Supradotarea constituie o capacitate umană caracterizată prin calități intelectuale ieșite din comunAcademia Română, Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2016, articolul Supradotat..

Noțiuni fundamentale ale dezvoltării umane thumb|right|Hera şi Prometeu Supradotarea în raport cu media oamenilor este un fenomen observat în toate culturile și epocile istorice. Sursele antichității evocau supradotarea ca fiind un dar al zeilor, un har, o energie divină în surplus pentru unii aleși, sau o investitură a zeilor dată unor aleși. În general legendele, poveștile clasice, și relatările faptice arată o legătură directă între depășirea unor obstacole existențiale majore și dezvoltarea harului personal într-o anumită direcție, harul fiind o răsplată dată de zei către muritorii ce și-au dovedit meritul pentru acesta. Despre persoanele care descopereau o proprietate matematică, grecii antici spuneau de exemplu că sunt iubiți de zei, căci un om obișnuit nu ar putea străbate cu mintea proprie secretele universului. Mitul lui Prometeu ilustrează aceeași credință.

Tehnicile de educare a harului sunt de asemenea practicate din antichitate și până în ziua de azi. Acestea constau în ritualuri inițiatice unde persoana este expusă la încercări deosebite care îl solicitau peste nevoile zilnice de supraviețuire și îl forțau să-și dezvolte abilități altfel embrionare, în sisteme de educare a abilităților prin antrenamente susținute, sau în formarea abilităților în sisteme de formare-selectare pe trepte de formare.

Indiferent dacă aceste tehnici sunt dezvoltate recent sau au fost dezvoltate în antichitate există o linie recunoscută sau nu de continuitate a acestor tipuri. Ritualurile inițiatice ce se bazează pe cultivarea „flow-ului”, a inspirației, a trăirii și a creativității, pot fi regăsite de-a lungul timpului pe toate zonele geografice și sunt specifice multor religii sau rețele profesionale. Pot fi găsite inclusiv la triburile primitive ca ritualuri de inițiere în viața adulților, în ritualuri divinatorii sau în școli de arte sau științe moderne, de arte marțiale sau de meșteșuguri tradiționale sau profesiuni moderne.

Sistemele de educare a abilităților prin antrenamente susținute au dat alte derivate educaționale pentru cultivarea unor abilități specifice. În general acestea au generat formele de educație și instruire în masă, le regăsim în sistemele educative de stat, în programele ce mențin și cultivă ordinea de sistem social sau economic, în programele socio-culturale în care se respectă anumite convenții, în modelul educației industriale, militare, și în multe alte tipuri de educație organizate și finanțate de stat.

Formarea abilităților în sisteme de formare-selectare pe trepte de formare este de asemenea prezența de-a lungul istoriei pe toate teritoriile, mai ales în dezvoltarea rețelelor profesionale, a castelor, a breslelor diferite, a masoneriilor, a zonelor competitive de educație unde se fac clasamente ale abilităților. Acest tip de tehnică este cea care a permis crearea de metodologii de promovare socială bazate pe merit profesional sau înnobilarea valorică prin câștigarea de poziții pe orice direcție bazate pe mărimea abilităților profesionale.

Toate cele trei tipuri de tehnici educative au dat produse umane în care se putea recunoaște harul, supradotarea sau abilitatea de grad înalt. Plecând însă din trei direcții diferite conceptul modern de gifted preia cele trei forme de exprimare în modelul celor trei inele ale lui Joseph Renzulli, un psiholog american, prin: inteligență activă în identificarea și rezolvarea de probleme, creativitate și puterea de a duce o sarcină până la capăt. Putem cu ușurință identifica cele trei rădăcini educative ce duc la aceste derivate moderne a conceptului de „înzestrare”, putem de asemenea înțelege metodologiile din „educația copiilor supradotați” care sunt de fapt urmașele directe ale celor trei tipuri de tehnici de învățare.

