Ion Panțuru () a fost un bober român, care a concurat în cadrul competițiilor de bob de la sfârșitul anilor '60 și începutul anilor '70 ai secolului al XX-lea.

Biografie și carieră Este fiul lui Ion Panțuru (1892-1966) și al Filofteei (n. Dașca; 1904-1979).

S-a apucat mai întâi de fotbal și schi.ION PANTURU, Comitetul Olimpic și Sportiv Român A fost portar la Carpați Sinaia în Divizia B.Ion Panțuru, olympedia.org În 1959 a trecut la bob.ION PANTURU, Comitetul Olimpic și Sportiv Român El a făcut parte din echipa României ca pilot de bob la Jocurile Olimpice de iarnă din 1964, 1968, 1972 și 1976. A fost de două ori purtător de drapel la festivitatea de deschidere a Jocurilor din Innsbruck 1964 și Sapporo 1972.Flagbearers for Romania Opening Ceremony, Olympedia, 2024

Împreună cu frânarul Nicolae Neagoe, a câștigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Grenoble (1968). Până în prezent, aceasta este singura medalie olimpică a României la Jocurile Olimpice de Iarnă.Nicolae Neagoe, singurul român (în viață) medaliat la Jocurile Olimpice de Iarnă, sărbătorit la 77 de ani de doi tineri sportivi din Brebu, Câmpina TV, 3 august 2018 La bob-4 ei au obținut locul 4.

El a făcut parte din echipa de bob - 4 persoane a României care s-a clasat pe locul 10 la Jocurile Olimpice de la Sapporo (1972). Cu Ion Zangor a ocupat locul 5 în proba de bob de 2 persoane.

Împreună cu frânarul Dumitru Focșeneanu, Panțuru a câștigat două medalii în competițiile de bob - 2 persoane din cadrul campionatelor mondiale și anume: argint la Campionatul Mondial din 1969 și bronz la Campionatul Mondial din 1973.ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC: Bob și sanie , AGERPRES, 19 ianuarie 2018

În plus, Ion Panțuru a câștigat multe medalii la campionate europene. În 1967 și în 1971, la Innsbruck, a cucerit titlul european la bob-4.ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC: Bob și sanie , AGERPRES, 19 ianuarie 2018

După retragerea sa, Ion Panțuru a devenit antrenor.ION PANTURU, Comitetul Olimpic și Sportiv Român

Distincții Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a (29 decembrie 1967) „pentru merite deosebite în domeniul culturii fizice și sportului”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 1.162 din 29 decembrie 1967 privind conferirea ordinului și medaliei „Meritul Sportiv” unor sportivi fruntași și unor specialiști din domeniul culturii fizice și sportului, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul IV, nr. 1, Partea I, vineri 5 ianuarie 1968, p. 2. Medalia Națională “Pentru Merit” clasa a II-a (2000)Povestea singurei medalii câștigate de România la Jocurile Olimpice de Iarnă, Adevărul, 30 martie 2016

Note

Legături externe

Un bronz cât o medalie de aur, 10 mai 2010, Adina Blaj, Historia

Categorie:Nașteri în 1934 Categorie:Decese în 2016 Categorie:Boberi olimpici români Categorie:Fotbaliști români Categorie:Medaliați olimpici cu bronz români Categorie:Medaliați mondiali cu argint români Categorie:Medaliați mondiali cu bronz români Categorie:Medaliați europeni cu aur români Categorie:Medaliați europeni cu argint români Categorie:Medaliați europeni cu bronz români Categorie:Boberi la Jocurile Olimpice de iarnă din 1964 Categorie:Boberi la Jocurile Olimpice de iarnă din 1968 Categorie:Boberi la Jocurile Olimpice de iarnă din 1972 Categorie:Boberi la Jocurile Olimpice de iarnă din 1976 Categorie:Decorați cu Medalia Națională „Pentru Merit”‎