clasice, transformată în lectorat, în urma Reformei Invățământului din anul 1948. Din motive politice (refuzul de a deveni, în ciuda originii sociale "sănătoase", membru al partidului comunist), în anul 1952 a fost obligat să-și întrerupă cariera universitară. În anul 1957 a fost încadrat ca simplu documentarist la Institutul de Lingvistică din București, în 1961 i s-a recunoscut doctoratul obtinut în 1936, iar în 1963 a devenit cercetător științific principal și șef de sector la Institutul de Studii Sud-Est Europene din Capitală. Pentru meritele sale științifice,. Haralambie Mihăescu a fost ales, la 3 februarie 1965, la propunerea Institutului și beneficiind de dreptul obținut pentru prima și singura oară de presedintele de atunci al Academiei, Ilie Murgulescu, de a putea fi aleși, la Sesiunea din februarie 1965, o parte din noii membri fără avizul CC al PCR, membru corespondent al Academiei Române. A fost, de asemenea, membru al Societății de Lingvistică din Paris, al Academiei de Științe, Litere si Arte din Palermo, al colectivului internațional de redacție al revistei "Philologus" din Berlin etc. Din perioada petrecută la București, se remarcă volume care adaugă calității de reputat clasicist, din perioada ieseană, pe acelea de romanist și bizantinolog de renume internațional, cunoscut, apreciat și invitat pentru a conferenția la numeroase universități și institute din Germania Federală, Franța, Italia, Austria, Grecia, conferințe începute în noiembrie 1967, la Universitatea din Bochum, prin Die lateinische Sprache in Südosteuropa und die Ostromania și încheiate în ianuarie 1984, la Paris, la College de France, prin Langues et civilisations a Byzance. Iată câteva dintre acele volume: Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului roman (1960), Influența grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea (1966), La langue latine dans le Sud-Est de l'Europe (1978), La romanite dans le Sud-Est de l'Europe (volum apărut postum, în anul 1993). De remarcat de asemenea volumele conținând editii critice și traduceri ale scrierilor unor autori bizantini, apărute în Colectia "Scriptores Byzantini", editată de Academia Română: Procopius din Caesareea, Războiul cu goții, Istoria secretă(1963,1972), Mauricius, Arta militară (1970), Theofilact Simocatta, Istorie bizantină(1985). În același domeniu, dar postum, în anul 1986, la Paris, apărea Le Traite sur la guerilla de l'empereur Nicephore Phokas, ediție și traducere franceză realizate în colaborare cu profesorul Gilbert Dagron de la College de France.

Haralambie Mihăescu a încetat din viață la 28 februarie 1985, într-un spital din Iași, în împrejurările dramatice ale acelei ierni din România "Epocii de Aur", împrejurări despre care, informat de profesorul Gheorghe Ivănescu, profesorul american Paul A. Gaeng, de la Department of French de la University of Illinois at Urbana-Champaign, îmi scria : "...La nouvelle du deces du professeur Mihăescu et les conditions tragiques dans lesquelles il est decede m'ont profondement attriste et et j'ai souvent maudit la societe qui a permis qu'une lumiere comme votre pere s'eteigne par une indifference criminelle". Cu mare greutate, în condițiile aberantelor restricții de atunci, a putut fi adus la Roman, unde, în ziua de 2 martie 1985, a fost inmormântat în cavoul familiei, din Cimitirul "Eternitatea ". Zece ani mai târziu, la inițiativa unor personalități locale, satul natal, Udești, avea sa-i acorde titlul de Cetătean de Onoare și să-i atribuie numele Scolii Gimnaziale din localitate. Două decenii mai târziu, în condiții oarecum asemănătoare, titlul de Cetățean de Onoare avea să-i fie acordat și de municipiul Roman.

Distincții Medalia Meritul Științific (25 decembrie 1967) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de-a XX-a aniversări a proclamării Republicii”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 1132 din 25 decembrie 1967 privind conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul IV, nr. 2, Partea I, sâmbătă 6 ianuarie 1968, p. 31.. În functie de acele "merite", o parte dintre membrii Academiei au primit atunci Ordinul Meritul Științific care includea si unele avantaje materiale, pe când cealaltă parte, Medalia Meritul Științific, care nu includea niciun astfel de avantaj.

Note

Bibliografie Ionel Maftei, „Haralambie Mihăescu”, Evenimentul regional al Moldovei, 24 februarie 2010 Ionel Maftei (1996), Personalități ieșene. VI. Iași: Opinia

Legături externe Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – M http://150.uaic.ro/personalitati/litere/haralambie-mihaescu/ 150 de ani de învățământ la Școala Gimnazială Udești, 30 aprilie 2013, Evenimentul''

Categorie:Nașteri în 1907 Categorie:Decese în 1985 Categorie:Lingviști români Categorie:Filologi români Categorie:Medieviști români Categorie:Membri corespondenți ai Academiei Române Categorie:Accademia di Romania