Sezonul de Formula 1 din 1954 a fost cel de-al optulea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA, și a inclus cea de-a cincea ediție a Campionatului Mondial al Piloților.World Championship of Drivers, 1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 118 & 119 Sezonul a fost disputat pe parcursul a nouă curse, începând cu pe 17 ianuarie și terminându-se cu pe 24 octombrie.
Campionatul a fost câștigat de Juan Manuel Fangio, care a condus și a câștigat curse atât pentru Maserati, cât și pentru Mercedes-Benz de-a lungul sezonului. Compatriotul lui Fangio, José Froilán González, a încheiat pe locul al doilea în campionatul mondial.
Rezumatul sezonului Cu Formula 1 trecând la un motor de 2,5 litri normal aspirat, Mercedes-Benz a revenit în cursele de Formula 1 la Marele Premiu al Franței. Aici, noul model aerodinamic, cu un singur loc, i-a ajutat pe Fangio și Karl Kling să obțină primele două locuri ale cursei. Întrucât la Silverstone, structura aerodinamică a automobilului Mercedes s-a dovedit a fi nepotrivită, începând cu Marele Premiu al Germaniei s-a revenit la un model mai convențional. Acest lucru a făcut ca Mercedes să obțină alte trei victorii în ultimele patru curse ale sezonului.
Campionul în exercițiu, Alberto Ascari, a avut o schimbare de echipe mai puțin reușită, alegând să părăsească Ferrari pentru echipa nou formată Lancia. Mașina D50, nu a fost gata decât la ultima cursă a Campionatului Mondial, ceea ce a înseamnat că el nu a avut șanse reale la apărarea titlului.
Primii 5 piloți la finalul fiecărei curse au primit puncte (8, 6, 4, 3, 2). Câte un punct a fost acordat pentru cel mai rapid tur de pistă.Mike Lang, Grand Prix!, Volume 1 1950 to 1965, Haynes Publishing Group, 1981, page 7 În clasamentul Campionatului Mondial s-au reținut doar cele mai bune 5 clasări ale fiecărui pilot.Mike Lang, Grand Prix!, Volume 1 1950 to 1965, Haynes Publishing Group, 1981, page 80 Pentru piloții care și-au împârțit mașina într-o cursă, punctele s-au împărțit și ele, dar în mod egal, indiferent de câte tururi a condus fiecare, cu condiția ca niciunul dintre piloți să nu fi parcurs o distanță mai mică decât limita impusă de organizatori. Piloții care, pe parcursul unei curse, au schimbat mai mult de o mașină au primit puncte doar pentru clasarea cea mai bună.
Argentinianul Onofre Marimón a fost ucis în timpul antrenamentelor pentru Marele Premiu al Germaniei la volanul unui Maserati 250F.
Piloții și echipele înscrise în campionat Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1954.
ImagineConcurentConstructorMotorȘasiuPneuPiloțiNumele pilotuluiEtape Bill WhitehouseConnaughtLea-Francis 2,0 L4Type A Bill Whitehouse5 Leslie Marr Leslie Marr5 R.R.C. Walker Racing Team John Riseley-Prichard5 Sir Jeremy Boles Don Beauman5 Ecurie Ecosse Leslie Thorne5 Peter WhiteheadCooper Alta GP 2,5 L4 T24 Peter Whitehead5 R.J. ChaseBristol BS1 2,0 L6T23 Alan Brown5 Gould's Garage (Bristol) Horace Gould5 Bob Gerard Bob Gerard5 Ecurie Richmond Eric Brandon5 Rodney Nuckey5 Scuderia FerrariFerrariFerrari 625 2,5 L4Ferrari 554 2,5 L4Ferrari 500 2,0 L4625 F1553500 Giuseppe Farina1, 3 José Froilán González1, 3–8 Mike Hawthorn1, 3–9 Umberto Maglioli1, 7–8 Maurice Trintignant3–9 Piero Taruffi6 Robert Manzon7 Alberto Ascari8 Equipe GordiniGordiniGordini 23 2,5 L6T16 Jean Behra1, 3–9 Élie Bayol1 Roger Loyer1 Paul Frère3–4, 6 André Pilette3, 5–6 Jacques Pollet4, 9 Clemar Bucci5–8 Fred Wacker7–8 HW Motors HWM Alta GP 2,5 L4 53 Lance Macklin4 Hans Klenk Klenk BMW 328 2,0 L6 Meteor Theo Helfrich6 Scuderia LanciaLanciaLancia DS50 2,5 V8D50 Alberto Ascari9 Luigi Villoresi9 Officine Alfieri MaseratiMaseratiMaserati 250F1 2,5 L6Maserati A6 2,0 L6250FA6GCM Juan Manuel Fangio1, 3 Onofre Marimón1, 3–6 Luigi Musso1, 8–9 Birabongse Bhanudej1 Sergio Mantovani Alberto Ascari4–5 Luigi Villoresi4–6, 8 Roberto Mieres7–9 Stirling Moss7–9 Harry Schell7 Louis Rosier8 Paco Godia9 Daimler Benz AGMercedes-BenzMercedes-Benz M196 2,5 L8W196 Juan Manuel Fangio4–9 Karl Kling4–9 Hans Herrmann4, 6–9 Hermann Lang6 G.A. Vandervell Vandervell Products Vanwall Vanwall 254 2,5 L4 Special Peter Collins5, 8–9ImagineConcurentConstructorMotorȘasiuPneuNumele pilotuluiEtapePiloți
Piloții și echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătați mai jos.
ConcurentConstructor afiliatMotorȘasiuPneuPiloțiNumele pilotuluiEtape Ecurie RosierFerrariFerrari 500 2,0 L4Ferrari 625 2,5 L4500625 Louis Rosier1, 4-6 Maurice Trintignant1 Robert Manzon4-6, 8-9 Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F Louis Rosier9 Harry Schell Maserati Maserati A6 2,0 L6Maserati 250F1 2.5 L6 A6GCM250F Harry Schell Emmanuel de GraffenriedMaseratiMaserati A6 2,0 L6A6GCM Toulo de Graffenried1, 9 Ottorino Volonterio9 Roberto Mieres Maserati Maserati A6 2,0 L6Maserati 250F1 2,5 L6 A6GCM250F Roberto Mieres1, 3–6 Jorge Daponte Maserati Maserati A6 2,0 L6 A6GCM Jorge Daponte1, 8 Onofre Marimón Maserati Maserati A6 2,0 L6 A6GCM Carlos Menditeguy1 Ecurie Francorchamps Ferrari Ferrari 500 2,0 L4 500 Jacques Swaters3, 7, 9 Birabongse BhanudejMaseratiMaserati 250F1 2,5 L6250F Birabongse Bhanudej3–6, 9 Ron Flockhart5 Equipe Moss A.E. Moss Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F Stirling Moss3, 5–6 Georges Berger Gordini Gordini 23 2,5 L6 T16 Georges Berger4 Owen Racing OrganisationMaseratiMaserati 250F1 2,5 L6250F Ken Wharton4–7, 9 Guerino Bertocchi9 Gilby Engineering Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F Roy Salvadori4–5 Scuderia Ambrosiana Ferrari Ferrari 500 2,0 L4 500 Reg Parnell5 Giovanni de Riu Maserati Maserati A6 2,0 L6 A6GCM Giovanni de Riu8 Notă: Tabelele de mai sus nu includ piloții și echipele care au participat doar la cursa de Campionat Mondial de la Indianapolis.
Calendar Următoarele opt Mari Premii și Indianapolis 500 au avut loc în 1954.
1. 2. 3. 4. 17 ianuarie Indianapolis 50031 mai 20 iunie 4 iulie 5. 6. 7. 8. 17 iulie 1 august 22 august 9. 24 octombrie '''(P) - pistă; (S) - stradă.
Rezultate EtapaMare PremiuPole positionCel mai rapid turPilotul câștigătorConstructorul câștigătorPneuPilot 1 Giuseppe Farina José Froilán González Juan Manuel Fangio Maserati FAN 2 2 Indianapolis 500 Jack McGrath Jack McGrath Bill Vukovich Kurtis Kraft-Offenhauser FAN VUK 3 Juan Manuel Fangio Juan Manuel Fangio Juan Manuel Fangio Maserati FAN 8 4 Juan Manuel Fangio Hans Herrmann Juan Manuel Fangio Mercedes-Benz 16 5 Juan Manuel Fangio Alberto Ascari Jean Behra Juan Manuel Fangio José Froilán González Mike Hawthorn Onofre Marimón Stirling Moss José Froilán González Ferrari 13,5 6 Juan Manuel Fangio Karl Kling Juan Manuel Fangio Mercedes-Benz 18,5 7 José Froilán González Juan Manuel Fangio Juan Manuel Fangio Mercedes-Benz 8 Juan Manuel Fangio José Froilán González Juan Manuel Fangio Mercedes-Benz 16,86 9 Alberto Ascari Alberto Ascari Mike Hawthorn Ferrari 16,86
Clasamentul Campionatului Mondial al Piloților
Punctele au fost acordate pe o bază de 8–6–4–3–2 primilor cinci clasați în fiecare cursă, cu un punct suplimentar revenind pilotului care a stabilit cel mai rapid tur al cursei (dacă cel mai rapid tur a fost realizat de mai mulți piloți, punctul s-a împărțit egal la fiecare pilot). Punctele pentru piloții care au condus aceeași mașină au fost împărțite în mod egal, indiferent de cine a condus mai multe tururi. Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte. Pilot500Puncte 1 1 (3) 42 (57,14) 2 José Froilán González Ab R / AbR 25,14 (26,64) 3 Mike Hawthorn DSC Ab Ab 2 1 24,64 4 Maurice Trintignant 4 2 Ab 5 3 Ab 5 Ab 17 5 Karl Kling 2 7 Ab Ab 5 12 6 Bill Vukovich 1 8 7 Hans Herrmann Ab 3 4 Ab 8 8 Luigi Musso NS Ab 2 6 9 Giuseppe Farina Ab 6 10 Jimmy Bryan 2 6 11 Roberto Mieres Ab Ab Ab 6 Ab 4 Ab 4 6 12 Jack McGrath 5 13 Stirling Moss 3 Ab Ab 10 Ab 4,14 14 Onofre Marimón Ab Ab Ab NS 4,14 15 Robert Manzon 3 Ab 9 NS Ab Ab 4 16 Sergio Mantovani 7 5 5 9 Ab 4 17 Prințul Bira 7 6 4 Ab 9 3 18 Umberto Maglioli 9 7 2 19 André Pilette 5 9 Ab 2 20 Luigi Villoresi 5 NS Ab Ab 2 21 Élie Bayol 5 2 22 Mike Nazaruk 5 2 23 Troy Ruttman 1,5 24 Duane Carter / 1,5 25 Alberto Ascari Ab AbR / Ab 1,14 26 Jean Behra DSC Ab 6 10 Ab Ab Ab 0,14 — Harry Schell 6 Ab 12 7 Ab Ab 0 — Ken Wharton Ab 8 NS 6 8 0 — Fred Wacker Ab 6 0 — Fred Agabashian 6 0 — Piero Taruffi 6 0 — Paco Godia 6 0 — Louis Rosier Ab Ab Ab 8 8 7 0 — Peter Collins Ab 7 NS 0 — Don Freeland 7 0 — Jacques Swaters Ab 8 Ab 0 — Toulo de Graffenried 8 0 — Paul Russo 8 0 — Larry Crockett 9 0 — Cal Niday 10 0 — Bob Gerard 10 0 — Jorge Daponte Ab 11 0 — Art Cross 11 0 — Don Beauman 11 0 — Chuck Stevenson 12 0 — Manny Ayulo 13 0 — Leslie Marr 13 0 — Bob Sweikert 14 0 — Leslie Thorne 14 0 — Horace Gould 15 0 — Jimmy Jackson 0 — Ernie McCoy 16 0 — Jimmy Reece 17 0 — Ed Elisian 18 0 — Frank Armi 19 0 — Clemar Bucci Ab Ab Ab Ab 0 — Paul Frère Ab Ab Ab 0 — Roy Salvadori Ab Ab 0 — Jacques Pollet Ab Ab 0 — Roger Loyer Ab 0 — Sam Hanks Ab 0 — Pat O'Connor Ab 0 — Rodger Ward Ab 0 — Gene Hartley Ab 0 — Andy Linden Ab 0 — Johnny Thomson Ab 0 — Jerry Hoyt Ab 0 — Jimmy Daywalt Ab 0 — Tony Bettenhausen Ab 0 — Spider Webb Ab 0 — Bill Homeier Ab 0 — Johnnie Parsons Ab 0 — Len Duncan Ab 0 — Pat Flaherty 0 — Jim Rathmann 0 — Lance Macklin Ab 0 — Georges Berger Ab 0 — Bill Whitehouse Ab 0 — John Riseley-Prichard Ab 0 — Reg Parnell Ab 0 — Peter Whitehead Ab 0 — Eric Brandon Ab 0 — Ron Flockhart 0 — Hermann Lang Ab 0 — Theo Helfrich Ab 0 — Ottorino Volonterio 0 — Alan Brown NS 0 — Rodney Nuckey NS 0 — Giovanni de Riu NSC 0Constructor500Puncte
Alte curse importante Aceste curse n-au contat în clasamentul Campionatului Mondial.
Nume Circuit Dată Câștigător Constructor XIII Grande Prêmio Cidade do Rio de Janeiro Rio de Janeiro 3 ianuarie Toulo de Graffenried Maserati New Zealand Motor Cup Grand Prix Ardmore 9 ianuarie Stan Jones Maybach Gran Premio Ciudad de Buenos Aires Buenos Aires 31 ianuarie Maurice Trintignant Ferrari IV Gran Premio di Siracusa Siracuza 11 aprilie Giuseppe Farina Ferrari XV Grand Prix de Pau Pau 19 aprilie Jean Behra Gordini VI Lavant Cup Goodwood 19 aprilie Reg Parnell Ferrari III Grand Prix de Bordeaux Bordeaux 9 mai José Froilán González Ferrari VI BRDC International Trophy Silverstone 15 mai José Froilán González Ferrari VII Gran Premio di Bari Bari 22 mai José Froilán González Ferrari II Curtis Trophy Snetterton 5 iunie Roy Salvadori Maserati XIII Gran Premio di Roma Castelfusano 6 iunie Onofre Marimón Maserati XXIV Grand Prix des Frontières Chimay 6 iunie Prințul Bira Maserati I Cornwall M.R.C. Formula 1 Race Davidstow 7 iunie John Riseley-Prichard Connaught-Francis I BARC Formula 1 Race Goodwood 7 iunie Reg Parnell Ferrari II Crystal Palace Trophy Crystal Palace 19 iunie Reg Parnell Ferrari IV Grand Prix de Rouen-les-Essarts Rouen 11 iulie Maurice Trintignant Ferrari III Grand Prix de Caen Caen 25 iulie Maurice Trintignant Ferrari I August Cup Crystal Palace 2 august Reg Parnell Ferrari II Cornwall M.R.C. Formula 1 Race Davidstow 2 august John Coombs Lotus-Francis I International Gold Cup Oulton Park 7 august Stirling Moss Maserati RedeX Trophy Snetterton 14 august Reg Parnell Ferrari XXIII Coppa Acerbo Pescara 15 august Luigi Musso Maserati III Joe Fry Memorial Trophy Castle Combe 28 august Horace Gould Cooper-Bristol V Circuit de Cadours Cadours 12 septembrie Jean Behra Gordini I Grosser Preis von Berlin AVUS 19 septembrie Karl Kling Mercedes-Benz VII Goodwood Trophy Goodwood 25 septembrie Stirling Moss Maserati I Daily Telegraph Trophy Aintree 2 octombrie Stirling Moss Maserati
Note
Referințe
Categorie:Sezoane de Formula 1 Formula 1