Liviu Ionesi (n. 27 ianuarie 1925, Frătăuții Vechi, Suceava – d. 2006) a fost un geolog român.
Biografie
Studii În perioada 1932-1936 a făcut școala primară în localitatea natală, studiile liceale le-a făcut, între 1936-1944, la Liceul Eudoxiu Hurmuzachi din Rădăuți. Între anii 1945-1949 a frecventat cursurile Facultății de Științe Naturale, la Universitatea Al.I. Cuza din Iași. Și-a luat licența în Geologie (principal) și Biologie (secundar). În anul 1969 a susținut doctoratul cu teza Flișul paleogen din bazinul Văii Moldovei.
Carieră A fost încadrat ca preparator, pe 17 ianuarie 1950, la Catedra de Geologie-Paleontologie a Universității Al.I. Cuza din Iași.Apoi a trecut, succesiv, prin toate gradele didactice: asistent (1950), șef lucrări (1959), conferențiar (1971) și profesor (1972). În intervalul 1950-1963 a fost colaborator extern al Comitetului Geologic și Institutului Geologic.
Între 1971-1982 a ținut prelegeri la cursurile internaționale de vară Omul și natura în Carpați, care erau organizate de Universitatea Al.I. Cuza. A fost șef al Catedrei de Geologie-Paleontologie (1990-1991). După ce s-a pensionat a fost numit profesor consultant.
Academicianul Liviu Ionesi a efectuat cercetări asupra flișului extern (pânzele de Audia, Tarcău și Vrancea) din Carpații Orientali și a Sarmațianului, abordând probleme fundamentale de geologie economică. Asupra flișului a adus contribuții paleontologice, lito și biostratigrafice, sedimentologice , tectonice și geochimice, care au contribuit la mai buna cunoaștere a acestor formațiuni. Se remarcă contribuțiile biostratigrafice asupra depozitelor paleogene și miocene inferioare asupra cărora prin asociații fosile inedite (macroforaminifere, bivalve, gasteropode, nannoplancton calcaros), a contribuit la stabilirea limitei din Cretacic și Paleogen și dintre Paleogen și Miocen și la atestarea etajelor Ypresian, Lutețian, Priabonian, Acvitanian și Burdigalian. De asemenea, a relevat aspecte tectonice noi în pânza de Audia (separarea a două digitații) și a raporturilor dintre pânzele de Tarcău și de Vrancea, prin separarea (în ultima) a trei noi semiferestre (Sucevița, Humor și Râșca). În afară de fliș, începând din 1976 s-a ocupat de studiul Sarmațianului din Platforma Moldovenească și Dobrogea de Sud. De asemenea, s-a ocupat și de istoria științelor geologice din România. A inițiat la Iași, studiul bitumolitelor oligocene (roci generatoare de hidrocarburi), foraminiferelor mari și a nannoplanctonului calcaros.
Activitatea de cercetare este finalizată în 180 de lucrări publicate, 30 de rapoarte geologice, 2 granturi, la care se adaugă volumele: Flișul Paleogen din bazinul văii Moldovei (1971), Geologia României (1974), Obcinele Bucovinei (1978), Geologia Unităților de platformă și a Orogenului nord-dobrogean (1994) ș.a.
Pentru activitatea desfășurată a fost ales membru al Academiei Române. „Grupul de studii geologice” din cadrul Filialei Iași a Academiei Române (președinte); Societatea Geologică a României, Filiala Iași (președinte și președinte de onoare); Consiliul Național al Geologilor din România (vicepreședinte); Societatea Paleontologilor din România (membru); Societatea Geologică din Republica Moldova (membru); Comisia pentru Ocrotirea Naturii a Academiei Române (membru); Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina (membru) etc
Premii și distincții Munca i-a fost apreciată și, astfel, a primit următoarele premii: Premiul Universității „Al.I.Cuza”, Iași (1959), Premiul Ministerul Învățământului (1962) și Premiul Academiei Române (1971). A fost distins cu titlul Profesor emeritus (1997) și Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Note
Bibliografie
Ioan Timofte (2008), Personalități ieșene. XI. Iași: PIM
Legături externe
Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – I
Categorie:Geologi români Categorie:Membri titulari ai Academiei Române Categorie:Nașteri în 1925 Categorie:Decese în 2006 Categorie:Români bucovineni