Thomas Morgenstern () este un fost săritor cu schiurile austriac. Este dublu campion olimpic la Jocurile Olimpice de iarnă din 2006 de la Torino, în competiția individuală pe trambulina mare și cu echipa, câștigător al Marelui Glob de Cristal al Cupei Mondiale în sezonul 2007-2008 și câștigător al Turneului celor Patru Trambuline în 2011.

Carieră A intrat în elita mondială în sezonul 2002/2003, cu prilejul Turneului celor Patru Trambuline. Turneul l-a încheiat pe poziția a șasea, clasându-se pe locul 9 la Oberstdorf, 25 la Garmisch-Partenkirchen, 9 la Innsbruck și 6 la Bischofshofen. La cinci zile de la sfârșitul turneului, a reușit să câștige la Liberec pentru prima oară o etapă de Cupă Mondială. Morgenstern a devenit în februarie 2003, campion mondial de juniori, atât în competiția individuală, cât și în cea pe echipe.

Aceste succese le-a confirmat și în sezonul 2003/2004. În prima etapă a Turneului celor Patru Trambuline a terminat pe locul doi, după cel care va câștiga în final turneul, Sigurd Pettersen. Cu alte trei clasări în primi zece, în etapele de la Garmisch-Partenkirchen, Innsbruck și Bischofshofen, Morgenstern s-a clasat pe poziția a patra la finalul turneului. În februarie, la Campionatul Mondial de juniori de la Stryn, a câștigat medalia de argint. Cupa Mondială a încheiat-o pe locul 6.

În sezonul 2004/2005 s-a clasat pe poziția a treia în Turneul celor Patru Trambuline. La Campionatul Mondial de schi nordic, a câștigat medalia de aur cu echipa, atât pe trambulina mare, cât și pe cea normală, iar Cupa Mondială a încheiat-o pe locul 7.

La Jocurile Olimpice de iarnă din 2006 de la Torino, a devenit campion olimpic cu doar 0,1 puncte în fața compatriotului său Andreas Kofler. Amândoi au surclasat concurența cu lungimile săriturilor lor, 140 m Morgenstern, respectiv 139 m Kofler, în manșa a doua. Câștigătorul medaliei de bronz Lars Bystøl, a încheiat competiția la 26,2 puncte în spatele lui Morgenstern. În competiția pe echipe, Morgenstern a câștigat alături de colegii săi Andreas Widhölzl, Martin Koch și Andreas Kofler medalia de aur pe trambulina mare.

Thomas Morgenstern a câștigat pe 12 martie 2006, cu locurile cinci, doi, unu și trei, turneul nordic, cu 14,5 puncte în fața elvețianului Andreas Küttel.

La Campionatul Mondial de schi nordic din 2007 de la Sapporo, a câștigat medalia de bronz în competiția individuală, pe trambulina normală, și alături de Wolfgang Loitzl, Gregor Schlierenzauer și Andreas Kofler medalia de aur în concursul pe echipe, pe trambulina mare.

La începutul sezonului 2007-2008 al Cupei Mondiale a câștigat primele șase concursuri programate, un record al competiției. În 2011 a câștigat în premieră Turneul celor Patru Trambuline, impunându-se în două dintre cele patru etape, la Oberstdorf și Innsbruck.

Morgenstern a început în 2007 pregătirea pentru a deveni ofițer în cadrul poliției federale austriece.

Palmares

Jocurile Olimpice Aur, Torino 2006, în competiția individuală pe trambulina mare Aur, Torino 2006, cu echipa pe trambulina mare Aur, Vancouver 2010, cu echipa pe trambulina mare

Campionatul Mondial de schi nordic Aur, Oberstdorf 2005, cu echipa pe trambulina normală Aur, Oberstdorf, 2005, cu echipa pe trambulina mare Aur, Sapporo 2007, cu echipa pe trambulina mare Bronz, Sappporo 2007, în competiția individuală pe trambulina normală Aur, Liberec 2009, cu echipa pe trambulina mare

Campionatul Mondial de zbor cu schiurile Bronz, Planica 2004, cu echipa Bronz, Bad Mitterndorf 2006, în competiția individuală Aur, Oberstdorf 2008, cu echipa Aur, Planica 2010, cu echipa

Cupa mondială Clasări la final de sezon sezon 2002/2003: 20 sezon 2003/2004: 6 sezon 2004/2005: 7 sezon 2005/2006: 5 sezon 2006/2007: 6 sezon 2007/2008: 1 sezon 2008/2009: 7 sezon 2009/2010: 3 sezon 2010/2011: 1

