Mănăstirea Mihai Vodă este una din cele mai vechi construcții din București păstrate până astăzi, ctitorie a lui Mihai Viteazul. Zidită în anul 1594 și așezată în centrul unei incinte înconjurate cu ziduri, sub forma unei cetăți, complexul mănăstirii a suferit mai multe transformări de-a lungul timpului, îndeplinind variate funcții, cum ar fi: reședință domnească, spital militar, școală de medicină, Arhivele Statului. În incinta complexului mănăstirii, în centrul curții, se găsea un sit arheologic din perioada geto-dacică (mileniul I î.Hr., inclusiv locuiri ulterioare), unde s-au găsit o vatră, numeroase vase precum și alte vestigiiPatriarh.ro , accesat în 18 iunie 2007..
Din complexul Mănăstirii Mihai Vodă a făcut parte și Biserica Albă - Postăvari (ca metoc al mănăstirii), care a fost construită în 1564, reconstruită în 1856-1857 și apoi demolată în 1984. În prezent, din întreg ansamblul mănăstirii s-au mai păstrat doar biserica și o clopotniță. Acestea se află amplasate pe Strada Sapienței nr. 35 din sectorul 5 al municipiului București, în spatele unor blocuri construite în timpul regimului comunist, din apropierea Splaiului Independenței și a parcului Izvor.
În 1813 Mănăstirea Mihai-Vodă „era printre mănăstirile mari ale țării”.
Mănăstirea Mihai Vodă este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare .Cultura.ro - Lista monumentelor istorice din România, accesat 11 octombrie 2012
Istoric thumb|250px|left|Podul peste Dâmbovița ducând la Mănăstirea Mihai Vodă și la noua Curte domnească (William Watts, după desenul din 1793 al lui Luigi Mayer)
Ctitorită în anul 1594 de voievodul Mihai Viteazul, în timpul în care era ban al Olteniei, biserica a fost amplasată pe vârful dealului din fața Podului Mihai Vodă, deal care mai târziu se va numi Dealul Mihai Vodă. Construcția a fost ridicată pe locul unei bisericuțe din secolul al XV-lea, construită probabil din lemn Grigore Ionescu - București. Ghid istoric și artistic (Fundația pentru literatură și artă Regele Carol II, București, 1938), p. 210 de către Vlad Dracul (conform unor documente din 1696).O. N. Greceanu - Bucureștii (Tipografia Cartea medicală, București, 1929), p. 154. În curtea acestei bisericii, sub un păr, a fost decapitat de către turci fiul lui Vlad Călugărul, Prințul Vlăduț, la vârsta de 16 ani, după doar 2 ani de domnie.O. N. Greceanu, p. 155
Unele documente din 1433 numesc Biserica Sf. Niculae sau Sfântul Nicolae din Pâlcov. Între anii 1558-1559 aflându-se în ruină, bisericuța este refăcută de jupâneasa Caplea din Stănești, urmașă a boierului Mogoș, mătușă a boierilor Buzești. Jupâneasa dotează așezământul cu cele necesare rânduielilor bisericești și închină biserica ca metoh mănăstirii Simonopetra de la Muntele Athos. La moartea sa, în jurul anului 1585, va fi îngropată aici, iar mănăstirea primește numele de Mănăstirea postelnicesei Caplea sau Mănăstirea Sf. Nicolae al postelnicesei.Claudia Tița-Mircea - Biserica Mănăstirii Mihai Vodă; monumentele Bucureștiului istoric (ASA, București, 2006), p. 9 La porunca lui Petru Cercel, fratele lui Mihai Viteazul, rămășițele trupești ale jupânesei sunt dezgropate și mutate la Mănăstirea Bolintin, iar așezământul este distrus și călugării alungați. La mănăstirea Bolintin datorită unor neînțelegeri ale călugărilor asupra drepturilor de proprietate, cedate de jupâneasa Caplea, aceștia au dezgropat-o și i-au împrăștiat oasele.Claudia Tița-Mircea, p. 10
Cândva înainte de anul 1591, mănăstirea refăcută de jupâneasa Caplea a fost reconstruită ca schit și a primit numele de Biserica Albă-Postăvari. Conform unor legende, aici ar fi existat o icoană făcătoare de minuni la care Mihai Viteazul s-a închinat și a făcut legământul construirii mănăstirii Mihai Vodă, ținând cont și de o tradiție a vremii conform căreia o mănăstire nouă trebuia construită pe ruinele uneia vechi.Claudia Tița-Mircea, p. 9
