Agatha Bârsescu () a fost o actriță română.

Biografie thumb|200px|Agatha Bârsescu miniatura|Timbru poștal al RSR reprezentând pe Agatha Bârsescu în rolul Medeea, 1983 miniatura|Agatha Bârsescu în rolul Medeea. miniatura|Maria Pospischil și Agatha Bârsescu pe pagina de titlu a revistei Wiener Caricaturen, 22 iunie 1890. miniatura|Mormântul actriței Agatha Bârsescu în Cimitirul Eternitatea. Părinții, colonelul Constantin Bârsescu împreună cu soția sa Maria, i-au asigurat cursuri la Sibiu, Viena și la Școala Centrală din București. Prima școală urmată la Sibiu a fost un pension condus de călugărițe, unde va învăța limba germană și unde numele îi va fi schimbat din Agata în Agatha. A urmat apoi Conservatorul de muzică și artă dramatică de la București, la clasa lui Ștefan Vellescu. Apare pe scena Teatrului Național înainte de terminarea studiilor, în Smărăndița, din Pe malul gârlei, de Dimitrie Ollănescu-Ascanio, Azurina din Fata aerului, de Cognard și Raymond. Interpretează Ofelia pe scena Ateneului Român, la 25 martie 1879 și examenul de absolvire cu Desdemona, alături de C.I. Nottara, colegul ei de an.

Părăsește România și se înscrie la Conservatorul din Viena, ca simplă începătoare, terminându-și studiile în anul 1883. Este angajată la Deutsches Theater, din Berlin. A jucat ca primă tragediană la Burgtheater din Viena, apoi pe scenele multor teatre din Europa și din America. Și-a valorificat însușirile de tragediană interpretându-și rolurile cu patos romantic. Printre creațiile sale se numără rolurile titulare din "Medeea" și "Sapho", ambele de Franz Grillparzer, "Antigona" de Sofocle, "Maria Stuart" de Friedrich von Schiller, regina din Ruy Blas de Victor Hugo, etc. Spre sfârșitul vieții a fost profesoară la Conservatorul din Iași. Pentru activitatea sa teatrală la Viena, Agatha Bârsescu a fost decorată prin decret cu titlul de Actriță a Curții Imperiale.

În 1906, la Craiova, va face cunoștință cu actorul Constantin Radovici, bărbatul care îi va cuceri inima și cu care se va căsători în 1907. Relația lor însă nu va rezista și în 1910 se vor despărți, Constantin Radovici preferând să se întoarcă în România.

Începând cu anul 1925 se va stabili la Iași unde, timp de 15 ani, va preda la Catedra de Mimică și Declamațiune la Conservatorului Dramatic.

A scris un volum autobiografic intitulat „Memorii din Germania, Austria, Ungaria, America și România”, publicat în București la Editura Adeverul S.A.

Este înmormântată în Cimitirul Eternitatea din Iași. Pe placa sa funerară a fost gravată următoarea inscripție: Aici odihnește geniala tragediană, Agata Bârsescu, Gloria neamului românesc care a ilustrat teatru până la desăvârșire în țară și străinătate + la 22 noembrie 1939.

În Sectorul 3 al Capitalei, una dintre străzile din zona Vitan îi poartă numele.

Roluri interpretate în ordinea premierelor (Teatru) Stagiunea 1878-1879

Teatrul Național din București

Azurina, Fata aerului, Cogniard și Raymond Casilda, Ruy Blas, Victor Hugo

Stagiunea 1879-1880

Teatrul Național din București

Lina, Candidat și deputat, G. Sion Smărăndița, Pe malul gârlei, D. Ollănescu-Ascanio Ileana, Pribeagul, D. Ollănescu-Ascanio Suleima, Peste Dunăre, G. Ventura

Stagiunea 1879-1880

Deutsches Theater din Berlin

Doamna în doliu, Minna von Barnhelm, Lessing

BURGTHEATER din Viena

Hero, Valurile mării și ale iubirii, Grillparzer Deborah, Deborah, S. Mosenthal Rosaura, Viața e vis, Calderon de la Barca Julieta, Romeo și Julieta, Shakespeare

Stagiunea 1884-1885

BURGTHEATER din Viena

Delphine, Domnișoara de Laury, Guido Conrad Octavia, Antoniu și Cleopatra, Shakespeare Ghita, Sfârșitul lui Don Juan, Paul Heise Clara, Egmont, Goethe Mirza, Visul e viață, Grillparzer Ofelia, Hamlet, Shakespeare Isabella, Judecătorul din Zalameea, Calderon de la Barca Margareta, Faust-Partea I, Goethe O păcătoasă (Margareta), Faust-Partea a II-a, Goethe Bertha, Străbuna, Grillparzer Zîna Cheristane, Risipitorul, Ferdinand Raimund Judith, Uriel Acosta, Gutzkow Teatrul German din Cernăuți Luise, intrigă și iubire, Schiller Margareta, Vrăjitoarea de pe stâncă, Niessel

