thumb|right|250px|Alchimistul căutând piatra filozofală, pictură de Joseph Wright of Derby ilustrând de fapt descoperirea fosforului de către Hennig Brandt Istoria chimiei începe încă din antichitate, când omul primitiv începe să transforme mediul înconjurător pentru îmbunătățirea condițiilor de viață și continuă și în zilele noastre, când sunt descoperite o multitudine de noi materiale, necesare în toate domeniile de activitate.

Antichitate Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au început să studieze proprietățile fizice și chimice ale corpurilor din natură. Utilizarea focului a stat la baza apariției primelor noțiuni ale practicii chimice. Pregătirea hranei, olăritul, prelucrarea minereurilor și a metalelor rezultate, toate acestea l-au făcut pe om să observe cum substanțele se transformă rezultând altele noi, cu alte proprietăți.

thumb|right|250px|Vechii egipteni erau buni cunoscători ai procedeelor metalurgice

Egiptul antic Meșteșugarii egipteni erau renumiți nu numai în modul de îmbălsămare a morților, ci și în extragerea metalelor din minereuri, obținerea de aliaje precum bronzul, fabricarea sticlei, în realizarea diverselor combinații chimice și pigmenți pentru cosmetice și picturi, fermentarea berii și a vinului și leacuri pentru diverse boli.NewScientist.com First chemists

Mesopotamia Mesopotamia fiind săracă în minereuri, piatră de construcție și lemn, ca materii prime pentru construcții și făurirea obiectelor casnice meșteșugarii utilizau argila și trestia.

În construcții, pe lângă cărămizile din argilă arse la soare, s-a utilizat, pentru prima dată în istorie, bitumul ca liant pentru fixarea acestora între ele. De asemenea, utilizarea ceramicii smălțuite multicolore dovedește măiestria atinsă în tehnica construcțiilor mesopotamiene.HistoryWorld.net

Fenicia Ca și cei egipteni, meșteșugarii fenicieni erau neîntrecuți în fabricarea sticlei. Aceștia au fost primii care au extras purpura din corpul moluștei Murex purpureus și au utilizat-o în colorarea vestimentației.

thumb|right|200px|Sublimarea clorurii de mercur, gravură din perioada dinastiei Ming

China antică Meșteșugarii chinezi preparau bronzul încă din secolul al X-lea î.Hr. și au început să extragă zincul încă din secolul I î.Hr.

Chinezii practicau metalurgia fierului din secolul al IV-lea î.Hr., iar din secolul al X-lea î.Hr., olarii prelucrau argila albă, preparând pentru prima dată porțelanul.ArtisticTile.net După alte surse (AsianArtMall.com ), originea porțelanului este mult mai îndepărtată, și anume acum patru milenii.

Chinezii introduc procedeul de fabricare a hârtiei din mătase (încă din timpul dinastiei Shang deci acum circa 15 secole) și apoi din scoarța unor arbori, material textil, cânepă (inventatorul Cai Lun, în anul 105).Silk-Road.com

Chinezii, pe lângă porțelan și hârtie, au inventat și praful de pușcă, care era deja utilizat încă din primul secol d.Hr.Inventors.about.com

În ceea ce privește alcătuirea materială a lumii, filozofia chineză considera că la baza universului se află cinci substanțe primordiale (apă, pământ, lemn, foc, metal), aflate sub acțiunea a două forțe antagoniste: Yin și Yang.

Grecia antică Teofrast a descris acțiunea oțetului asupra metalelor, producând pigmenți utili în artă, incluzând plumbul alb (carbonat de plumb sau ceruzită) și verdele de Grecia.

Filozofii materialiști din Grecia antică ajung la mai multe ipoteze: ipoteza unității materiei, ipoteza diversității materiei și concepția atomistă.

Ipoteza unității materiei Conform acestei ipoteze, în alcătuirea lucrurilor din natură ar intra o singură substanță sau numai câteva, numită și primordiale. Aceasta ar fi apa la Thales din Milet, aerul la Anaximene, focul la Heraclit și pământul la Xenofan.

Ipoteza diversității materiei Alți filozofi materialiști în frunte cu Anaxagora și influențați de filozofia indiană, au susținut că lucrurile din natură ar fi alcătuite din particule materiale invariabile, dar divizibile la infinit, un fel de semințe ale lucrurilor.

