Cezar Paul-Bădescu (n. 7 august 1968, București) este prozator, scenarist și publicist român contemporan.
Studii și activitate profesionala A absolvit Facultatea de Litere din București în 1994. Un an mai târziu, absolvent al masteratului de Teoria literaturii și Literatură contemporană din cadrul aceleiași universități.
A coordonat cu Răzvan Rădulescu lucrările cenaclului Central, al Facultății de Litere din București. Membru activ al cenaclului Litere din Facultatea de Litere din București, condus de poetul și prozatorul, Mircea Cărtărescu. A fost redactor la revista Dilema, unde a coordonat în 1998 un număr dedicat lui Eminescu - număr care a stârnit numeroase reacții în presă, în Parlamentul României și pentru care lui Cezar Paul-Bădescu i s-au promis "plutoane de execuție" în revistele extremiste. A fost șeful Departamentului Cultură al ziarului Adevărul și redactorul-șef al suplimentului Adevărul literar și artistic. A realizat emisiunea Cartea cea de toate zilele la TVR 2. Este coscenaristul filmului Ana, mon amour, regizat de Călin Peter Netzer, adaptare cinematografică după romanul său, Luminița, mon amour.
Volume publicate A debutat în antologia Tablou de familie, alături de Sorin Gherguț, Svetlana Cârstean, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, T. O. Bobe, 1995 A coordonat volumul Cazul Eminescu, editura Paralela 45, 1999 A debutat cu volumul Tinerețile lui Daniel Abagiu, proză, Editura Polirom, 2004 Luminița, mon amour, roman, Editura Polirom, 2006Rufe murdare, 12 octombrie 2007, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică, accesat la 30 martie 2013 Umbre pe ecranul tranziției, Editura Humanitas, 2013VIDEO FOTO Cezar Paul-Bădescu: „M-am îmbolnăvit din cauza mizeriilor pe care le vedeam la televizor“, 25 aprilie 2013, Simona Chițan, Adevărul, accesat la 17 mai 2013 Frica de umbra mea, Editura Polirom, 2019
Volume colective Povești erotice românești, 17 texte inedite scrise de autori români contemporani, Cuvântul editorului Magdalena Mărculescu, Ștefan Agopian, Radu Aldulescu, Dan-Silviu Boerescu, Emil Brumaru, Ionuț Chiva, Marius Chivu, Filip Florian, Matei Florian, Radu Pavel Gheo, Claudia Golea, Ioan Groșan, Florin Iaru, Cezar Paul-Bădescu, Doina Ruști, Lucian Dan Teodorovici, Dan Sociu, Cecilia Ștefănescu, Editura Trei, 2007, ISBN 978-973-707-166-8 Care-i faza cu cititul? Volum coordonat de Liviu Papadima, Ilustrații de Irina Dobrescu, Editura Arthur, 2010, ISBN 978-973-88988-9-9 Primul meu job, coord. de Florin Dumitrescu - Zoltán András, Artan, Ion Barbu, Petre Barbu, T.O. Bobe, Marius Chivu, Iulian Comănescu, Gianina Corondan, Marius Cosmeanu, Raluca Dincă, Luca Dinulescu, Florin Dumitrescu, Bogdan Iancu, Mihai Iordache, Lorena Lupu, Andra Matzal, Cezar Paul-Bădescu, Antoaneta Ralian, Costi Rogozanu, Dan Sociu, Ionuț Sociu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Robert Șerban, Felix Tătaru, Luiza Vasiliu; Ed. Art, 2011; Cu ochii-n 3,14, cu ilustrații de Dan Stanciu'', coord. de Ana Maria Sandu - Magdalena Boiangiu, Tita Chiper, Marius Chivu, Adrian Cioroianu, Radu Cosașu, Adrian Damian, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Matei Martin, Patricia Mihail, Ruxandra Mihăilă, Cristian Munteanu, Cezar Paul-Bădescu, Matei Pleșu, Adina Popescu, Iaromira Popovici, Ana Maria Sandu, Simona Sora, Dan Stanciu, Mădălina Șchiopu, Alex. Leo Șerban, Cristina Ștefan, Ruxandra Tudor, Mircea Vasilescu, Luiza Vasiliu, Delia Verdeș-Radu; Ed. Humanitas, 2016;
Premii În anul 2000 a fost decorat de Președintele României cu medalia "Mihai Eminescu", pentru merite culturale deosebite. "Tablou de familie" a primit premiul pentru debut al revistei Tomis.
Note
Legături externe Pagina de Facebook a scriitorului. Rubrica lui Cezar Paul-Bădescu din revista "Dilema veche". Un interviu cu Cezar Paul-Bădescu.
Categorie:Nașteri în 1968 Categorie:Prozatori români Categorie:Absolvenți ai Facultății de Litere din București Categorie:Absolvenți ai Universității din București Categorie:Scriitori români în viață Categorie:Jurnaliști români în viață