Lucian Valeriu Bologa () a fost un medic român, istoric al medicinii, fondator al școlii de istoria medicinii din Cluj. A cercetat istoria medicinii românești și universale, a scris lucrări despre istoria medicinii românești din secolele XIX–XX, despre medicina românească din Transilvania în secolele XVIII-XIX, medicina în Dacia și în perioada prefeudală.

Biografie A fost nepotul lui Iacob Bologa.Valeriu L. Bologa, „Cu Liviu Rebreanu despre... Apostol Bologa”, în Steaua, anul XXI, nr. 11, noiembrie 1970.Valeriu L. Bologa, Rememorări sentimentale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995, p. 134. Pe linie paternă, provenea dintr-o familie de țărani liberi din Marpod, județul Sibiu. Era nepot al lingvistului Sextil Pușcariu.

Copilăria și anii de școală i-a petrecut în mai multe orașe europene, urmând cursuri la Brașov, Viena și Paris. Revenit la Brașov, a urmat ultimele clase la Liceul „Andrei Șaguna”, unde și-a susținut bacalaureatul în 1911.

O parte a studiilor secundare le-a urmat la Viena, unde locuia împreună cu mama sa; această perioadă i-a permis să dobândească o bună cunoaștere a limbii germane.

Inițial s-a orientat spre științele naturale, pe care le-a studiat la Leipzig și Jena, înainte de a începe studiile medicale la Jena. După Primul Război Mondial și-a continuat pregătirea medicală la Facultatea de Medicină din Cluj.

Studiile i-au fost întrerupte de izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul căruia a fost mobilizat ca medic de batalion pe frontul italian. După război și-a continuat studiile la Cluj, unde a absolvit Facultatea de Medicină în 1923. Ulterior a urmat timp de două semestre și cursuri de istorie la Facultatea de Litere din Cluj.

Bologa a fost căsătorit cu medicul pediatru Valeria Nițulescu Bologa. Fiica lor, Lucia Bologa, născută la Cluj în 1935 și căsătorită ulterior Domșa, a urmat de asemenea o carieră medicală și universitară.

În ultimii ani ai vieții a lucrat, împreună cu Gheorghe Brătescu, Benone Duțescu, Nicolae Marcu, Samuel Izsák, Constantin Romanescu și alți colaboratori, la tratatul Istoria medicinei românești. Bologa a murit la 30 octombrie 1971, înainte de apariția lucrării, care a fost publicată în 1972, numele său figurând între redactori.

Cariera În 1921 a devenit asistentul profesorului Jules Guiart la Catedra de Istoria Medicinei din Cluj, prima catedră de acest profil din România, în 1923 a obținut titlul de doctor în medicină și chirurgie, iar în iunie 1927 a devenit docent de istoria medicinei.

După revenirea lui Jules Guiart în Franța, în 1930, Bologa a preluat conducerea Catedrei de Istoria Medicinei din Cluj. În 1932 a devenit profesor asociat, iar în 1937 profesor titular. Din 1962 a avut statutul de profesor consultant, pe care l-a păstrat până la sfârșitul vieții.

În 1924 a fost secretar de redacție al revistei clujene Cultura. Între 1926 și 1946 a condus, împreună cu Jules Guiart, Biblioteca de Istoria Medicinei din Cluj. Cei doi au contribuit la dezvoltarea fondului bibliotecii Institutului de Istoria Medicinei, care cuprindea lucrări de istoria medicinei și a științelor, precum și o colecție de carte medicală veche.

În lucrările sale, Bologa a acordat un rol important istoriei științei ca disciplină de sinteză. El considera că dezvoltarea specializărilor științifice dusese la fragmentarea cunoașterii și susținea că perspectiva istorică putea contribui la refacerea unei viziuni unitare asupra științei și medicinei. Această concepție a fost formulată și în lecția sa inaugurală, Universitas Litterarum și istoria științei, susținută la 18 februarie 1932, la începutul activității sale ca profesor asociat la Facultatea de Medicină din Cluj.

Sub conducerea sa, învățământul de istoria medicinei de la Cluj a fost organizat în cursuri și seminare destinate atât studenților, cât și absolvenților și doctoranzilor. În anul universitar 1937–1938, cursul principal de istoria medicinei și proseminarul aferent erau obligatorii pentru studenții anului IV, iar institutul oferea separat un curs de istoria medicinei în România și un seminar de cercetare pentru absolvenți și doctoranzi.

În 1933, Bologa a fost ales raportor oficial al Secției de Istoria Științelor la cel de-al VII-lea Congres Internațional de Științe Istorice, desfășurat la Varșovia. Neputând participa personal la congres, raportul său, Istoria Științelor naturale și a medicinei la Români, a fost publicat în actele reuniunii. În același an a devenit membru corespondent al Academiei Internaționale de Istoria Științei, fiind ales membru efectiv în 1938.

