Produsul Intern Brut (PIB) reprezintă valoarea totală de piață a producției finale de pe un teritoriu definit (țară, grup de țări, regiune, unitate administrativă etc.) într-o anumită perioadă. Indicatorul descrie producția economică, activitatea și nivelul de trai al populației țării în cauză pentru perioada considerată. Mai mult, servește ca un indicator care definește dimensiunea, creșterea sau declinul unei economii sau al unui sector economic.
Calculul său periodic permite statelor, companiilor, investitorilor și altor factori de decizie să evalueze, să prognozeze și să planifice deciziile economice viitoare. Se iau în considerare doar produsele și serviciile finite, excluzând cheltuielile de procesare și operare ale acestora. Valoarea poate fi exprimată în moneda națională sau în echivalent valutar, pe baza unor factori de conversie.
Raportul dintre valoarea PIB și populația totală ale teritoriului analizat reprezintă produsul intern brut per locuitor, indicator care poate aproxima nivelul de trai mediu al populației respective. În timp ce indicatorul PIB nominal este util la compararea economiilor naționale de pe piața internațională, acesta nu reflectă decalajele dintre costul vieții și ratele inflației, prin urmare utilizarea PIB per locuitor la paritatea puterii de cumpărare (PPC) este preferabilă atunci când se compară nivelul de trai între țări. Valoarea totală a PIB poate fi defalcată, pentru a reflecta contribuția fiecărei ramuri industriale sau sector economic.
Calculul PIB presupune includerea tuturor produselor finite, adică bunurile aflate în etapa de utilizare finală, care sunt înregistrate ca producție economică. Mărfurile depozitate, care nu sunt utilizate direct, sunt luate în considerare la calculul stocurilor.
Spre deosebire de venitul național brut, la calcularea valorii PIB a unei țări sunt luate în considerare doar bunurile produse și serviciile prestate în interiorul granițelor naționale, veniturile obținute de rezidenți în străinătate și cele transferate internațional de cetățenii străini nefiind incluse.
PIB-ul este adesea folosit pentru comparații internaționale, precum și ca măsură generală a progresului economic. Este adesea considerat a fi cel mai puternic indicator statistic al dezvoltării și progresului țărilor lumii. Cu toate acestea, criticii imperativului de creștere economică susțin adesea că determinarea PIB-ului nu au fost niciodată menită să măsoare progresul și omite alte externalități-cheie, precum extracția resurselor, impactul asupra mediului și munca neremunerată (voluntariat, muncă în gospodărie etc.). Conceptele economice alternative, cum ar fi modelul economic inelar folosesc alți indicatori, precum indicele dezvoltării umane, ca abordare mai eficientă de măsurare a efectului economiei asupra dezvoltării umane și bunăstării personale.
Istoric
În a doua jumătate a , britanicul William Petty a dezvoltat un concept de PIB pentru a calcula sarcina fiscală și a susținut că proprietarii au fost impozitați în mod nedrept în timpul războaielor dintre olandezi și englezi din perioada 1652-1674. Conaționalul său, Charles Davenant, a îmbunătățit conceptul în 1695.
Un alt pionier al PIB-ului este economistul britanic-australian Colin Clark. El a fost primul care a întreprins calcule ale venitului național după Petty și a creat bazele și elementele de înregistrare a PIB-ului care sunt și astăzi relevante. De asemenea, a dezvoltat conceptul de creștere economică, măsurată prin rata de creștere a venitului național. Clark, ca și Petty, considera venitul național drept un indicator relevant din punct de vedere politic pentru comparații internaționale. Totuși, guvernul britanic nu a fost convins de importanța calculului venitului național pentru perioade lungi.
În 1940, John Maynard Keynes a recomandat în lucrarea How to pay for the war ca nu doar consumul și investițiile, ci și cheltuielile guvernamentale să fie incluse în calculul venitului național, ceea ce corespunde definiției actuale a PIB-ului. Keynes a dezvoltat în continuare metoda lui Clark de calculare a venitului național în colaborare cu membrii Trezoreriei britanice James Meade și Richard Stone. Ulterior, Meade și Stone au dezvoltat un sistem de conturi pentru contabilitatea națională bazat pe definiția lui Clark și, mai precis, a lui Keynes.
Conceptul modern de PIB a fost dezvoltat pentru prima dată de Simon Kuznets într-un raport către Congresul SUA din 1934, în care avertiza împotriva utilizării acestuia ca măsură a bunăstării. Kuznets a fost însărcinat să calculeze veniturile naționale pentru anii 1929–1931, în perioada Marii Depresiuni. A fost prima dată când un guvern a solicitat astfel de date. După ce a făcut calculele, Kuznets a subliniat Congresului american posibilitatea limitată de a măsura avuția națională prin acest indicator, considerând că înregistrarea venitului național depinde de consensul social asupra a ceea ce se înțelege prin activitate economică și, pe lângă potențialul acesteia, a văzut pericolul supraevaluării indicatorului. Începând cu acel an, Departamentul de Comerț al Statelor Unite a calculat venitul național în mod regulat. În 1936, în campania sa electorală, președintele Franklin D. Roosevelt s-a referit la creșterea venitului național.
După Conferința de la Bretton Woods din 1944, PIB-ul a devenit principalul instrument de măsurare a economiei unei țări. La acea vreme, estimarea preferată era produsul național brut (PNB), care diferea de PIB prin aceea că măsura producția din țară și din străinătate a cetățenilor unei țări, mai degrabă decât a „unităților rezidente” ale acesteia. Rolul pe care l-au jucat măsurătorile PIB în al Doilea Război Mondial a fost crucial pentru acceptarea politică ulterioară a PIB ca indicator al dezvoltării și progresului național.
