David

250px|miniatura|dreapta|Regele David rugându-se, pictură de pictorul olandez Pieter de Grebber, circa 1635-1640 David (în ebraică:דָּוִד sau דָּוִיד; în (ortografie tradițională), în , Dāwūd(Daud); în ; în ; în traducere „cel iubit”) este descris în Biblia ebraică ca al doilea rege al Israelului, uns de Samuel încă în timpul vieții primului rege, Saul, care era privit de Samuel în mod negativ, pentru a-și fi bazat puterea pe armată și administrație. Spre deosebire de Saul, după textul biblic, David și-a pus încrederea în Dumnezeu, ignorând puterea pământească a adversarilor săi (fapt descris în confruntarea dintre David ca tânăr păstor, și uriașul Goliat). Conform Cărții întâi a lui Samuel, David a devenit unul din apropiații regelui Saul si un fel de terapeut al acestuia, precum și prieten intim al fiului acestuia, Ionatan. Cuprins de teamă că David vrea să-i ia tronul, Saul a încercat să-l omoare. După ce Saul și Ionatan au fost uciși în luptă, David le-a deplâns moartea, și a devenit rege. David a cucerit Ierusalimul, luând Chivotul Legământului în oraș, și a consolidat regatul israelit întemeiat de Saul.

După ce a ajuns rege, David a comis adulter cu Batșeba și l-a trimis la moarte în luptă pe soțul ei, Urie hititul. Fiul lui David, Absalom, a intenționat să-l detroneze pe tatăl său. David a fugit din Ierusalim în timpul răscoalei lui Absalom, iar după moartea acestuia s-a întors în oraș pentru a relua conducerea țării. Deoarece David a vărsat mult sânge, Dumnezeu i-a refuzat dreptul de a construi Templul. Înainte de a muri de bătrânețe, l-a ales drept succesor pe fiul său Iedidia, care este cunoscut ca Solomon. David este onorat în literatura profetică drept un rege ideal și strămoșul unui viitor Mesia și mulți psalmi îi sunt atribuiți în mod tradițional.

În istoriografia Orientului Apropiat Antic, există un consens general privind existența istorică a lui David și plasarea cronologică a vieții acestuia în jurul anului 1000 î.Hr. Cu toate acestea, dincolo de atestarea sa cronologică, detaliile biografice și amploarea realizărilor sale politice rămân subiecte de dezbatere academică, neexistând vreun consens între specialiști. Stela de la Tel Dan, o piatră inscripționată ridicată de un rege din Damasc la sfârșitul secolului al IX-lea/începutul secolului VIII î.Hr. pentru a comemora victoria sa asupra a circa șaptezeci de regi inamici, conține cuvinte în aramaica antică, bytdwd, pe care majoritatea cărturarilor le traduc prin „Casa lui David”.

David este bogat reprezentat în tradiția scrisă și orală evreiască postbiblică și este menționat în Noul Testament. Evangheliile au interpretat viața lui Isus din Nazaret în lumina referințelor la Mesia și la David; Isus este descris ca fiind descendent al lui David în Evanghelia după Matei și în Evanghelia după Luca. David (Daud) este menționat și în Coran ca un profet major și figurează și în tradiția orală și scrisă islamică. Personajul biblic al lui David a inspirat multe opere de artă și creații literare de-a lungul secolelor.

Narațiunea biblică

Familia thumb|David ridicând capul lui Goliat, într-o ilustrație de Josephine Pollard (1899)

Prima carte a lui Samuel și Cartea întâi a Cronicilor îl identifică pe David ca fiul lui Isai, Betleemitul, cel mai mic dintre cei opt fii ai acestuia. Avea, de asemenea, cel puțin două surori: Zeruiah, ai cărei fii au continuat să servească în oștirea lui David, și Abigail, al cărei fiu Amasa a slujit apoi în oastea lui Absalom, Absalom fiind unul dintre fiii mai mici ai lui David. În timp ce Biblia nu menționează numele mamei sale, Talmudul o menționează ca Nitzevet, fiica unui bărbat pe nume Adael, iar Cartea lui Rut îl revendică drept strănepotul lui Rut moabita, cu Boaz.Talmud babilonian, Tratat Bava Batra 91a

