Elena Alistar () a fost un medic și om politic român, care a făcut parte din Sfatul Țării din BasarabiaClark, Charles Upson: Bessarabia: Russia and Roumania on the Black Sea. Dodd, Mead & Company, 1927. p. 151..

A fost mătușa scriitoarei Magda Isanos.Ecaterina Țarălungă, Enciclopedia identității românești, Editura Litera, 2011, ISBN 978-606-600-246-2.

Biografie După cum menționează sursele istorice. Elena Alistar este de origine din Basarabia, fiind născută în familia preotului Vasile Bălan și a soției acestuia, Elisabeta.Ion Gherman: Românii din jurul României. Editura Vremea 2003. p. 449. A făcut școala primară la Congaz, în județul Cahul și apoi a urmat Școala Eparhială de la Chișinău. Aici îl cunoaște pe tânărul teolog Dumitru Alistar cu care se căsătorește. Își urmează soțul devenit preot și activează ca învățătoare începând cu anul 1890 în localitațile Văleni, Roșu, Zărnești din jud. Cahul și Rezeni, jud. Chișinău.

După ce i-a decedat soțul, la îndemnul publicistului Mihai Vântu a plecat în România, la Iași, unde între 1909-1916 a urmat Facultatea de Medicină a Universității. A fost arestată pentru „activitate naționalistă” împreună cu membrii grupării lui Daniel Ciugureanu deoarece susținea necesitatea eliberării prin forță a Basarabiei de sub stăpânirea rusă.Mariana Hausleitner: Deutsche und Juden in Bessarabien, 1814-1941: zur Minderheitenpolitik Russlands und Grossrumäniens. IKGS Verlag, 2005. p. 54. În 1916 a fost mobilizată în armată ca medic militar. A continuat să profeseze la Spitalul Costiujeni de lângă Chișinău.

Membră a Partidului Național Moldovenesc, a fost aleasă deputat din partea ținutului Cetatea Albă în Sfatul Țării.Ioan Răducea, „Românii din Bugeac” , Revista română, Anul X, nr. 2 (36), iunie 2004.Iurie Colesnic: Femei din Moldova: enciclopedie. Museum, 2000. p. 12 Este singura femeie deputat cunoscută astăzi care a luat parte activ la evenimentele politice ce au condus Basarabia către Unirea cu România. La data de 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România.

Elena Alistar a fondat Liga Culturală a Femeilor din Basarabia. A fost președinte al Partidului Poporului, înființat de Mareșalul Averescu, originar, de asemenea, din Ismail, Bugeac - Basarabia istorică, comuna Babele, actualmente în Ucraina. Ziarul România nouă, fondat și condus de Onisifor Ghibu, a găzduit mai multe articole semnate de Elena Alistar.Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută. Articolul: Elena Alistar. Ed. UNIVERSITAS, Chișinău, 1993, pp. 202-207 În 1927 fondează în Basarabia Gruparea Femeilor RomâneIurie Colesnic: Femei din Moldova: enciclopedie. Museum, 2000. p. 15 S-a evidențiat în activitatea Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române care își desfășura activitatea sub patronajul doamnei Alexandrina Cantacuzino.Francisca de Haan, Krasimira Daskalova, Anna Loutfi: Biographical Dictionary of Women's Movements and Feminisms in Central, Eastern, and South Eastern Europe: 19th and 20th Centuries. Central European University Press, 2006. p. 118.9

Printre alte decorații, a primit Ordinul Bărbăție și Credință.

După 28 iunie 1940 s-a refugiat în România. După ce a locuit o vreme la Iași este arestată de regimul comunist Ivănoiu, Tamara: Amintiri din Basarabia și trimisă la Pucioasa, județul Dâmbovița unde a și decedat în 1955.Ioan Lăcustă: De la o unire la alta: memorie sau memorialiști 1859-1918.Editura Albatros, 2005. p. 257 Rămășitele pământești i-au fost aduse peste câțiva ani la Cimitirul Bellu din București.Bejan, Vlad, Românii din sudul Basarabiei, Editura Fundatiei "Axis", Iași 1998 pp.89-90

Lucrări Elena Alistar - Mișcarea feministă din Basarabia. Începuturi și realizări. Spre un viitor mai frumos. În: Mișcarea Feministă. 1. Nr. 1 (1933): 2.

Premii și distincții

Ordinul „Ferdinand I” Medalia Meritul Sanitar cl. II pentru combaterea holerei (1913) Medalia Bărbăție și Credință (1913) Medalia Răsplata Muncii cl. I (1922) Crucea „Meritul Sanitar” cl. I (9 mai 1942) pentru „devotament și abnegație în opera de îngrijire a răniților de războiu, aducând și importante contribuțiuni de ordin moral și material în greaua misiune de organizarea și întreținere a spitalelor de răniți”Decretul regal nr. 1.401 din 9 mai 1942 privind decorațiuni personal sanitar, publicat în Monitorul Oficial, anul CX, nr. 115, Partea I-a, miercuri 20 mai 1942, pp. 4144–4151.

Galerie

Note

Bibliografie

Chiriac, Alexandru: Mic dicționar al membrilor Sfatului Țării, Chișinău, Patrimoniu, 1992 Clark, Charles Upson: Bessarabia: Russia and Roumania on the Black Sea. Dodd, Mead & Company, 1927.

Colesnic, Iurie: Femei din Moldova: enciclopedie. Museum, 2000. ISBN 9975-905-42-0

Colesnic, Iurie: Generația Unirii, Chișinău, Ed. Museum

Chiriac, Alexandru: Membrii Sfatului Țării (1917-1918), Editura Fundației Culturale Române, București 2001 Gherman, Ion: Românii din jurul României. Editura Vremea 2003. Hausleitner, Mariana: Deutsche und Juden in Bessarabien, 1814-1941: zur Minderheitenpolitik Russlands und Grossrumäniens. IKGS Verlag, 2005. ISBN 398088838X ISBN 9783980888387. de Haan, Franziska; Daskalova, Krasimira; Loutfi, Anna: Biographical Dictionary of Women's Movements and Feminisms in Central, Eastern, and South Eastern Europe: 19th and 20th Centuries. Central European University Press, 2006. ISBN 9637326391 ISBN 9789637326394 Lăcustă, Ion: De la o unire la alta: memorie sau memorialiști 1859-1918. Editura Albatros, 2005. ISBN 9732410868 ISBN 9789732410868

Munteanu, Anatol. Făuritori și martiri ai Unirii Basarabiei cu România : [Elena Alistar 1873-1955]

Vieru-Ișaev, Maria. Elena Alistar - deputat în Sfatul Țării, pedagog și promotoare a portului popular

Legături externe Unica femeie deputat din Sfatul Țării. Elena ALISTAR, un exemplu de conștiință politică Natașa PETEU: Unica femeie deputat din Sfatul Țării: Elena ALISTAR, un exemplu de conștiință politică Pagină web dedicată Elenei Alistar https://canord.presidency.ro/ro/pagina/ordinul-barbatie-si-credinta

Categorie:Nașteri în 1873 Categorie:Decese în 1955 Categorie:Oameni din ținutul Ismail Categorie:Medici români Categorie:Membri ai Sfatului Țării Categorie:Membri ai Partidul Poporului din România Mare Categorie:Politiciene române din secolul al XX-lea Categorie:Revoluția Rusă Categorie:Români basarabeni Categorie:Medici-femei din România Categorie:Femei de știință din secolul al XX-lea Categorie:Românce din secolul al XIX-lea Categorie:Români pe mărci poștale din Republica Moldova Categorie:Înmormântări în Cimitirul Bellu