Istoricul conceptului PIB este marcat de numeroasele modificări în estimarea acestuia. Valoarea adăugată de companii este relativ ușor de calculat folosind datele din conturile lor, dar valoarea adăugată de sectorul public, de instituțiile financiare și de crearea de imobilizări necorporale este mai complexă. Aceste activități sunt din ce în ce mai importante în economiile dezvoltate, iar convențiile internaționale care guvernează estimarea lor și includerea lor în PIB se schimbă în mod regulat, în încercarea de a ține pasul cu progresele industriale. După spusele unuia dintre cei mai reputați economiști britanici din prezent, Diane Coyle, „valoarea finală a PIB-ului este, prin urmare, rezultatul unui vast mozaic de statistici și al unui set complicat de procese efectuate asupra datelor brute pentru a le potrivi cadrului conceptual”.
China a adoptat oficial PIB-ul ca indicator al performanței economice în 1993, ceea ce a condus la consacrarea acestui concept economic la nivel global. Anterior, China se bazase pe un sistem de contabilitate național de inspirație marxistă.
Definiții
În Uniunea Europeană, conform Eurostat, „produsul intern brut este o măsură de bază a dimensiunii totale a economiei unei țări. Ca măsură agregată a producției, PIB-ul este egal cu suma valorii adăugate brute a tuturor unităților instituționale rezidente implicate în producție, plus orice taxe pe produse și minus orice subvenții pentru produse. Valoarea adăugată brută este diferența dintre producție și consumul intermediar. PIB-ul este, de asemenea, egal cu: suma utilizărilor finale ale bunurilor și serviciilor (toate utilizările cu excepția consumului intermediar) măsurate în prețurile de cumpărare, minus valoarea importurilor de bunuri și servicii, suma veniturilor primare distribuite de unitățile producătoare rezidente. PIB-ul este unul dintre principalii indicatori ai sistemului european de conturi naționale și regionale (ESA 2010)”.
În Statele Unite, conform U.S. Bureau of Economic Analysis, „PIB-ul este una dintre cele mai cuprinzătoare și atent urmărite statistici economice: este folosit de Casa Albă și Congres pentru a pregăti bugetul federal, de Federal Reserve pentru a formula politica monetară, de companiile financiare ca indicator al activității economice și de comunitatea de afaceri pentru pregătirea previziunilor performanței economice care să ofere baza pentru planificarea producției, investițiilor și angajării forței de muncă. PIB-ul măsoară valoarea de piață a bunurilor, serviciilor și structurilor produse de economia națională într-o anumită perioadă”.
În Regatul Unit, conform HM Treasury, „produsul intern brut reprezintă suma tuturor veniturilor obținute din producția de bunuri și servicii de pe teritoriul economic britanic, indiferent de rezidența beneficiarilor acestora, fiind echivalent cu valoarea adăugată economiei prin aceste activități economice. Valoarea adăugată poate fi definită ca venit minus costuri intermediare (costuri ca urmare a producției de bunuri sau servicii finale). Prin urmare, creșterea PIB-ului reflectă atât creșterea economiei, cât și modificările prețurilor (inflație)”.
Conform Fondului Monetar Internațional, „PIB-ul măsoară valoarea monetară a bunurilor și serviciilor finale – adică a celor care sunt achiziționate de utilizatorul final – produse într-o țară într-o anumită perioadă de timp (de exemplu un trimestru sau un an). Acesta reprezintă toată producția generată în interiorul granițelor unei țări. PIB-ul este compus din producția de bunuri și servicii destinate pieței și include, de asemenea, unele producții non-piață, cum ar fi serviciile de apărare sau educație furnizate de guvern”.
Conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, „PIB-ul măsoară venitul obținut din producția de bunuri și servicii dintr-o țară într-o anumită perioadă. Acest indicator se bazează pe PIB nominal (exprimat în valori curente), prin urmare este mai puțin potrivit pentru comparații în timp, deoarece evoluțiile nu sunt cauzate doar de creșterea economică reală, ci și de modificările prețurilor și diferențele de curs valutar”.
Deflator PIB
Valoarea produsului intern brut poate fi calculată și exprimată în mai multe moduri. Pe de o parte, se poate calcula ca valoare nominală (PIB nominal), care indică suma valorii adăugate interne sau a valorii adăugate de pe teritoriul definit, exprimată în valorile (prețurile) curente ale pieței. Aceasta înseamnă că PIB-ul depinde de modificările indicelui prețurilor din economia luată în considerare. Valoarea PIB-ul nominal crește odată cu inflația și scade în cazul deflației. De exemplu, o rată a inflației de cinci procente cu producție constantă de bunuri duce la o creștere nominală a PIB de cinci procente. Pe de altă parte, pentru a exprima valoarea reală a produsului intern brut, independent de modificările prețurilor, se utilizează un indicator armonizat, PIB real, caz în care toate bunurile și serviciile sunt evaluate la prețurile unui an de referință (PIB la prețuri constante).
Factorul utilizat pentru a converti PIB-ul din valori curente în valori constante se numește deflator PIB. Spre deosebire de indicele prețurilor de consum, care măsoară inflația sau deflația prețurilor bunurilor de uz casnic, deflatorul PIB măsoară modificările prețurilor tuturor bunurilor și serviciilor produse pe plan intern într-o economie, inclusiv bunurile de investiții și serviciile guvernamentale, precum și bunurile de consum casnic. Acesta este calculat ca raportul dintre PIB-ul nominal și PIB-ul real într-un an.
Calculul produsului intern brut (PIB)