Liderii Aliaților din cel de-al Doilea Război Mondial

thumb|250px|Cei trei mari, principalii lideri ai Aliaților din al doilea război mondial: Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Iosif Vissarionovici Stalin în timpul Conferinței de la Ialta din februarie 1945

Arabia Saudită

thumb|right|200px|Ibn Saud și președintele american Franklin Roosevelt la bordul USS Quincy

Ibn Saud a fost regele Arabiei Saudite din 1932 până în 1953. El a reușit să păstreze statutul de neutralitate al țării sale în a doua conflagrație mondială, dar cu toate acestea a avut o atitudine favorabilă Aliaților, asigurând aprovizionarea acestora cu petrol.A Country Study: Saudi Arabia. Library of Congress Call Number DS204 .S3115 1993. Chapter 5. World War II and Its Aftermath Saudiți au colaborat cu Britanici care aveau colonii in Orientul Mijlociu

Belgia

Leopold al III-lea al Belgiei a fost regele Belgiei între 1934 și 1951. În perioada interbelică, Leopold a inițiat măsuri importante pentru apărarea țării în cazul unui război. După capitularea Belgiei, regele Leopold a rămas în țară, în vreme ce întreg guvernul s-a refugiat în Anglia. Regele Leopold a refuzat să coopereze cu ocupantul nazist și a refuzat să administreze țara în conformitate cu pretențiile cuceritorului. În ciuda atitudinii sale, guvernul bergian în exil nu a recunoscut legitimitatea regelui în timpul ocupației germane. Leopold a fost menținut în arest la domiciliu până la sfârșitul războiului.

Hubert Pierlot a fost prim ministru al Belgiei în perioada 1939 - 1945. Pierlot a fost liderul guvernului în timpul războiului ciudat, iar după invadarea țării de către germani, a condus guvernul în exil și Forțele libere belgiene.

Victor Strydonck de Burkel a fost general al armatei belgiene și comandant al Zonei I militare în timpul invadării țării. După capitularea țării în 1940, a devenit comandant al forțelor belgiene din Anglia. După eliberare, Burkel a devenit șeful misiunii militare belgiene pe lângă cartierul general al forțeler aliate expediționare.

Auguste-Éduard Gilliaert a fost comandantul forței expediționare belgiene în timpul campaniei din Africa răsăriteană. Forțele comandate de el erau compuse din trupe din Belgia și Congo Belgian. În 1941, Gilliaert a tăiat retragerea italienilor din Etiopia și a primit capitularea generalului Pietro Gazzera și a celor 7.000 de soldați din subordinea lui.

Brazilia

Getúlio Vargas a fost președintele Braziliei din 1930 până în 1945. Vargas s înființat statul de orientare fascistă Estado Novo. În ciuda orientării sale fasciste, Vargas s-a alăturat în cele din urmă Aliaților și a declarat război Germaniei în 1942.

Mascarenhas de Morais a fost comandantul Forței expediționare braziliene. A condus forțele braziliene în Italia din 1944 și a luptat împotriva Axei până la încheierea războiului. La sfârșitul războiului a primit gradul de feldmareșal.

Commonwealth-ul Britanic thumb|200px|right|Regele George al VI-lea și regina Queen Elizabeth împreună cu prima doamnă a Americii, Eleanor Roosevelt, la Londra George al VI-lea al Regatului Unit a fost monarhul Commonwealthului Britanic în perioada războiului. În ciuda faptului că avea doar un rol pur onorific, regele George al VI-lea a fost văzut ca un simbol al unității naționale în timpul conflagrației. De-a lungul întregii perioade, regele și regina au asigurat un sprijin moral populației Regatului Unit și întregului Commonwealth. Regele și familia sa au vizitat zonele afectate de bombardamente și fabricile militare, încurajând populația civilă și militarii.

Africa de Sud Jan Smuts a fost prim-ministrul al Uniunii Africii de Sus din 1939 pânăîn 1948. El a fost membru al Cabinetului Imperial de Război, fiind cel mai important oficial sud-african care a fost în favoarea războiului. A fost primul sud-african avansat la gradul de feldmareșal. După război a participat ca reprezentant al Africii de Sud la schițarea Cartei Națiunilor Unite.

Australia John Curtin a fost prim-ministrul Australiei între 1941 – 1945. În ianuare 1942, în condițiile amenințării japoneze, el a afirmat în mesajul de anul nou că Australia privește mai degrabă spre SUA ca principala sa sursă de securitate, nu spre Regatul Unit. Curtin a insistat de asemenea ca trupele australiene deplasate pe frontul din Africa de nord să fie transferate în patrie pentru apărarea țării. El a ratificat Statutul Westminsterulu și l-a antedatat în 1939, făcând ca Australia să aibă dreptul la o politică externă independentă. Curtin a reușit să dezvolte o relație personală specială cu generalul MacArthur și a ordonat militarilor australieni să se supună ordinelor generalului american ca și cum ar fi fost ordinele prim-ministrului australian.

Thomas Blamey a fost comandantul șef al trupelor australiene în timpul războiului și comandant al forțelor aliate din Asia de sud-vest în 1942 – 1945. A fost primul și de altfel singurul feldmareșal al Austaliei. În 1945 a semnat din partea Australiei capitularea Japoniei.

Canada

William Lyon Mackenzie King a fost prim-ministru al Candei în timpul războiului. El a asigurat o autonomie sporită a Canadei în domeniul politicii externe, permițând țării să intre în război doar după acordul guvernului național. În ciuda faptului că inițial a fost în favoarea unei politici de împăciuire cu Hitler, el a cerut Parlamentului Canadei să fie de acord cu intrarea în război de partea Aliaților împotriva Puterilor Axei după invadarea Poloniei.

Harry Crerar a fost comandantul suprem de facto al Forțelor armate canadiene în timpul războiului. Crerar a comandat forțele canadiene în timpul debarcării din Normandia. Contemporanii l-au descris ca un administrator eficient și un politician viclean.Search Results

Guy Simonds a fost comandantul Corpului al II-lea candian. A fost numit comandant interimar al Armatei I canadiană, fiind comandantul care a condus forțele aliate în bătălia de la Scheldt, încheiată cu înfrângerea forțelor Axei. După război a fost numit șef al Marelui Stat Major. A fost cel mai tânăr general al armatei canadiene.

India Mahatma Gandhi a fost un lider politic și spiritual de prim rang al Congresului Național Indian. A fost un oponent deschis al nazismului și fascismului. Înainte de izbucnirea războiului a trimis o scrisoare deschisă lui Hitler, cerând instituirea unui regim tolerant. După izbucnirea războiului, Gandhi a fost în favoarea „sprijinului moral neviolent” pentru efortul de război britanic. Gandhi a declarat că India nu poate lua parte la un război purtat în mod oficial pentru asigurarea libertății democratice, în condițiile în care Indiei i se refuza libertatea. Odată cu creșterea implicării trupelor indiene în război, Gandhi a înmulțit eforturile pentru obținerea independenței patriei sale.

Noua Zeelandă

Michael Joseph Savage a fost prim-ministru al Noii Zeelande între 1935 și 1940, când a intervenit decesul său. A fost un oponent al fascismului și împăciuitorismului. În momentul în care a declarat război Germaniei a afirmat: „Când Mare Britanie merge, noi mergem! Când ea se oprește, noi ne oprim”.

Peter Fraser a fost prim-ministrul al Noii Zeelande din 1940 până în 1949. A devenit prim-ministru după moartea lui Michael Joseph Savage. În timpul războiului, noul premier s-a preocupat ca guvernul său să păstreze controlul asupra propriei armate. După pierderile mari înregistrate în campania din Balcani, Fraser a cerut să poată hotărî locul în care vor lupta în continuare trupele neo-zeelandeze. După intrarea în război a Japoniei, Fraser a hotărât să cheme trupele neo-zeelandeze să lupte în Oceanul Pacific.

Bernard Freyberg a fost comandantul Foței expediționare a II-a și a Diviziei a II-a neo-zeelandeze. A fost comandantul forțelor aliate în timpul bătăliei pentru Creta. Freyberg a comandat Divizia a II-a neo-zeelandeză în timpul luptelor din Africa de nord și din Italia. A avut o reputație de excelent tactician. După război a devenit Guvernator Generala al Noii Zeelande.

Regatul Unit Winston Churchill a fost prim-ministrul Regatului Unit de-a lungul a aproape întregii perioade a războiului, din 1940 până în 1945. Churchill a fost unul dintre primii politicieni englezi care au luat o poziție clară împotriva lui Hitler. Churchill a ajuns prim-ministru după invadarea Poloniei. În timpul bătăliei Angliei, discursurile premierului britanic au ridicat moralul populației chiar și în cele mai dificile momente. Neville Chamberlain, care a fost un promotor al împăciuitorismului față de Germania Nazistă, a fost premierul Regatului Unit în perioada de început a războiului. El a devenit prim-ministru din 1937 și a demisionat pe 10 mai 1940, după eșecul campaniei din Norvegia. Chamberlain a devenit mai apoi Lord Președinte al Consiliului. A murit de cancer pe 9 noiembrie 1940. Clement Attlee i-a succedat lui Churchill ca prim-ministru pe 27 iulie 1945, după ce aliații au ieșit victorioși în războiul împotriva Germaniei, dar mai înainte de capitularea Japoniei. Harold Alexander a fost feldmareșalul comandant al Grupului al XV-lea de armate și al tuturor forțelor aliate din Italia. În 1940 a fost ultimul comandant de divizie care a fost evacuat de la Dunkirk. Alexander a primit capitularea forțelor germane din Italia pe 29 aprilie 1945. Bernard Montgomery a fost feldmareșalul care a comandat forțele aliate din Africa de nord. Sub comanda lui, Aliații au reușit să înfrângă în cele din urmă Afrika Korps. A fost mai apoi la comanda Grupului de armată al XXI-lea și al tuturor forțelor terestre aliate în timpul Operațiunii Overlord. Archibald Wavell a fost la începutul războiului comandantul Comandamentului Orientului Mijlociu. Forțele italiene din Africa de nord depășeau cu mult forțele aliate din punct de vedere numeric. Wavell nu numai că a stopat atacurile italiene, dar i-a și înfrânt pe aceștia din urmă, ocupând coloniile lor din Somaliland și Etiopia. A condus o ofensivă încununată de succes în Libia. În 1941, Wavell a fost înlocuit de Claude Auchinleck. La începutul anului 1942, Wavell a fost pentru scurtă vreme în fruntea Comandamentului americano-britanico-olandezo-autralian din Asia de sud-est și Pacific, după care a revenit la postul său de șef al Comandamentului indian, (mai târziu Comandamentul Asiei de sud-est).

Republica China

Chiang Kai-shek a fost liderul Guvernului național al Republicii China și comandantul suprem al trupelor aliate de pe frontul chinez, care includea și Burma. A fost președintele Consiliului Militar Național, cel mai înalt organ politic al guvernului chinez pe timp de război. A plănuit să înfrângă mișcarea comunistă chineză mai înainte de a obține victoria împotriva Japoniei, dar după acirdul de la Xi'an, Chiang Kai-shek a semnat o alianță temporară cu comuniștii pentru formarea unui front comun împotriva invadatorului nipon. După război, ostilitățile dintre naționaliști și comuniști au fost reluate. Guvernul naționalist a fost în cele din urmă înfrânt și s-a retras în Taiwan.

Mao Zedong a fost conducătorul Partidului Comunist Chinez. A făcut o alianță cu guvernul naționalist la Xi'an. După război, conflictul dintre comuniști și naționaliști a fost reluat și s-a încheiat cu victoria comuniștilor în China continentală. Zhang Xueliang a fost un senior al războiului din Manciuria. Poreclit „tânărul mareșal”, a fost unul dintre cei mai hotărâți luptători împotriva ocupanților niponi. El este inițiatorul acordului de la Xi'an.