thumb|right|250px|Țara Făgărașului

Prima atestare a regiunii Țara Făgărașului a fost „Terra Blacorum”, in 1222. În Evul Mediu, a găzduit pe lângă populația românească și comunități sedentarizate la sfârșitul secolului al XIII-lea ale unor variate seminții turcice tradițional migratoare cum ar fi cumanii, pecenegii, și, într-o mai mică măsură uzii sau chiar bulgari turcici (originari din regiunea fluviului Volga). Astfel, documentele timpului semnalează existența în anul 1224 a silvei Blacorum et Bissenorum (pădurea blazilor și a pecenegilor) posibil între Munții Făgăraș și Valea Oltului, în „zona străbătută de numeroase ape, unde există toponime și hidronime de origine turcică”. Alexandru MADGEARU - ROMÂNI ȘI PECENEGI ÎN SUDUL TRANSILVANIEI . Există și alte opinii ale istoricilor privitoare la locația geografică a „pădurii vlahilor și pecenegilor”, care s-ar fi aflat în „zona Munților Cindrel înspre trecătoarea Oltului” în ultima instanță corespunzând pădurii de la Rășinari până la Tălmaciu. Muntele Bessenyö (Beșineu/Peceneg) toponim din Rășinari, precum și numele de Talmács și Boycza fiind argumente relevante în sprijinul acestei din urmă ipoteze. Pe teritoriul de azi al așezării făgărășene Viștea de Jos a existat chiar o episcopie catolică a cumanilor. De altfel, zona etnografică a Viștei poartă denumirea de Valea Izinelor, numele "Izin" putând fi de proveniență turcică , dar si slavă Dictionarul etimologic al limbii romane, Bucuresti : Editura Saeculum I.O., 2002, Alexandre Cioranescu Tudora Șandru Mehedinti Magdalena Popescu-Marin, ISBN 973939986X 9789739399869 Cumanii poate și-au lăsat amprenta în denumirile comunelor care până în ziua de azi se numesc Comana (care din Latinescul coma inseamnă coamă, creastă, culme ) si respectiv Șinca.

Numele "Coman" și derivatele sale in România totuși nu par a avea nici o legătura cu numele Cumanilor din Evul Mediu, nu au fost atestate decât in perioada modernă iar locurile cu cea mai mare frecvență de astfel de nume nu a produs nici o evidența arheologică de așezari CumaneSpinei, Victor. The Cuman Bishopric - Genesis and Evolution. in The Other Europe: Avars, Bulgars, Khazars and Cumans. Edited by Florin Curta and Roman Kovalev. Brill Publishing. 2008. p. 64 Pecenegii din Arpaș au fost consemnați în documentele regale maghiare ca posesori de diplome la 1222 Vezi articol Pecenegi Pallas Grand Lexikon și documentul Rivulum qui dicitur Arpas emis un an mai târziu în 1223 în "Repertoriul arheologic al județului Sibiu, Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter, Adrian Georgescu ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003"], iar satul Beșimbac (rebotezat recentÎn anii 1920 "Olteț") se traduce prin "pârâul pecenegilor" (în germană "Bissen-bach").vezi nomenclator statistic al Transilvaniei Un hidronim de origine pecenegă este lacul Pecineagu din sud-estul grupei Munților FăgărașVezi text

