Biografie

George Comșa (n. 1931) este un fizician și chimist german de origine română, membru de onoare al Academiei Române (din 1997).

În 1953 își începe studiile universitare. În anul 1960 obține și doctoratul în cadrul aceleiași instituții, Universitatea din București, iar în 1968 a obținut titlul de doctor docent în științe.

Carieră Științifică Din 1974, George Comșa este profesor la Institutul de Chimie Fizică al Universității din Bonn și director al Institutului pentru Studiul Suprafețelor și al Fizicii Vidului de la KFA Jülich.

Între 1986 și 1992 a fost invitat ca profesor vizitator la universități de prestigiu din Elveția, Franța și Statele Unite ale Americii.

Cercetările sale s-au concentrat pe fizica și chimia suprafețelor solide. Alături de echipa sa, a conceput o variantă originală de microscop cu tunelare integrată cu împrăștiere de mare rezoluție a fascicolelor atomiceun.

Dintre temele abordate se remarcă: comportamentul fascicolelor moleculare la suprafețe; dezordinea structurală a suprafețelor cristaline sub impact ionic; spectroscopia vibratională a monostraturelor moleculare adsorbite; reconstrucția termică a suprafețelor.

Premii La 24 octombrie 1997, Academia Română l-a ales Membru de onoare. De-a lungul carierei a primit Medalia anuală „M. W. Welch" acordată de Societatea de Vid din SUA, Premiul „Gheorghe Lazăr" al Academiei Române și Premiul „Humboldt".

Categorie:Nașteri în 1931 Categorie:Membri de onoare din străinătate ai Academiei Române Categorie:Chimiști germani Categorie:Chimiști români Categorie:Fizicieni germani Categorie:Fizicieni români