Orhei este un oraș cu statut de municipiu din partea centrală a Republicii Moldova, situat la 48 km spre nord de Chișinău, pe malul râului Răut. Este centru administrativ al raionului cu același nume.
Orheiul este unul din principalele centre economice ale regiunii centrale a țării.
Etimologie Potrivit lui Iorgu Iordan, numele orașului vine din ungurescul vár + hely (cetate + loc), însemnând „loc al cetății”,Iorgu Iordan: Toponimie românească, București, 1963, p. 310. cu sensul „locul unde era o cetate”. Originea maghiară a numelui a fost susținută și de cercetătorii: Nicolae Drăganu,Nicolae Drăganu: Toponimie și istorie, Cluj, 1928. 69. Ștefan Ciobanu, A.V. Sava, Alexandru Boldur, Alexandru Graur, Anatol Eremia și alții.. Numele poate veni mai degrabă din Őrhely ("paza"+"loc", însemnând loc de veghe). Cuvântul "orhei" a fost atestat și în limba populației locale, cu sensul de „deal întărit, cetățuie sau curte boierească părăsită” Teodor Porucic - Lexiconul termenilor entropici din limba română în Basarabia, extras din Arhivele Basarabiei, 1931, nr. 1-4, Chișinău
În epoca sovietică, se căutau pentru toate denumirile moldovenești etimologii turco-tătare (iar când existau, ele erau oficializate în locul celor moldovenești, precum Bender sau Cahul, în loc de Tighina sau Frumoasa). Prin urmare, și pentru Orhei s-a presupus o origine tătărească, mai ales că tătarii au stăpânit o vreme cetatea, astfel că în epoca sovietică, etimologia maghiară nu putea fi luată în seamă. Se invoca atunci motivul că nu este atestat în dicționarele maghiare cuvântul "várhely", obiecție puerilă deoarece limba maghiară este una sintetică, și aproape toate substantivele pot fi alăturate ca să formeze un cuvânt nou. Dicționarele se limitează la înșirarea cuvintelor compuse mai des folosite, iar "várhely" este un cuvânt maghiar specific, deci rar folosit.
Numele se trage de la ostașii secui pe care voievozii Moldovei îi stabiliseră aici în drumul Tătarilor, care stăpâniseră cetatea între 1224 și 1359.
Aceeași etimologie de "loc unde a fost o cetate, ruină" este atribuită indirect Orheiului și de Dimitrie Cantemir, care localizează Orheiul Vechi la ruinele cetății dacice Petrodava:
Istorie Primele două așezări umane, identificate de arheologi pe teritoriul actual al orașului, au apărut aproximativ în anul 1300 î.e.n. Pe vatra acestor așezări s-au colectat diverse obiecte datate din epoca bronzului (sec. XIV-XII î.e.n.). În anul 900 î.e.n. au existat alte localități. În anii 300-400 î.e.n. au apărut 2 așezări care s-au menținut până în anul 200 î.e.n., când au fost devastate și arse de triburile germanice ale bastarnilor. În perioada romană, sec. II-IV e.n., au existat alte 2 localități, distruse în 376 e.n. de hoardele hunilor. Pe locul acestor sate s-au colectat diferite obiecte, mai ales cioburi de vase.Hâncu, Ion. Vetre strămoșești din Republica Moldova. Material arheologic informativ-didactic. -Chișinău: Editura Știința, 2003. 508 p. ISBN 9975-67-297-3
De asemenea, în preajma Orheiului sunt 18 movile funerare construite de triburile popoarelor nomade.
În secolele VII-VIII aici se găsesc artefacte din cultura Dridu, apoi în secolele IX-XII apar mici formațiuni statale (cnezate denumite Sklavinii sau Vlăsii, în funcție de predominanța slavă sau romanică) dintre care cele mai apropiate de cursul mijlociu al Nistrului intră în zona de influență a Rusiei Kievene, ulterior a cnezatului Galiției. În 1223? poate 1323, că mongolii erau pe la Don în 1223 și n-au ajuns prin zonă până spre sfârșitul deceniului 4 din secolul al XIII-lea hoardele tătare trec Nistrul, călăresc în sus pe Răut jefuind satele sau stânele întâlnite, și, dând de această vale prielnică de la cotitura râului își dau seama, ca toți predecesorii lor, de avantajele pe care le prezintă acest loc. Cotropitorii n-au stat aici mult timp (deceniile 4-6 ale secolului al XIV-lea), dar au reușit să imprime localității de la cotitură o înfățișare orientală. Tătarii au înălțat o moschee, un caravan-sarai, o luxoasă baie publică, mausolee-mazare. Pe această palmă de pământ, pe ruinele orașului de tip oriental, la începutul secolului al XIV-lea a apărut Orheiul Vechi, care a întrat în componența statului feudal moldovenesc întemeiat în 1359. Însă, prima atestare documentară a Orheiului Vechi datează din 1 aprilie 1470. Tătaro-mongolii, rămași pe teritoriul ce ulterior avea să se numească Orheiul Vechi, au fost asimilați de către populația băștinașă și creștinați.