David pare să-și fi consolidat relațiile cu diferite grupuri politice și tribale prin căsătorii.Lemaire, Andre (1999). In Hershel Shanks, ed., Ancient Israel: From Abraham to the Roman Destruction of the Temple. Biblical Archaeology Society; Revised edition, În tinerețe, după cum se povestește în 1 Samuel 17:25 cel dintâi rege al Israelului, Saul (Șaul), a vestit în țară că îl va face bogat pe oricine va reuși să-l răpună pe temutul filistean Goliat, mai mult, îi va da acelui viteaz mâna fiicei sale și îi va scuti familia de dări. Și într-adevăr, Saul i-a oferit lui David pe fiica sa cea mai mare, Merab (Merav), căsătorie pe care, însă, David a refuzat-o cu respect. Atunci Saul a dat-o în căsătorie lui Adriel Meholatitul. După ce i s-a spus că fiica sa mai mică Michal era îndrăgostită de David, Saul i-a dat-o în căsătorie lui David în schimbul a 100 (însă David îi aduce 200) prepuțuri de filisteni (istoricul evreu antic Josephus susține că era vorba de 600 de capete de filisteni). Saul, care suferea de crize nervoase și de melancolie, a fost cuprins de suspiciuni și invidie față de David și a încercat să-l ucidă, fără sa izbutească. Ulterior Saul a trimis-o pe Michal la Galim să se căsătorească cu Palti, fiul lui Laiș. David a luat atunci soții din Hebron, conform 2 Samuel 3; și anume Ahinoam Yizre'elita; Abigail, care fusese soția lui Nabal Carmelitul; Maakha, fiica lui Talmay, regele Geșurului; Haggit; Abital(Avital); și Egla. Mai târziu, David a dorit-o iarăși pe Michal și Abner, comandantul oastei lui Isboșet, i-a adus-o lui David, provocându-i soțului ei (Palti) o mare durere.

Cărțile Cronicilor enumeră fiii lui David cu diferitele sale soții și concubine. La Hebron, David a avut șase fii: Amnon, de la Ahinoam; Daniel, de la Abigail; Absalom, de la Maachah; Adonia, de la Haggit; Șefatia, de la Abital; și Itream, de Egla. De la Batșeba (Batșeva), fiii lui au fost Șammua, Șobab, Nathan și Yedidia , ulterior numit Solomon. Fiii lui David născuți la Ierusalim de la celelalte soții ale sale includeau pe Ibhar, Elișua, Elifelet, Nogah, Nepheg, Yafia, Elișama și Eliada. Yerimot, care nu este menționat în nicio genealogie, este menționat ca un alt fiu al său în Cartea a doua a Cronicilor. Fiica sa Tamar, de la Maakha, a fost violată de fratele ei vitreg, Amnon. David nu l-a pedepsit pe Amnon pentru necinstirea Tamarei, pentru că era primul său născut și îl iubea, așa încât fratele ei, Absalom a fost cel care l-a ucis pe Amnon pentru a o răzbuna.Din Manuscrisele de la Marea Moartă, 2 Samuel 13:21, „... nu și-a pedepsit fiul, Amnon, pentru că îl iubea, pentru că era întâiul său născut”.

Continuarea narațiunii biblice

left|thumb|Samuel îl unge pe David, imagine din Sinagoga de la Dura Europos, Siria, secolul al III-lea d.Hr. Dumnezeu este mâniat când Saul, regele lui Israel, oferă în mod nepermis un sacrificiu și ulterior nu respectă un poruncă divină atât pentru a ucide toți amalekiții, cât și pentru a distruge bunurile confiscate. În consecință, Dumnezeu trimite profetul Samuel să ungă un păstor, David, fiul cel mai mic al lui Isai din Betleem, să fie rege în locul lui Saul.

După ce Dumnezeu trimite un duh rău pentru a-l chinui pe Saul, slujitorii săi îi recomandă să trimită după un om priceput să cânte la liră. Un slujitor îl propune pe David, pe care slujitorul îl descrie ca fiind „iscusit în joc, un om curajos, un războinic, prudent în vorbire și un om cu o prezență plăcută; și Domnul este cu el”. David intră în serviciul lui Saul ca unul dintre paji și cântă la liră pentru a-l liniști pe rege.

