Mihnea al II-lea Turcitul () a fost domnul Țării Românești între septembrie 1577 și iulie 1583 și, din nou, între aprilie 1585 și mai 1591. A fost supranumit Turcitul ca urmare a convertirii sale la islam pe data de 10 mai 1592, cu numele "Mohamed-beg".

Biografie Mihnea al II-lea a fost singurul fiu legitim al lui Alexandru al II-lea Mircea și al Ecaterinei Salvaresso. A mai avut patru surori: Despina, Ruxandra, Elena, Maria și un frate născut din flori, Ianoș Beledi. În primii ani ai domniei sale, doamna Ecaterina a exercitat o regență de facto, corespondența oficială fiind emisă în numele ei și al fiului său, iar sigiliile domnești reprezentându-i pe amândoi.Rezachevici, p. 273

El s-a căsătorit cu Neaga din Cislău, cu care a avut trei copii: Alexandru (d.1589), Vlad, turcit la 1584 și Ecaterina, soția lui Moise Movilă. Cu Vișa din Cislău l-a avut pe Radu Mihnea. După turcire (convertirea la islam), a avut un harem și alți patru copii: Mustafa, Ibrahim, Cais Catun și Ihuma Catun.

Prima domnie Mihnea a urcat pe tron în urma unor evenimente caracteristice decăderii puterii domnului și obiceiurilor locale, sub presiunea Imperiului Otoman, suzeranul Țării Românești. În acest cadru, el a concurat pentru domnie cu un pretendent străin, doctorul lombard Rosso, care susținea că este descendentul unui domn valah.

În a doua jumătate a lunii iulie 1577, în timpul bolii grave a lui Alexandru al II-lea Mircea, sfatul domnesc l-a ales domn pe Mihnea, aflat încă în minorat, trimițând la Constantinopol pe Mitrea marele vistier pentru a obține investitura. Acesta a ajuns la Poartă cel târziu la 28 iulie 1577 și a anunțat moartea domnului Alexandru, informație acceptată oficial de sultanul Murad al III-lea, deși decesul nu se produsese încă.Rezachevici, p. 274

La 29 iulie 1577, Mihnea a fost învestit de sultan ca domn al Țării Românești, printr-o diplomă care menționa explicit obligațiile financiare față de Poartă. Steagul de domnie a ajuns în țară înainte de 6 august 1577, fapt confirmat de trecerea unui sol prin Brașov spre Alba Iulia, pentru a anunța pe principele transilvănean Cristofor Báthory. După moartea efectivă a lui Alexandru al II-lea Mircea, la 27/28 septembrie 1577, Mihnea a devenit domn deplin. Domnia sa a fost recunoscută și în afara țării, regele Poloniei Ștefan Báthory felicitând pe Petru Șchiopul pentru ridicarea nepotului său Mihnea pe tronul muntean.

Prima domnie, ca voievod-copil, s-a desfășurat sub tutela mamei sale, doamna Ecaterina Salvaresso, autoritatea efectivă a fost exercitată de aceasta, Mihnea fiind pus pe plan secund. Consolidarea domniei la Poartă s-a realizat cu sprijinul diplomatic al lui Cristofor Báthory și prin daruri consistente, iar sultanul a transmis că Mihnea va fi menținut în scaun atâta timp cât administrația sa nu va provoca nemulțumiri.

Educația lui Mihnea a fost predominant grecească, limba greacă fiind limba sa principală de corespondență, fapt reflectat în scrisorile familiale. Sub influența mamei sale, a fost format într-o atitudine de supunere față de Poartă și într-o conștiință a caracterului instabil al domniei muntene.Rezachevici, p. 275

Domnia sa a fost contestată încă din primii ani. În anul 1580, aproximativ 60 de boieri munteni au cerut la Constantinopol înlocuirea lui Mihnea, invocând tinerețea și lipsa de experiență. În același interval a avut loc o mișcare boierească în Oltenia, în favoarea pretendentului Radu Popa, care a fost înfrânt de oastea domnească lângă Craiova, s-a refugiat la Timișoara și a fost ulterior trimis la Poartă, fiind exilat la Rodos.Rezachevici, p. 279

În primăvara anului 1583, la Constantinopol a început să se discute deschis detronarea lui Mihnea. După investirea lui Petru Cercel la 13/23 iunie 1583, sultanul a trimis un ceauș pentru mazilirea sa. În momentul primirii veștii, Mihnea se afla la mănăstirea Plumbuita, ctitorită de el și de mama sa, unde a emis la 23 iulie 1583 un ultim act domnesc. La sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii august 1583, a părăsit Țara Românească împreună cu familia.

În 8 august 1583 a ajuns la Constantinopol, iar la 20 august 1583 a fost trimis în exil la Rodos, unde a locuit sub pază otomană. În urma presiunilor financiare exercitate de Petru Cercel, în vara anului 1584 Mihnea a fost mutat într-un exil mai îndepărtat, la Tripoli, pe coasta Africii de Nord.Rezachevici, p. 280

În timpul exilului, Mihnea a menținut legături constante cu Poarta, adresând memorii în limba turcă, în care se prezenta ca supus credincios al sultanului și promitea sume foarte mari pentru restaurarea sa.

