Humphrey Bogart () născut ca Humphrey DeForest Bogart, a fost un actor american de teatru și de film, câștigător al premiului Oscar. Privit ca un adevărat simbol cultural americanSragow, Michael. "Spring Films/Revivals; How One Role Made Bogart Into an Icon." The New York Times, 16 ianuarie 2000. Retrieved: 22 februarie 2009."100 Icons of the Century – Humphrey Bogart." Variety, 16 octombrie 2005. Retrieved: 22 februarie 2009. Bogart este adesea considerat, atât de către unii critici de film cât și de o bună parte a iubitorilor cinematografiei, drept cel mai mare actor american de film al secolului al XX-lea. Instituția cea mai autorizată în domeniul cinematografiei din Statele Unite ale Americii, Institutul American de Film (The American Film Institute), l-a desemnat pe Bogart ca cel mai mare actor din istoria filmului american.
După ce a schimbat mai multe ocupații, în 1918 a fost marinar în Marina Statelor Unite, iar în 1921 Bogart a devenit actor. În anii 1920-1930 a participat la producții de teatru pe Broadway. Când a avut loc crahul de pe Wall Street din 1929, Bogart a debutat în cinematografie. Primul său mare succes a fost în Pădurea împietrită (The Petrified Forest, 1936), după care a jucat în filme cu gangsteri, inclusiv Îngeri cu fețe murdare (Angels with Dirty Faces, 1938), dar și în filme de categoria B, precum The Return of Doctor X (1939).
Punctul de cotitură din cariera sa a venit în 1941 odată cu lansarea filmului High Sierra și Șoimul maltez (The Maltese Falcon). Cel mai semnificativ rol romantic al său a fost alături de Ingrid Bergman în Casablanca (1942), care i-a adus prima nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun actor. Au urmat și alte filme de succes, printre care A avea sau a nu avea (To Have and Have Not, 1944), Somnul de veci (The Big Sleep, 1946), Pasaj întunecat (Dark Passage, 1947) și Key Largo (1948), în care a jucat împreună cu Lauren Bacall; Comoara din Sierra Madre (1948); Regina africană (The African Queen, 1951), care i-a adus un premiu Oscar; Sabrina și Revolta de pe Caine (The Caine Mutiny, 1954). Revolta de pe Caine a marcat ultima sa nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun actor.
Interpretările lui Bogart în Comoara din Sierra Madre (The Treasure of the Sierra Madre, 1948) și Într-un loc singuratic (1950) sunt acum considerate printre cele mai bune ale sale, deși nu au fost recunoscute ca atare la lansarea filmelor.Steven Jay Scheider, Ed. pp. 244 and 263; 1001 Movies You Must See Before You Die, Quintessence Editions Limited, 2003. pp. 244 and 263. ISBN 0-7641-5907-0.
Ultima apariție pe ecran a fost filmul Calea cea grea (The Harder the Fall, 1956). În peste 30 de ani de carieră cinematografică, Bogart a apărut în 75 de lungmetraje. Fumător și băutor înrăit, Bogart a murit de cancer esofagian în ianuarie 1957.
Biografie timpurie miniatura|Mama sa, Maud Humphrey, în American Women, carte din 1897 Humphrey Bogart s-a născut la 25 decembrie 1899, în ziua de Crăciun, la New York, ca fiul lui Belmont DeForest Bogart (iulie 1867, Watkins Glen - 8 septembrie 1934, New York) și al Maudei Humphrey (1868-1940).Ontario County Times birth announcement, January 10, 1900.Birthday of Reckoning. Belmont și Maud s-au căsătorit în iunie 1898. Tatăl lui Bogart era presbiterian, iar mama lui aparținea Bisericii Episcopale. Bogart a fost crescut în religia mamei sale. Părinții săi au avut o căsătorie nefericită, Humphrey era cel mai mare dintre cei trei copii și a avut două surori, Frances (Pat) și Catherine Elizabeth (Kay). Numele Bogart este de origine olandeză, "Bogaert".
