Petru M. Șuster () a fost primul profesor de biologie generală de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, disciplină înființată în urma reformei învățământului din 1948.

Biografie S-a născut la 15 mai 1896, în satul Cioara (probabil numele vechi al satului Costești, comuna Răchiți) nu departe de Botoșani, fiind cel mai mic din cei 11 copii ai unei familii de țărani răzeși. A urmat o școală primară la Botoșani și liceul la Iași. În anul 1917 se înscrie ca student la Facultatea de științe din Iași, secția de Naturale și Fizico- Chimice, după ce mai întâi a intenționat să urmeze cursurile de preoție. Mai târziu se înscrie la secția de Agronomie și Geografie. Din lipsa mijloacelor de întreținere la facultate, el a solicitat ajutorul profesorului Paul Bujor, care i-a găsit un post de pedagog la Liceul Internat Iași.C. Toma, „Viața și opera Profesorului Petru Șuster”, Analele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Secțiunea Genetică și Biologie Moleculară, Tom VII, 2006, pp. 253-255

A terminat facultatea la 23 februarie 1923, luându-și examenul de licență cu calificativul Magna cum laude, după care a fost încadrat ca asistent provizoriu la catedra prof. dr. Ion Borcea, specialitatea hidrobiologie. Între timp a început să colecteze material dipterologic și în special dipterele din familia Tachinidae s. lat. Ca urmare a studiilor sale din țară și din străinătate, își susține doctoratul la Iași, pe data de 18 iulie 1929 cu teza Contribuții la studiul Tachinidelor din România, care ulterior a fost publicată în Analele Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Iar ca apreciere a calităților sale de cercetător deosebit, reușește să obțină o bursă de stat, pentru a studia în laboratoarele de biologie experimentală și anatomie microscopică ale prof. dr. Hans Przibram de la Viena. Aici întreprinde o serie de cercetări de mare interes ca: regenerarea organelor la insecte și influență sistemului nervos asupra acestui proces biologic. Pe baza studiului histologic asupra insectelor holometabole, prof. dr. Petru M. Șuster stabilește relația dintre două familii de coleoptere, Scarabeidae și Tenebrionidae, precum și unele date interesante cu privire la numitul organ al lui Johnston. thumb|left|Fig. 1. Genitalia speciei Sarcophaga susteri Lehrer, 1959

În anul 1938, cu ocazia Congresului internațional de entomologie de la Berlin, i se permite să comunice două lucrări științifice în loc de una și este ales vicepreședinte al secției de entomologie și răspândire geografică a insectelor. La universitate, el ajunge conferențiar suplinitor în anul 1941, conferențiar definitiv în anul 1945 și titularul catedrei de biologie la 15 octombrie 1949. A ținut cursuri de histologie-embriologie (1940-1948) și de biologie (1948-1954) de o foarte mare frumusețe și competență, impresionând studenții prin cursivitatea, memoria sa excepțională, limbajul ales și, mai ales, fluidul intelectual și afectiv transmis de ființa sa, cu care a cucerit mintea și inimile tineretului.

A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.

Din punct de vedere politic, prof. Șuster a fost un om iubitor de dreptate socială, combătând extremismul politic al lui A.C. Cuza și Corneliu Zelea Codreanu în conferințele sale ținute în aula Universității „Al. I. Cuza” din Iași. În timpul prigoanei fasciste împotriva evreilor, din perioada 29 iunie 1941, el a salvat multe vieți, adăpostindu-i la moșia soției sale din județul Botoșani.

thumb|right|Fig. 2. Genitalia speciei Hyperacathisca susteriana Lehrer, 2003 În entomologie a cercetat câteva familii de diptere, printre care Tachinidae, Asilidae, Anthomyidae și Syrphidae ce au constituit pasiunea sa permanentă. A publicat peste 60 de contribuții biologice și faunistice. Înainte de a deceda (1954) a reușit să redacteze monografia familiei Syrphidae pe care a prezentat-o sub formă de manuscris la secția de Biologie a Academiei Române, apărând sub îngrijirile prietenilor săi, în anul 1959 cu titlul: Suster, P., Diptera. Syrphidae, in : Fauna Republicii Populare Romîne. Insecta.. 286 p., 158 figs.

A avut un singur discipol devotat, Dr. Andy Z. Lehrer, care a fost singurul său prieten iubit, de la primele clipe ale studenției sale și până în ultimul moment al vieții profesorului, și care a devenit continuatorul direcțiilor sale de interes științific. Amintirea plină de afecțiune a prof. dr. Petru M. Șuster a fost imortalizată de acesta în entomologia mondială prin câteva specii din familia Sarcophagidae: Sarcophaga susteri 1959 - o specie răspândită în regiunea palearctică (fig. 1) și Hyperacanthisca susteriana Lehrer 2003 - o specie descrisă din Africa de Sud (fig. 2).

Lucrări publicate

Note

Legături externe Un veac de entomologie la Universitatea din Iași Petru Șuster, savantul botoșănean, omagiat și în județul Iași Profesorul Sergiu Haimovici, la a 75-a aniversare

Categorie:Nașteri în 1896 Categorie:Nașteri pe 15 mai Categorie:Decese în 1954 Categorie:Decese pe 11 octombrie Categorie:Membri ai Academiei de Științe din România Categorie:Biologi români Categorie:Cadre didactice universitare ale Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași Categorie:Entomologi români Categorie:Profesori universitari români Categorie:Cercetători români