thumb|300px|right|Armata Roșie defilează în Chișinău pe 4 iulie 1940.
Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, prin care Germania nazistă și Uniunea Sovietică își împărțiseră între ele sferele de influență teritorială în Europa Răsăriteană - după care, tot în 1939, a început cel de-al Doilea Război Mondial, prin atacarea Poloniei de către Germania, la 1 septembrie 1939 și URSS la 17 septembrie 1939, pe 28 iunie 1940 România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care i se cerea evacuarea administrației civile și a armatei române de pe teritoriul dintre Prut și Nistru, cunoscut ca Basarabia și din partea nordică a regiunii Bucovina și, în cazul în care retragerea nu s-ar fi făcut în termenul impus de patru zile, România era amenințată cu războiul.Ultimatumul sovietic și răspunsurile guvernului român în Ioan Scurtu, Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu, Istoria Românilor între anii 1918-1940, Universitatea din București, 2002 Din cauza presiunilor conjugate ruso-germane, administrația și armata română au primit ordin din partea conducerii deficiente și pro-fasciste a României să se retragă, pentru a evita războiul, fără încercări de tratative de prelungire a termenului impus, care era imposibil să fie respectat.
Teritoriile pierdute de România se pot vizualiza aici.
Sovieticii au denumit cea mai mare parte a teritoriului ocupat „RSS Moldovenească”, iar partea sudică a Basarabiei, Bugeacul și nordul Bucovinei au fost alipite la RSS Ucraineană. Odată cu proclamarea RSS Moldovenești, RSSA Moldovenească, republică autonomă „moldovenească” de la răsărit de Nistru, a fost împărțită între cele două republici sovietice vecine, Moldova sovietică și Ucraina. Ocupația sovietică a fost întreruptă, pentru scurtă vreme, în 1941, după ce România, alături de Germania, a declanșat operațiunile militare de eliberare a teritoriilor ocupate de URSS ca parte a Operațiunii BarbarossaDupă ce armata română s-a oprit inițial pe frontiera din 1940, România a ocupat mai apoi Transnistria – regiunea dintre Nistru și Bug, teritoriu care nu făcuse niciodată parte din principatele române sau din România – și a participat activ alături de armata germană la luptele din diferite regiuni ale Uniunii Sovieitice., dar teritoriile au fost, în cele din urmă, reocupate de sovietici în 1944.
După moartea lui Stalin din 1953 și, în special, după anul 1956, persecuția etnicilor români din Basarabia și Bucovina de nord a scăzut treptat. Primele alegeri libere din RSS Moldovenească s-au desfășurat în climatul general al perestroicii, în februarie 1990, iar controlul sovietic asupra acestei regiuni a încetat în august 1991, după tentativa de lovitură de stat de la Moscova și disoluția Uniunii Sovietice. În 1991, RSS Moldovenească a devenit noul stat independent Republica Moldova, în vreme ce Bucovina de Nord și Bugeacul au rămas în componența Ucrainei.
Contextul istoric Relațiile româno-sovietice
În 1918, după prăbușirea Imperiului Rus și a imperiului multinațional austro-ungar, atât Basarabia cât și Bucovina s-au unit cu Regatul României, în conformitate cu votul parlamentelor locale. (Vedeți și: Sfatul Țării).Charles Upson Clark, Bessarabia: Russia and Roumania on the Black Sea, New York, 1927Volodymyr Kubijovyč, Arkadii Zhukovsky, , în Encyclopedia of Ukraine, Institutul canadian de studii ucrainene, 2001 Actele unirii au fost recunoscute, pe plan internațional, prin tratatele de pace semnate după încheierea Primului Război Mondial.