Ziua de naștere a lui Bogart a făcut obiectul unor controverse. Data de 25 decembrie 1899 (ziua de Crăciun) a fost considerată o legendă creată de Warner Bros. pentru a romantiza imaginea sa și multă vreme s-a crezut că data reală a nașterii era 23 ianuarie 1899.McCarty, C. The Complete Films of Humphrey Bogart. Citadel Press (1965), p. 34. . Acum aceste îndoieli sunt recunoscute ca nefondate. Cu toate că nu a fost găsit niciun certificat de naștere, nașterea lui Bogart a fost menționată într-un ziar din New York la începutul lunii ianuarie 1900, iar acest lucru este confirmat de recensământul din 1900. Ultima soție a lui Bogart, actrița Lauren Bacall, a insistat întotdeauna pe data de 25 decembrie.Humphrey DeForest Bogart at "Humphrey DeForest Bogart." encyclopedia.com. Retrieved October 30, 2014.Barron, James. "And a merry birthday to you, too!; Lifetimes of coping with ghost of Christmas present." The New York Times archive, December 25, 2000. Retrieved: October 30, 2014.Sperber and Lax 1997, p. 44.
Tatăl lui Bogart era un chirurg specializat în chirurgia inimii și a plămânilor. Mama ei a fost ilustratoare de publicitate, care a studiat în New York și Franța, inclusiv la studioul lui James Abbott McNeill Whistler, iar mai târziu a devenit artistul șef al revistei pentru femei The Delineator și a fost o sufragetă militantă. Maud a folosit un desen al bebelușului Humphrey într-o companie publicitară pentru Mellins Baby Food. În cei mai buni ani ai ei, a câștigat 50 de mii de dolari pe an, iar soțul ei doar 20 de mii. Familia Bogart a locuit într-un apartament din Upper West Side și a avut un teren de 55 de ari unde se afla o cabană elegantă pe malul lacului Canandaigua Lake în nordul statului New York. Când era tânăr, grupul de prieteni al lui Bogart ar fi jucat piese de teatru lângă acest lac.
Părinții erau fiecare ocupat cu propria carieră și adesea se certau - copiii nu aveau parte de multă afecțiune. Bogart a spus în acest sens: Educația mea nu a fost plină de sentimentalism, dar a fost foarte simplu. Un sărut, în familia noastră, era un eveniment. Mama și tatăl nostru nu s-au gândit la mine sau la cele două surori ale mele. miniatura|stanga|Humphrey Bogart în copilărie (1900)
În copilărie, Bogart a fost tachinat pentru buclele sale, pentru curățenia sa, pentru portretele sale „drăguțe” pe care mama sa le-a pictat, pentru hainele sale în stilul „Micul lord” („Little Lord Fauntleroy)” și pentru numele Humphrey. De la tatăl său, Bogart a moștenit acrimonia, Atitudine plină de ironie usturătoare; sarcasm pasiunea pentru pescuit, dragostea pentru ambarcațiunile cu vele și atracția față de femeile puternice.
Bogart a studiat la școala privată Delancey până în clasa a cincea, apoi a urmat prestigioasa Școală Trinity din orașul New York.Hyams 1975, p. 12. El a fost un elev indiferent, morocănos, care nu și-a arătat interesul pentru activitățile extrașcolare. Bogart a urmat ulterior Academia Phillips din Andover, Massachusetts, unde a fost admis pe baza legăturilor de familie. Deși părinții săi sperau că va merge mai departe la Universitatea Yale, în 1918 Bogart a părăsit Academia Phillips.Wallechinsky and Wallace 2005, p. 9. Au fost arătate mai multe motive; potrivit unuia, a fost expulzat pentru că l-a aruncat pe director (sau pe un îngrijitor) într-un iaz din campus. Un alt motiv ar fi fost fumatul, băutura, performanța academică slabă și (posibil) comentariile inadecvate făcute personalului. Într-un al treilea scenariu, Bogart a fost retras de tatăl său pentru că nu a reușit să-și îmbunătățească notele. Părinții săi au fost profund dezamăgiți de planurile lor eșuate privind viitorul său.
Marina Statelor Unite În primăvara anului 1918, fără opțiuni de carieră, Bogart a cedat iubirii sale față de mare și s-a înrolat în Marina Statelor Unite. El a reamintit mai târziu: La optsprezece ani, războiul era o chestie grozavă. Paris! Franțuzoaice! Al naibii de fierbinte! Bogart a servit pe nave care transportau soldați din Europa după armistițiul de la Compiegne și a fost considerat un marinar model.Sperber and Lax 1997, p. 27.
