Benedict Corlaciu (n. 6 martie 1924, Galați – d. 15 iunie 1981, Paris) a fost un poet, prozator și traducător român. Fiul lui Neculai Corlaciu și al Rozaliei. Urmează studiile primare și liceale la București.

Biografie

A absolvit Literele și Filosofia la București (1947). A fost redactor la revista Flacăra, membru al grupării de pe lângă revista Albatros, alături de Geo Dumitrescu și Dinu Pillat. În 1975 s-a stabilit în Franța. A scris o poezie anticalofilă, cu tentă anarhistă. Proza de inspirație autobiografică se remarcă prin poza damnării și exprimarea revoltei sociale: Moartea lângă cer, 1946; Candidatul, 1950; Pâinea păcii, 1951; Cazul doctor Udrea, 1959; Baritina, 1965; Strigoaica și casa nebună, 1973; Tout espoir sera puni; d'un écrivain roumain à Paris (Orice speranță va fi pedepsită; de un scriitor român la Paris), 1984.

În perioada studenției, Ben Corlaciu s-a alăturat grupării literare de orientare antifascistă Albatros, pe lângă alte nume cu rezonanță în lumea literaturii române, precum Geo Dumitrescu sau Dinu Pillat, iar în anii războiului a frecventat cenaclul lui Eugen Lovinescu.

Debutează cu volumul Tavernale, apărut în 1941, urmat de volumul Pelerinul serilor (1942) și Arhipelag (1943).

În 1945 obține premiul „Forum” pentru volumul Manifest liric.

A fost membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România (1949).

În 1954 a fost judecat împreună cu poetul Geo Dumitrescu și exclus din Uniunea Scriitorilor, într-o ședință condusă de Mihai Beniuc. A fost mutat cu forța într-o râpă de lângă Cimitirul Străulești și obligat să se prezinte din două în două săptămâni la Miliție. Pentru a supraviețui s-a angajat ca figurant la Teatrul Tineretului din București. În 1965 a fost reintegrat în Uniunea Scriitorilor și a devenit membru al PCR. A fost director și responsabil cultural al Casei Scriitorilor din București în perioada 1965-1968.

În 1975, aflat în Paris, alege calea azilului politic și rămâne în Franța. La Paris, Ben Corlaciu a colaborat la reviste ale exilului literar românesc precum Apoziția, Limite și Vremea. Tot la Paris a apărut postum, în traducerea Maurei Barbu, un volum care oferă o imagine a vieții literare românești din anii 1950-1970 sub titlul Orice speranță va fi pedepsită: mărturia unui scriitor român refugiat la Paris.

În 1976 face greva foamei pe Esplanada Trocadéro din Paris pentru a-și aduce soția și copilul din România, cărora autoritățile române nu le permitea emigrarea.. În cele din urmă, familiei i-a fost aprobată plecarea în Franța.Monica Lovinescu, La apa Vavilonului, Humanitas, București, 2010, p. 682

Operă Poezii

Tavernale, 1941 Pelerinul serilor, 1942 Arhipelag, 1943 Manifest liric, 1945 (Premiul Editurii Forum) Poezii, 1946 Poeme florivore, 1972 Starea de urgență, 1972 Arcul biologic, 1974

Romane

Moarta lângă cer, 1946 Cazul Doctor Udrea, 1959 Baritina, 1965 Cind simti cum moare vintul, 1972

Povestiri, nuvele

La trântă cu munții, 1949 Candidatul, 1950 Timpii de aur, 1951 Pâinea păcii, 1951 Noaptea de la Ipotesti, 1957 Strigoaica si casa nebuna, 1973

Traduceri în limba română Antoine de Saint-Exupéry, Micul Prinț Isadora Duncan - Viata mea: roman autobiografic; trad. de Geo Dumitrescu, Ben Corlaciu, 1991

Note

Categorie:Nașteri în 1924 Categorie:Nașteri pe 6 martie Categorie:Decese în 1981 Categorie:Decese pe 15 iunie Categorie:Jurnaliști români Categorie:Poeți români din secolul al XX-lea Categorie:Prozatori români Categorie:Scriitori români din secolul al XX-lea Categorie:Traducători români Categorie:Români expatriați în Franța Categorie:Scriitori români din exil Categorie:Decese în Paris Categorie:Gălățeni Categorie:Greviști ai foamei