Stagiunea 1885-1886

BURGTHEATER din Viena

Ingoli, Regele Koloman, Jokai Mor Carlotta, La Curtea Ducelui, Carl Caro Ioana, Fecioara din Orléans, Schiller Prințesa Eboli, Don Carlos, Schiller Virgilia, Coriolan, Shakespeare Lady Anne, Richard al III-lea, Shakespeare Amalia, Hoții, Schiller

Stagiunea 1886-1887

BURGTHEATER din Viena

Maria, Götz von Berlichingen, Goethe Licinia, Gracchus, tribunul poporului, Adolf Wilbrandt Desdemona, Othello, Shakespeare Doña Mencia, Medicul onoarei sale, Calderon de la Barca Antigona, Oedip la Colona, Sofocle

Stagiunea 1887-1888

BURGTHEATER din Viena

Emilie, O poveste obișnuită, Giuseppe Costetti Leonore, Fiesco, Schiller Tekla, Wallenstein, Schiller, Isabella, Richard al II-lea, Shakespeare Recha, Nathan înțeleptul, Lessing Maria, Clavigo, Goethe Denise, Denise, Alexandre Dumas-fiul Esther, Esther, Grillparzer

Stagiunea 1888-1889

BURGTHEATER din Viena

Rhodope, Gyges și inelul său, Hebbel Contesa Ruthland, Contele Essex, Laube

Stagiunea 1889-1890

BURGTHEATER din Viena

Esther, Evreica din Toledo, Grillparzer Goneril, Regele Lear, Shakespeare KARLSTHEATER din Viena Zanetto, Pribeagul, François Coppé

Stagiunea 1890-1891

Turneul din România, luna noiembrie

Sapho, Sapho, Grillparzer (Actula al III-lea) Marguerite Gauthier, Dama cu camelii, Alexandre Dumas-fiul

Teatrul Orășenesc Hamburg-Altona

Emilia, Emilia Galotti, Lessing Sabine, Soarele, Paul Lindau Claudine, Domnul cel nou, Ernst von Wildenbruch Margherite, Pantoful de bal, Octave Gastineau Helene, visul unei nopți de vară, Shakespeare Hanuchen, Studentul bătrân, R. Benedix Armgard, Wilhelm Tell, Schiller Jolanthe, Fiica Regelui René, Henrick Hertz

Stagiunea 1891-1892

Teatrul Orășenesc Hamburg-Altona

Jeanne, Sfânta falsă, Oscar Blumenthal Contesa Schulenburg, Sopia-Dorothea, Friedrich Schüz Anna Mahr, Oameni singuratici, Gerhard Hauptmann Fabienne, 37 Thermidor, Victorien Sardou Francis, Oliver Cromwell, Rudolf, Gottscholl Adelaid, Götz von Berlichingen, Goethe Eva, Tragedia omului, Imre Madách Sylvia, A tempo, Enrico Montecarboni Barbara, Quitzowi, Ernst von Wildenbruch Livia, Sigurd, fiul lui Arminius, Elise Rehburg Contesa Terzki, Wallenstein, Schiller

Stagiunea 1892-1893

Teatrul Orășenesc Hamburg-Altona

Maria Stuart, Maria Stuart, Schiller Isabella, Columbus, Emil Wolff Noemi, Les Jopards, Albert Guinon și M. Denier La Vallier, Actorii împăratului, Carl Watenburg Lady Milford, Intrigă și iubire, Schiller Thérèse, Molière, Goldoni Vasantasena, Vasantasena, Sudraka, prelucrată de Emil Phol Turneul din România, luna aprilie 1893 Alexandra, Alexandra, Richard Voss Magda, Patria, Sudermann

Stagiunea 1893-1894

Turneul din România, luna octombrie

Eva, Eva, Richard Voss

Raimund-Theater din Viena

Irmgard, contele de Hammerstein, Adolf Wilbrandt

Stagiunea 1894-1895

Raimund-Theater din Viena

Clotilde, Între două inimi, Richard Voss Preciosa, Preciosa, Pius Alexander Wolf

Stagiunea 1895-1896

Raimund-Theater din Viena

Elisabeth, contele Essex, Laube Ullranda, Ullranda, Carmen Sylva Vineta, Vineta, Fred Halmsen

