Ion Pop () este un profesor universitar, teoretician al avangardei literare, poet, critic și istoric literar român.
Cariera A deținut diferite funcții administrative, precum decan al Facultății de Litere a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj și director al Centrului Cultural Român de la Paris (1990-1993). Cariera literară se caracterizează prin volume de versuri, de critică literară și traduceri, prin numeroase articole publicate în reviste de specialitate din țară și de peste hotare.
Ion Pop este criticul al cărui destin se leagă de existența revistei Echinox. A condus revista timp de 17 ani (1969-1973 în calitate de redactor șef, 1973-1986 în calitate de director al publicației). O perioadă întinsă în care, alături Marian Papahagi, Ion Vartic și alții, a contribuit la formarea a câtorva generații de scriitori.
Opera Poezie A debutat cu versuri în revista Steaua, (1959). A debutat editorial cu Propunere pentru o fântână, (1966), volum urmat de Biata mea cumințenie (1969), Gramatică târzie (1977), Soarele și uitarea (1985), Amânarea generală (1990).
„Echinox”. Vocile poeziei, Cluj, Editura Tribuna, 2008CRONICA LITERARA / Album de familie, 30 aprilie 2009, Andrei Terian, Ziarul de Duminică, accesat la 25 martie 2013
Critică literară Criticul literar îl găsim în Avangardismul poetic românesc (1969), Poezia unei generații (1973), Transcrieri (1976), Nichita Stănescu. Spațiul și măștile poeziei (1980), Lucian Blaga, universul liric (1981), Lecturi fragmentare (1983), Jocul poeziei (1985), Avangarda în literatura română (1990), A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei (1993)"Miliardarul de imagini", 27 iunie 2008, Andrei Terian, Ziarul de Duminică, accesat la 25 martie 2013, Recapitulări (1995), Pagini transparente (1997), Ore franceze, Ajournement general (1994).
Traduceri A tradus din Georges Poulet, Conștiința critică (1979) și Jean Starobinski, 1798 emblemele rațiunii, volum apărut în 1990.
Volume colective O lucrare pe care a coordonat-o este Dicționar analitic de opere literare românești, vol. I-IV (1998-2003), ediție definitivă (2007).
Afilieri Membru al Uniunii Scriitorilor din România
Premii și distincții Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1973, 1979, 1985, 2001) Premiul Academiei Române (1985)
Decorații Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 3, anexa 3, d) 21.
Note
Bibliografie Iulian Boldea în revista România literară, nr. 35, 2011 Iulian Boldea în revista Apostrof, nr.1, 2011 Ștefan Borbély În revista Apostrof, nr. 4, 2010 Alexandru Cistelecan în revista Cultura, nr. 267, 2010 Emanuela Ilie în revista Convorbiri literare
Legături externe Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – P Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România Uniunea Scriitorilor din România
Categorie:Nașteri în 1941 Categorie:Nașteri pe 1 iulie Categorie:Critici literari români Categorie:Poeți români contemporani Categorie:Scriitori români în viață Categorie:Membri ai Uniunii Scriitorilor din România Categorie:Profesori români în viață Categorie:Maramureșeni Categorie:Premiile Uniunii Scriitorilor din România Categorie:Laureați ai premiilor Academiei Române Categorie:Membri corespondenți ai Academiei Române Categorie:Politicieni români Categorie:Scriitori români Categorie:Români din secolul al XX-lea Categorie:Români din secolul al XXI-lea Categorie:Români în viață Categorie:Oameni din județul interbelic Satu-Mare Categorie:Oameni din județul Maramureș Categorie:Absolvenți ai Universității Babeș-Bolyai