Lacul Poiana Uzului

Lacul Poiana Uzului este un lac de acumulare antropic aflat pe cursul inferior al râului Uz, în amonte față de orașul Dărmănești din județul Bacău. Este situat între vârfurile Dealul Mare (909 m) și Farcu Mic (1364 m) din Munții Nemira – aflate la sud și, Piciorul Arsurii (1050 m) și Obcina Lapoșului (1337 m) din Munții Ciucului – aflate la nord. S-a format în anul 1970, într-un bazinet depresionar ce adăpostise înainte satul Poiana Uzului. Acumularea are o lungime de 3,75 km, o suprafață de 334 hectare și un volum de 98 milioane metri cubi apă, cu adâncimea maximă de 64,7 m.

Lacul s-a format în spatele barajului cu contraforți tip ciupercă Poiana Uzului, cu înălțimea de 80,40 m de la fundație, lățimea la bază de 74,10 m, cea de la vârf de 6 m și lungimea de 500 m la coronament, fiind proiectat în cadrul Institutului pentru Planuri de Amenajare și Construcții Hidrotehnice (IPACH) din București sub îndrumarea profesorului inginer Radu Prișcu. Lucrarea a fost realizată între 1967 și 1972 de către Întreprinderea de Construcții Hidroenergetice (ICH) din București. Reprezintă cel mai mare baraj cu contraforți din România și al nouălea de acest tip din Europa, fiind încadrat în clasa I de importanță.

Rolul creării a fost de alimentare cu apă potabilă și industrială a localităților și întreprinderilor industriale situate pe Valea Trotușului, în special orașul nou Gheorghe Gheorghiu-Dej (fostul Onești) și Platforma Petrochimică Borzești cu consumuri mari de apă ce nu mai puteau fi satisfăcute de sursele precedente, lacul Belci și râul Cașin. S-a prevăzut ca apa din noua acumulare să fie transportată prin magistrale cu diametre între 800 și 1200 mm. S-a continuat traseul conductelor pentru a alimenta municipiul Bacău și comune din județ.

Deși barajul a fost dimensionat după calitatea slabă a rocilor de fundație, mai multe infiltrații apărute la câțiva ani după cutremurul din 4 martie 1977, ce au cauzat o suprasolicitare a drenajului, creșterea subpresiunii și mișcarea însoțită de crăpături a ploturilor, obiectivul a început să nu mai respecte cerințele naționale și internaționale de siguranță în exploatare. Începând din anul 1984 barajul a intrat într-un proces de creștere a gradului de siguranță, însă Guvernul României a solicitat în continuare în 2003 asistența Băncii Mondiale cu privire la vulnerabilitatea în fața unui potențial dezastru natural. Un accident ar avea consecințe printr-un debit mai mare de 70 000 metri cubi/secundă ce ar afecta aproximativ 25 000 de locuitori din aval, un număr considerabil de gospodării și producția a 27 de companii.

Lacul Context Scopul lacului a constat în crearea sistemului microregional de alimentare cu apă a zonei Moinești–Borzești, unde prin stația de tratare a apei Cărăboaia, apa avea să fie transportată în centrele Comănești, Moinești, Dofteana, Târgu Ocna și Gheorghe Gheorghiu-Dej (fostul Onești), unde exista problema apei potabile și industriale.Poiana Uzului ..., Văcărașu, 1970, p. 166 miniatura|stanga|Fosta casă de apă din Târgu Ocna, situată pe dealul Măgura Ocnei. Cea mai complexă problemă a fost ridicată de orașul nou Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu cerințe de apă potabilă pentru subunitatea rezidențială planificată la capacitatea de 60 000 locuitori și apă industrială pentru Platforma Petrochimică Borzești, incluzând și industria termică de pe platformă.Ioan Șandru, Constantin V. Toma, Nicu Aur; „Orașele Trotușene – Studiu de geografie umană II”, Întreprinderea Poligrafică Bacău, Bacău, 1989, p. 152 S-au studiat mai multe variante: folosirea apei din pânza freatică a râului Cașin în urma denisipării, tratării și filtrării la stația de pe dealul CuciurTeodor Verde, Rozalia Verde, „Monografia Municipiului Onești – în date și evenimente”, Editura Magic Print, Onești, iulie 2003, p. 44 (proiect realizat în anii 1952 și 1956) și folosirea apei din lacul de acumulare Belci de pe râul Tazlău (realizat între 1960 și 1963) cu o capacitate de 12 milioane de metri cubi.Pintilie Rusu (coordonator), „Județele patriei. Bacău: monografie”, Editura Sport-Turism, București, 1980, p. 20 O altă problemă a prezentat-o alimentarea orașului Târgu Ocna, care se baza pe o instalație cu o lungime de 11 km construită în 1914, proiectată și coordonată de Elie Radu,Paul Narcis Vieru, „Istoricul alimentărilor cu apă din marile orașe ale Moldovei”, în Acta Moldaviae Septentrionalis, nr. XVI, 2017, Secțiunea II: Varia Historica, pp. 323-324 și revizuită parțial în 1930, care prelua apă din raza comunei Dofteana, precum și din râul Trotuș. Din cauza vechimii și uzurii, debitul apei a scăzut în ultimii ani înainte de 1954, lucru ce a cauzat lipsa apei potabile în lunile de vară și îngreunarea activității industriei alimentare și unităților comerciale și sanitare. Un proiect a fost întocmit din anul 1951, însă nu a fost pus în practică.Simion Țăranu, „Scrisori către «Scînteia»: De ce lipsește apa potabilă în orașul Tg. Ocna?”, în Scînteia, anul 23, nr. 3021, 10 iulie 1954, p. 2