Legendă Există și o legendă, cu mai multe versiuni, care explică motivația construirii acestei mănăstiri, de către Mihai Viteazul. Conform acestei legende, într-o iarnă deosebit de geroasă, undeva între anii 1589-1591, Mihai, fiul vitreg al lui Pătrașcu Vodă cel Bun este prins din porunca lui Alexandru-Vodă cel Rău, pe motiv că ar fi uneltit pentru a ajunge la domnie. Mihai este dus spre Piața Sf. Anton, locul în care trebuia să fie executat prin decapitare. Drumul spre piață trecea pe lângă Biserica Albă Postăvari de sub Dealul Spirei, iar Mihai cu permisiunea gărzilor se oprește la Sfânta Liturghie a bisericii și se închină la icoana Sfântului Nicolae, făcând totodată și legământul de a construi o mânăstire pe dealul din apropiere, dacă va scăpa cu viață din această situație. Versiunile legendei oferă două variante prin care Mihai a scăpat de osânda pregătită de Alexandru-Vodă cel Rău. Prima vorbește despre o garanție depusă de 12 boieri, iar a doua accentuează calitățile fizice ale lui Mihai, „un bărbat falnic și deosebit de arătos”. La vederea lui Mihai, gâdele înspăimântat ar fi aruncat securea și ar fi fugit. Conform acestei variante Mihai ar fi fost eliberat la presiunea membrilor comunității, strânși la locul execuției. Eliberat, Mihai își ține promisiunea luată în fața lui Dumnezeu și construiește mănăstirea.
Atestare documentară Cea mai veche menționare documentară a Mănăstirii Mihai Vodă se găsește în grammata patriarhală din 1591 întocmită de egumenul Evghenie de la Mănăstirea Simonopetra de la muntele Athos. Conform acestui document Evghenie i-a cerut lui Mihai Viteazul să clădească o nouă mănăstire, cea veche, Biserica Albă-Postăvari, metoh al Mănăstirii de la Athos aflându-se în apropierea unei mlaștini aducătoare de boli.Claudia Tița-Mircea, p. 5 thumb|Document, datat 28 august 1599, prin care Mihai Viteazul închină biserica Mihai Vodă Mănăstirii Simonopetra de la muntele Athos|200px
Conform documentului din 1591 ctitoria lui Mihai Viteazul avea statut de stavropighie patriarhală și era în jurisdicția canonică a patriarhiei de la Constantinopol. Ulterior bisericii i se vor adăuga turnul clopotniță, mai multe case domnești, case pentru stareți, o sală de mese (trapeză) și o bucătărie (cuhnie), pivnițe.O. N. Greceanu, p. 154Claudia Tița-Mircea, p. 7 Banul Mihai va înzestra mănăstirea cu mai multe moșii (13 sate dăruite de Mihai, dar și un sat dar din partea soției acestuia, doamna Stanca), cumpărate cu suma de 472.000 aspri. Podul peste râul Dâmbovița, care făcea legătura cu mănăstirea a fost construit tot în această perioadă, sub îndrumarea lui Mihai Viteazul.
Conform unei inscripții de pe frontispiciul bisericii: „La 1594 s-a zidit această biserică, iar ușa în anul 1711, pe timpul egumenului Iosif din Milos”, se poate deduce că înălțarea edificiul s-a finalizat în anul 1594. Cinci ani mai târziu (august 1599), Mihai, printr-un act păstrat până în zilele noastre, a închinat locașul sfânt Mănăstirii Simonopetra de pe Muntele Athos.
Cronologie În anul 1595, lunile august-octombrie, armata lui Mihai Viteazu este atacată în interiorul mănăstirii de armatele otomane conduse de Sinan Pașa.
În secolul al XVII-lea mănăstirea a primit donații din partea voievozilor Alexandru Iliaș, Alexandru al II Basarab și Antonie, iar acestea au permis celor care o administrau să o păstreze la adevărata sa valoare. În anii următori apar și vizitatori străini care au remarcat frumusețea deosebită a mănăstirii. Un astfel de călător a fost în anul 1654 Paul din Alepo. Acesta îl însoțea pe Macarie Zaim, Patriarhul de Antiohia într-o vizită la Mănăstirea Mihai Vodă. Paul descrie mănăstirea ca o construcție „splendidă, măreață, cu cele 3 cupole ale sale.” thumb|Secolul XVIII - în prim plan Mănăstirea Radu Vodă, în plan secund Mănăstirea Mihai Vodă|left|250px
În anul 1666 călătorul turc Evliya Celebi, cronicar de război, descrie mănăstirea ca fiind construită din piatră, așezată pe un deal, având ca anexe 100 de încăperi.Florian Georgescu, Paul Cernovodeanu, Alexandru Cebuc - Monumente din București (Ed. Meridiane, București, 1966), p. 20 Acesta notează în jurnalul său măreția mănăstirii-cetate și locul său între celelalte mănăstiri din jur:
La începutul secolului XVIII, în 1711, datorită unui egumen grec, bisericii îi sunt adăugate ornamente sculptate la ferestre și uși și îi sunt adăugate sculpturi la ușa principală.