Educarea abilităților personale este un aspect indubitabil al dezvoltării umane. Deoarece această educare are o istorie la fel de veche ca și istoria umanității, există diferențe majore între oameni pe cele trei componente ale modelului lui Renzulli. Dacă pentru marea majoritate a oamenilor tehnicile educative de cultivare a abilităților personale sunt suficiente, pentru o anumită parte ce au capacități superioare există nevoi diferite, câmpuri de dezvoltare personală mai ample și o sete de cunoaștere și alte caracteristici ce depășesc norma socială curentă. Pentru această categorie de copii s-a proiectat sistemul de educație de excelență, sau educația copiilor supradotați.

Niveluri de dezvoltare. Dezvoltarea asincronă a copiilor înzestrați (gifted/plini de însușiri) Dezvoltarea capacităților umane se face pe mai multe componente: intelectuală exprimată prin diverse forme de gândire, afectivă și emoțională, spirituală, socială, interpersonală, intrapersonală, artistică, kinestetică, senzitivă, de empatizare cu mediul natural și altele. Pe fiecare componentă de dezvoltare a capacităților există însă etape de dezvoltare ce corespund complexității gândirii la un moment dat. Aceste etape se exprimă prin modele de univers pe care le au copii la diferite etape, pe modelele lor de percepție a realității, pe tipul de informații pe care le vehiculează între ei și pe orizonturile lor de cunoaștere. În dezvoltarea capacităților copii trec de la etapa de percepție acumulativă către cea topologică, mergând către etapa analitică critic, continuând cu etapa de gândire sintetică-structurală și ajungând eventual către gândirea complexă și dinamică. Aceste etape de gândire se pot percepe pe toate direcțiile lor de dezvoltare a capacităților personale, însă la copii supradotați se petrece un fenomen suplimentar. Acest fenomen este dezvoltarea asincronă a personalității, ce se manifestă prin trecerea mult mai rapidă prin unele etape de dezvoltare a abilităților pe anumite direcții de dezvoltare. Din acest motiv copii supradotați prezintă abilități neobișnuite în raport cu copii din generația lor, deși nu prezintă și stabilitatea pe toate componentele dezvoltării. Ei pot fi fragili pe unele direcții unde sunt la nivelul vârstei cronologice și performanți pe alte direcții unde sunt mult mai dezvoltați decât arată vârsta lor cronologică. Această caracteristică a dezvoltării copiilor supradotați și talentați face de asemenea ca nevoia de educație într-un sistem să fie diferențiată printr-o ofertă deosebită față de cea de masă. Păstrați împreună cu generația lor majoritatea copiilor supradotați suferă traume majore din cauza inter-relaționării cu mediul lor social, deoarece au modele de univers diferite de cei din generația lor, câmpuri de interes ce nu corespund cu ale generației lor și nevoi de informare pe care nu le acoperă sistemul școlar de masă. De asemenea ei interacționează bine cu cei din generații mai mari ce au câmpuri de interes și direcții de dezvoltare a abilităților similare cu ale lor, uneori cu adulți (putem descoperi copii cu intelect măsurat prin teste psihometrice foarte înalt care interacționează cu adulți ce au capacități intelectuale similare), iar în relația cu colegii de generație sunt hărțuiți de aceștia.