În județul Bacău, lacurile Belci și Poiana Uzului au făcut parte din categoria celor pentru satisfacerea necesarului de apă industrială pentru platformele industriale mari. În cazul proiectului Belci, acesta a fost realizat în avale de linia de dislocație, în zona miocenului salifer, influențând astfel prin salinizarea apei și prin a fi nesatisfăcătoare pentru industrie. Soluția a treia a constat în lacul de acumulare Poiana Uzului, ca sursă de apă potabilă și industrială cu un volum de 98 milioane metri cubi.

Un proiect privind „Barajul Poiana Uzului” a fost realizat de Comitetul de Stat al Apelor (CSA) și Institutul pentru Planuri de Amenajare și Construcții Hidrotehnice (IPACH) la Bacău, în 1965, cu nr. 2584/2944.Analele științifice ale Universității Al. I. Cuza din Iași, Seria nouă. Secțiunea IIc, Geografie, Volumele 15 – 18, Iași, 1969, p. 9 Decizia amplasării acumulării pe râul Uz a fost luată de personalul din cadrul Institutului de Planuri de Amenajare și Construcții Hidrotehnice în 1966. Valoarea lucrării a fost estimată la peste o jumătate de miliard lei, fiind una din principalele lucrări de gospodărire a apelor din țară în cincinalul 1966–1970.Al. Plăieșu, „Pe valea Trotușului: Un important sistem hidrotehnic”, în Scînteia, anul 35, nr. 7157, 19 noiembrie 1966, p. 1

Prin existența lacului se prevedea un efect pozitiv asupra scurgerii superficiale din valea râului Uz și atenuarea viiturilor.Institutul de Geografie (Academia Republicii Socialiste România), Lucian Badea, Universitatea din București, „Geografia României: Carpații Românești și depresiunea Transilvaniei”, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1984, p. 158 Tot ca efect s-a prevăzut în înviorarea turismului.

Descriere Lacul este aflat pe cursul inferior al râului Uz, în amonte față de orașul Dărmănești.Problems ..., Abdulamit, 2020, p. 2 Este situat între vârfurile Dealul Mare (909 m) și Farcu Mic (1364 m) din Munții Nemira – aflate la sudHarta turistică a Munților Nemira, Ing. Mihail Albotă, 1982, accesat 2013.09.21 și, Piciorul Arsurii (1050 m) și Obcina Lapoșului (1337 m) din Munții Ciucului – aflate la nord.Harta turistică a Munților Ciucului, Constantin Rusu și C. Stănescu, 1988, accesat 2013.09.21 Este circumscris pe latura nordică de DJ123 (drum județean) asfaltatValea ..., Văcărașu, 1980, p. 35 și racordat la cota de 514,7 m (după o altă sursă este de 515,9 m) a coronamentului de baraj. Șoseaua urcă în pădurea de protecție din jurul lacului și se continuă până la coada acumulării și pe urmă pe valea râului Uz, până la Tușnad. În cadrul montan din jurul lacului se succed două etaje de păduri: de gorun, la limita inferioară și la stânga lacului, la ultimele prelungiri ale Obcinei Lapoșului, și fag asociat cu conifere la limita exterioară, pe partea dreaptă cu orientarea nordică și umbrită, ce duce spre Munții Nemira. Ultimele păduri dețin cel mai mare fond cinegetic din zonă.Valea ..., Văcărașu, 1980, p. 36

Drumul trece prin sectoare succesive de lumină și umbră, cu acces la izvoare reci, poieni cu stâni, cabane și locuri de camping, plaje și locuri de pescuit.