Deși Vladimir Ilici Lenin sprijinise la început dreptul la autodeterminare pentru popoarele componente ale fostului Imperiu Rus, inclusiv pentru românii din Basarabia (Est-Moldova), în timpul războiului civil din Rusia, guvernele sovietice ale Rusiei și Ucrainei au emis, la 1 mai 1919, un ultimatum comun României, prin care cereau retragerea din Basarabia (Bucovina, care făcuse, până la încheierea Primului Război Mondial, parte din Austro-Ungaria nu fusese menționată în acest act). A doua zi, Cristian Racovski, președintele guvernului sovietic ucrainean, a emis un al doilea ultimatum, prin care se cerea retragerea României și din Bucovina. Bolșevicii ruși și ucraineni făceau, de altfel, planuri pentru ocuparea întregii Românii și stabilirea unui regim comunist aici. Până în cele din urmă, rebeliunile din armata sovietică ucraineană au împiedicat efectuarea unui atac comunist împotriva României.Richard K. Debo, Survival and Consolidation: The Foreign Policy of Soviet Russia, 1918-1921, McGill-Queen's Press, 1992, ISBN 0-7735-0828-7
Deși tratatul ruso-turc de „prietenie și frăție” din 16 martie 1921Spus „Tratatul de la Kars”, semnat din partea R.S.F.S.R. de către Gh. V. Cicerin, Comisarul poporului pentru afaceri externe, și de Jalal ad-Din Korkmasov, iar din partea Turciei de către Yusuf Kemal-bei, Riza Nur și Ali Fuad-pașa. Tratatul a fost ratificat de VȚIK (ВЦИК) pe 20 iulie 1921 și de Marea Adunare Națională a Turciei (MANT) la 31 iulie 1921: Дипломатический словарь,т. III. С-Я, Наука, Москва, 1986, с. 312-313; Документы внешней политики СССР, т. III, Москва, 1959, c. 597-604. consemnase, în articolul VI, că părțile contractante „consideră toate tratatele precedente, semnate de Imperiile Otoman și cel Țarist, ca fiind anulate, acestea pierzându-și puterea juridică”(„Обе договаривающиеся стороны признают, что все договоры, до сего времени заключенные между обеими странами, не соответствуют обоюдным интересам. Они соглашаются поэтому признать эти договоры отмененными и не имеющими силы. Правительство Российской Социалистической Федеративной Советской Республики заявляет, в частности, что оно считает Турцию свободной от всяких к нему денежных или иных обязательств, основанных на международных актах, ранее заключенных между Турцией и царским правительством” accesat 28.05.2014 pe de Vlad Mischevca și redat în : Limba Română n° 4, Chișinău, 2014, anul XXIV), implicând, astfel, nulitatea juridică a cedării Basarabiei către Imperiul Rus la Tratatul de la București (1812), Rusia leninistă refuză, în continuare, să recunoască alipirea Republicii democratice a Moldovei la Regatul României.Документы внешней политики СССР, т. III, Госполитиздат, Москва, 1959, с. 597-604.
În 1924, este întemeiată de către autoritățile sovietice, pe malul stâng al Nistrului, așa-numita „RSSA Moldovenească”, ca o amenințare strategică la adresa României Mari.
La 27 august 1928, Regatul României și Uniunea Sovietică au semnat Pactul Kellogg-Briand, renunțând la război ca instrument al politicii naționale.Pactul Kellogg-Briand . Ca urmare, Uniunea Sovietică a semnat cu vecinii săi (Estonia, Letonia, Polonia și România), la 9 februarie 1929, un protocol de aderare la termenii pactului.Seria „Tratate ale Ligii națiunilor”, 1929, nr. 2028. Prin semnarea acestor protocoale, părțile semnatare se angajau: să condamne războiul ca mijloc de rezolvare a conflictelor și să renunțe la el ca instrument al politicii; ca toate conflictele și disputele să fie aranjate prin metode pașniceSeria „Tratate ale Ligii națiunilor”, 1928, nr. 2137..
La 21 iulie 1936, Maxim Litvinov și Nicolae Titulescu, miniștrii de externe sovietic, respectiv român, au semnat „Protocolul de asistență mutuală”, care a fost interpretat unilateral de partea română ca un tratat de neagresiune recunoscând existența de facto a graniței din acea vreme dintre România și URSS. Franța era desemnată în calitate de arbitru al relațiilor sovieto-române. Pentru negocierile cu Uniunea Sovietică, Titulescu a fost puternic criticat de politicienii de dreapta din România. De altfel, atât Titulescu cât și Litvinov au fost schimbați din funcție în 1936, respectiv 1939.
