Jean Pădureanu () a fost un jucător român de fotbal care a evoluat la Universitatea Craiova (1950 - campionatul orășenesc, 1951 - campionatul județean Dolj, 1952-1954 campionatul raionului Craiova, 1954-1956 divizia B) și la Gloria Bistrița (1958-1970). În 1964 a fost vice-președinte și apoi președinte al clubului Gloriei Bistrița care, sub comanda acestuia, a promovat în prima ligă în 1990, unde a rămas timp de 21 de ani, a cucerit o Cupă a României (1994) și a încheiat campionatul pe locul al treilea (2003). În 1995 a fost numit președinte la Rapid București, revenind la Gloria doi ani mai târziu.

În ianuarie 2013, Jean Pădureanu s-a retras din funcția de președinte în cea de președinte onorific al clubului, cu această ocazie fiindu-i înmânată o plachetă în semn de apreciere.Jean Pădureanu, cel mai longeviv conducător din fotbalul românesc, s-a retras din activitate, 3 mai 2013, Departamentul Sport, mediafax.ro De asemenea, denumirea Stadionului Gloria a fost schimbată în Stadionul „Jean Pădureanu”.Stadionul Gloriei Bistrita va purta numele lui Jean Pădureanu, 22 ianuarie 2013, someseanul.ro

În anul 2014 a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare ca urmare a „Dosarului Transferurilor”.

Pe 18 iunie 2015 Jean Pădureanu a fost eliberat condiționat.

Pădureanu a suferit de un cancer generalizat, la care s-au adăugat și alte boli precum diabet, probleme cardiace și Alzheimer. Acesta a decedat pe 29 decembrie 2016 din cauza problemelor grave de sănătate. A murit Jean Padureanu. Fostul presedinte al Gloriei Bistrita suferea de cancer la ficat, 30 decembrie 2016

Vezi și Dosarul Transferurilor

Referințe

Legături externe Jean Padureanu a implinit 73 de ani citynews.ro, 22 martie 2009 Jean Pădureanu, cel mai longeviv conducător din fotbalul românesc, s-a retras din activitate, 3 mai 2013, Departamentul, Gândul Jean Pădureanu, fostul președinte al Gloriei Bistrița, a murit (fișă biografică) , agerpres.ro

Interviuri Jean Pădureanu: „Nu se mai fac blaturi pentru că oamenii nu mai au onoare“, 7 septembrie 2010, Elsion Vaso, Constantin Radu, Adevărul

Categorie:Nașteri în 1936 Categorie:Decese în 2016 Categorie:Băileșteni Categorie:Fotbaliști ai Gloriei Bistrița Categorie:Fotbaliști români condamnați Categorie:Președinți români de fotbal Categorie:Decese cauzate de cancer la ficat