Acumularea a fost începută în decembrie 1970.Gheorghe Baltă, „Apele Uzului au fost stăvilite”, în Scînteia, anul 39, nr. 8647, 24 decembrie 1970, p. 1 La inaugurarea barajului în 1972, lacul avea o capacitate de 100 milioane metri cubi de apă.Gheorghe Baltă, „La Poiana Uzului: Construcția barajului a fost terminată”, în Scînteia, anul 41, nr. 9373, 27 decembrie 1972, p. 1

În locul actual al lacului a existat satul Poiana Uzului, localitatea fiind desființată în septembrie 1969Poiana Uzului ..., Văcărașu, 1970, p. 163 ca urmare a construcției în aval în zona Pivniceri, a barajului Poiana Uzului. Locuitorii satului au fost strămutați în zona Boiștea a Dărmăneștiului, pe locul numit „Lanul Dumbrăvița”. La momentul strămutării, satul mai avea 231 de familii.

La nivelul anului 1980 lacul a fost populat cu păstrăv, ducând la posibilitatea practicării pescuitului sportiv.

Lacul are o lungime de 3,75 km, o suprafață de 334 hectare și un volum de 98 milioane metri cubi de apă (sau 90 milioane metri cubi), cu adâncimea maximă de 64,7 m,Ioan Șandru, Constantin V. Toma, Nicu Aur; „Orașele Trotușene – Studiu de geografie umană II”, Întreprinderea Poligrafică Bacău, Bacău, 1989, p. 252 la baza construcției. Gradul de colmatare era la nivelul anilor 2020 de 5,11 % și un timp de operare în aceste condiții de 20 de ani.Olimpia Blăgoi (prof. univ. dr. ing.), Florin Trofin (dr. ing.), „Barajele hidrotehnice și schimbările climatice. Siguranță și risc”, ePublishers & Editura Coresi, București, 2020, p. 131

Pe lângă rolul de alimentare cu apă potabilă și industrială a văii Trotușului, lacul mai are rolul de control al viiturii prin atenuarea debitelor de viitură, fără a reține apa ca tranșă de viitură, prin intermediul deversoarelor sau volumului liber al lacului.Retrofit ..., Asman, 2021, p. 2

Barajul

Barajul a fost proiectat în cadrul Institutului pentru Planuri de Amenajare și Construcții Hidrotehnice (IPACH, în prezent Aquaproiect) sub îndrumarea profesorului inginer Radu Prișcu.Nicolae Dăscălescu (dr. ing.), „Personalități românești în construcții: Radu Prișcu (1921 - 1987)”, în Revista Construcțiilor, anul XVII, nr. 178, martie 2021 , p. 64 ISSN 1841-1290 Documentațiile tehnico-economice au fost realizate de inginerul Gheorghe Flegont,Dan Stematiu (prof. univ. dr. ing.), Iulian Așman (dr. ing.); „In Memoriam: Gheorghe Flegont 1923-2016”, în Hidrotehnica, vol. 61, nr. 6-9, 2016, p. 32 ISSN 0439-0962 iar în echipele de proiectare au mai făcut parte inginerii Constantin Neculai Sofronie și Gheorghe Orășeanu. Personalul menționat a făcut parte și din Comitetul Român al Marilor Baraje (CROMB–ROCOLD),Dan Stematiu (prof. univ. dr. ing.), Iulian Așman (dr. ing.); „Scurtă trecere în revistă a contribuției membrilor CROMB la construcția de baraje în România”, în Hidrotehnica, vol. 61, nr. 6-9, 2016, p. 14 ISSN 0439-0962 parte a (ICOLD).Olimpia Blăgoi (prof. univ. dr. ing.), Florin Trofin (dr. ing.), „Barajele hidrotehnice și schimbările climatice. Siguranță și risc”, ePublishers & Editura Coresi, București, 2020, p. 7Dan Stematiu (prof. univ. dr. ing.), Iulian Așman (dr. ing.); „Istoria Comitetului Național Român Al Marilor Baraje”, în Hidrotehnica, vol. 61, nr. 6-9, 2016, p. 4 ISSN 0439-0962

Conceptul ales a fost de cel cu contraforți tip ciupercă, denumire provenită de la îngroșarea în amonte, care în secțiune orizontală conferă aspectulConstrucții ..., Prișcu, 1983, p. 360 unei ciuperci.Construcții ..., Prișcu, 1983, p. 361 Conturul curb din amonte, cu scopul preluării radiale a presiunii hidrostatice și eliminarea eforturilor de tensiune, a fost înlocuit cu un contur poligonal, căpătând denumirea de contraforți-diamant. Contraforții funcționează independent.