Ghiță Licu () a fost un handbalist român care a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, medaliată cu argint la Olimpiada de la Montréal, din 1976, și cu bronz la cea de la München, din 1972. Licu a evoluat pe postul de pivot, iar după retragerea din activitatea de handbalist a activat ca antrenor pentru diferite categorii de vârstă.

Carieră Ghiță Licu a început să joace handbal la secția „Tânărul Dinamovist” a clubului „Dinamo”, iar la 18 ani a fost promovat la echipa de seniori Dinamo București, unde și-a petrecut apoi toată cariera de jucător. De la „Dinamo” a fost selecționat la echipa națională, cu care a devenit de două ori campion mondial, în 1970 și 1974. Licu a jucat pentru România începând din 1966 și a luat parte la 197 de meciuri oficiale, în care a înscris în total 328 de goluri. Conform lui Ștefan Birtalan, Licu „a fost cel mai bun apărător pe care l-a avut România”.

Licu a evoluat ca handbalist la Dinamo până în 1980, când și-a încheiat activitatea și a devenit antrenor al clubului, mai întâi secund, sub conducerea lui Oprea Vlase, iar apoi principal. În 1993 a părăsit Dinamo și a plecat în Germania, unde a antrenat mai întâi echipa de tineret a SC Magdeburg, cu care a câștigat în 1996 titlul național pentru această categorie de vârstă. În 1999 a fost numit antrenor secund al echipei de seniori a SC Magdeburg și, alături de antrenorul principal Alfreð Gíslason, a condus echipa spre primul titlu național, obținut în 2001, și spre câștigarea, în 2002, a Ligii Campionilor EHF. Între ianuarie și iunie 2006 a fost antrenorul principal al SCM, după care s-a întors în România.

Ghiță Licu și-a construit o casă la Provița de Sus, unde îngrijea de livadă și de gospodărie. În luna noiembrie 2013 a fost diagnosticat cu cancer și a decedat în noaptea de 8 aprilie 2014.

Palmares Club Ca jucător Cupa Campionilor Europeni: 13px Câștigător: 1965

Campionatul Republican Categoria A: Câștigător: 1965, 1966, 1978 Medalie de argint: 1967, 1968, 1969, 1970, 1971, 1972, 1974, 1975, 1976, 1977 Medalie de bronz: 1973, 1979

Cupa României: 13px Câștigător: 1979

Ca antrenor Liga Campionilor EHF: 13px Câștigător: 2002

Cupa Cupelor EHF: 13px Câștigător: 1983

Handball-Bundesliga: Câștigător: 2001

2. Handball-Bundesliga: Câștigător: 1996

Echipa națională Jocurile Olimpice: 13px|Medalie de argint Medalie de argint: 1976 13px|Medalie de bronz Medalie de bronz: 1972

Campionatul Mondial: 13px|Medalie de aur Medalie de aur: 1970, 1974 13px|Medalie de bronz Medalie de bronz: 1967

Campionatul Mondial pentru Tineret: 13px|Medalie de aur Medalie de aur: 1967 (ediție experimentală)

Campionatul Mondial Universitar: 13px|Medalie de aur Medalie de aur: 1973 13px|Medalie de argint Medalie de argint: 1968 13px|Medalie de bronz Medalie de bronz: 1971

Trofeul Carpați: 13px Câștigător: 1991, 1995

Distincții titlul de Maestru Emerit al Sportului (1970) Ordinul Muncii clasa I (29 martie 1974) „pentru comportarea remarcabilă și ocuparea locului I la Campionatul mondial de handbal masculin – ediția 1974 –, precum și pentru contribuția deosebită adusă la dezvoltarea acestui sport și la creșterea prestigiului sportului românesc pe plan internațional”Decretul prezidențial nr. 5 din 29 martie 1974 privind conferirea de ordine și medalii ale Republicii Socialiste România unor sportivi, antrenori și activiști în domeniul handbalului, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul X, nr. 47, Partea I, sâmbătă 30 martie 1974, pp. 7–8. Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a II-a (18 august 1976) „pentru rezultatele deosebite obținute la Jocurile olimpice de vară de la Montreal – 1976, precum și pentru contribuția adusă la dezvoltarea activității sportive și la creșterea prestigiului sportului românesc pe plan internațional”Decretul prezidențial nr. 250 din 18 august 1976 privind conferirea de distincții ale Republicii Socialiste România unor sportivi, antrenori și activiști din domeniul educației fizice și sportului, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul XII, nr. 79, Partea I, miercuri 25 august 1976, p. 2. titlul de antrenor emerit (1992) Medalia națională „Serviciul Credincios” clasa I (2000)

Pe 1 noiembrie 1975 a făcut parte dintr-o selecționată a lumii care a jucat și câștigat un meci împotriva echipei Republicii Federale Germane, la Dortmund.

Familie Ghiță Licu a fost tatăl handbalistului Robert Licu, care a marcat 1054 de goluri pentru echipa României, fiind pe locul 2, după Vasile Stîngă, în clasamentul all-time al României.

Note

Legături externe Profil Ghiță Licu , Comitetul Olimpic și Sportiv Român S-a stins o stea a sportului dinamovist, Ghiță Licu, 8 aprilie 2014, Clubul Sportiv Dinamo București

Categorie:Nașteri în 1945 Categorie:Decese în 2014 Categorie:Antrenori de handbal români Categorie:Handbaliști olimpici români Categorie:Handbaliști la Jocurile Olimpice de Vară 1972 Categorie:Handbaliști la Jocurile Olimpice de Vară 1976 Categorie:Medaliați olimpici cu argint români Categorie:Medaliați olimpici cu bronz români Categorie:Handbaliști expatriați Categorie:Români expatriați în Germania Categorie:Decese cauzate de cancer Categorie:Oameni din județul Dâmbovița