Stagiunea 1896-1897

Turneul din România, lunile februarie și martie 1897

Marioara, Marioara, Carmen Sylva Meșterul Manole, Meșterul Manole, Carmen Sylva Magda Ruder, Datoria, Heinrich Wiede

Stagiunea 1897-1898

Turneul de la Cernăuți, ianuarie 1898

Sapho, Sapho, Grillparzer Medeea, Medeea, Grillparzer Clara, Maria Magdalene, Hebbel Olga, două lumi, Marco Brocimer

Stagiunea 1898-1899

KAISERJUBILÄUMSTHEATER Viena

Tusnelda, Bătălia lui Hermann, Heinrich von Kleist Turandot, Prințesa Turandot, Gozzi Eugenie, Lebemänner, Franz Wolf Faustine, Împăratul Marc Aureliu la Viena, Richard Kralik Ifigenia, Ifigenia în Taurida, Goethe

Turneul de la Cernăuți, ianuarie 1899

Odette, Odette, Victorien Sardou

Turneul de la Cernăuți, august 1899

Thérèse Raquin, Thérèse Raquin, Emile Zola

Stagiunea 1899-1900

Teatrul Național din București

Contesa Orsina, Emilia Galotti, Lessing Maria Lehr, Vinovatul, Richard Voss Lady Machbeth, Machbeth, Shakespeare Medeea, Medeea, Legouvé Andrada, Traian și andrada, G. Ventura Țăranca, Mort fără lumânare, I. C. Bacalbașa Sarah O’Donnor, Contesa Sarah, Georges Ohnet

Stagiunea 1900-1901

Teatrul Național din București

Cleopatra, Antoniu și Cleopatra, Shakespeare Martha, Căsătoria din dragoste, Baumberg

Stagiunea 1901-1902

Teatrul Național din București

Messalina, Arria și Mesalina, Adolf Wilbrandt Laura, Doña Laura, Constantin Mărculescu Fedora, Fedora, Victorien Sardou Doamna Clara, Vlaicu Vodă, Alexandru Davila Andreea de Roville, Le Vertige, Provins

Stagiunea 1902-1903

Teatrul Național din București

Fedra, Fedra, Racine Hilda, Trăiască viața, Sudermann Monna Vanna, Monna Vanna, Maurice Maeterlinck

Stagiunea 1904-1905

Teatrul Național din București

Contesa, În ziua scadenței, Carmen Sylva

Stagiunea 1906-1907

Teatrul Național din Iași

Sclava, Sclava, Ludwig Fulda

Stagiunea 1907-19078

Turneul din România organizat de Agatha Bârsescu, Constantin Radovici și Grigore Tăutu

Judith, Judith, Hebbel Hamlet, Hamlet, Shakespeare

Stagiunea 1912-1913

Viena, Wiener Rotonde

Berlin, Studiourile Cinematografice, Jos

Menchen Habensee

Stareța, Miracolul, Karl Vollmoeller

Stagiunea 1913-1914

Metropolitan Opera, New York

Jocasta, Oedip-Rege, Sofocle, în prelucrarea lui A. Wilbrandt

Stagiunea 1915-1916

New York, Trupa Art Players

Doamna Alving, Strigoii, Ibsen

Stagiunea 1925-1926

Teatrul Național din Iași

Jacqueline, Necunoscuta, Bisson

Stagiunea 1927-1928

Teatrul Național din București

Themis, Prometeu, Victor Eftimiu

Teatrul Național din Iași

Andreea, Andreea, Paula Petrescu

Stagiunea 1932-1933

Teatrul Ion Iancovescu din București

Tante Ottilie, Alunița de sub fustă, Kurt Goetz

Filmografie

Das Mirakel (Miracolul), film mut (1912)

Note

Bibliografie Academia Republicii Populare Romîne - Dicționar Enciclopedic Român (Ed. Politică, București, 1962-1964)

Ludwig Eisenberg: Grande dizionario biografico del palcoscenico tedesco nel XIX. Secolo. Editore di Paul List, Leipzig 1903, pagina 49 f.

Legături externe

Agatha Bârsescu, Enciclopedia Romaniei Barsescu Agathe, Musik Lexikon Agatha Bârsescu - actriță, profesoară. Institutul de cercetare multidisciplinară în artă (ICMA), Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Accesat în 29 ianuarie 2026

Vezi și Burgtheater

Categorie:Nașteri în 1857 Categorie:Nașteri pe 9 septembrie Categorie:Decese în 1939 Categorie:Decese pe 22 noiembrie Categorie:Actori din București Categorie:Actrițe române Categorie:Actrițe de teatru române Categorie:Cântăreți de operă români Categorie:Învățători și profesori români Categorie:Înmormântări la Cimitirul Eternitatea din Iași Categorie:Oameni din Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești