Holeră

Holera este o infecție a intestinului subțire cauzată de unele tulpini ale bacteriei Vibrio cholerae. Simptomele pot varia de la absența completă a acestora până la forme ușoare sau severe. Simptomul clasic este diareea apoasă abundentă care durează câteva zile. Diareea poate fi atât de severă încât duce în câteva ore la deshidratare severă și dezechilibru electrolitic. Acestea pot provoca, la rândul lor, ochi adânciți în orbite, piele rece sau cianotică, elasticitate scăzută a pielii, încrețirea mâinilor și picioarelor și, în cazuri grave, deces. Simptomele încep între două ore și cinci zile după expunere.

Holera este cauzată de mai multe tipuri de Vibrio cholerae și se răspândește în principal prin apă și alimente contaminate cu materii fecale umane care conțin bacteria. Fructele de mare insuficient gătite sunt o sursă frecventă. Oamenii sunt singurii gazde cunoscute ale bacteriei. Factorii de risc includ igiena precară, lipsa apei potabile curate și sărăcia. Holera poate fi diagnosticată printr-un test de scaun sau printr-un test rapid cu bandă reactivă. thumb|300px|right|Răspândirea holerei pe glob (2004) Metodele de prevenție includ îmbunătățirea igienei și accesul la apă potabilă curată. Vaccinurile împotriva holerei administrate pe cale orală oferă o protecție rezonabilă timp de aproximativ șase luni și au beneficiul suplimentar de a proteja și împotriva unui alt tip de diaree cauzată de E.coli. Persoanele care supraviețuiesc unui episod de holeră dobândesc o imunitate de durată, de cel puțin trei ani.

Tratamentul principal este reprezentat de sărurile de rehidratare orală, adică înlocuirea lichidelor și electroliților cu soluții ușor sărate și îndulcite (în general pe bază de orez). La copii, suplimentarea cu zinc s-a dovedit a îmbunătăți rezultatele. În cazuri severe, pot fi necesare fluide intravenoase sau antibiotice. Alegerea antibioticului este ghidată de testarea sensibilității la antibiotice.

Holera continuă să afecteze între 3 și 5 milioane de oameni la nivel global și provoacă între 28.800 și 130.000 de decese anual. Până în prezent, au avut loc șapte pandemii de holeră, cea mai recentă începând în 1961 și continuând și în prezent. Boala este rară în țările cu venituri mari și afectează cel mai grav copiii. Holera apare atât sub formă de focare, cât și ca problemă cronică în anumite regiuni. Zonele cu risc constant includ Africa și Asia de Sud-Est. Riscul de deces în rândul celor afectați este de obicei sub 5%, în condițiile unui tratament adecvat, dar poate ajunge la 50% în lipsa acestuia.

Simptome miniatura|Diaree tipică de holeră care arată ca „apa de orez” După o perioadă de incubație între 2-3 zile urmează de obicei trei stadii de evoluție: Stadiul de vomitare, fecalele fiind moi, cu aspect de orez fragmente de mucoasă intestinală, apar rar colici dureri de burtă Stadiul de deshidratare (exicoză), hipotermie scade temperatura corporală sub limitele normale, apar riduri, față suptă cu oase proeminente Stadiul general grav, cu febră, abatere, dezorientare, comă cu erupții cutanate. În cazul complicațiilor apar forme de pneumonie, parotidită și septicemieo formă gravă de boală determinată de înmulțirea agentului etiologic în sânge

S-a observat că persoanele cu grupa „0” sanguină sunt mai predispuse la îmbolnăvire.

Diagnostic La stabilirea diagnosticului se ține cont de evoluția bolii, certificată prin identificareavibrionul holeric se cultivă în laborator pe medii de cultură peptonate cu un pH alcalin (9) vibrionului holeric în fecale sau în coținutul vomitat.

Agentul etiologic miniatura|Imagine la microscopul electronic cu scanare a Vibrio cholerae miniatura|Vibrio cholerae, bacteria care provoacă holera Holera este cauzată de vibrionul holeric, Vibrio cholerae, care produce toxina holerică, aceasta fiind cauza diareiipierderile de lichid pot atinge 25 de litri pe zi.

bacteria a fost prima oară descrisă în anul 1854 de Filippo Pacini, în același an John Snow descrie episodul de holeră din Londranu miasmele rele produc boala. Robert Koch cultivă vibrionul în anul 1883 împreună cu Fischer și Georg Gaffky.

