thumb|right|Relația autor-editor-cumpărător O editură (lat. edition - a edita) este definită în general drept o societate comercială care își joacă rolul pe piața de carte. Excepție fac unele ONG-uri, fundații culturale și edituri care țin de anumite organizații specializate.
Rol și definire Definiție: Editura este o societate comercială (firmă) cu funcții socio-culturale care (a) are o bună cunoaștere a cererii de pe piața de carte, (b) pe baza căreia investește resurse financiare în producția de carte, (c) își promovează și își vinde produsele pentru (d) a recupera fondurile investite și (e) a obține un (eventual) profit.
În România, editurile au apărut și s-au dezvoltat o dată cu tiparul. Coresi este considerat primul editor român, fiind numit și „părintele limbii românești”.
Ion Heliade Rădulescu, la sfârșitul secolului al XIX-lea, desfășoară de asemenea o activitate editorială importantă. În Moldova, recunoscuți pentru acest lucru sunt Gheorghe Asachi și Mihail Kogălniceanu.
În anul 1886 ia ființă prima editură de stat Editura Casa Școalelor cu un caracter enciclopedic, iar în 1898 la București apare Editura Minerva. În perioada interbelică apar edituri noi precum Cartea Românească (1919), Cultura Națională (1921), Scrisul Românesc (1922), Editura Fundațiilor Regale pentru Literatură și Arte (1933).
Editura se regăsește în modelele industriilor culturale B. Miège, Societatea cucerită de comunicare, trad. de Adrian Staii, cuvânt înainte de Mihai Coman, Iași, Editura Polirom, 2000 sau, într-un sens mai restrâns, cel al industriilor media (mai recent).
În același timp, o editură este o societate comercială care va trebui să îndeplinească următoarele funcțiiPh. Schuwer, Tratat practic de editare, ed. nouă, revăzută, întregită și adusă la zi, trad. de D. Lică și B. Stanciu, Editura Amarcord, Timișoara, 1999: de marketing (cunoașterea pieții de carte, achiziția manuscriselor, promovarea aparițiilor); de producție (redactare, tehnoredactare, design, tipar sau mai nou de preparare a edițiilor digitale); comercială (difuzare și vânzare); economică (finanțarea activității, recuperarea fondurilor investite, profit).
O editură va mai îndeplini și cele 5 funcții socio-culturale specifice mijloacelor de comunicare în masăMihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iași, 1999: de informare; de interpretare; de coagulare socială (Biblia sau Coranul au avut și au un puternic asemenea rol; cărți precum: Mein Kampf, Capitalul ș.a. confirmă pe deplin teoria „glonțului magic” cu privire la efectele mass-media asupra comunităților); de culturalizare; de divertisment (istoricul Adam Michnik, disident polonez de seamă în perioada comunistă, în prezent redactor-șef al celui mai important cotidian polonez Gazeta Wzborcza, afirmă că jurnalismul înseamnă deopotrivă misiune și business; business-ul fără misiune e nul – misiunea fără business e faliment; de aici rezultă și una dintre cheile succesului unei edituri: a menține un echilibru între business și misiune).
B. Miège clasifică modelul editorial drept unul cu un grad mare de concentrare. Produsele (cărți, CD-uri, DVD-uri, mai recent e-book-uri etc.) dispun de un fenomen de vânzare aleatoriu, cu un succes greu de prezis; companiile au puțini salariați și preferă să lucreze cu autori, interpreți, traducători, redactori de specialitate sau graficieni în regim de colaboratori. Prin urmare, aceștia vor fi remunerați pe baza drepturilor intelectuale sau a drepturilor de autor.
Produsele unei edituri se vând pe piața de carte. Aceasta reprezintă cererea și oferta totală, precum și tranzacțiile de carte efectuate într-o anumită perioadă pe o arie geografică. Pe această piață editurile se află în competiție continuă, încercând să răspundă unor întrebări nepuse din partea consumatorilor (cititorilor).
Editorul trebuie să mențină o relație de echilibru între cerere și ofertă pentru a reuși să obțină un anume profit.
