sau, în conformitate cu denumirea oficială, Imperiul Japoniei Mari, a fost un stat guvernat de Constituția Imperiului Japonez, care cuprindea teritoriile guvernate de Japonia în perioada de la Restaurația Meiji până la capitulare din al doilea război mondial. Împărații Japoniei din această perioadă sunt cunoscuți după numele lor postume, care concid cu numele perioadelor domniilor lor: perioada Meiji – Împăratul Meiji (Mutsuhito), perioada Taishō – Împăratul Taishō (Yoshihito) și perioada Shōwa – Împăratul Shōwa (Hirohito).
Evenimentele cele mai importante ale acestei perioade sunt: retrocedarea puterii către împărat (大政奉還; Tai-sei Hou-kan) de pe 9 noiembrie 1867, abolirea sistemului Han (大政奉還; Tai-sei Hou-kan) 14 iulie 1871, industrializarea și militarizarea rapidă a țării sub sloganul Fukoku Kyohei 富国強兵 (îmbogățirea țarii și întărirea armatei), ceea ce a dus la transformarea Japoniei într-o mare putere și alierea cu Puterile Axei în timpul celui de-al doilea război mondial și la implicarea țării în războiul din regiunea Asia-Pacific.
Imperiul japonez a capitulat în fața Aliaților pe 2 septembrie 1945, după lansarea bombelor nucleare americane asupra orașelor Hiroșima și Nagasaki și lansarea atacului sovietic din Manciuria.
A urmat o perioadă de ocupație a țării de căre forțele Aliaților. Imperiul s-a dezintegrat și în țară a fost proclamată o nouă constituție, cu implicarea activă a americanilor. Ocupația americană și reconstrucția țării au continuat în deceniul al șaselea al secolului trecut.
Context general și terminologie thumb|300px|Imperiul japonez, 1942
În general se folosește numele comun "Imperiul Japonez", dar numele oficial al țării a fost Dai (Mare) Nippon (Japonez) Teikoku (Imperiu) – "Imperiul Japoniei Mari". Noua denumire a apărut odată cu Restaurația Meiji.
Imperiul a fost proclamat pe 3 ianuarie 1868, când împăratul a fost repus în drepturi ca șef al statului și al guvernului. Deși Shogunatul Tokugawa a fost desființat pe 9 noiembrie 1867, de-abia anul următor împăratul a reușit să restabilească deplinul control asupra țării. După victoria în războiul civil din 1868 – 1869, guvernul Meiji a declanșat un proces complex de reforme pentru modernizarea și industrializarea rapidă a țării.
thumb|left|300px|Imperiul japonez și cuceririle sale în momentul de maximă putere. În timpul guvernării Meiji, economia s-a întărit, iar structurile militare au fost occidentalizate, iar pe plan extern a fost adoptată politica expansiunii teritoriale. Înfrângerile Chinei (1894 – 1895) și ale Imperiului Rus (1904 – 1905) au asigurat ocuparea de către niponi a Coreei, Liaodongului și Formosei. Din 1920, Japonia a fost propulsată de dezvoltarea economico-militară în rândul marilor puteri.
Armata japoneză avea două ramuri principale: Armata Imperială Japoneză (forțele terestre) și Marina Imperială Japoneză. Cele două ramuri militare au reușit să câștige treptat o influență mare în rândurile guvernului nipon, iar dezvoltarea țării a trecut sub controlul liderilor militari, în special ai celor din rândul forțelor terestre.
Perioada de existență a Imperiului Japonez, se întinde de facto de-a lungul perioadelor cunoscute ca perioada Meiji (1868–1912), perioada Taishō (1912–1926) și în primii 21 de ani ai perioadei Shōwa (1926–1989) — 1868 - 1947. Din punct de vedere constituțional, perioada imperială a Japoniei se întinde între 29 noiembrie 1890 și 3 mai 1947. Împăratul Shōwa a domnit și în timpul războiului, iar după capitulare a păstrat titlul de împărat, domnind însă ca monarh constituțional.
