Turcia (în turcă: Türkiye), oficial Republica Turcia (în turcă: Türkiye Cumhuriyeti), este o țară situată predominant în Anatolia, în Asia de Vest, cu o parte relativ mică numită Tracia Orientală situată în Europa de Sud-Est. Se învecinează cu Marea Neagră la nord; Georgia, Armenia, Azerbaijan și Iran la est; Irak, Siria și Marea Mediterană la sud; și Marea Egee, Grecia și Bulgaria la vest. În Turcia trăiesc peste 85 de milioane de oameni; majoritatea sunt etnici turci, în timp ce kurzii reprezintă cea mai mare minoritate etnică. Oficial, un stat laic, Turcia are o populație majoritar musulmană. Ankara este capitala Turciei și al doilea cel mai mare oraș, în timp ce Istanbul este cel mai mare oraș și centru economic și financiar. Alte orașe importante includ İzmir, Bursa și Antalya.
Prima dată locuită de oamenii moderni în timpul Paleoliticului superior, Turcia de astăzi a găzduit diverse popoare antice.. * : "Diversitatea Turciei este derivată din locația sa centrală aproape de cele mai vechi civilizații ale lumii, precum și dintr-o istorie plină de mișcări ale populației și invazii. Cultura hattiană a fost proeminentă în timpul Epocii Bronzului, înainte de 2000 î.Hr., dar a fost înlocuită de hititii indo-europeni care au cucerit Anatolia în al doilea mileniu. Între timp, Tracia Turcă a fost dominată de un alt grup indo-european, traci, după care este numită regiunea." : "În perioada coloniilor assiriene vechi, la începutul celui de-al doilea mileniu î.Hr., limbile vorbite pe platou includeau hattiana, o limbă anatoliană indigenă, hurriana (vorbită în nordul Siriei) și limbile indo-europene cunoscute ca luwiana, hitita și palaica"
Anatolia clasică a trecut printr-o helenizare culturală după cuceririle lui Alexandru cel Mare, și mai târziu printr-o romanizare în timpul Imperiului Roman și Bizantin.* : "Dispariția bruscă a Imperiului Persan și cucerirea aproape întregii lumi din Orientul Mijlociu, de la Nil până la Indus, de către Alexandru cel Mare a provocat o mare tulburare politică și culturală. ... liderii din regiunile cucerite au încercat să implementeze o politică de helenizare. Pentru elitele indigene, aceasta a însemnat asimilarea forțată a religiei și culturii native la modelele grecești. Aceasta a întâmpinat rezistență în Anatolia, ca și în alte locuri, în special din partea preoților și a altor persoane care controlau bogăția templului." : "Ulterior, helenizarea elitelor a transformat Anatolia într-o regiune predominant vorbitoare de limbă greacă"
Selgiucizii au început să migreze în Anatolia în secolul al XI-lea, inițiind procesul de Turcificare.* : "Astfel, sultanatul selgiucid a fost un stat succesor care a condus o parte a imperiului grec medieval, iar în cadrul său procesul de turcificare a unei populații anatoliene anterior helenizate a continuat. Această populație trebuie să fi fost deja de origine foarte mixtă, derivând din civilizațiile antice hitite, frigiene, capadociene și altele, precum și romane și grecești." Sultanatul de Rum al selgiucizilor a condus Anatolia până la invazia mongolă din anul 1243, când s-a divizat în principate turcești. Începând cu anul 1299, otomanii au unit principatele și s-au extins. Mehmed al II-lea a cucerit Constantinopolul (astăzi Istanbul) în 1453. În timpul domniilor lui Selim I și Suleiman Magnificul, Imperiul Otoman a devenit o putere globală.*
Începand cu anul 1789, imperiul a cunoscut schimbări majore, reforme, centralizare și naționalism în creștere, în timp ce teritoriul său se reducea.*
Intrarea Imperiului Otoman în Primul Război Mondial a fost urmată de înfrângere și împărțire. Sfârșitul Imperiului Otoman a fost însoțit de deplasări masive și pierderi umane pe scară largă. În secolele al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, persecutarea musulmanilor în timpul contracției otomane și în Imperiul Rus au dus la pierderi umane pe scară largă și migrații masive în Turcia modernă din Balcani, Caucaz și Crimea.
Turcia este o țară cu un venit mediu-înalt și emergentă; economia sa este a 17-a ca mărime nominală și a 12-a după PIB ajustat la PPC la nivel mondial. Este o republică unitară prezidențială. Turcia este membră fondatoare a OCDE, G20, și Organizației Statelor Turkice. Având o locație geopolitică semnificativă, Turcia este o putere emergentă și un membru relativ vechi al NATO. Candidată la UE, Turcia face parte din Uniunea Vamală a UE, CoE, OIC, și TURKSOY.
Turcia are câmpii litorale, un platou central înalt și diverse lanțuri montane; clima sa este temperată, cu condiții mai aspre în interiorul țării. Gazdă a trei puncte fierbinți ale biodiversității, Turcia este expusă la cutremure frecvente și este foarte vulnerabilă la schimbările climatice.*
Turcia are un sistem universal de sănătate, acces în creștere la educație și niveluri de inovație în creștere.*
Este un lider în exportul de conținut TV. Cu numeroase situri UNESCO de Patrimoniu Mondial și multiple zone de patrimoniu cultural, precum și o bucătărie bogată și diversă, Turcia este a a cincea cea mai vizitată țară din lume.
Etimologie Turchia, însemnând „țara turcilor”, a început să fie folosită în textele europene pentru Anatolia spre sfârșitul secolului al XII-lea. Ca un cuvânt din limbile turcice, termenul de Turk poate însemna „puternic, putere, copt” sau „înfloritor, în toată puterea”. Poate însemna, de asemenea, copt, ca în cazul unui fruct, sau „în floarea vârstei, tânăr și viguros” pentru o persoană. Ca un etnonim, etimologia este încă necunoscută. Pe lângă utilizarea în limbi precum chineza în secolul al VI-lea, cea mai timpurie mențiune a cuvântului Turk (; sau ) în limbile turcice provine din Al Doilea Hanat Turcic.
În sursele bizantine din secolul al X-lea, numele Tourkia a fost folosit pentru a defini două state medievale: Ungaria (Tourkia de Vest); și Hazaria (Tourkia de Est). Sultanatul Mameluc, cu elita sa conducătoare de origine turcică, era numit „Statul Turcilor” (Dawlat at-Turk, sau Dawlat al-Atrāk, sau Dawlat-at-Turkiyya). Turkestan, însemnând tot „țara turcilor”, a fost folosit pentru o regiune istorică din Asia Centrală.
Utilizarea în engleza medie a lui sau se găsește în Cartea Ducesei (scrisă în 1369–1372) pentru a se referi la Anatolia sau Imperiul Otoman.. Ortografia modernă Turkey datează cel puțin din anul 1719. Pasărea numită curca a fost denumită astfel datorită comerțului cu ghioc din Turcia către Anglia. Numele Turkey a fost folosit în tratatele internaționale referitoare la Imperiul Otoman. Prin Tratatul de la Alexandropol, numele Türkiye a intrat pentru prima dată în documentele internaționale. În tratatul semnat cu Afganistan în anul 1921, a fost folosită expresia Devlet-i Âliyye-i Türkiyye („Statul Sublim al Turciei”), asemănătoare cu numele Imperiului Otoman.
În luna decembrie a anului 2021, președintele Recep Tayyip Erdoğan a cerut utilizarea extinsă oficială a termenului Türkiye, afirmând că Türkiye „reprezintă și exprimă cultura, civilizația și valorile națiunii turce în cel mai bun mod”. În luna mai a anului 2022, guvernul turc a cerut Națiunilor Unite și altor organizații internaționale să folosească oficial Türkiye în engleză; ONU a fost de acord.
Istorie
Preistorie și istorie antică
Turcia de astăzi a fost locuită de oameni moderni încă din perioada Paleoliticului superior și conține unele dintre cele mai vechi situri Neolitice din lume. Göbekli Tepe are aproape 12.000 de ani. Părți ale Anatoliei includ Semiaul Fertil, o origine a agriculturii. Alte situri neolitice importante din Anatolia includ Çatalhöyük și Alaca Höyük. Fermierii neolitici anatolieni diferă genetic de fermierii din Iran și Valea Iordanului. Acești fermieri anatolieni au migrat și în Europa, începând cu aproximativ 9.000 de ani în urmă. Cele mai vechi straturi ale Troiei datează de acum aproximativ 4500 ani î.Hr.