Aceste particule au fost denumite de Aristotel homeomeri, iar deosebirile dintre lucruri se datorau numai proporțiilor diferite în care astfel de particule intrau în componența lucrurilor.

Empedocle (c. 490 î.Hr. – c. 430 î.Hr.) încearcă să explice diveristatea materiei identificând 4 elemente ca substanțe primordiale imuabile, eterne, necreate și indestructibile: focul, apa, pământul și aerul.Parry, Richard (2005-03-04). "Empedocles", Stanford Encyclopedia of Philosophy. Metaphysics Research Lab, CSLI, Stanford University. Aristotel ia în considerare și două perechi de calități complementare: cald - rece și umed - uscat și asociază combinația a câte două din acestea celor patru elemente astfel: pământ: rece și uscat apă: rece și umed aer: cald și umed foc: cald și uscat.

Teoria atomistă thumb|right|150px|Democrit, un filozof cu idei vizionare, progresiste, părintele teoriei atomice Concepția atomistă era reprezentată inițial de LeucipBerryman, Sylvia, "Leucippus". Stanford Encyclopedia of Philosophy, Metaphysics Research Lab, CSLI, Stanford University. și de discipolul acestuia, Democrit.Berryman, Sylvia, "Democritus". Stanford Encyclopedia of Philosophy, Metaphysics Research Lab, CSLI, Stanford University. Acesta considera atomii ca niște particule necreate, indestructibile și imuabile, care se mișcă continuu în vid. Atomismul grec era continuat de Epicur care susținea că mișcarea atomilor nu are nici început, nici sfârșit, cauza acesteia aflându-se în ei înșiși. Mai târziu, poetul latin Lucrețiu reușește să transpună în versuri, în De natura rerum ("Despre natura lucrurilor"), concepția atomistă a înaintașilor săi.Internet Encyclopedia of Philosophy

Deși este predecesorul tuturor teoriilor atomiste moderne, atomismul Greciei antice nu poate fi considerat o teorie științifică. Era doar o pură speculație filozofică, mai ales că nivelul redus al științei și tehnicii acelei epoci nu permiteau verificarea ei experimentală. De altfel, chimistul suedez Svante Arrhenius (1859 - 1927) scria: "Cei vechi aveau o mare antipatie pentru experimentare, care reprezenta o îndeletnicire a sclavilor, nevrednică de un om liber. Întrucât considerațiile filozofice erau foarte prețuite, această situație era foarte favorabilă înfloririi ipotezelor și puțin favorabilă dezvoltării sănătoase a teoriilor."Arrhenius, Svante August, Theorien der Chemie, Leipzig, Akademische Verlagsgesellschaft, 1906, p. 10.

Alchimia

thumb|right|200px|Instalație de distilare concepută de Zosimos din Panopolis Apărută încă din antichitate, alchimia cunoaște o dezvoltare deosebită în Evul Mediu, când tot mai mulți credeau că este posibilă transformarea metalelor uzuale în aur, cu condiția utilizării unei substanțe cu puteri magice.

Perioada elenistică În Alexandria, care devenise un focar al civilizației elenistice, în afară de celebra Bibliotecă, existau și laboratoare, iar unul dintre primii alchimiști poate fi considerat Zosimos din Panopolis care a trăit în jurul anului 300 d.Hr.

Hypatia din Alexandria a inventat un instrument pentru măsurarea densității apei, un fel de precursor al hidrometrului.

Alchimia islamică thumb|right|200px|Jabir ibn Hayyan, un adevărat fondator al chimiei. A descoperit și sintetizat o serie de substanțe ca: alcoolul, acidul clorhidric, acidul azotic, acidul sulfuric. După ocuparea Egiptului, arabii traduc lucrările salvate de la incendiul care a distrus Biblioteca din Alexandria. Alchimiștii, în frunte cu Jabir ibn Hayyan (Geber) (c. 721- c. 815) desfășoară o intensă activitate științifică. Sunt puse la punct procedee de purificare a substanțelor (filtrarea, sublimarea, cristalizarea fracționată) și metode de preparare a unor substanțe ca: acid sulfuric, acid azotic, clorură de amoniu, acetat de plumb, amalgamele de cupru, zinc și plumb, precum și apa regală.