Politica Constituția Imperiului Japonez 170px|right|thumb|Împăratul Meiji, primul suveran al Imperiului japonez modern (1867–1912) thumb|right|170px|上諭—părțile din Constituție denumite "Cuvintele împăratului"
Constituția recunoștea mai sus-menționata nevoie de schimbare și de modernizare și în același timp de îndepărtare a sistemului șogunatului.
Imperiul Japonez a fost fondat de jure după semnarea de către împărat a Constituției în 1889. Constituția formaliza cea mai mare parte a structurii politice a imperiului și oferea responsabilități crescute împăratului.http://history.hanover.edu/texts/1889con.html - Constituția Imperiului Japonez (1889)
Deși titlul de Imperiul Japoniei a fost folosit oficial în constituție pentru prima oară în 1889, deabia în 1936 s-a făcut legalizarea lui. Până în acel moment s-au mai folosit și nume precum: , sau .
În 1946, la un an de la încheierea celui de-al doilea război mondial, guvernul Japoniei a fost restructurat. De asemenea, a fost reviziuită și denumirea oficială a țării, care a devenit, conform Constituției din 1946, .
Schimbările politice și economice Restaurația Meiji Fondarea Imperiului Japonez (Dai Nippon Teikoku) își găsește originile în restaurația Meiji, o mișcare politică care a restructurat din rădăcini societatea japoneză. În acele vremuri, shogunatul Tokugawa controla deplin insulele japoneze. În era Togukawa, politica externă japoneză a fost caracterizată prin izolaționism. Lipsa legăturilor cu lumea exterioară a dus la o înflorire fără precedent a culturii și artei japoneze. În timp ce Japonia se autoizola, puterile occidentale deveneau din ce în ce mai puternice, atât din punct de vedere militar, cât și din punct de vedere economic, cucerind numeroase colonii în diferite părți ale globului, inclusiv în Asia de Sud-Est. Națiunile care au cucerit întinse teritorii în zona imediat învecinată Japoniei au fost Regatul Unit, Franța, Olanda, Portugalia și Germania. thumb|left|200px|Takamori Saigo În cea mai mare parte datorită amenințării militare și culturale occidentale, Japonia s-a simțit obligată să stabilească relații economice cu SUA prin semnarea Convenției de la Kanagawa. Acesta a fost unul dintre multele tratate numite ulterior tratate inegale, datorită evidentei favorizări a intereselor părții occidentale. Acest tip de tratat s-a bazat de multe ori pe amenințarea voalată sau directă cu forța. Acest tratat nefovorabil Japoniei a atras după sine o creștere a neîncrederii populației în forța națiunii nipone. Cu ajutorul gânditorilor progresiști și revoluționari precum Fukuzawa Yukichi, Japonia a pornit o mișcare de depășire a influențelor occidentale și de întărire națională. Această mișcare a dus la Restaurația Meiji, caracterizată din punct de vedere economic printr-o industrializare agresivă și uneori frenetică, dar și prin trimiterea de observatori, studenți și agenți diplomatici în țările occidentale. După consultări cu liderii europeni, în mod special cu Otto von Bismark, cancelarul Imperiului German, liderii din epoca Meiji au ajuns la concluzia că etalarea puterii militare și economice era singura metodă eficientă pentru asigurarea prosperității și suveranității față de marile puteri ale vremii. O astfel de linie politică avea nevoie de cucerirea de colonii proprii, dată fiind lipsa resurse naturale ale Japoniei. Noua putere militară și economică a țării a împins țara la conflicte cu cei mai importanțî vecini ai săi, China și Rusia, și în cele din urmă cu Aliații în timpul celui de-al doilea război mondial.
Unul dintre motoarele industrializării rapide l-a reprezentat noua clasă a afaceriștilor niponi, care au acumulat în scurtă vreme o putere economică uriașă și o mare influență politică în cadrul guvernului și care se luptau să profite cât mai mult de pe urma industrializării și comerțului cu noile teritorii cucerite.
