thumb|right|230px| Giorgione - Presupus autoportret, alegoric reprezentat ca o întruchipare a chipului lui David (circa 1509 - 1510), Braunschweig, Herzog Anton Ulrich-Museum Giorgio Barbarelli Zorzo da Castelfranco, sau Zorzi da Castelfranco, cunoscut mai ales ca Giorgione () a fost un pictor italian venețian, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai Renașterii venețiene.
Giorgione este cel mai enigmatic pictor al Renașterii. Nu dispunem decât de puține documente despre viața acestui artist, care, deși a murit timpuriu, la vârsta de abia treizeci și trei de ani, s-a bucurat de mare popularitate încă în timpul vieții. Numele lui apare pe verso-ul așa-numitului "Portret al Laurei" din anul 1506, în două documente în legătură cu o comandă pentru sala de audiențe în Palatul Dogilor, din 1507 și 1508, precum și în actele cu privire la frescele reședinței Fondaco dei TedeschiBialostocki/Rezinek 1990, p. 173.. Golul de informații a fost umplut de legende, care au adâncit misterul vieții sale. Un lucru este sigur în privința pictorului venețian: fără el nudul de femeie, ca și rolul culorii în pictura europeană ar fi altfel de cum le cunoaștem astăzi. Piero della Francesca și Giovanni Bellini relevaseră deja posibilitățile nelimitate ale culorii, dar numai Giorgione a eliberat-o de dominația desenului. Consecințele acestei revoluții au fost de o uriașă însemnătate. În fața pictorilor s-au deschis teritorii noi, artiști doritori de înnoire, Tițian, Velazquez, Cézanne, au pornit la cucerirea acestor tărâmuri din lumea culorilor.
În timpul vieții, maestrului din Castelfranco i se spunea Giorgio sau Zorzi (în dialect venețian). Fiind din ce în ce mai prețuit pentru picturile sale, cu timpul a fost numit Giorgione ("marele Giorgio"). Augmentativul apare pentru prima oară la Paolo Pino, în ale sale Dialoghi della Pittura, publicate la Veneția în 1548Della Pergola 1957, p. 7..În legătură cu acest supranume, Vasari scrie: "Datorită ținutei sale superbe și a spiritului său nobil, a fost numit Giorgione""[...] della fattezze della persona e della grandezza dell' animo chiamato poi col tempo Giorgione [...]". Vezi Opere di Giorgio Vasari III 1822, p. 36..
Viața și opera
Giorgione s-a născut în 1477 sau 1478Vasari menționează în prima ediție a "Vieții celor mai iluștri pictori, sculptori și arhitecți" (1550) 1477 drept an al nașterii artistului (vezi Wikisource), în cea de-a doua ediție (1568) anul 1478. Vezi della Pergola 1957, p. 7. în Castelfranco, orășel situat între Vicenza și Treviso. Nu se știe cu precizie ce vârstă avea când a sosit la Veneția. După cele scrise de Vasari în "Viața celor mai iluștri pictori, sculptori și arhitecți", Giorgione ar fi lucrat la început, aproximativ în perioada dintre anii 1485 și 1490, în atelierul lui Giovanni BelliniVasari 1550, online. Despre datarea șederii lui Giorgione la Veneția della Pergola 1957, p. 14., în acel timp unul dintre cei mai cunoscuți maeștri ai școlii venețiene. Tânărul Giorgio învață acolo tehnica redării luminii prin culoare, tehnică introdusă de Antonello da Messina (cca. 1430-1479) și este influențat indirect, prin intermediul atelierului Bellini, de viziunea plastică a lui Andrea MantegnaDella Pergola 1957, p. 14 sq.. Dar nu putem exclude nici influența lui Vittorio Carpaccio (1460-cca. 1525) și a inovațiilor sale în arta plastică.