Izbucnește un război între Israel și filisteni, iar uriașul Goliat îi provoacă pe israeliți să trimită un luptător care să-l înfrunte în luptă individuală. David, trimis de tatăl său să aducă provizii fraților săi care slujeau în oastea lui Saul, declară că îl poate învinge pe Goliat. Refuzând oferta regelui de a primi o armură regală, îl ucide pe Goliat cu praștia. Saul întreabă numele tatălui tânărului erou. thumb|Saul îl amenință pe David, de José Leonardo Saul îl așează pe David șef peste oastea sa. Tot Israelul îl iubește pe David, dar popularitatea lui îl face pe Saul să se teamă de el („Ce altceva mai poate el obține decât regatul?”). Saul urzește uciderea lui David, dar fiul lui Saul, prințul Ionatan, unul din cei care îl iubeau pe David, îl avertizează despre planurile tatălui său și David fuge. El merge mai întâi la Nob, unde este hrănit de preotul Ahimelech și i se dă sabia lui Goliat, apoi la Gat, orașul filistean al lui Goliat, intenționând să caute refugiu la regele Achiș de acolo. Slujitorii sau funcționarii lui Achiș pun la îndoială loialitatea sa, iar David îsi dă seama că este în primejdie. El merge lângă peștera din Adullam, unde familia lui i se alătură. De acolo se duce să caute refugiu la regele Moabului, dar prorocul Gad îl sfătuiește să plece și se duce la Pădurea Hereth, și apoi la Keilah, unde este implicat într-o bătălie cu filistenii. Saul intenționează să-l asedieze pe Keilah pentru a-l putea captura pe David, așa că David părăsește orașul pentru a proteja locuitorii. De acolo el se refugiază în munții Zif.

Ionatan se întâlnește din nou cu David și își confirmă loialitatea față de David ca viitor rege. După ce locuitorii din Zif l-au anunțat pe Saul că David caută adăpost pe teritoriul lor, Saul caută confirmarea știrii și intenționează să-l prindă pe David în pustia Maon, dar atenția sa este distrasă de o invazie filisteană reînnoită și David este capabil să-și asigure un răgaz la Ein Gedi. Întorcându-se din lupta cu filistenii, Saul se îndreaptă spre Ein Gedi în urmărirea lui David și intră în peșteră unde, așa cum se întâmplă, David și susținătorii săi se ascund, „pentru a-și răspunde nevoilor”. David își dă seama că are o ocazie de a-l ucide pe Saul, dar aceasta nu este intenția sa: el tăie în secret un colț de haina lui Saul și, când Saul a părăsit peștera, iese să-i aducă un omagiu ca rege și să-i dovedească, folosind bucata din haină, că nu-i vrea răul. Cei doi sunt astfel împăcați și Saul îl recunoaște pe David drept succesorul său.

Un pasaj similar este relatat și în 1 Samuel 26, când David izbutește să se strecoare în tabăra lui Saul de pe dealul Hahila și să-i ia sulița și o ulcică cu apă, în timp ce el și gardienii lui dormeau. În această relatare, David este sfătuit de Abișai că are ocazia de a-l ucide pe Saul, dar David refuză, spunând că nu „își va întinde mâna [împotriva] unsului Domnului”. Saul mărturisește că a greșit persecutându-l pe David și îl binecuvântează.

În Cartea întâi a lui Samuel (cap. 27, 1–4) regele Saul nu-l mai urmărește pe David când acesta se refugiază iarăși. Achiș, regele filistean al Gatului, îi dă voie lui David să locuiască în Tziklag, aproape de granița dintre Gat și Iudeea, de unde conduce raiduri împotriva geșuriților, ghirziților și amalekiților, dar îl face pe Achiș să creadă că îi atacă pe israeliții din Iuda, pe ierahmeeliții și pe keniții. Achiș crede că David devenise un vasal loial, dar David nu câștigă niciodată încrederea căpeteniilor din Gath și, la cererea lor, Achiș îi poruncește lui David să rămână în urmă să păzească tabăra, în vreme ce filistenii se îndreaptă împotriva lui Saul. David se întoarce la Tziklag. În vremea aceasta Ionatan și Saul sunt uciși în luptă, iar David este uns rege peste Iuda. În nord, un alt fiu al lui Saul, Isboșet, este uns rege al Israelului și izbucnește războiul, care durează până când este ucis.

Odată cu moartea Lui Isboșet (Ișboșet), bătrânii Israelului vin la Hebron și David este uns rege peste întregul Israel. El cucerește Ierusalimul, anterior o cetate a iebusiților, și o face capitala sa. El aduce Chivotul Legământului către oraș, intenționând să construiască un templu lui Dumnezeu (Yahve), dar profetul Natan îi interzice acest lucru, profețind că templul va fi zidit de unul dintre fiii lui David. Natan prezice și că Dumnezeu a încheiat un legământ cu casa lui David afirmând: „Tronul tău va rămâne pentru totdeauna”. David câștigă noi victorii asupra filistenilor, moabiților, edomiților, amalekiților, amoniților și a regelui Hadadezer din Aram-Zobah, după care devine bogat. thumb|David privind-o pe Batșeva care se scaldă