Holera apare frecvent în țările sărace, unde nu se pot respecta regulile de igienă: apa de băut infectată, fiind cauza principală a îmbolnăvirilor canalizarea deficitară, determinând infiltrarea apei de canal în apa de băut bacilul fiind prezent prin fecale în apele curgătoare, stătătoare sau pești în țările industriale datorită respectării regulilor de igienă, holera apare foarte rar și sporadicîn Germania în anul 1892 a fost ultima epidemie de holeră.

Istoric Boala este semnalată deja pe Valea Gangelui prin anul 600 î.Hr. India. Prin secolul XVIII sunt cazuri de epdemie de holeră1830 revolta contra regimului rusesc din Polonia de unde s-a extins în Europa.

În secolul XIX a izbucnit o epidemie gravă de holeră în Londra.această epidemie regresează numai după terminarea sistemului de canalizare din Londra.

În Viena sunt semnalate mai multe epidemii de holeră.epidemii în 1830 (2000 de morți), 1854. 1866 în timpul războiului austro-prusac (3 139 soldați și 8000 de civili).

În „Războiul Crimeii” (1853-1856) mor în ambele tabere mai mulți soldați din cauza holerei decât pe câmpul de luptă.

Prin 1892 epidemia de holeră din Afganistan, se extinde în Rusia, în portul Hamburg izbucnește în același an o epidemie mare (8 600 de morți).aici izolează pentru prima oară vibrionul holeric Robert Koch.

Ultima epidemie mare de holeră a avut loc în anul 1991 în Peru de unde s-a extins în America Latină (400 000 de cazuri).

Pe teritoriul actual al României, holera revine în mai multe valuri de-a lungul secolului al XIX-lea. Primul, din 1831–1832, este adus de armatele ruse în timpul ocupației militare a Principatelor și provoacă 5.182 de decese în Moldova (din 8.445 de îmbolnăviri, la o populație de circa 1.130.000 de locuitori) și circa 6.960 în Țara Românească.

Boala reapare în 1847–1848, răspândirea fiind favorizată de mișcările de trupe din perioada revoluțiilor; epidemia din 1848 este rememorată de Ion Creangă în Amintiri din copilărie, care descrie efectele ei asupra vieții oamenilor de rând din satul Humulești.Ion Creangă, Amintiri din copilărie, partea I (text integral la Wikisursă).

Un nou val pătrunde în 1865 prin portul Sulina, de pe o navă venită de la Constantinopol, în pofida sistemului de carantină de la gurile Dunării, iar în vara anului 1866 epidemia se generalizează, fiind considerată ultimul mare val care afectează toate regiunile românești. În Transilvania, atunci parte a monarhiei habsburgice, sunt semnalate pusee epidemice în 1831, 1836, 1848, 1866 și 1872–1873, ultimul fiind cel mai grav prin efectele sale demografice. Ultimele epidemii importante din secolul al XIX-lea, cele din 1892 și 1893, au avut un rol însemnat în reforma igienei publice românești. Boala reapare în 1913, în timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic, când afectează grav armata română.

Tratament Cel mai important obiectiv al tratamentului este rehidratarea organismului prin administrare pe cale orală de soluții ce conțin glucoză, carbonat de sodiu, clorură de sodiu și clorură de potasiutratament recomandat de OMS.

Antibioticele folosite sunt: Fluorochinolone, de tipul ciprofloxacinei Azitromicină Alte medicamente folosite: Sulfamide (în profilaxie Sulfadoxină) Chimioterapice

Ca măsuri de profilaxie se recomandă respectarea regulilor standard de igienă, asigurarea cu apă potabilă , eventual acțiuni de vaccinare pe cale orală.

Note

Lectură suplimentară Biciul holerei pe pământ românese: o calamitate a vremurilor moderne, Gheorghe Brătescu, Editura Academiei Române, 2002

Legături externe Holera Scăpăm de ciumă, dăm peste holeră! , 7 mai 2010, Eusebi Manolache, Historia Orasul mort, 10 aprilie 2006, Oana Vataselu, Jurnalul Național

Categorie:Holeră Categorie:Salubritate Categorie:Diaree Categorie:Boli infecțioase intestinale Categorie:Toxiinfecții alimentare