Mihai Zamfir () este un scriitor, istoric literar și critic literar român contemporan, profesor universitar la Universitatea din București, membru de onoare al Academiei Române.

Studii Urmează studiile liceale la Liceul teoretic „Dimitrie Cantemir” din București. Este absolvent al Facultății de Filologie a Universității din București, promoția 1962. A fost discipolul profesorului Tudor Vianu, în studenție participând la ședințele Cercului de stilistică, înființat și condus de profesorul Tudor Vianu. În perioada 1966-1967 urmează un stagiu de specializare în Franța, la Universitatea din Nisa, sub îndrumarea profesorului Pierre Guiraud. În 1967 revine în România și își va susține doctoratul în iulie 1970, cu teza Proza poetică românească în secolul al XIX-lea (coordonată de profesorul Șerban Cioculescu), devenind doctor în litere. Este specialist în stilistică, istorie literară și literatură comparată, și traducător din limba portugheză.

Activitate didactică Începe activitatea didactică în 1962, după absolvirea facultății, ca asistent la Facultatea de Litere. În decursul timpului parcurge toate gradele universitare. A fost profesor la Universitatea București, la catedra de literatură română a Facultății de litere, dar și la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, unde a predat cursuri de literatură portugheză.

Pe lângă activitatea didactică din țară, colaborează și cu universități din țările de limbă portugheză: între 1972-1975 este profesor auxiliar la Universitatea din Lisabona, iar după Revoluția din decembrie 1989 este profesor invitat la Lisabona (1990-1993) și Brasilia (1995). Din 2008 s-a retras de la Catedra de Literatură a Facultății de Litere.

Activitate politică În perioada 1970-1972 a fost consilier în Ministerul Învățământului. După Revoluția din decembrie 1989, în perioada 1990-1993 a deținut funcția de subsecretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării. În perioada noiembrie 1997 - mai 2001 este ambasador al României în Portugalia. Din 2007, a fost ambasadorul României în Brazilia.

Activitate literară Debutul său literar se petrece în 1962, cu articole în revista Contemporanul. În decursul timpului publică literatură de specialitate, dar și literatură beletristică.

Eseuri critice selective Proza poetică românească în secolul XX, 1971 Imaginea ascunsă. Structura narativă a romanului proustian, 1976 Formele liricii portugheze, 1985 Cealaltă față a prozei, 1988Codul si cifrul, 18 mai 2007, Andrei Terian, Ziarul de Duminică, accesat la 24 martie 2013 Din secolul romantic, 1989 Discursul anilor 90, 1997Ambasadorul Romaniei in Portugalia lanseaza "Discursul anilor '90", 5 februarie 1998, Evenimentul zilei, accesat la 20 martie 2013 Jurnal indirect. Scrisori portugheze, 2006

Romane Educație târzie, 1998 Poveste de iarnă. Acasă, 2004 Fetița, 2003 Se înnoptează. Se lasă ceața, 2006

Afilieri Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1978) Membru al PEN-Clubului Portughez (1980) Membru al PEN-Clubului Român (1990)

Note

Legături externe Mihai Zamfir pe site-ul Editurii Cartea Românească Site-ul Editurii Polirom: Detalii autor - Zamfir, Mihai Site-ul Editurii Cartea Românească: Detalii autor - Zamfir, Mihai Site-ul MAE: Curriculum vitae - Mihai Zamfir Cărți.info: Cărți scrise de Mihai Zamfir Igor Mocanu: Cînd nimic din instrumentele criticului nu ți-e de folos, rămâne impresia, Revista Contrafort, nr. 4-5 (150-151)/aprilie-mai 2007 Recenzie de Nicolae Manolescu la Scurtă istorie. Ediția a II-a, România literară - anul 2012, numărul 52

Interviuri

„Literatura trăiește din înfrîngere, din eșec și tristețe“, Ovidiu Șimonca, Observator cultural - numărul 477, iunie 2009

Categorie:Nașteri în 1941 Categorie:Nașteri pe 6 noiembrie Categorie:Absolvenți ai Universității din București Categorie:Critici literari români Categorie:Lusofoni români Categorie:Membri de onoare ai Academiei Române Categorie:Profesori ai Universității din București Categorie:Profesori universitari români Categorie:Scriitori români în viață Categorie:Bucureșteni