Alexandru Drăghici ()Membrii CC al PCR a fost un politician comunist român. A fost deputat în Marea Adunare Națională (MAN) între 1946-1948, președinte al MAN (28 decembrie 1949 - 26 ianuarie 1950) și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (18 martie 1961 - 27 iulie 1965 și 9 decembrie 1967 - 26 aprilie 1968).
Biografia S-a născut în localitatea Tisău din județul Buzău la 27 septembrie 1913. A lucrat ca muncitor feroviar la CFR. A intrat în Partidul Comunist Român în 1930. A participat, din 1931, la mișcările greviste ale muncitorilor ceferiști, fiind unul dintre conducătorii tinerilor comuniști. În 1935 a fost arestat și condamnat la închisoare în procesul de la Craiova împreună cu Ana Pauker. Detenția și-a executat-o la Jilava, Doftana, Caransebeș și în lagărul de la Târgu Jiu.
Carieră politică După lovitura de stat de la 23 august 1944, a fost activist al CC al PCR, devenind colaborator apropiat al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a înaintat în ierarhia politică astfel: membru supleant al CC al PCR (la Conferința națională a PCR din octombrie 1945) membru al CC al PMR (la Congresele din 1948 și 1955) membru supleant al Biroului Politic al CC al PMR (aprilie 1945) membru al Biroului Politic al CC al PMR (1955-1965) secretar al CC al PCR (1965-1967) deputat de Hunedoara și Bacău în Marea Adunare Națională (1946-1968)
A fost acuzator public pe lângă Tribunalul Poporului (27 aprilie 1945), care îi judeca pe inculpații acuzați de crime de război sau ca dușmani ai statului român. A făcut parte, alături de Teohari Georgescu și Iosif Rangheț, din comisia care l-a anchetat pe Lucrețiu Pătrășcanu (arestat la 28 aprilie 1948) și a elaborat informarea pe baza căreia s-a hotărât judecarea fostului fruntaș al mișcării comuniste (6 - 13 aprilie 1954).
Ca ministru al Securității Statului, în funcție între 1952 și 1957, Alexandru Drăghici a intenționat, fără a pune în aplicare, să folosească batalioanele de instrucție ale grănicerilor pentru operațiuni în munți, împotriva grupurilor de partizani din cadrul rezistenței armate anticomuniste.
După unele informații, Drăghici s-ar fi opus extrădării lui Imre Nagy, fost premier al guvernului de la Budapesta, care, după eșecul revoluției maghiare din 1956, a fost deportat în România, și deținut la Snagov.Biografia unui asasin , Gardianul, 19 mai 2007
În anul 1958, personalul Trupelor de Securitate era stabilit la 5.633 ofițeri, 4.108 sergenți reangajați, 1.416 angajați civil și 46.028 militari în termen, adică 57.185 persoane.
Alexandru Drăghici a fost general-maior (30 decembrie 1950), general-locotenent (2 octombrie 1952)Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr. 361 din 1 octombrie 1952 pentru înaintarea în grad a generalului-maior Drăghici Alexandru și acordarea gradului de general-maior tov. Pavel Ștefan, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, anul I, nr. 3, 6 octombrie 1952, p. 58. și general-colonel (20 august 1955).
Anii de dizgrație După alegerea sa ca secretar general al PCR, Nicolae Ceaușescu a trecut la consolidarea puterii sale. Treptat au fost înlăturați din conducerea de partid și de stat toți cei care se opuneau ascensiunii sale. Plenara CC al PCR din aprilie 1968 a făcut o analiză a așa-numitor "greșeli comise de partid în trecut" și a hotărât reabilitarea unor foști demnitari comuniști, în special grupul lui Lucrețiu Pătrășcanu, care a căzut victimă a epurărilor de la mijlocul anilor 1950. Cum pe vremea aceea Drăghici era ministru de interne și răspundea direct de arestarea și interogarea comuniștilor acuzați, el a fost făcut responsabil principal, deoarece Gheorghe Gheorghiu-Dej nu mai trăia, și înlăturat din toate funcțiile de partid și de stat. Ulterior, a fost degradat din gradul de general-colonel și trecut în rezervă cu gradul de soldat (14 noiembrie 1968).
Măsurile represive împotriva lui s-au oprit aici, el nu a fost dat în judecată pentru fărădelegile comise. În 1969 a fost numit director al „IAS Buftea”, funcție pe care a păstrat-o până în anul 1972, când a ieșit la pensie.
