Edward Harrison Norton () este un actor american de teatru și film.
Date biografice Edward Norton s-a născut la 18 august 1969 la Boston, Massachusetts, USA, într-o familie destul de privilegiată. Bunicul său din partea mamei, un întreprinzător filantrop, a fost foarte implicat în dezvoltarea orașului în care Edward a copilărit, Columbia, Maryland. De asemenea, împreună cu bunica sa din partea mamei, acesta a fondat Enterprise Foundation, o organizație non-profit care se ocupă de proiecte umanitare în beneficiul persoanelor fără adăpost. Tatăl său, Edward, avocat, a lucrat pentru The National Trust for Historic Preservation, iar mama sa, Robin, a fost membru fondator și director executiv al aceleiași fundații. Mama sa a murit la 6 martie 1997 de cancer. Edward are un frate și o soră mai mici, James și Molly. Edward a fost atras de actorie încă de la vârsta de 5 ani și a studiat în diferite școli de teatru. A absolvit facultatea Yale cu specializarea istorie. După absolvirea facultății, Edward pleacă la Osaka, Japonia, pe post de consultant la fundația bunicului său. Se întoarce înapoi în America și se stabilește la New York, unde își începe cariera actoricească.
Cariera
Inițial, Edward se afirmă în teatru, alături de trupa Signature players, care pune în scenă opere ale scriitorului și regizorului Edward Albee. În 1996, Norton apărea pe scenă în piesa lui Albee intitulată Fragments, iar la Hollywood se căuta un actor care să joace alături de Richard Gere în Primal Fear. Rolul respectiv fusese oferit inițial lui Leonardo DiCaprio, dar acesta l-a refuzat. Deoarece căutările producătorilor păreau să nu dea rezultate, Richard Gere s-a aflat la un pas de a renunța la proiect. Dintre cei 2000 de candidați însă s-a remarcat tânărul Edward Norton, care a impresionat atât de mult cu interpretarea sa, încât a fost contactat, chiar înainte de premiera filmului, pentru alte două roluri: unul în filmul lui Woody Allen, Everyone Says I Love you, și celălalt în filmul lui Milos Forman, The People vs. Larry Flynt, ambele având premiera încă în același an. Pentru rolul din Primal Fear, Edward Norton a câștigat un Golden Globe și a fost nominalizat la premiul Oscar. Doi ani mai târziu joacă rolul unui neo-nazist în American History X, rol pentru care a fost nevoit să câștige 15 kg de mușchi. Și pentru acest rol a fost nominalizat la Oscar, de data aceasta pentru rol principal. Peste încă un an joacă în aclamatul Fight Club, iar în 2000 debutează ca regizor și producător în Keeping the Faith.
Filmografie selectivă
Primal Fear, 1996 The People vs Larry Flynt, 1996 Everyone says I Love You, 1996 Rounders, 1998 American History X, 1998 Fight Club, 1999 Keeping the Faith, 2000 The Score, 2001 Death to Smoochy, 2002 Frida, 2002 Red Dragon, 2002 25th Hour, 2002 The Italian Job, 2003 Strange Days on Planet Earth (documentar realizat de National Geographic), 2004 Kingdom of Heaven, 2005 Down in the Valley, 2006 The Illusionist, 2006 The Painted Veil, 2006 Pride and Glory, 2007 Motherless Brooklyn, 2007 The Incredible Hulk, 2008 Moștenirea lui Bourne, 2012 Moonrise Kingdom, 2012
Premii
1996, National Board of Review Awards, cel mai bun actor în rol secundar, Everyone Says I Love You 1996, Los Angeles Film Critics Association Awards, cel mai bun actor în rol secundar, Primal Fear, Everyone Says I Love You, The People vs Larry Flynt 1996, Boston Society of Film Critics Awards, cel mai bun actor în rol secundar, Primal Fear, Everyone Says I Love You, The People vs Larry Flynt 1996, Society of Texas Film Critics Awards, cel mai bun actor în rol secundar, Primal Fear, The People vs Larry Flynt 1997, Golden Globes, cel mai bun actor in rol secundar, Primal Fear 1997, Florida Film Critics Circle Awards, cel mai bun actor în rol secundar,Primal Fear, Everyone Says I Love You, The People vs Larry Flynt 1997, Chicago Film Critics Association Awards, cel mai promițător actor, Primal Fear, Everyone Says I Love You, The People vs Larry Flynt 1997, Kansas City Film Critics Circle Awards, cel mai bun actor în rol secundar, Primal Fear 1997, Southeastern Film Critics Association Awards, cel mai bun actor în rol secundar, Primal Fear 1999, Southeastern Film Critics Association Awards, cel mai bun actor în rol principal, American History X 1999, Satellite Awards, cel mai bun actor în rol principal, American History X 2000, Street Film Festival, Milano, cel mai bun film, American History X 2002, Obie Award, cel mai bun actor într-o piesă de teatru nejucată la Broadway, Burn This 2004, Sant Jordi Awards, cel mai bun actor străin, 25th Hour
Note
Legături externe
Edward Norton pe cinema.acasa.ro
Categorie:Nașteri în 1969 Categorie:Actori americani din secolul al XX-lea Categorie:Actori americani din secolul al XXI-lea Categorie:Americani în viață