Petru Cazacu (n. 6 octombrie 1873, Chișinău – d. august 1956, București) a fost un doctor în medicină, istoric, publicist și om politic român originar din Basarabia. Ultimul prim-director al Republicii Democratice Moldovenești autonome în componența României.
Biografie A urmat școala primară și Seminarul Teologic la Chișinău, după care a studiat și absolvit Facultatea de Medicină din București, în 1900. A revenit în Basarabia în ianuarie 1918, iar la 2 aprilie 1918 a fost cooptat în Sfatul Țării, delegat de Comitetul Central Executiv al Sfatului delegaților soldați și ofițeri.Iurie Colesnic, Dăm start Unirii. Al treilea prim-ministru -Petre Cazacu. Articol în ziarul Timpul, Moldova A fost succesiv medic de plasă, de oraș și de județ în România. A publicat studii cu privire la istoria Basarabiei și pe teme medicale în revistele Viața Românească (articolul O sută de ani de robie, 1912), Viața Basarabiei (articolul Note pe marginea campaniei de pe Prut din 1711, 1935) și alte publicații.Ecaterina Țarălungă, Enciclopedia identității românești. Personalități. Editura Litera, Chișinău, 2011, p. 160
Viață politică După 27 martie 1918 a fost Director General la Finanțe și președinte al Consiliului Directorilor Generali ai Basarabiei. După Unirea Basarabiei cu România a fost director general al Serviciului Sanitar din Iași și Secretar general în Ministerul Sănătății. În anii 1931 și 1933 a fost deputat de Bălți în Parlamentul României.
S-a stins din viață la București, în luna august a anului 1956 și a fost înmormântat la Cimitirul Sfânta Vineri.https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/75_77_Medicul%20care%20a%20condus%20Guvernul%20Republicii%20Moldovenesti.pdf
Scrieri Istoria farmaciilor din România (premiată de Academia Română) Moldova dintre Prut și Nistru. 1812-1918. Chișinău, Ed. Știința, 1992 Zece ani de la Unire: Moldova dintre Prut și Nistru 1918-1928, București, Tipografia ziarului Universul, 1928
Note
Legături externe
Categorie:Nașteri în 1874 Categorie:Decese în 1956 Categorie:Istorici români Categorie:Medici români Categorie:Publiciști români Categorie:Politicieni români Categorie:Români basarabeni Categorie:Prim-miniștri ai Republicii Democratice Moldovenești Categorie:Politicieni din Chișinău