Înregistrările istorice ale Anatoliei încep cu tablete de lut găsite în jurul anului 2000 î.Hr. în locul unde astăzi se află Kültepe. Aceste tablete aparțineau unei colonii comerciale asiriene. Limbile vorbite în Anatolia la acea vreme includeau hattiana, hurriana, hitita, luwiană și palaică. Hattiana era o limbă indigenă, fără legături cunoscute cu limbile moderne. Limba hurriană era folosită în nordul Siriei. Limbile hitită, palaică și luwiană erau „cele mai vechi limbi indo-europene scrise”, formând subgrupul anatolian.
Conducătorii hattieni au fost înlocuiți treptat de conducătorii hititi. Regatul hitit era un regat mare din Anatolia Centrală, cu capitala la Hattusa. A coexistat în Anatolia cu palaieni și luwieni, aproximativ între anii 1700 și 1200 î.Hr. Pe măsură ce regatul hitit se dezintegra, noi valuri de popoare indo-europene au migrat din sud-estul Europei, urmate de conflicte armate. Tracicii erau de asemenea prezenți în Tracia Turcă modernă. Nu se știe dacă Războiul troian se bazează pe evenimente istorice. Straturile Troiei din Epoca Bronzului Târziu se potrivesc cel mai bine cu povestea din Iliada.
Antichitatea timpurie
miniatura|Drumul Lician este un traseu de drumeție de în sud-vestul Turciei. În jurul anului 750 î.Hr., Frigia fusese întemeiată, cu cele două centre ale sale în Gordion și în zona unde astăzi se află Kayseri. Frigienii vorbeau o limbă indo-europeană, mai apropiată de greacă decât de limbile anatoliene. Frigienii împărțeau Anatolia cu neo-hititi și Urartu. Vorbitorii de luwiană erau majoritari în diverse state neo-hitite din Anatolia. Urartenii vorbeau o limbă neindo-europeană, iar capitala lor se afla în jurul Lacului Van. Urartu și Frigia au căzut în secolul al VII-lea î.Hr. Au fost înlocuite de carieni, licieni și lidieni. Aceste trei culturi „pot fi considerate o reafirmare a culturii antice și indigene a orașelor hattiene din Anatolia”.
Înainte de anul 1200 î.Hr., existau patru așezări vorbitoare de greacă în Anatolia, inclusiv Milet. În jurul anului 1000 î.Hr., grecii au început să migreze pe coasta de vest a Anatoliei. Aceste așezări grecești estice au jucat un rol vital în modelarea civilizației grecești arhaice;: „Orașele grecești de pe țărmurile Asiei Mici și pe insulele Egee erau punctul central al comerțului și schimbului cultural în lumea greacă timpurie, astfel încât civilizația greacă arhaică a fost într-o mare măsură produsul orașelor grecești din Asia Mică.” printre orașele importante se numărau Milet, Ephesus, Halicarnassus, Smyrna (astăzi İzmir) și Byzantium (astăzi Istanbul), acesta din urmă fiind fondat de coloniști din Megara în secolul al VII-lea î.Hr. Aceste așezări erau grupate ca Aeolis, Ionia și Doris, după grupurile grecești specifice care le-au întemeiat. O colonizare greacă ulterioară în Anatolia a fost condusă de Milet și Megara între 750–480 î.Hr. Orașele grecești de-a lungul Mării Egee au prosperat prin comerț și au cunoscut realizări științifice și academice remarcabile. Thales și Anaximander din Milet au fondat Școala ioniană de filozofie, punând astfel bazele raționalismului și filozofiei occidentale. miniatura|Biblioteca lui Celsus din Ephesus a fost construită de romani între 114–117. Cirus a atacat Anatolia de est în 547 î.Hr., iar Imperiul Ahemenid a extins în cele din urmă influența sa în Anatolia de vest. În est, provincia armeană făcea parte din Imperiul Ahemenid. După Războaiele Greco-Persane, orașele-stat grecești de pe coasta egeeană a Anatoliei și-au recâștigat independența, dar cea mai mare parte a interiorului a rămas parte a Imperiului Ahemenid. Două dintre Cele șapte minuni ale lumii antice, Templul Artemisei din Ephesus și Mausoleul din Halicarnassus, se aflau în Anatolia.