Noua conducere a României instaurată după revoluția din decembrie 1989 a făcut pași spre începerea unei cercetări penale împotriva lui, pentru crimele comise în trecut. În 1991, pentru a scăpa de această anchetă, Drăghici a fugit împreună cu soția sa, Marta Cziko,SENATUL EVZ: Doamnele aristocratiei rosii, 21 martie 2007, Evenimentul zilei în Ungaria, la fiica lor Alexandra, care emigrase acolo mai demult. În anul următor guvernul român a făcut o cerere de extrădare, dar autoritățile ungare au refuzat să-i dea curs favorabil, deoarece crimele comise de Drăghici au fost prescrise din punctul de vedere al jurisprudenței ungare. În 1993, Alexandru Drăghici a fost din nou inculpat și condamnat în contumacie pentru o altă crimă: ordinul dat pentru asasinarea lui Ibrahim Sefit (un etnic turc născut la Ada Kaleh).
A murit la 12 decembrie 1993 la Budapesta.
Portretul lui a fost afișat în 2002 pe pereții de onoare ai Camerei Deputaților, alături de alți președinți ai parlamentelor României din ultimul secol și jumătate, argumentul invocat fiind cel al continuității.
Distincții Medalia „A cincea aniversare a Republicii Populare Române” (24 decembrie 1952) „pentru lupta și munca duse în vederea făuririi, consolidării și prosperării Republicii Populare Române”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr. 508 din 24 decembrie 1952 pentru conferirea Medaliei „A cincea aniversare a Republicii Populare Române”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, anul I, nr. 13, 29 decembrie 1952, p. 99. Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa I (30 decembrie 1957) „cu ocazia celei de a zecea aniversări a proclamării Republicii Populare Romîne și pentru merite deosebite în îndeplinirea sarcinilor date de Partidul Muncitoresc Romîn, pentru merite deosebite pe tărîmul construcției de stat, economice, sociale, culturale și obștești”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 613 din 30 decembrie 1957 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VII, nr. 2, 13 ianuarie 1958, p. 5. Ordinul „23 August” clasa I (12 august 1959) „pentru îndelungată activitate în mișcarea muncitorească, pentru contribuția activă la răsturnarea dictaturii militaro-fasciste și instaurarea regimului democrat-popular, pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 308 din 12 august 1959 privind conferirea unor titluri, ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VIII, nr. 25, 17 septembrie 1959, p. 179. Medalia „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia” (6 mai 1961) „pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite în opera de construire a socialismului”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 120 din 6 mai 1961 pentru conferirea medaliei „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul X, nr. 30, 31 decembrie 1961, p. 389. Medalia „A XX-a Aniversare a Eliberării Patriei” (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 510 din 18 august 1964 pentru conferirea medaliei „A XX-a Aniversare a Eliberării Patriei”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XIII, nr. 12, 27 august 1964, p. 90. Medalia jubiliară „A XX-a Aniversare a Zilei Forțelor Armate ale Republicii Populare Romîne” (21 octombrie 1964) „pentru merite deosebite în făurirea și întărirea Forțelor Armate ale Republicii Populare Romîne, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a Zilei Forțelor Armate”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 684 din 21 octombrie 1964 pentru conferirea medaliei jubiliare „A XX-a Aniversare a Zilei Forțelor Armate ale Republicii Populare Romîne”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XIII, nr. 15, 25 octombrie 1964, p. 108. Ordinul „Tudor Vladimirescu” clasa I (30 aprilie 1966) „cu prilejul celei de-a 45-a aniversări de la înființarea Partidului Comunist din România, pentru îndelungată activitate în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 338 din 30 aprilie 1966 pentru conferirea ordinului „Tudor Vladimirescu” clasa I, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul II, nr. 25, Partea I, 18 mai 1966, p. 156.
Note
Legături externe Ceaușescu decapitează Securitatea lui Gheorghiu Dej, 20 octombrie 2007, Christian Levant, Adevărul Cum l-a salvat Maurer pe Drăghici de la pușcărie , 14 februarie 2004, Jurnalul Național
Interviu cu fiul lui Drăghici "Am adus cenusa lui Alexandru Draghici in Romania, ascunsa sub bancheta masinii" , 3 februarie 2004, Jurnalul Național Mama nici nu stie ca tata este ingropat", 3 februarie 2004, ADRIANA OPREA-POPESCU, Jurnalul Național
Funcții de conducere mai importante
Categorie:Nașteri în 1913 Categorie:Decese în 1993 Categorie:Atei români Categorie:Generali ai Securității Categorie:Deputați în Marea Adunare Națională Categorie:Membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist Român Categorie:Miniștri comuniști români Categorie:Politicieni români condamnați Categorie:Români emigrați în Ungaria Categorie:Comuniști români condamnați Categorie:Torționari ai Securității Categorie:Oameni din județul Buzău Categorie:Deținuți ai lagărului de la Târgu Jiu Categorie:Membri ai Partidului Muncitoresc Român Categorie:Decese în Budapesta Categorie:Decorați cu Ordinul 23 August Categorie:Decorați cu Ordinul Tudor Vladimirescu