În 1761 lăcașul de cult suferă un incendiu, starea de ruinare agravându-se în anii următori.
În 1775, în apropierea mănăstirii este construită Noua Curte Domnească, denumită ulterior Curtea Arsă datorită unui incendiu devastator, fapt care a permis mănăstirii să devină reședință domnească pentru unele figuri istorice ale României. Pentru scurte perioade de timp, în casele domnești ridicate în jurul mănăstirii de Mihai Viteazul și-au avut reședința domnească Constantin Mavrocordat (1738), Alexandru Constantin Moruzzi (1793-1796), Alexandru Ipsilanti (1796-1797).
În anul 1794 diplomatul englez sir Robert Ainslie, vizitând Bucureștiul, ajunge și la curtea domnească de la Mănăstirea Mihai Vodă, pe care o descrie ca fiind o clădire spațioasă așezată pe o ridicătură de teren, aproape de malurile râului Dâmbovița, având o vedere plăcută asupra regiunilor învecinate.Florian Georgescu, p. 21
În 26 octombrie 1802 are loc în România un cutremur de gradul 7,9. Mișcarea tectonică afectează destul de mult edificiul construit de Mihai Viteazul.
În 1825 clădirile complexului mănăstirii au fost reparate pentru a-i servi primului domn pământean, Grigore al IV-lea Ghica, ca reședință domnească, între anii 1822-1828. Între anii 1827-1837 mănăstirea este restaurată, iar în 1838 a fost zugrăvită pe dinăuntru, din inițiativa arhimandritului Teodosie Contopulo. Acesta adaugă bisericii un pridvor și repară turla mare. Cutremurul de gradul 7,5 din data de 23 ianuarie 1838 afectează din nou mănăstirea.
Mănăstirea Mihai Vodă, curtea interioară|thumb|250px|left Între anii 1828-1829, în timpul războiului ruso-turc casele domnești sunt transformate în spital, deservind armata rusă. În perioada următoare clădirile complexului funcționează ca spital militar pentru oastea română. Începând cu anul 1855, până în anul 1862 a funcționat aici școala de medicină. În anii 1854, 1876, 1897 au loc o serie de reparații ale construcțiilor din interiorul mănăstirii.
Până în anul 1848 slujbele în Mănăstirea Mihai Vodă au fost efectuate în limba greacă. În 1848 enoriașii au cerut reprezentanților guvernului Gheorghe Bibescu să se folosească limba română în oficierea liturghiilor.Claudia Tița-Mircea, p. 24
După Unirea Principatelor, din 1862, arhivele statului au fost unificate și puse sub conducerea Ministerului Instrucțiunii și al Cultelor. În 1864, în timpul guvernului Crețulescu, arhivele sunt reorganizate și intră sub conducerea lui Cezar Boliac. Tot acum arhivele primesc o locație nouă, Mănăstirea Mihai Vodă, devenită proprietatea statului după secularizarea averilor mănăstirești. În momentul în care mănăstirea trece în proprietatea Arhivelor Statului, construcția se afla într-o stare avansată de degradare.
În anul 1877 mănăstirea găzduiește sediul uneia din primăriile de sector precum și poliția sectorului.
Edificiul este restaurat complet în 1900 datorită insistențelor directorului Arhivelor Statului din acea vreme, Dimitrie Onciul. Datorită strădaniei acestuia de a readuce la o formă demnă de „cel mai de seamă monument al Bucureștilor”Grigore Ionescu, p. 210, bustul lui Dimitrie Onciul a fost amplasat alături de bustul cărturarului Bogdan Petriceicu Hașdeu în grădina din fața bisericii. Ambele busturi au fost turnate în bronz și realizate de sculptorul Mihai Onofrei. Turnul de intrare în curtea mănăstirii|thumb|150px