A doua domnie La 20/30 martie 1585, sultanul Murad al III-lea i-a acordat din nou domnia Țării Românești lui Mihnea, printr-un berat (act oficial prin care se acorda o funcție) care stabilea obligațiile financiare față de Poartă și menținerea autonomiei interne.Rezachevici, p. 301 Revenirea sa a fost sprijinită de banul Iane Cantacuzino. După sosirea la Constantinopol în aprilie 1585 și rezolvarea chestiunilor financiare legate de datoriile lui Petru Cercel, Mihnea a intrat în București la 20/30 mai 1585, marcând începutul celei de-a doua domnii.Rezachevici, p. 302

Aceasta a fost caracterizată de o competiție permanentă la Poartă cu mai mulți pretendenți, între care un Constantin, pretins fiu nelegitim al lui Mircea Ciobanul, alți pretendenți exilați la Rodos și vărul său Vlad (d.1589), fiul lui Miloș (d.1577), sprijinit de Petru Șchiopul. Menținerea domniei a presupus plăți foarte mari la Constantinopol, ceea ce a dus la o creștere accentuată a fiscalității interne și la introducerea unor biruri excepționale.

Domnia s-a desfășurat sub influența mamei sale, doamna Ecaterina Salvaresso, până la moartea acesteia în 1589, și a unchiului său Petru Șchiopul.Rezachevici, p. 303 După moartea Ecaterinei, Mihnea și-a pierdut sprijinul politic principal; Vlad a obținut pentru scurt timp domnia în 1589, dar a murit la Constantinopol înainte de a putea ajunge în țară la conducere, iar Mihnea a fost reinvestit, cu prețul unor noi plăți substanțiale la Poartă.

La începutul anului 1591, Mihnea a fost înlăturat definitiv din domnie, în contextul schimbărilor succesive de domni impuse de Poarta otomană contra unor mari sume de bani. Chemat la Constantinopol și lipsit de sprijin, el a trecut la islam în martie 1591, primind numele Mohammed și sangeacul de Nicopol. Sursele diferă asupra caracterului voluntar sau constrâns al convertirii. Cronici ulterioare menționează și convertirea fiului său cel mare, Alexandru, fapt care a dus la pierderea drepturilor dinastice ale acestuia.Rezachevici, p. 305

A treia revenire și moartea În primăvara anului 1591, Mihnea a revenit pentru scurt timp în Țara Românească și a reluat domnia în condiții insuficient documentate, dar confirmate de izvoare contemporane. Exercitarea efectivă a puterii este atestată de două acte interne emise în lunile mai–iunie 1591, precum și de o inscripție murală de la mănăstirea Bucovățul Vechi, descifrată în epoca modernă în urma restaurării frescei, care consemnează evenimentele anilor 1583–1591 și menționează explicit rebotezarea lui Mihnea în acel an.Rezachevici, p. 306

Revenirea s-a produs într-un context politic instabil, în care, în lipsa unui domn recunoscut de Poartă, conducerea țării era exercitată provizoriu de un grup de boieri din sfatul domnesc. Situația era complicată de statutul lui Mihnea după trecerea la islam, care făcea imposibilă o domnie publică și stabilă în cadrul tradițional al Țării Românești.

Mihnea Turcitul a murit în anul 1601, la vârsta de 35 de ani, cu câteva zile înainte de 21 octombrie, fapt consemnat de rapoarte venețiene de la Poartă. Locul morții nu este cunoscut cu certitudine; Nicolae Iorga considera probabil Constantinopolul, însă nu excludea Nicopolul. Trupul său nu a fost identificat, fiind avansată ipoteza unei înhumări într-un cimitir musulman, sub o piatră funerară cu turban, practică obișnuită pentru demnitarii otomani.Rezachevici, p. 308

În timpul lui Mihnea Turcitul a fost introdus în Țara Românească mucarerul.

Imagini

Note

Bibliografie

Constantin Cantacuzino: Letopisețul Cantacuzinesc Ștefan Ștefănescu: Istoria medie a României, București, Vol. I, 1991 Nicolae Iorga: "Istoria lui Mihai Viteazul",București, Vol. I, 1935 A. D. Xenopol: Istoria romînilor din Dacia Traiană, Vol. V, cap. 3, Iași, 1896 Ileana Cazan, Eugen Denize: Marile puteri și spațiul românesc în secolele XV-XVI , Editura Universității din București, 2001 Rezachevici, Constantin, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova. 1324-1881 Volumul 1. Editura Enciclopedică. p. 273-280, 301-306, 306-308, 2001

Legături externe (redactor șef) Corneliu Diaconovich: Enciclopedia română I-III., W. Kraft, București, 1898–1904 Dimitrie Gusti: Enciclopedia României, Imprimeria Națională, București, 1938–1943 (redactor șef) Athanase Joja: Dicționar enciclopedic român I-IV., Editura Politica, București, 1962–1966 Vasile Mărculeț – Alexandru V. Ștefănescu – Stănel Ion – Gherghina Boda – George Marcu – Mihai Chiriac – Elena Gabriela Maximciuc – Ioan Mărculeț – Stan Stoica: Dicționarul domnilor Țării Românești și ai Moldovei, Editura Meronia, București, 2009 Radu Lungu: Domnitori si Principi ai Tărilor Române, Editura Paideia, București, 2010

Vezi și

Familia Basarabilor Lista domnilor Țării Românești

Categorie:Domni și domnitori ai Țării Românești Categorie:Musulmani români Categorie:Convertiri la islam de la creștinism ortodox