Cei mai cunoscuți urmași ai lui Geber au fost: persanul Abu Bakr Muhammad ibn Zakariya al-Razi (Rhazes) (865 - 925) și tadjicul Abū ‘Alī al-Husayn ibn ‘Abd Allāh ibn Sīnā (Avicenna) (980 - 1037).

Rhazes, medic la spitalul din Baghdad, și-a amenajat un laborator bine utilat, unde, pe lângă studiul efectelor substanțelor terapeutice, a lucrat intens pentru descoperirea pietrei filozofale, descoperind astfel numeroase substanțe. Acestea, precum și alte rezultate ale cercetărilor sale, sunt descrise în lucrarea sa Marea culegere în 12 volume.

Avicenna a fost unul dintre primii alchimiști care și-a dat seama că deosebirile dintre metale sunt mult mai profunde și că niciunul din metalele uzuale nu pot fi transformate în aur (care era unul din dezideratele alchimiștilor) doar printr-o simplă colorare cu vreo substanță miraculoasă. Lucrările sale, Cartea vindecării, Cartea cunoștinței și Canonul medicinei au servit ca material de referință pentru universitățile europene timp de aproape șase secole. Prin descrierea metodelor de preparare a substanțelor, aceste lucrări pot fi considerate ca adevărate precursoare ale iatrochimiei de mai târziu.

Europa medievală thumb|right|200px|Cele patru elemente clasice În evul mediu, în apusul Europei existau mii de alchimiști. Mulți dintre ei erau adevărați șarlatani, care profitau de naivitatea oamenilor și compromiteau știința transformării substanțelor, făcând din aceasta doar un mijloc comod de existență.

Unul dintre cei mai de seamă alchimiști ai acestei perioade a fost Albertus Magnus (1195 - 1280). Acesta reușește să extragă arsenul și azotatul de argintDavidson, Michael W.; National High Magnetic Field Laboratory at The Florida State University, 2003, "Molecular Expressions: Science, Optics and You — Timeline — Albertus Magnus", The Florida State University. și i se atribuie una din primele descrieri ale acidului sulfuric.Vladimir Karpenko, John A. Norris(2001), Vitriol in the history of Chemistry, Charles University Dintre numeroasele sale lucrări științifice, cea mai valoroasă a fost De alchimia (Despre alchimie). Aici sunt descrise proprietățile magice ale diverselor minerale și pietre prețioase.

Prin lucrările sale, Opus majus, Opus minus și Opus tertium, marele învățat englez Roger Bacon (1214 - 1294) a combătut dogmatismul religiei și filozofia scolastică. Susținând că preceptul "crede și nu cerceta" reprezintă o piedică în calea progresului, Bacon a considerat că la baza științei trebuie să fie: observația, experimentul și matematica. A menționat în scrierile sale existența unor substanțe chimice complexe cum ar fi praful de pușcă și a dovedit, pe cale experimentală, că arderea nu poate avea loc în absența aerului.O'Connor, J. J.; Robertson, E. F. (2003), "Roger Bacon" , MacTutor. School of Mathematics and Statistics University of St Andrews, Scotland. Însă în secolele XI-XIII, cercetătorii și filozofii scolastici acordau atenție concepțiilor teologice și nu faptelor experimentale, astfel că acest lucru a rămas neobservat, fiind doar un fapt izolat în domeniul chimei experimentale.

Deși nu și-a îndeplinit dezideratele (transformarea metalelor în aur și obținerea tinereții veșnice), alchimia a pregătit terenul pentru chimia științifică de mai târziu. Prin acumularea unui uriaș material de date experimentale și prin dotarea laboratoarelor cu dispozitivele necesare, alchimiștii au fost deschizători de drumuri în organizarea sistematică a cercetării științifice de mai târziu, care va debuta în perioada Renașterii.

Iatrochimia

Această perioadă de circa două secole, a început în jurul lui 1500 și se caracterizează prin deplasarea interesului alchimiștilor de la tema transformării metalelor în aur la cea a preparării medicamentelor, în contextul în care Europa fusese străbătută de Moartea neagră la sfârșitul secolului al XIV-lea, urmată un secol mai târziu de un violent val de sifilis, adus probabil din Lumea Nouă.

Cel mai cunoscut reprezentat al acestei perioade a fost Theophrastus Bombastus von Hohenheim (Paracelsus) (1495 - 1541).