În septembrie 1937, Bologa a participat la cel de-al IV-lea Congres Internațional de Istoria Științelor de la Praga, unde a prezidat, la 24 septembrie, Secția de Istoria Medicinei. Cu același prilej a reprezentat România la manifestările internaționale organizate la Praga și Blatná cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea fiziologului Jan Evangelista Purkyně. În cadrul congresului a prezentat mai multe comunicări, între care Les débuts de la vie scientifique chez les Roumains și Die Hauptphasen der rumänischen Medizingeschichte.

În 21 decembrie 1937 a fost ales membru titular al Academiei de Științe din România, în secția de Istoria și Filosofia Științelor.

În septembrie 1938 a reprezentat Universitatea din Cluj și Ministerul Instrucțiunii la cel de-al XI-lea Congres Internațional de Istoria Medicinei, desfășurat în Iugoslavia, la Zagreb, Belgrad, Sarajevo și Dubrovnik. A prezidat ședința plenară științifică din 8 septembrie și a prezentat mai multe comunicări, între care L’enseignement de l’histoire de la médecine en Roumanie și, împreună cu I. G. Russu, un studiu despre trepanațiile preistorice și medievale din Transilvania.

Între 1949 și 1971 a fost președinte al Societății Române de Istoria Medicinei. În cadrul Societății Internaționale de Istoria Medicinei a ocupat funcția de vicepreședinte, mandatul său fiind prelungit până la Congresul Internațional de Istoria Medicinei organizat în România în 1970.

După naționalizarea farmaciilor în 1949, Institutul de Istoria Medicinii din Cluj, condus de Bologa, a primit sarcina de a identifica și colecta bunuri de valoare istorică provenite din vechile farmacii. Împreună cu asistentul său Samuel Izsák, Bologa a fost însărcinat cu organizarea muzeelor de farmacie de la Sibiu și Cluj. Pentru muzeul clujean a obținut spațiul fostei farmacii Hintz și s-a ocupat de lucrările de amenajare și de realizarea expoziției muzeale. Muzeul a fost inaugurat în 1954.

În 1970, Bologa a prezidat lucrările celui de-al XXII-lea Congres Internațional de Istoria Medicinei, desfășurat la București și Constanța între 30 august și 5 septembrie. La acea dată era vicepreședinte al Societății Internaționale de Istoria Medicinei, funcție pe care a deținut-o în perioada 1964–1970.

Activitatea sa publicistică a cuprins peste 1.100 de lucrări științifice și de popularizare, dintre care 101 au fost publicate în limbi de circulație internațională.

Lucrări Contribuții la istoria medicinei în Ardeal (1927); Începuturile medicinii științifice românești (1930); Contribuții la studiul legăturilor medicale româno-ruse (1952); Contribuții la istoria medicinii din RPR (1955); Adalékok a RNK orvostudományának történetéhez (traducere de Ernő Fodor, București, Orvosi Könyvkiadó, 1955). Fapte și oameni din trecutul medicinii din patria noastră (1962); Istoria medicinii universale (1970); Istoria medicinii românești (1972); Rememorări sentimentale (Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995).

Premii și distincții 1931: premiul V. Adamachi al Academiei Române pentru lucrarea Începuturile medicinii științifice românești. 1957: premiul de stat al RPR pentru lucrarea Contribuții la istoria medicinii din RPR.

Distincții 1962: titlul de Om de Știință Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru activitate îndelungată, contribuție în dezvoltarea științei și merite deosebite în dezvoltarea învățământului superior”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 973 din 31 decembrie 1962 pentru conferirea titlului de „Om de Știință Emerit al Republicii Populare Romîne” unor cadre didactice din învățămîntul superior, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XII, nr. 1, 3 ianuarie 1963, p. 4. 1964: Diploma Academiei de Științe din Cuba. 1965: Titlul de „Medic emerit”. Medalia comemorativă „Weszprémi”, acordată în 1967 de Societatea Maghiară de Istoria Medicinei; Bologa a fost primul cercetător străin care a primit această distincție. 1970: Ordinul „Meritul Sanitar” clasa I „pentru merite deosebite în domeniul ocrotirii sănătății populației din țara noastră”[https://lege5.ro/Gratuit/gu4timrv/decretul-nr-200-1970-privind-conferirea-ordinului-si-medaliei-meritul-sanitar-unor-cadre-medico-sanitare Decretul nr. 200 din 8 aprilie 1970 privind conferirea ordinului și medaliei Meritul Sanitar unor cadre medico-sanitare, text publicat în „Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România” din 28 aprilie 1970. 1971: Titlul de laureat al Academiei Naționale de Medicină din Franța și Premiul „Martignoni”, acordate post-mortem.

Note

Legături externe Colecții digitalizate disponibile gratuit în Biblioteca Digitală a BCU Iași

Categorie:Nașteri în 1892 Categorie:Decese în 1971 Categorie:Medici români Categorie:Istorici români Categorie:Brașoveni Categorie:Nașteri pe 26 noiembrie Categorie:Decese pe 30 octombrie