Piața de carte Pentru ca o editură să fie luată în calcul la determinarea ofertei de carte ea trebuie să funcționeze permanent și să editeze un număr minim de titluri anual (aproximativ 10). În majoritatea țărilor producția editorială are un grad mare de concentrare: în Franța 10% dintre casele editoriale dețin peste 70% din producția de carte (în special cele 4 grupuri editoriale mari: Hachette, Seuil, Gallimard și Armand Colin); în România se estimează că un număr de 5 grupuri editoriale dețin în jur de 80% din producția națională de carte).
Producția de carte este îmbogățită cu titlurile editate de unele trusturi de presă cum ar fi cele de la editura Adevărul ce ține de trustul Adevărul sau cu titluri realizate în regim de colaborare cu asemenea trusturi (cazul cărților din colecția Cotidianul editate împreună cu editura Univers; cazul titlurilor din colecția BPT ce țin de Jurnalul național șamd. Majoritatea titlurilor publicate și distribuite la pachet împreună cu o publicație cotidiană sunt editate în regim propriu sau de colaborare cu alte edituri. Practică ce ține de istoria recentă și care a inundat piața cu tiraje ce pe alocuri au depășit cifre de ordinul sutelor de mii. Acest lucru a dus la reducerea cu aproximativ a 30% a pieței editorialale a jucătorilor tradiționali; de aici și apariția anumitor tensiuni rubrica Ce mi se-ntîmplă de Dan C. Mihăilescu, Cartea de la gazetă în Dilema Veche, nr. 348, 14 octombrie-20 octombrie 2010 .
În prezent prăbușirea pieței locale și comprimarea din motive financiare a structurilor media și a departamentelor specifice a dus la schimbări extrem de dinamice în topul jucătorilor și a politicilor editoriale. Cartea chioșc deseori hulită de unii editori se află în prezent într-un trend descendent (pe cât de rapid a fost și ascendentul). Unele asemenea direcții au dispărut în totalitate împreună cu structurile media de care țineau. Este foarte posibil ca în viitorul apropiat acest fenomen să dispară de tot sau să devină neglijabil.
Oferta editorială din România era la nivelul anului 2004 de aproximativ 35 de milioane de dolari, adică de 1,75 dolari per capita. (cf. Ziarul Financiar, 21 iunie 2004). În 2008, piața de carte din România se apropia de 80 milioane de euro, o majorare cu 60% față de anii precedențiDenisa Apostol, Piața de carte va trece de 100 mil. euro anul viitor în wall-street.ro, 18 septembrie 2008 . În 2009 se estima o scădere cu 30% a acestor cifre cf. Alina Neagu, în hotnews.ro, 17 februarie 2009. Cifre exacte și în timp real ale industriei sunt aproape imposibil de stabilit majoritatea surselor de informare în acest domeniu fiind articolele apărute în presa cotidiană sau pe unele site-uri (cifre care sunt bazate pe răspunsurile date în urma chestionării unor reprezentanți ai pieței editoriale și pe alocuri inexacte).
AER (Asociația Editorilor din România, cel mai mare organism autohton de profil) nu a mai actualizat aceste informații. Cel mai recent raport al Asociației Editorilor din România datează din 2002, dar în ultimii ani piața a evoluat spectaculos ca în prezent să cunoască o stagnare sau regres Lifestyle: Afacerile din piata de carte, afectate de cursul valutar cauzate de criza economică mondială. Lipsa datelor este în parte și vina reprezentanților editurilor care uneori nu vor să-și declare cifrele exacte de vânzare și nici nu-și comandă studii de piață (ce ar presupune un efort financiar crescut). Estimările Asociației Editorilor din România asupra pieței de carte în 2004 arată cifre de 27 milioane euro. În 2006 vorbim de o piață în expansiune cu un profit de 50 milioane de dolari. În comparație cu unele țări europene, Ungaria de exemplu, piața editorială este de 7,5 ori mai mare, iar în Polonia de 40 de ori mai mare.Cristina Chivu în ProLibro, 3 aprilie 2007
După 1991, numărul editurilor din România a crescut masiv (aproximativ 10.000), pentru ca treptat să scadă la 1.091 (1999) respectiv 663 (2000). Aceste fluctuații au fost determinate de trecerea la economia de piață. În general, piața de carte este caracterizată printr-un număr enorm de titluri publicate, în paralel cu un tiraj tot mai redus.
