miniatura|Un ciclist care execută o săritură pe teren accidentat, acționează, după unele interpretări, conform liberului-arbitru. miniatura|Sfântul Augustin a fost unul din primii care au meditat asupra conceptului de liber-arbitru (portret imaginar de Botticelli, cca. 1480). Liberul–arbitru al acțiunii implică în esență existența libertății alegerii acțiunii, ca stare de fapt, nu doar ca o stare mentală, simulată de o posibilă acțiune, căreia nu îi corespunde ceva efectiv. Conform Stanford Encyclopedia of Philosophy, liberul-arbitru este „o desemnare canonică pentru un tip semnificativ de control asupra propriilor acțiuni”. Omul care acționează și face este principiul propriilor sale fapte, fiind prin urmare înzestrat cu liber-arbitru.Adrian-Paul Iliescu, Mihaela Miroiu, Adrian Miroiu, Filosofie. Teme de studiu pentru licee și școli normale. Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1994, p. 44. Omul, dacă este înzestrat cu liber-arbitru, are puterea de a face alegeri și nu este predestinat nici de cauze anterioare nici de voința divină.New Oxford American Dictionary (3 ed.), Free will. Overview. Oxford University Press, Online Version, 2015.
În Biblie Consensul savanților care studiază concepțiile de liber-arbitru din lumea antică este că în mod explicit Biblia nu spune nimic despre liber-arbitru.
La nivel implicit, Vechiul Testament susține atât teza cât și antiteza (că există sau nu liber-arbitru).
Expertul paulinian insistă fără echivoc că „Pavel credea cu tărie în determinarea divină ca parte intrinsecă a întregii sale concepții despre Dumnezeu”. Pavel a înțelegea libertatea ca fiind „libertatea de a voi ceea ce voiește Dumnezeu”.
Fericitul Augustin Filozofia creștină vede divinitatea ca forță creatoare a lumii și a omului. Omul, ca ființă creată, nu are posibilitatea de a-și modifica intenționat și rapid persoana, ea se schimbă lent în mii de ani de evoluție istorică. Din această logică ar rezulta că singura libertate a omului este aceea de conștientizare a propriilor limite, rămânând astfel liber întru Dumnezeu, beneficiind de completa libertate divină a schimbării lui. Însă astfel se ajunge la concluzia că Dumnezeu este responsabil și pentru producerea răului.
Pentru a nu renunța la ideea de perfecțiune a creativității divine, gânditorii creștini Vasile cel Mare și Fericitul Augustin recunosc existența liberului-arbitru, adică libertatea omului de a alege între posibilitățile de acțiune-schimbare care i se oferă. Răul și eroarea devin astfel rezultatele alegerilor conștiente dar greșite ale omului, incapabil să le predetermine consecințele.
Termenul de „liber-arbitru” a fost introdus în creștinism de Tertulian (secolul II d.Hr.), acesta nefiind un termen biblic, ci bazat pe stoicism. Origene, deși învățase platonismul, urmează argumentele stoicilor despre liberul-arbitru.
Maniheii se bazau pe epistolele pauline, susținând dualismul și determinismul. Pentru a se putea opune lor cu succes, Augustin a proclamat liberul-arbitru (Augustin contra Fortunatus).
Pelagius considera că mântuirea este obținută pe drept, pe merit personal, prin liber-arbitru (dar în cadrul creștinismului). Augustin i-a răspuns lui Pelagius prin introducerea conceptului de păcat originar, susținând că voința omenească este complet incapabilă să obțină mântuirea, din cauza vicierii ei cu acest păcat originar. Pentru Augustin, nimeni nu merită să fie mântuit, mântuirea fiind un dar nemeritat oferit de Dumnezeu (doctrina harului).
Pelagius considera că harul divin se reduce la a cunoaște (a comunica oamenilor) dogmele corecte și morala corectă, restul trebuind obținut prin efort propriu. Doctrina lui Augustin se numește monergism divin, iar doctrina lui Pelagius se numește monergism umanist.
În iudaismul contemporan
Conform lui Albert Einstein, evreii cred în liber-arbitru, dar el, fiind determinist, nu împărtășea această credință, considerându-se un fel de ne-evreu din acest motiv.
În filosofia moral-politică
Etica și metafizica studiază probleme ca:
determinism contra liber-arbitru: conform determiniștilor, liberul-arbitru este negat sau cel puțin redefinit; compatibilism contra incompatibilism: viziuni diferite dacă determinismul și liberul-arbitru sunt compatibile sau nu; permite fizica modernă liberul-arbitru? dovedește indeterminismul existența liberului-arbitru? permit neuroștiințele liberul-arbitru? ce consecințe etice și penologice are a admite că nu există liber-arbitru? dacă este adevărat că nu există liber-arbitru, ar trebui să ascundem acest adevăr publicului larg? impactul bolilor mentale asupra responsabilității morale și penale.
Spinoza era determinist și nega existența liberului-arbitru, dar a oferit o apărare limitată a libertății de conștiință și libertății cuvântului, a redat favorabil democrația, dar a gândit pe larg cum fiecare regim politic poate maximiza libertatea și binele obștesc. Spinoza era adeptul monarhiei, pe care o considera opusă teocrației. „Spinoza distingea între liber-arbitru, care e o iluzie, și libertate, care e ceva care poate fi obținut real.”
Einstein afirma: „Cred ca Schopenhauer: putem face ce voim, dar putem voi doar ce trebuie să voim.” El declara: „Practic, sunt, totuși, obligat să acționez ca și cum ar exista libertatea voinței. Dacă vreau să trăiesc într-o comunitate civilizată, trebuie să mă comport ca și cum omul ar fi o ființă responsabilă.” apud crede că liberul-arbitru este o iluzie, dar e o iluzie necesară pentru funcționarea societății umane (poziție denumită „iluzionism”).
Ideea lui Arthur Eddington că liberul-arbitru se bazează pe incertitudinea cuantică este considerată în mod consensual drept eronată. Ideea că indeterminismul a fost dovedit și validează liberul-arbitru este problematică. Indeterminismul este de două feluri: epistemic (se referă la ce știu oamenii, mai exact limitele cunoașterii omenești) și ontologic sau metafizic (se referă la cum e realitatea în sine).
Ideea că incertitudinea cuantică poate oferi temeiul liberului-arbitru este riscantă, deoarece mizează pe faptul nedovedit că interpretările indeterministe ale mecanicii cuantice vor câștiga disputa cu interpretările deterministe.
Un criteriu al liberului-arbitru este principiul posibilităților alternative (putința de a fi putut face altfel în acea situație). Acest criteriu nu a fost lipsit de obiecții.
Filosoful marxist consideră că „ideologia liberului arbitru este centrală în concepția burgheză despre drept”.
În psihologie
Un studiu vestit al neuropsihologului neagă că oamenii au liber-arbitru. Neuroendocrinologul a scris o carte în care arată cum științele se pot debarasa de liberul-arbitru.
Note
Bibliografie
Vezi și Paradoxul lui Newcomb
Legături externe Este liberul arbitru doar o iluzie? Neuroștiințele oferă răspunsul, 14 martie 2012, Marius Comper, Descoperă.
Categorie:Etică Categorie:Metafizică Categorie:Probleme filozofice Categorie:Filozofie religioasă