Mănăstirea Ciocanu este un așezământ monahal ortodox situat în comuna Bughea de Jos, județul Argeș, pe dealul Ciocanu, la aproximativ 8-9 km vest de municipiul Câmpulung-Muscel. Datează din anul 1547 și este una dintre cele mai vechi mănăstiri din zona Muscelului.

Accesul se face din Câmpulung-Muscel, pe DJ 732C, spre Bughea de Jos (5 km), apoi încă 3 km până la mănăstire, ultimii 2 km fiind prin pădure, pe un drum neasfaltat.

Biserica veche a mănăstirii, construită din lemn cu fundație de piatră de râu, are hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” și „Sfântul Nicolae”, iar biserica nouă, construită în 1994, poartă hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Legendă Conform unei legende intitulate Schitul Ciocanu, culeasă de Constantin Rădulescu-Codin în cartea Din trecutul nostru. Legende, tradiții și amintiri istorice, schitul a fost ctitorit de un boier din Câmpulung pe nume Nicolae Ispravnicu. În timpul unei năvăliri tătare, acesta s-a refugiat în pădurile de pe dealul Ciocanu, unde s-a călugărit, a adoptat numele de Nifon și, ajutat de sătenii din Malu, a ridicat biserica de lemn și câteva chilii. Astfel a luat naștere Schitul Ciocanu.

Istoric Mănăstirea datează din anul 1547, când a fost întemeiată de sătenii din Malu. Conform lui C. D. Aricescu, hramul inițial al bisericii de lemn era „Sfântul Nicolae”. Aceasta a ars de mai multe ori, iar prima reparație după un incendiu a avut loc în anul 1600, atunci când mănăstirea a devenit schit de călugărițe. Tot atunci, biserica a primit hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. La scurt timp după aceasta, biserica a ars din nou și a fost reparată la 10 august 1610, când a redevenit schit de călugări. De atunci, biserica poartă ambele hramuri. stanga|miniatura|404x404px|Pridvorul bisericii vechi Mănăstirea este menționată în trei hrisoave din 1677, 1776 și 1827. Conform acestora, mănăstirii i s-au conferit privilegii de către Matei Basarab, care au fost apoi reîntărite de Gheorghe Duca (la 20 martie 1677) și de Alexandru Ipsilanti (în 1776). Aceste privilegii includeau scutiri de oierit, dijmărit și vinărit – adică de taxele plătite, în trecut, pentru turmele de oi și pășunatul acestora, pentru stupi și porci și, respectiv, pentru vin.

Biserica veche s-a dărâmat în urma cutremurului din 1802. Aceasta a fost reparată în 1812, conform pisaniei de deasupra ușii de la intrare. În 1825, monahul Neofit, superiorul schitului, a refăcut biserica, iar șapte ani mai târziu, Mihai Radovici a contribuit și el la eforturile de reconstrucție. În acea perioadă, în biserică funcționa și o școală pentru copiii din satele din împrejurimi.

În secolul al XX-lea, biserica a trecut prin mai multe reparații majore. Călugărul Nicandru Manu, venit de la mănăstirea Stânișoara, a amenajat în 1923 drumul de acces către schit. În 1932, egumenul Nicandru și fostul său superior Nichifor au întreprins reparații radicale, au refăcut pictura și au cumpărat un nou clopot.

Arhitectura vechii biserici miniatura|413x413px|Vechea biserică de lemn a schitului – vedere asupra laturii nordice Vechea biserică de lemn, cu fundație de piatră de râu, are un plan dreptunghiular, cu pridvorul susținut de patru stâlpi, pe latura vestică. Turlele octagonale, construite tot din lemn, sunt amplasate între naos și altar. Ornamentele se concentrează în zona intrării în naos, iar pictura originală nu mai poate fi văzută, întrucât a fost acoperită în 1932. Frescele noi prezintă chipurile sfinților în medalioane inegale. În incinta bisericii se află o piatră funerară din 1610.

Starea de conservare Starea de conservare este una precară, structura de rezistență a acesteia fiind afectată de alunecări de teren. Zidurile vestic și sudic prezintă fracturi care străpung pereții, punând în pericol stabilitatea clădirii. Acoperișul, inițial din șiță, a fost înlocuit cu unul de tablă care, în timp, s-a corodat și prezintă găuri care permit scurgerea apei în interior. Fundația din piatră prezintă infiltrări de apă, fenomen înrăutățit de o reparație necorespunzătoare, cu tencuială de ciment, care a dus la reținerea umezelii în interiorul fundației originale.

Din cauza umidității din interiorul bisericii, picturile sunt acoperite de mucegai și eflorescențe saline. Bârnele de lemn ale plafonului sunt prăbușite și, din cauza desprinderii zidăriei, s-au pierdut fragmente mari de pictură murală.

Biserica nouă În 1990, Ciocanu a devenit schit de maici, iar în 1992 – mănăstire. În 1994, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului Calinic a început construcția unei noi biserici, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Pictura acesteia a fost realizată în frescă de către zugravii Tiberiu Duță și Mihaela Pătrunjel, iar la intrare a fost așezată vechea pisanie din 1825 a vechii biserici. Noua biserică s-a târnosit la data de 21 noiembrie 2012.

Pisania și inscripții Pe pereții bisericii vechi se păstrează mai multe inscripții, care oferă informații importante despre istoria lăcașului:

Statutul de monument istoric Ansamblul Schitului Ciocanu este inclus pe lista monumentelor istorice din județul Argeș, având codul LMI AG-II-a-A-13500. Ansamblul este alcătuit din următoarele două obiective:

Biserica de lemn „Intrarea în Biserică” – cod LMI AG-II-m-A-13500.01, datând din anul 1825. Zidul de incintă – cod LMI AG-II-m-A-13500.02, datând din secolul al XVII-lea, cu refaceri în 1825.

Note

Categorie:Mănăstiri din județul Argeș