Orașul moldovenesc Orheiul Vechi a avut o importanță strategică. Faptul că era situat în apropierea Nistrului – calea comercială de importanță ce lega Europa centrală cu Mediterana și țările Orientului – a favorizat transformarea lui într-un mare tîrg de iarmaroace.
Prima mărturie documentare referitoare la Orhei pe locul actual datează din 1554 într-un act emis de către Movilă Voievod. În acel document, domnitorul dăruia mănăstirilor Dragomirna și Secu „un iaz cu iezătură, lângă Orhei”.Sergiu Bacalov, Aspecte istorice privitoare la Iazul sau Heleșteul cel Mare al Orheiului (secolul al XV-lea – începutul secolului al XIX-lea) https://bacalovsergiu.files.wordpress.com/2016/04/deschide-pdf-sergiu-bacalov-aspecte-istorice-privitoare-la-iazul-sau-helec59fteul-cel-mare-al-orheiului-secolul-al-xv-lea-e28093-c3aenceputul-secolului-al-xix-lea.pdf Totodată, aflăm că la data respectivă localitatea deja exista.Ladaniuc, Victor. „Orhei”. Localitățile Republicii Moldova: itinerar documentar-publicistic ilustrat. Vol. 9, p. 529-568. În secolele XVI-XVIII era capitala Ținutului Orheiului.Lungu, V. Ținuturile Moldovei pana la 1711 și administrarea lor. Cercetări istorice, Anul XVII, Vol. XVII, 1943, p. 211-250.
La sfârșitul anului 1593 și începutul anului 1594, localitatea este jefuită de către armata căzăcească sub conducerea lui Grigore Lobodă.Леп'явко С. А. Молдовські походи козаків 1594—1595 uc // Енциклопедія історії України : у 10 т. / редкол.: В. А. Смолій (голова) та ін. ; Інститут історії України НАН України. — К. : Наукова думка, 2010. — Т. 7 : Мл — О. — 728 с. : іл. — ISBN 978-966-00-1061-1.
Din anul 1599, Orheiul este trecut în documentele oficiale ca târg, iar localitatea se dezvolta în continuu devenind un centru al comerțului în regiune. Catedrala de piatră albă – martor taciturn al acestor timpuri de demult apuse se înalță astăzi pe un dâmb la intrare în oraș. Tot aici a fost instalată și statuia din bronz a lui Vasile Lupu, domnitor al Țării Moldovei în anii 1634-1653. Acest edificiu este unul dintre primele monumente de arhitectură moldovenească medievală și a fost ridicat conform voinței domnești. Târgul a cunoscut o înflorire economică în timpul domniei (1634-1653) lui Vasile Lupu, care a refăcut lacul Orheiului, a construit poduri, a reamenajat mai multe străzi, a întemeiat lângă Orhei, o „slobozie”, venitul căreia revenea doamnei sale. Vasile Lupu este ctitorul catedralei „Sf. Dumitru” din Orhei, una din cele 15 ctitorii ale sale. Paul de Alep, care a trecut prin târgul Orhei în 1653 scria în jurnalul de călătorie: „casele sunt din piatră și lemn, iar străzile pavate cu scânduri, cum erau și la Iași”.
La 1835 Orheiul a devenit centru de uezd. A crescut numărul populației, a căpătat dezvoltare industria meșteșugărească. Dar din punct de vedere economic Orheiul nu mai putea concura cu asemenea noi centre industrial-comerciale ca Chișinăul, Bălțiul, Tighina.
În 1902, populația orașului constituia 14.800 locuitori, inclusiv: 7.000 evrei, 5.000 moldoveni (români), 2.800 ruși, ruteni și alții. În acea perioadă, suprafața pământului, care aparținea orașului, era de 1.282 desetine, inclusiv 400 cu seliște. Din dealul Ivanos se extrăgea cel mai bun var, cu care se făcea comerț întins. Orașul mai deținea fabrici mici de lumânări și mai multe tăbăcării.Zamfir Ralli-Arbore. Dicționarul geografic al Basarabiei. Reeditare după ediția: București 1904. Editura Museum Chișinău, Fundația Culturală Română. 2001. 235 p.