Etape câștigate Data Locul Țara 11 ianuarie 2003 Liberec Republica Cehă 10 martie 2006 Lillehammer Norvegia 1 decembrie 2007 Kuusamo Finlanda 8 decembrie 2007 Trondheim Norvegia 9 decembrie 2007 Trondheim Norvegia 13 decembrie 2007 Villach Austria 14 decembrie 2007 Villach Austria 22 decembrie 2007 Engelberg Elveția 30 decembrie 2007 Oberstdorf Germania 2 februarie 2008 Sapporo Japonia 3 februarie 2008 Sapporo Japonia 8 februarie 2008 Liberec Republica Cehă 6 ianuarie 2010 Bischofshofen Austria 16 ianuarie 2010 Sapporo Japonia 4 decembrie 2010 Lillehammer Norvegia 5 decembrie 2010 Lillehammer Norvegia 17 decembrie 2010 Engelberg Elveția 18 decembrie 2010 Engelberg Elveția 29 decembrie 2010 Oberstdorf Germania 3 ianuarie 2011 Innsbruck Austria

Clasări de podium Liberec – 11 ianuarie 2003 (locul 1) Oberstdorf – 29 decembrie 2003 (locul 2) Liberec – 10 ianuarie 2004 (locul 2) Kuusamo – 28 noiembrie 2004 (locul 2) Engelberg – 18 decembrie 2004 (locul 2) Garmisch-Partenkirchen – 1 ianuarie 2005 (locul 2) Titisee-Neustadt – 22 ianuarie 2005 (locul 3) Sapporo – 5 februarie 2005 (locul 2) Sapporo – 6 februarie 2005 (locul 3) Pragelato – 11 februarie 2005 (locul 3) Lahti – 6 martie 2005 (locul 3) Zakopane – 29 ianuarie 2006 (locul 3) Willingen – 4 februarie 2006 (locul 2) Kuopio – 7 martie 2006 (locul 2) Lillehammer – 10 martie 2006 (locul 1) Oslo/Holmenkollen – 12 martie 2006 (locul 2) Lillehammer – 2 decembrie 2006 (locul 3) Innsbruck – 4 ianuarie 2007 (locul 2) Vikersund – 13 ianuarie 2007 (locul 2) Oberstdorf – 27 ianuarie 2007 (locul 2) Kuopio – 13 martie 2007 (locul 3) Kuusamo – 1 decembrie 2007 (locul 1) Trondheim – 8 decembrie 2007 (locul 1) Trondheim – 9 decembrie 2007 (locul 1) Villach – 13 decembrie 2007 (locul 1) Villach – 14 decembrie 2007 (locul 1) Engelberg – 22 decembrie 2007 (locul 1) Engelberg – 23 decembrie 2007 (locul 3) Oberstdorf – 30 decembrie 2007 (locul 1) Bischofshofen – 5 ianuarie 2008 (locul 2) Bischofshofen – 6 ianuarie 2008 (locul 3) Predazzo – 13 ianuarie 2008 (locul 2) Zakopane – 25 ianuarie 2008 (locul 3) Zakopane – 27 ianuarie 2008 (locul 2) Sapporo – 2 februarie 2008 (locul 1) Sapporo – 3 februarie 2008 (locul 1) Liberec – 8 februarie 2008 (locul 1) Vancouver – 24 ianuarie 2009 (locul 2) Sapporo – 31 ianuarie 2009 (locul 2) Lillehammer – 5 decembrie 2009 (locul 2) Engelberg – 18 decembrie 2009 (locul 3) Oberstdorf – 29 decembrie 2009 (locul 3) Bischofshofen – 6 ianuarie 2010 (locul 1) Sapporo – 16 ianuarie 2010 (locul 1) Zakopane – 22 ianuarie 2010 (locul 3) Zakopane – 23 ianuarie 2010 (locul 3) Lahti – 7 martie 2010 (locul 3) Kuusamo – 28 noiembrie 2010 (locul 2) Lillehammer – 4 decembrie 2010 (locul 1) Lillehammer – 5 decembrie 2010 (locul 1) Engelberg – 17 decembrie 2010 (locul 1) Engelberg – 18 decembrie 2010 (locul 1) Engelberg – 19 decembrie 2010 (locul 2) Oberstdorf – 29 decembrie 2010 (locul 1) Innsbruck – 3 ianuarie 2011 (locul 1) Bischofshofen – 6 ianuarie 2011 (locul 2)

Recorduri deținute LiberecJeštěd K120139 m(21 decembrie 2002) VillachAlpenarena K90102 m(16 octombrie 2004)

Note

Legături externe

Profilul FIS Pagina lui Thomas Morgenstern Interviu cu Thomas Morgenstern

Categorie:Săritori cu schiurile austrieci Categorie:Săritori cu schiurile la Jocurile Olimpice de iarnă din 2006 Categorie:Săritori cu schiurile la Jocurile Olimpice de iarnă din 2010 Categorie:Săritori cu schiurile la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 Categorie:Medaliați olimpici cu aur austrieci Categorie:Medaliați olimpici cu argint austrieci Categorie:Sportivi austrieci în viață