Pactul Molotov-Ribbentrop thumb|Ministrul sovietic de externe Viaceslav Molotov semnând Pactul Molotov-Ribbentrop. În spatele său, în picioare, la stânga, se află ministrul german de externe Joachim von Ribbentrop și, în dreapta, premierul sovietic Iosif Visarionovici Stalin. thumb|150px|left|Ultima pagină a Protocolul adițional secret
Pe 23 august 1939, Uniunea Sovietică și Germania Nazistă au semnat Pactul Molotov-Ribbentrop de neagresiune care conținea un protocol adițional imperialist secret, cu hărți privind sfere de influență, pe care erau trasate linii de demarcație în Europa Răsăriteană, frontiera zonelor de interes ale celor două puteri.
Pe această bază, o săptămână mai târziu, la 1 septembrie, Germania a declanșat Al Doilea Război Mondial, prin invadarea Poloniei dinspre vest. La 17 septembrie, Uniunea Sovietică ataca Polonia dinspre est, astfel că din data de 28 septembrie 1939, Polonia a încetat să mai existe ca stat independent.
Basarabia s-a numărat printre regiunile pe care sovieticii și naziștii și le-au împărțit prin pactul din 23 august 1939. Prin articolul III al Protocolului secret se stabilea:
În privința Europei sud-estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană își declară totalul dezinteres politic față de aceste teritorii.Pactul sovieto-german de neagresiune 23 august 1939. Textul complet. La punctul 4 al Protocolului se stipulează: „Acest Protocol va fi considerat de ambele părți ca strict secret.”
Contextul internațional – 1939-1940 Pe , după refuzul Finlandei de a ceda în fața pretențiilor sovietice, URSS a atacat această țară nordică. A izbucnit războiul de iarnă, care a durat până pe 12 martie 1940. Datorită apărării foarte hotărâte și bine organizate pe linia Mannerheim, sovieticii au trebuit să se mulțumească doar cu ocuparea Istmului Karelia, a regiunii Karelia Ladogană, a orașelor Viipuri și Sortavala și cu dreptul de a construi o bază navală în Peninsula Hanko (la sud-vest de Helsinki). Pentru această agresiune, Uniunea Sovietică a fost exclusă din Liga Națiunilor.
Între 14 – 17 iunie, Uniunea Sovietică a dat ultimatumuri Lituaniei, Estoniei și Letoniei prin care se cerea, practic, ocuparea militară a celor trei țări. (Vedeți și: Ocuparea statelor baltice)
La 22 iunie 1940, cu patru zile mai înainte de prezentarea ultimatumului cu privire la Basarabia, mareșalul Philippe Pétain semna capitularea Franței în fața Germaniei. Cel mai important aliat european al României și arbitru al relațiilor sovieto-române își pierduse o bună parte a teritoriului, inclusiv capitala Paris.
După Polonia, Finlanda, Estonia, Letonia și Lituania, avea să vină rândul României, care pierdea Basarabia și Bucovina de nord, în conformitate cu prevederile pactului sovieto-german. O activitate diplomatică sovieto-germană coordonată a precedat ultimatumul.Ambasadorul german din URSS (Schlemburg) către Ministerul german de externe; 23 iunie 1940 , Proiectul Avalon al Yale Law SchoolAmbasadorul german din URSS (Schlemburg) către Ministerul german de externe; 24 iunie 1940 , Proiectul Avalon al Yale Law SchoolMemorandumul Ministerului de externe al Reichului pentru Hitler; 24 iunie 1940 , Proiectul Avalon al Yale Law SchoolThe ReichMinisterul de externe german către ambasadorul german în URSS (Schulenburg); 25 iunie 1940 , Proiectul Avalon al Yale Law SchoolAmbasadorul german din URSS (Schlemburg) către Ministerul german de externe; 26 iunie 1940 , Proiectul Avalon al Yale Law SchoolAmbasadorul german din URSS (Schlemburg) către Ministerul german de externe; 26 iunie 1940 , Proiectul Avalon al Yale Law SchoolAmbasadorul german din URSS (Schlemburg) către Ministerul german de externe; 26 iunie 1940 , Proiectul Avalon al Yale Law SchoolAmbasadorul german în URSS (Schulenburg) către Ministerul de externe german; 27 iunie 1940 , Proiectul Avalon al Yale Law SchoolMinisterul de externe al Reichului către biroul german de externe; 27 iunie 1940 , Proiectul Avalon al Yale Law School
Ultimatumul sovietic – iunie 1940