În anul 1907 la Orhei este deschis un gimnaziu de fete cu 4 clase, transformat în 1910 în liceu cu 7 clase.
Edificii din perioada țaristă.
La 25 martie 1918, cei 52 de consilieri ai Zemstvei din Orhei au votat unanim Moțiunea de Unire a ținului Orhei cu România.
Până în anul 1947, Orheiul a fost centru de județ, în componența căruia intrau raioanele: Bravicea, Chiperceni, Criuleni, Orhei, Răspopeni, Rezina, Susleni și Telenești. Prin reforma administrativă din 1947 județele sunt desființate și Orheiul devine centru raional. În 1998 orașul Orhei a devenit reședința județului Orhei. În 2001, odată cu revenirea la raioane în calitate de unități teritorial-administrative, orașul Orhei capătă statut de centru al raionului omonim.
Conform datelor Biroului Național de Statistică, la 1 ianuarie 2013 populația orașului Orhei constituia 33.500 persoane. Populația era de 21.065 de locuitori, conform ultimului recensământ din 2014.
Geografie Orașul Orhei este amplasat în centrul Republicii Moldova, la o distanță de 45 km spre nord de Chișinău pe traseul Chișinău-Bălți pe malul râului Răut.
Orașul ocupă o suprafață de 1402 ha, are un cadru natural foarte variat și pitoresc, situarea dealurilor și a versanților permițând crearea de perspective și compoziții urbane ce accentuează formele naturale. Terenurile agricole extravilane ocupă 218 ha, cariera de piatră „Ivanos” ocupă 54 ha. Cadrul natural, în care este situat orașul, are un mare potențial urbanistic neexploatat, ce permite crearea unui sistem diversificat și bine structurat de zone verzi. În acest sens, trebuie menționată lunca r. Răut, precum și atractivitatea din punct de vedere turistic, istoric și rolul de agrement cu microclimat balnear a codrilor din apropierea localității. Râurile Răut și Ivanos și iazul din oraș constituie rețeaua hidrografică a orașului.
Suprafața totală a spațiilor din intravilan destinate înverzirii este de 184 ha sau 9,1% din suprafața totală a orașului din care 70% sunt acoperite cu vegetație forestieră, iar restul se completează anual. Conform datelor pentru anul 2001 pădurile ocupă 22 ha, iar arbuștii – 8 ha.
Din resursele minerale orașul dispune de zăcăminte de piatră și argilă. De asemenea pe teritoriul urbei sunt terenuri ocupate cu cariere deschise, cu pietriș, bolovăniș, terenuri cu exces permanent de umiditate, sărăturate, erodate, cu alunecări de teren și ravene. În oraș este amplasat defileul Orhei, arie protejată din categoria monumentelor naturii de tip geologic sau paleontologic.
Peisaje adiacente
Stemă și drapel thumb|Stema
Stema orașului Orhei a fost aprobată la 5 decembrie 1997 de către Consiliul orășenesc cu următoarea descriere:Maxian, Gh. Heraldica orașului Orhei. Plaiul Orheian, nr. 48 (8685), 2 decembrie 2011 , pp. 5.
«Pe roșu, un cal conturnat de argint, alergând între două stele cu opt raze, una de aur și cealaltă de argint, deasupra unui zid crenelat, de aur, ieșind din vârful scutului. Scutul timbrat de o coroană murală de argint cu cinci turnuri. Susținători - doi stejari naturali. Deviza pe o eșarfă albastră cu litere de aur: „LIBERTAS ET PERENNITAS” (adică, Libertate și continuitate).»
Fiecărui element heraldic i-a fost atribuită o explicație: Calul conturnat de argint exprimă dorința de libertate, măreția și căutarea spirituală. Aștrii însoțitori sunt luați de pe unul din sigiliile medievale și semnifică continuitatea așezării urbane pe locul original al Orheiului Vechi. Zidul crenelat de aur din vârful scutului simbolizează cetatea medievală a Orheiului și vine să întregească ideea de continuitate, dăinuire, eternitate. Câmpul roșu al scutului face aluzie la principala funcție dintotdeauna a Orheiului medieval - funcția militară. Această culoare mai semnifică curajul, îndrăzneala, dragostea și sacrificiul. Stejarii susținători ai scutului - simbol al forței fizice și morale, dârzeniei, statorniciei și veșniciei, se referă la așezarea urbei în zona codrilor moldavi omonimi orașului.