Schimbări ale atitudinii thumb|170px|left|Negustorul Thomas Blake Glover a primit al doilea ordin nipon ca importanță, „Ordinul Soarelui care Răsare” (clasa a II-a) din partea împăratului Meiji, ca recunoaștere a contribuției sale la industrializarea Japoniei
Numeroși scriitori ai vremii, precum a fost Fukuzawa Yukichi, s-au dovedit foarte influenți în procesul de adoptare a reformelor de cățre populația niponă. Prin articolele și cărțile sale, care au fost distribuite în rândurile tuturor claselor sociale japoneze, populația era încurajată să se cultive și să accepte procesul de occidentalizare, pentru a asigura întărirea națiunii și pentru a evita dependența de alte puteri.
În perioada restaurației Meiji, s-a pus un accent deosebit pe întărirea puterii militare și economice. Creșterea puterii militare a devenit scopul dezvoltării naționale. Imperiul Japonez a devenit într-o perioadă relativ scurtă (30 – 50 de ani) singura mare putere mondială ne-occidentală și cea mai importantă putere din Asia sud-estică, ca urmare a industrializării susținute și a dezvoltării economice generale.
După cum scria Albrecht Furst von Urach în broșura lui „The Secret of Japan's Strength”: „ Emergența Japoniei ca putere mondială în ultimii 80 de ani este cel mai mare miracol din istoria lumii. Puternicele imperii ale antichității, marile instituții politice ale evului mediu și din epoca modernă timpurie, Imperiul Spaniol, Imperiul Britanic, toate au avut nevoie de secole ca să atingă puterea maximă. Ridicarea Japoniei a fost meteorică. După numai 80 de ani, este una dintre puținele puteri mari care determină soarta lumii”.
Emulația vestului thumb|left|150px|Alteța sa imperială, prințesa Kaneko Higashi-fushimi, în haine occidentale Oficialii epocii Meiji au încurajat prin toate metodele adoptarea obiceiurilor, felului de viață și instituțiilor occidentale. Aceasta implica schimbarea vestimentației, atât pentru bărbați cât și pentru femei, a normelor de comportare în public, a gradelor și uniformelor militare, rangurilor nobiliare, muzicii, arhitecturii și a sistemului judiciar. De asemenea, au fost trimiși peste hotare studenți, care trebuiau să învețe, dar și să observe, iar în Japonia au fost aduși numeroși consilieri străini care să ajute și să educe tinerii niponi. Acești consilieri au venit din numeroase țări occidentale. Au fost studiate instituțiile diferitelor puteri occidentale și aprecierile cele mai favorabile le-au primit sistemele judiciar și constituțional imperial german, care au fost de aceea adoptate de guvernarea Meiji. Cetățenii niponi au fost îndemnați să adopte din tot sufletul tot ce era apusean, în condițiile unui strict pragmatism corespunzător culturii tradiționale japoneze. Anumite tradiții și obiceiuri care legau Japonia de trecutul feudal au fost proclamate ilegale: purtarea în public a sabiei (katana) și a cocului bărbătesc, amândouă specifice clasei samurailor, care a fost de altfel abolită odată cu vechiul sistem de clase. Astfel de măsuri aveau să aducă în cele din urmă la conflictul cu samuraii – Rebeliunea Satsuma.
Conducătorii din epoca Meiji au adus din Europa consilieri militari pentru pregătirea armatei. Marina Imperială Japoneză a fost modelată după Marina Regală Britanică și multe dintre primele sale nave au fost construite în șantierele navale britanice. Armata Imperială Japoneză a fost formată la început de consilieri francezi, iar mai târziu, după războiul franco-prusac, de consilierii germani, influențele franceze rămânând însă prezente. În 1873 a fost introdus sistemul apusean de recrutare, iar guvernul Meiji a făcut importuri mari de puști, tunuri și muniții europene și americane.
Dezvoltarea economică Mai înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Japonia își edificase un uriaș imperiu, care includea Taiwanul, Coreea, Manciuria și părți din nordul Chinei. Japonia considera că edificarea și apărarea unei sfere de influență sunt necesități economice și politice, care ar fi prevenit strangularea țării de către puterile ostile, care ar fi încercat blocarea accesului nipon la principalele surse de materii prime și la cele mai importante rute maritime. Uriașa forță militară japoneză era considerată ca esențială pentru apărarea imperiului și pentru asigurarea prosperității.