Uliul (Accipiter ) este numele unui gen de păsări răpitoare de zi din familia Accipitridae, mari și puternice, care atacă păsări și mamifere mici. Acesta are un cioc puternic, cu marginile tăioase ca lamele unui foarfece; ciocul este adaptat pentru sfâșiat prada. Corpul subțire, aripile și coada lungi, arată că este o bună zburătoare. Picioarele puternice se termină cu patru degete (trei îndreptate înainte și unul înapoi), cu ghearele lungi, ascuțite și încovoiate. Are vedere foarte bună, putând distinge de la mari înălțimi prada: păsări, șoareci, iepuri, insecte. Se aruncă asupra prăzii, o apucă cu ghearele, o sfâșie cu ciocul și o înghite nemestecată; uliul este o pasăre răpitoare de zi. Hrănindu-se cu carne, pipota sa este mai puțin dezvoltată decât a altor păsări care se hrănesc cu grăunțe.
Specii Există 9 specii în genul Accipiter. Accipiter madagascariensis – uliu păsărar de Madagascar Accipiter ovampensis – uliu păsărar sub-saharian Accipiter nisus – uliu păsărar Accipiter rufiventris – uliu păsărar cu piept roșcat Accipiter poliogaster – șoim cu burtă cenușie Accipiter striatus – șoim striat Accipiter chionogaster – șoim cu piept alb Accipiter ventralis – șoim andin Accipiter erythronemius – șoim cu coapse roșii
Note
Legături externe
Accipiter (birdwatching-bliss.com/)
Categorie:Accipitridae Categorie:Păsări răpitoare