right|230px|thumb|Giorgione: Madonna din Castelfranco
Vasari notează că, atunci când a descoperit operele lui Leonardo da Vinci, Giorgione a fost atât de entuziasmat de stilul acestuia încât "toată viața lui ar fi dorit să fie aproape de el". Tehnica de "sfumato", tipică lui da Vinci, este, se pare, cea care l-a atras pe GiorgioneOpere di Giorgio Vasari 1822, p. 36. Vasari este un inamic al lui Leonardo și se exprimă și în acest context critic cu privire la marele artist florentin; picturile pe care le-a admirat Giorgione sunt "fumeggiate" și doar schițate, extrem de întunecate. Influența s-a datorat probabil prezenței lui Leonardo la Veneția în anul 1501Chastel 1962, p. 59.. Pe tânărul pictor îl interesează și artiștii care trăiesc în afara Republicii Venete. Este de presupus că Giorgione a luat contact și cu pictura lui Perugino (1450-1523) care a vizitat Veneția în 1494. În sfârșit, pictura flamandă, aflată la mare cinste la Veneția, a influențat de asemenea activitatea artistică a lui Giorgione. Madonna din Castelfranco Talentul lui Giorgione s-a manifestat pentru prima dată în 1504, când a realizat tabloul de altar pentru catedrala San Liberale din Castelfranco, la comanda condotierului Tuzio CostanzoOpere di Giorgio Vasari 1822, p. 39. Tabloul (200 x 152 cm) se află încă în biserica San Liberale. Prima mărturie în legătură cu această operă datează din anul 1648 (C. Ridolfi: 'Le meraviglie dell'arte', Veneția). Ridolfi menționează că Tuzzio Constanzo a dedicat opera memoriei fiului său Matteo, înmormântat în capela unde se află altarul. Anul decesului lui Matteo Constanzo, 1504, constituie conform lui della Pergola termenul post quem pentru datarea operei (Della Pergola 1957, p. 10). Aceeași datare la Chastel 1962, p. 60.. Paternitatea acestui tablou pictat în ulei pe lemn nu mai trezește azi nici o îndoială. Se poate constata că artistul tratează tema tradițională (Madonna cu Pruncul Iisus și doi sfinți) într-un fel diferit de modalitățile anterioare. Spațiul sacral, Madonna cu Pruncul pe un tron "absurd de abrupt", este despărțit de peisajul de fond printr-o draperie roșie de catifea. Înălțimea tronului permite pe de altă parte legătura motivică dintre Madonna și peisaj. Îndepărtându-se de schematismul lui Bellini, Giorgione își manifestă acum independența. Perioada studiilor sale se încheie, în acest mod, definitiv. O anumită clasicitate în aranjamente, așa cum se manifestă ea aici prin echilibrul volumelor, frontalitatea figurilor și compoziția în planuri paralele față de primul plan, va caracteriza însă și opera de maturitate a lui Giorgione. Revoluționară este uniformizarea reprezentării prin regia luminiiAnaliză la Chastel 1962, p. 60.. În activitatea sa de mai târziu temele religioase apar din ce în ce mai rar, cedând locul tematicii laice. Primei perioade de creație a artistului îi aparține și tabloul Judita.
thumb|left|Giorgione: Proba de foc Proba de foc TabloulUlei pe lemn, 89 x 72 cm, Florența, Galleria degli Uffizi. este atribuit de către majoritatea cercetătorilor lui Giorgione și este datat pe baza criteriilor stilistice între anii 1500-1505. El denotă încă o puternică influență a atelierului lui BelliniDella Pergola 1957, p. 16.. Tabloul ilustrează o scenă dintr-o legendă despre copilăria lui Moise, care ar fi fost supus, copil fiind, unei probe de foc pentru a-i demonstra puterea supranaturală. Pruncul Moise trece nevătămat peste această probă cu jăratic.
Reprezentarea are în comun cu piesa de altar din Castelfranco aranjamentul scenic al personajelor și rolul important pe care-l joacă peisajul în ansamblul compozițional.