Tirajul mediu declarat al editurilor din România este în prezent estimat, dar imposibil de aflat exact deoarece doar unii jucători din piață oferă cifre interne ce nu pot fi comparate sau confirmate cu rapoarte exacte din tipografii sau prin adunarea cifrelor de vânzări ale tuturor jucătorilor de pe piața de desfacere.
De asemenea mai poate fi întâlnită și practica falselor raportări a unor cifre ce nu pot fi contra verificate cu cifrele de vânzări reale (stoc real vândut vs. stoc distribuit) Unele departamente de PR ale publisherilor autohtoni pot declara cifre aproximate pozitiv pentru a putea genera vânzări ulterioare pe principiul: „Dacă declari că e best seller, atunci poate devine best seller”.
Este foarte posibilă existența și a tirajelor duble și a evaziunii fiscale în domeniu. De asemenea lipsa unei baze de date comune a vânzărilor de carte și lipsa de transparență sau standardizare a lanțurilor de distribuție și a topurilor de vânzări (cu unele excepții neglijabile), împreună cu fenomenul vânzării alternative prin rețele interne direct în școli, la târguri de profil sau sezonier în parcuri și centre de agrement fac imposibilă aflarea cifrelor exacte. Cuvântul de ordine ar fi opacitatea și fragmentarea excesivă.
Cu unele excepții - ce țin de principalii jucători de pe piață - majoritatea editurilor ce activează în România poate fi definită ca fiind formă fără fond. Lipsa resurselor umane și a departamentelor specializate, lipsa know-how-ului cu atât mai mult necesar în acest tip de instituții, o serie de aspecte de ordin tehnic (software nelicențiat, personal necalificat) și resurse financiare (lipsa lor) duc la inundarea pieței cu titluri de o calitate ce poate fi clasificată din start drept rebut, cu traduceri îndoielnice, distribuție sporadică și pe alocuri cu probleme legate de copyright.
Conform unui articol HotNews din 2 aprilie 2013: Între 2009 și 2012, producția de titluri de carte noi a crescut cu peste 2000 de titluri anual. În schimb, tirajul mediu a scăzut la aproximativ de 1500 de exemplare per titlu. Producția de titluri de carte de autori români a crescut cu aproape 10 procente de la începutul crizei, ca și aceea de titluri de carte de autori străini.
La ora actuală nu se cunoaște numărul exact al editurilor din România. Teoretic, el se poate calcula, practic, nu. O editură este o societate comercială, care, în principiu, ar trebui să-și înregistreze marca la OSIM și să ceară de la Biblioteca Națională un cod ISBN pentru fiecare carte editată. Există însă foarte puține garanții că toate editurile fac acest lucru. Ministerul Culturii și Cultelor estima că în România există 4.500 de edituri. Dintre acestea nu toate sunt active. Potrivit datelor obținute de la Biblioteca Națională, în 2005 au fost active 800 de edituri, în timp ce în 2006 numărul acestora era de 1100.cf. Cristina Chivu în ProLibro, 3 aprilie 2007
thumb|Principalii actori de pe piața de carte|thumb|right|Principalii actori de pe piața de carte
O deosebire esențială între producția editorială și alte tipuri de activități asemănătoare constă în importanța majoră pe care o are prezența, vizibilă sau invizibilă, a autorului.
Numele unui autor reputat poate fi garanția unui bestseller editorial. Un asemenea autor contribuie în mod esențial la promovarea cărții sale, putând face el însuși mai mult decât întreaga echipă a editurii; de exemplu, Paulo Coelho și succesul reputat de editura Humanitas prin traducerea operelor acestuia. Astfel, editurile se află în concurență pentru a publica autori cu notorietate și, eventual, a-i determina să devină „autori de casă". În general prestigiul unei edituri depinde de prestigiul autorilor pe care îi publică, dar și invers.