Este posibil ca cicatricea lui Bogart să fi apărut în timpul serviciului său naval, dar circumstanțele reale sunt neclare. Potrivit unei versiuni, în timpul bombardamentului navei SS Leviathan (anterior Vaterland), buza i-a fost deteriorată de șrapnel, deși unii susțin că nu a mers pe mare până la semnarea armistițiului de la Compiegne din 1918. Potrivit unei alte versiuni, care a fost susținută de prietenul lui Bogart, scriitorul Nathaniel Benchley, Bogart a fost rănit în timp ce transporta un deținut la închisoarea militară din Portsmouth. Prizonierul l-a rugat pe Bogart să-i dea voie să fumeze și, în timp ce căuta chibrituri, l-a lovit cu pumnii în față, rănindu-i buza și a scăpat. În cele din urmă, prizonierul a fost prins...Citro et al. 2005, pp. 240–241. Conform cărții lui Darwin Porter Humphrey Bogart: The Early Years, cicatricea a apărut după o ceartă cu tatăl său.
Când Bogart s-a dus la medic, cicatricea se formase deja. Bogart i-a spus mai târziu actorului David Niven: „Nenorocitul de medic, în loc s-o coase a făcut o mizerie”. Niven spune că, întrebat despre cicatrice, Bogart i-a răspuns că a fost rezultatul unui accident din copilărie. Niven susține că poveștile care spun că cicatricea a apărut în timpul războiului au fost inventate de studiourile de film. Dar în descrierile lui Bogart legate de anii postbelici, cicatricea nu este menționată, așa că poate a apărut mai târziu. Când actrița Louise Brooks l-a cunoscut pe Bogart în 1924, avea o cicatrice pe buza superioară, pe care Belmont a vindecat-o doar parțial înainte ca Bogart să înceapă o carieră cinematografică în 1930. Ea susține că cicatricea nu i-a afectat vorbirea în niciun fel.
Carieră timpurie Când Bogart s-a întors acasă, a descoperit că tatăl său era bolnav, practica sa medicală șovăielnică și o mare parte din averea familiei pierdută în investiții proaste în exploatarea forestieră.Sperber and Lax 1997, p. 28. În timpul serviciului militar, Bogart obișnuia să fie independent de familia sa. A protestat împotriva minciunilor și snobismului, nu a recunoscut puterea nimănui, a încălcat limitele obișnuite ale decenței. El va transmite aceste trăsături personajelor sale de film.
După serviciul său naval, a lucrat ca expeditor și vânzător de obligațiuni, alăturându-se United States Coast Guard Reserve.
Bogart și-a reluat prietenia cu Bill Brady Jr. (al cărui tată avea legături cu industria spectacolului) și a obținut un post de birou la noua companie World Films a lui William A. Brady.Meyers 1997, pp. 24, 31. Deși a vrut să lucreze ca scenarist, regizor și producător, nu a excelat la nimic. Bogart a fost director de scenă pentru piesa A Ruined Lady, scrisă de fiica lui Brady, Alice. A debutat în teatru câteva luni mai târziu ca un majordom japonez în piesa Drifting a lui Alice din 1921 (în care a avut o linie nervoasă de dialog) și a apărut în mai multe dintre piesele ei ulterioare.Sperber and Lax 1997, pp. 29–31.
Cu toate că Bogart a fost crescut să creadă că actoria era o meserie modestă, îi plăceau orele târzii la care lucrau actorii și atenția pe care o primeau. Și-a petrecut timpul liber în speakeasies (clădiri ilicite unde se vindeau băuturi în perioada prohibiției), bând abundent. Astfel a ajuns să fie dependent de alcool. O bătaie în această perioadă într-un astfel de bar a fost, de asemenea, o presupusă cauză a cicatricei lui Bogart, care se potrivește cu relatarea lui Louise Brooks.Sperber and Lax 1997, p. 35.
Nu a luat niciodată lecții de actorie, ci și-a urmărit cu încăpățânare și perseverență meseria. În 1922-1935 a apărut în cel puțin șaptesprezece producții de pe Broadway.. A jucat roluri secundare romantice în comedii ușoare. Criticul Alexander Walcott a scris despre interpretările timpurii ale lui Bogart: „De obicei, acestea sunt descrise cu bunăvoință ca inadecvate”.Sperber and Lax 1997, p. 33. Alți recenzori au fost mai amabili. Heywood Brown a scris despre rolul său din Nerves: „Humphrey Bogart oferă cea mai eficientă performanță...” Lui Bogart nu i-au plăcut rolurile sale minore timpurii."Time Magazine, June 7, 1954.