Frescele pentru Fondaco dei Tedeschi În anul 1507, lui Giorgione i se comandă o pictură pentru sala "consiliului celor Zece" din Palatul Dogilor, operă care, din păcate, nu s-a păstrat. O soartă asemănătoare au avut și frescele sale executate pe frontispiciul clădirii Fondaco dei Tedeschi (Casa breslei negustorilor germani), după ce aceasta a fost mistuită de un incendiu. Giorgione a lucrat aici la fațada principală, spre Canal Grande, Tițian, colegul său mai tânăr din atelierul lui Giovanni Bellini, a împodobit fațadele laterale. Frescele lui Giorgione, din care s-a păstrat un mic fragment reprezentând o femeie nudă ("Ignuda del Fondaco") conservat în Galleria Franchetti din Ca' d'Oro în Veneția, au fost terminate în 1508Activitatea pentru reședința negustorilor germani este documentată pentru perioada 1507-1508, când au existat probleme juridice în legătură cu plățile care i se datorau pictorului. Conflictul a fost soluționat de către o comisie condusă de către Giovanni Bellini, în decembrie 1508, Giorgione primind ca urmare 130 ducați. Vezi della Pergola 1957, p. 7 s., Opere di Giorgio Vasari 1822, p. 38 s. Decorul mural pentru Fondaco dei Tedeschi este descris de Zanetti în urma unor vizite în 1760 și 1771. Vezi Antonio Maria Zanetti: Varie pitture a fresco de' principali maestri veneziani, Veneția 1771. Despre expunerea fragmentului de frescă în Galleria Franchetti vezi Peter Peter: Venedig mit Ausflügen in die Lagune und zu den Brenta-Villen, Artemis&Winkler: Zürich 1995, p. 206.. Tematica frescelor a fost una ermetică, conform descrierilor martorilor de epocă, fiind probabil influențată de anturajul umanist al artistuluiChastel 1962, p. 61.. Fragmentul păstrat poate proveni dintr-o personificare a astrologieiPeter Peter: Venedig mit Ausflügen in die Lagune und zu den Brenta-Villen, Artemis&Winkler: Zürich 1995, p. 206..
Venus dormind thumb|Giorgione: Venus dormind Comenzile sporite l-au determinat pe Giorgione să-și deschidă un atelier propriu, unde lucrează pictori începători ca Tițian și Sebastiano del Piombo. Mai târziu, colaborarea strânsă care s-a realizat între cei trei pictori a produs istoricilor de artă mari dificultăți în stabilirea paternității unor picturi atribuite lui Giorgione, pentru că el nu-și semna operele. Nu este exclus ca la realizarea unui tablou să fi contribuit mai mulți artiști, lucru obșnuit în acel timp, cum este cazul cu tabloul Venus dormindUlei pe pânză, 1,08 x 1,75 m, pictat în jurul anului 1508, Staatliche Kunstsammlungen, Gemäldegalerie Dresda, Inv. Nr. 185., la care se bănuiește o intervenție finală a lui Tițian. Tițian este cel care a finalizat, conform mărturiei lui Marcantonio Michiel, peisajul și o figură a lui CupidonBialostocki/Rezinek 1990, p. 174.. Această figură a fost acoperită în 1837, din cauza stării proaste de conservare a tabloului. Examinarea radiografică a pânzei a revelat existența acestui Cupidon în originalPosse 1931.. Tabloul, executat în jurul anului 1508 la comanda lui Girolamo Marcello, introduce o noutate ce va avea un succes uriaș în istoria de mai târziu a picturii: reprezentarea, fără nicio reținere, a nudului feminin. Este suficient să amintim aici "Venus din Urbino" a lui Tițian sau nimfele lui Lucas Cranach.
Furtuna Tabloul Furtuna ("La tempesta", 1507-1508Ulei pe pânză, 82 x 73 cm, Inv. Nr. 881 al Gallerie dell'Accademia, Veneția.), în care peisajul reprezintă pentru prima dată tema principală și nu numai un cadru convențional, a fost pictat cu o tehnică deosebită, ceea ce Vasari numește "stilul nou" ("maniera nuova"), fără un desen pregătit dinainte. Lucrarea îi este atribuită lui Giorgione de către Michiel, care avusese posibilitatea să o vadă în 1530 în colecția lui Gabriele Vendramin. Vendramin a sugerat, se pare, tema opereiDella Pergola 1957, p. 10 - Bialostocki/Rezinek 1990, p. 174.. thumb|Giorgione: "Furtuna" (La tempesta)