Asincronia dezvoltării copiilor supradotați și talentați este un fenomen aparent paradoxal și creează nevoile speciale ce-i caracterizează. Multe din caracteristicile psihologice ale copiilor supradotați și talentați se datorează acestei asincronii a dezvoltării. Curiozitatea deosebită, întrebările penetrante și observațiile mature îl fac pe copilul supradotat să aibă deseori caracteristici greu compatibile cu propriul mediu social înconjurător și să găsească cu dificultate alte persoane cu care să comunice. În mod paradoxal copiii supradotați sunt deseori caracterizați de către familie sau școală ca obraznici, impertinenți, ciudați, tocilari sau cu alte apelative ce arată gradul redus de comunicare cu mediul lor social. Deși au capacități intelectuale deosebite nu totdeauna au rezultate școlare pe măsură, deoarece câmpul lor de interes este diferit de cel promovat de școală și la școală ei se plictisesc, programa școlară nerăspunzând cu nimic la ce-l interesează. Pentru un copil supradotat care a învățat să citească la doi sau trei ani, întrebând adulții ce reprezintă semnul unei litere, scrierea și citirea din școala primară devin neinteresante, el deseori va scrie cu greșeli de redactare, deoarece câmpul lui de interes este deplasat față de cel a colegilor de generație. Dacă copilul supradotat ce a învățat să citească la doi sau trei ani ar fi fost introdus în ortografie și gramatică în perioada când avea un câmp de interes dezvoltat pe acea direcție, atunci copilul ar fi însușit scrierea în mod corect. Exemplul dificultăților la scriere-citire pentru copiii supradotați este destul de frecvent și pentru corectarea acestor caracteristici se dezvoltă metodologii care să apropie scrierea și citirea de câmpul de interes a copiilor. În acest caz ei învață să scrie și să citească corect într-un timp record. Aceeași dezvoltare asincronă face ca la copii supradotați să existe câmpuri de interes în care ei dezvoltă abilități surprinzătoare și hobbies, materii școlare în care excelează depășindu-i deseori pe profesorii lor și materii școlare în care cu greu promovează. Pe de altă parte copii supradotați au o anumită candoare în opinia lor despre oameni ce arată că dezvoltarea lor nu este făcută pe toate direcțiile, dublată de orizonturi de preocupare proiectate în viitor, ce arată că tendința lor de asincronie este permanentă. La copii obișnuiți dezvoltarea inteligenței se face într-o curbă asimptotică. Astfel la 10 ani ei au aproximativ 95-98% din inteligența lor măsurabilă prin teste IQ deja formată. Restul de procente se dezvoltă mai târziu, iar acumularea de experiență și dezvoltarea la un nivel mai înalt a acelorași abilități vizibile la 10 ani, formează partea cea mai importantă a dezvoltării lor ulterioare. Prin contrast copii supradotați care datorită asincroniei sunt perfecționiști, continuă să-și îmbunătățească inteligența de-a lungul întregii vieți, mai ales la cei a căror caracteristici intelectuale și emoționale sunt foarte înalte. Aceasta dă naștere deseori la forme de inadaptare la un mediu social aplatizat și la căutarea unui mediu social în care să-și poată continua dezvoltarea capacităților (știința, tehnologie de vârf, etc). Din acest motiv deși copiii supradotați se găsesc distribuiți aleator în toate mediile sociale sau culturale, adulții supradotați ce au reușit să fie integrați social se găsesc cu preponderență în anumite activități. Această caracteristică a asimetriei reprezentării persoanelor cu abilități deosebite face ca anumite programe educative să fie țintite către zonele sociale în care copiii supradotați nu ar intra în mod obișnuit și unde există nevoia unor abilități cognitive și de analizare contextuală deosebite de exemplu leadership.

Nivelurile dezintegrării pozitive Teoria dezintegrării pozitive lansată de către Kazimir Dąbrowski scoate în evidență un alt proces intim de formare a personalității umane, care corelează cu dezvoltarea abilităților personale. Conform acestei teorii, inspirate inițial din studiul budismului și confirmată prin studii statistice psiho-sociale, există un proces de dezintegrare reintegrare a personalității cu mai multe stagii de evoluție și substagii a fiecărui stagiu. În cursul acestui proces care are o asemănare cu metamorfoza clasică, dar se adresează psihicului uman, există pachete comportamentale bine definite la fiecare stagiu. O rezumare a acestei teorii arată existența stagiilor în paralel cu percepția eului propriu și natura egoist-altruistă a comportamentului. Astfel: