Ivan Andreevici KrîlovÎn limba rusă „Krîlo” (Крыло) înseamnă aripă (în ; ) este cel mai cunoscut fabulist rus. Fabulele sale ridiculizează racile morale ale epocii, în versuri libere, într-o limbă populară, presărată cu proverbe și zicători.Mircea Mâciu dr., Nicolae C. Nicolescu, Valeriu Șuteu dr., Mic dicționar enciclopedic, Ed. Stiințifică și enciclopedică, București, 1986

Sunt remarcabile gama variată a ironiei și satirei, uneori bonome, limbajul vioi, pitoresc și paremiologic.

Krîlov și despărțirea de clasicism „Cartea înțelepciunii poporului” - acesta e numele pe care N.V. Gogol l-a dat operei lui Krîlov - creatorul fabulei naționale ruse.

Consacrând genul alegoric al fabulei cu specific național, Krîlov a adus un suflu nouTamara Gane, Literatura clasică rusă, Editura Cartea rusă, București, 1956. Pagina 53., democratic, în literatura rusă, care, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și la începutul celui de al XIX-lea, pășea într-o nouă fază a dezvoltării sale. Pe tărîm literar se dădea o luptă aprigă între tendințele realiste din ce în ce mai puternice și dogmele rigide ale clasicismului. Pe de altă parte, adepții curentului sentimentalist și ai romantismului pasiv, conservator, capitulau în fața noii orientări, aceea a realismului consecvent și integral. I. A. Krîlov a ridicat pe o treaptă nouă aceste tendințe realiste, iar fabulele sale au constituit, la hotarul a două secole, un fel de verigă care a unit tradițiile cele mai progresiste ale secolului al XVIII-lea, reprezentate îndeosebi prin opera lui Radișcev, Fonvizin și Novikov, cu literatura realist critică din secolul al XIX-lea, cu operele lui Griboedov, Pușkin, Nekrasov, Gogol și Saltîkov-Șcedrin.

Importanța operelor sale thumb|left|170px|I. A. Krîlov După comedia satirică „Neisprăvitul”, de Fonvizin, și opera revoluționară a lui Radișcev - „Călătorie de la Petersburg la Moscova” - fabulele lui Krîlov, prin zugrăvirea aspectelor celor mai semnificative din realitatea rusă a acelui timp, ca și prin simplitatea, concizia și precizia limbii în care sunt scrise, au contribuit în cea mai mare măsură la dezvoltarea realismului, nu numai în literatura rusă, dar și în literatura universală. Coloritul lor național, caracterul profund popular, umorul fin și usturător, precum și neîntrecuta bogăție a limbii fac din ele modele de măiestrieTamara Gane, Literatura clasică rusă, Editura Cartea rusă, București, 1956. Pagina 54 care au servit, decenii de-a rîndul, drept sursă de inspirație marilor maeștri ai literaturii satirice, păstrîndu-și neștirbite, pînă în zilele noastre, prospețimea, valoarea ideologică și artistică. Criticul democrat-revoluționar Bielinski l-a denumit pe Krîlov „slava, cinstea și mîndria literaturii ruse”.

Numele multor personaje din fabulele lui Krîlov au devenit substantive comune și au rămas în patrimoniul limbii ruse.

Viața și destinul literar Copilăria

Născut la Moscova, la 2 (13) februarie 1769 (sau 1768), Ivan Andreevici Krîlov a cunoscut încă din copilărie grijile și lipsurile materiale din casa tatălui său - Andrei Prohorovici Krîlov, ofițer activ, care servise timp îndelungat ca simplu ostaș și, într-un final, reușise să fie înaintat la gradul de căpitan. În 1771, A. P. Krilov a fost transferat în Ural, unde s-a aflat împreună cu familia sa în timpul răscoalei lui Pugaciov. Viitorul fabulist nu împlinise înca patru ani, cînd a fost nevoit să îndure în orașul Orenburg un asediu de câteva luni. După terminarea ostilităților, căpitanul Krîlov a trecut în rezerva și a fost numit președinte al tribunalului gubernial din Tver. În orașul Tver, familia Krîlov a dus o viață liniștită. Micul Krîlov a crescut sub supravegherea mamei sale, o femeie simpla, asa cum a descris-o mai tîrziu fabulistul însuși — „fără nici un fel de studii, dar înzestrată de la natură cu o vie inteligență”. La 10 ani micul Krîlov a fost nevoit să intre ca funcționar la tribunalul din Tver, unde lucra și tatăl său, după ce trecuse în rezervă. În aceste împrejurări viitorul fabulist n-a avut posibilitatea de a-și definitiva studiile școlare. De aceea, erudiția lui filozofică și literară, sfera bogată de cunoștințe din diverse domenii, de care a dat dovada atât în opera sa publicistică cât și în fabule, sunt de-a dreptul uimitoareTamara Gane, Literatura clasică rusă, Editura Cartea rusă, București, 1956. Pagina 53.

Setea nepotolită de lectură (se povestește că la predarea primelor sale fabule unui editor, ceruse în loc de modestul onorariu câteva cărți din literatura universală), mintea lui cercetătoare și un ascuțit spirit de observație l-au orientat în școala grea a vieții, înarmându-i talentul cu forțele nesecate ale înțepelciunii poporului, căruia i-a slujit prin întreaga sa operă. Tânărul slujbaș de la tribunalul din Tver are prilejul să cunoască moravurile tribunalelor provinciale din Rusia Ecaterinei a II-a, abuzurile aparatului birocratic țarist, exploatarea nemiloasă a maselor.

Contactul viitorului fabulist cu poporul, cu masa celor mulți și exploatați, a constituit factorul principal al dezvoltării luiEditura A.R.L.U.S-Cartea rusă, pagina 7. Această cunoaștere a vieții se va simți chiar în prima piesă scrisă de Krîlov în tinerețe — „Ghicitoarea în cafea” — piesă pe care tânărul scriitor, o începe încă de la Tver și o termină la Petersburg.

În 1782, după moartea tatălui, Krîlov cunoaște, la vârsta de 14 ani, întreaga povară a întreținerii familiei. Se mută la Petersburg, cu mama și cu fratele său, unde obține un post modest de slujbaș în administrația financiară, loc ce-i va permite studierea legilor țariste arbitrare de spoliere a celor mulți.

Tinerețea

La Petersburg, Krîlov este puternic atras de teatru. Teatrul îl scoate din cercul îngust al micii funcționărimi peterburgheze, apropiindu-l de lumea actorilor și literaților. Talentul de scriitor al lui Krîlov — talent care se deșteaptă foarte de timpuriu — se remarcă încă de la primele sale încercări literare. thumb|right|150px|Ecaterina a II-a a Rusiei Cu experiența astfel îmbogățită, Krîlov debutează în literatură ca autor de comedii satirice în proză („Ghicitoarea în cafea”, „O familie turbată”, „Scriitorul în anticameră”, „Poznașii” și altele) - lucrări care se caracterizează, pe de o parte, prin atitudinea critică față de clasele stăpînitoare și, pe de altă parte, prin simpatia caldă, prin înțelegere, față de țărănimea iobagă. Genul dramatic îl atrage în chip deosebit. Începuturile sale literare corespund unui interes viu și consecvent pentru arta teatrală. Krîlov frecventează toate premierele și, în scurt timp, devine cunoscut în cercurile oamenilor de teatru.

Primele fabule, care vădesc același caracter satiric-demascator, apar în 1787. Începând din 1789, se consacră activității publicistice. Editează, cu mijloace proprii destul de modeste, întâi revista satirică „Pocita duhov” (Poșta duhurilor), apoi „Zritel” (Spectatorul), care, împreună cu revistele lui N.I. Novikov, combăteau abuzurile autocrației, sistemul iobăgist și militau pentru dreptatea socială și apărarea culturii naționale ruse.

În această perioadă, înfricoșată de urmările răscoalei lui Pugaciov (1773 — 1775), care zdruncinase tronul din temelii, precum și de ecoul primei revoluții franceze (1789), Ecaterina a II-a renunțase la falsul ei liberalism, trecând fățiș la aplicarea unei politici de aspre represalii împotriva „liber-cugetătorilor”.

Ca urmare a acestei politici, mulți fii ai Rusiei, oamenii înaintați ai vremii, cunosc urgia prigoanei țariste. Novikov este închis în fortăreața de la Schlüsselburg, iar Radiscev deportat în Siberia.

Din ordinul Ecaterinei, tipografia unde Krîlov își imprima revistele a fost sechestrată, iar el obligat să renunțe la slujbă și să părăsească capitala. Începe o perioadă de peregrinări, în care scriitorul și-a îmbogățit experiența de viață, cîmpul de observație artistică. În cei aproape 12 ani cît a stat în diferite colțuri ale Rusiei, Krîlov a cunoscut mai adînc traiul și psihologia poporului, relațiile dintre clasele sociale, precum și toate subtilitățile graiului popular. Fabulistul a petrecut o bună parte din acești ani de surghiun la moșia prințului Golițîn - demnitar opoziționist și om de cultură cu vederi înaintate - unde a îndeplinit funcția de secretar personal al prințului și de preceptor al copiilor acestuia. În această perioadă a scris câteva comedii și vodeviluri pentru spectacolele organizate la conac, ocupându-se totodată de muzică și pictură. Cei care l-au cunoscut mai îndeaproape au lăsat numeroase mărturii despre talentul lui multilateral, despre cunoașterea aprofundată a limbii franceze și italiene, precum și despre excepționalele sale aptitudini pedagogice.

Maturitatea

În 1801, după urcarea pe tron a lui Alexandru I, fabulistului i se acordă dreptul de a reveni în capitală. În 1805 îl găsim la Moscova, iar un an mai tîrziu se stabilește definitiv la Petersburg, unde începe perioada gloriei sale literare.

După opera „Bogătașul Ilia” (1805), publică două comedii satirice: „O prăvălie la modă” (1806) și „Lecție dată tinerelor fete” (1807), comedii în care critică cosmopolitismul clasei nobiliare, viciile societății parazitare. De atunci datează cea mai mare parte a fabulelor sale. thumb|left|180px|I.A.Krîlov, portret realizat de Karl Brulloff în 1839 Satirizând privilegiile nobilimii, Krîlov revendică egalitatea socială pentru toți cetățenii, îndeplinirea cinstită a datoriei cetățenești fața de stat, indiferent de originea nobilă sau plebee :

Bătrînețea

Trăind în ultima perioadă a vieții izolat de frământările politice și sociale ale epocii, el lucrează, începând din 1812 și aproape până la moarte - 9 noiembrie 1844 - ca modest arhivar la Biblioteca publică din Petersburg, deși deținea înaltul titlu de membru al Academiei Ruse. Singurele lui legături cu viața publică au fost, în această perioadă, întîlnirile literare cu scriitorii: Karamzin, Derjavin, Jukovski, Viazemski și A. S. Pușkin. Până la sfîrșitul vieții, părintele fabulei naționale ruse a trăit în universul personajelor și imaginilor create de el.

Opera

thumb|right|120px|Manuscrisul fabulei „Danţul peştilor” Krîlov s-a format ca scriitor în ultimele patru decenii ale secolului al XVIII-lea.

În 1787 începe colaborarea lui Krilov la revista „Utrennie ceasî" („Orele dimineții"), în care au fost publicate, fără semnătură, primele sale fabule. În fabulele sale întâlnim originalitatea ce constă în recrearea artistică a realității, ca și în simțul moralizator, ascuns cu măiestrie de gama variată a ironiei și satirei, uneori bonome, într-o limbă vioaie și pitorească.Gabriela Danțiș, pg. 317, Scriitori străini-mic dicționar, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1981.

Prima culegere de fabule a lui Krîlov apare la începutul anilor 1809 și de atunci, în decurs de 24 de ani, scriitorul a scris peste 200 de fabule (dintre care câteva constituie adaptări sau traduceri după fabulistul francez La Fontaine sau grecul Esop). Încă din timpul vieții Krîlov a fost consacrat ca maestru al acestui gen literar, atât pe plan național, cât și pe plan mondialTamara Gane, Literatura clasică rusă, Editura Cartea rusă, București, 1956, pagina 57.

Elementul popular și național este acela care determină specificul creației lui Krîlov, caracterul personajelor și imaginilor care populează universul fabulelor sale. La el, „până și animalele, și arborii - întreaga natură - sunt rusești” - spunea V. G. Bielinski. Pentru prima oară în literatura rusă, fabulele lui aduc, în forma alegorică, aproape toate categoriile sociale din Rusia acelui timp.

Prin tematica lor, fabulele lui Krîlov cuprind aspectele multilaterale din viața Rusiei țariste din timpul său. Cele mai caracteristice sunt acelea care zugrăvesc samavolnicia justiției și a autorităților, carierismul, venalitatea și birocratismului aparatului de stat - aspecte pe care Krîlov le-a cunoscut în bogata sa experiență de slujbașИван Андреевич Крылов - accesat 27-07-2008.