Castă aristocratică pastoralo-militară Pecenegii și cumanii constituiau așa-numite caste "pastoralo-militare" și există documente care îi consemnează pe pecenegii din zona Făgărașului ca participând adesea, pe lângă atribuțiile lor oficiale de "grăniceri", ca mercenari sau voluntari pe lângă saxoni și români în armatele diferiților magnați locali din Transilvaniei cum a fost cea a comitelui Ioachim din Sibiu O companie de sași sibieni, valahi, secui și pecenegi ('associatus sibi Saxonibus, Vlachis, Siculis, Bisensis') sub comanda comitelui sas Graf Joachim, au pornit din Sibiu înspre miazăzi ca să se războiască cu Împaratul Assanid Borilă Asen (dinastia valaha a Asenilor). Ioan Marian Țiplic opina de curând: "Considerăm că această populație (n.n. pecenegii), mai ales după 1068, este folosită de regalitatea arpadiană ca și populație de graniță, avându-i atestați în armata comitelui de Sibiu, Joachim și fiind așezați în zona Țării Făgărașului, care la acea dată se afla la limita de sud-est a regatului maghiar; DRH, D, I, p.28-29; Ukb., I, p.35; A. LUKACS, Țara Făgărașului în evul mediu (sec. XIII-XVI), București, 1999, p.156. D. N. Busuioc von Hasselbach consideră că pătrunderea elementelor pecenege în Țara Făgărașului, ținut aflat în apropierea zonelor pericarpatice, controlate de pecenegi din secolul al X-lea, s-a putut face încă în secolul al X-lea, fiind continuată și în veacul următor, admițând și el transformarea acestora în populație de grăniceri după anul 1068 (D. N. BUSUIOC von HASSELBACH, Țara Făgărașului în secolul al XIII-lea. Mănăstirea cisterciană Cârța, vol. II, Cluj- Napoca, 2001, p.27-28). Cavalerii teutoni, a căror prezență in zonă a fost scurtă (1211-1225) au fost chemati pentru ca apararea oferita de pecenegi a dezamagit regii Ungariei. Ei s-au așezat în sud-estul Transilvaniei si au construit un sistem de apărare, dar nu au avut voie să construiască cetăți de piatră Teutonic Knight, By David Nicolle, Graham Turner 2007 "Este admis azi că întemeierea statului Valahia (Țara Românească) nu a rezultat în urma unei “descălicări” a legendarului Negru-vodă venind din Făgăraș în 1290 ci a rezultat in urma consolidării elementelor locale Ghyka Matila, A Documented Chronology of Roumanian History, Oxford: B. H. Blackwell Ltd. 1941. Dar, Neagu Djuvara considera ca "una din căpeteniile românilor din regiunea Făgăraș, cu nume prezumtiv de origine cumană, Toktomer-Thocomerius, poreclit (ulterior?) Negru Vodă, coboară cu ceata lui în anii 1290, și-și așază "scaunul" în orașul Câmpulung" Neagu Djuvara - "Iarăși despre Negru Voda și "Descălecătoare" . Teutonii i-au supus pe cumanii de peste Carpați din zona Milcov-Vrancea, pe care ulterior i-au folosit ca mercenari. Există o relatare consemnată de cronicari, care descrie momentul în care cumanii (femei, copii, bătrâni, bărbați) se "închină" teutonilor la cetatea Kreuzfeld. De altfel, acești cumani sunt pomeniți în secolul al XIII-lea ca străjeri ai cetăților din Țara Bârsei (unde cavalerii teutoni și sașii fuseseră colonizați pentru acest rol la începutul secolului al XIII-lea) și apar pomeniți și câțiva nobili cumani.. Această ipoteză a identității Thocomerius - Negru Vodă este controversatăconform „Neamul întemeietor al lui Băsărabă”, Nicolae N. Tomoniu, Carpathia Press, 2008 ISBN 978-973-7609-32-8

Rolul cumanilor în apariția incipientă a aristocrației române, deși neînsușit de Nicolae Iorga, este mai recent D.R.H., C, Transilvania; „Documente Făgărășene”, vol.I, editat de Antal Lukacs, ed. Scriptorium, 2004; precum și „Arhiva istorică a României”, vol.I, nr.1-2, din ce în ce mai insistent pus în evidență de o "noua generație" de istorici. Nu este unanimă opinia potrivit căreia "o parte din căpeteniile pecenegilor, uzilor și cumanilor care au dorit să se așeze printre localnici în special dintre cumani se vor fi integrat și ei, sau au fost asimilați în această clasă de stăpânitori de pământuri și de cete războinice, nobilimea sau boierimea română în devenire" astfel încât chiar onomastica primei dinastii domnitoare a Valahiei, cea a Basarabeștilor întemeietori, pare a fi în ultimă instanță indubitabil de spiță cumană.Ibidem, Vásáry, István, Cumans and Tatars: Oriental Military In The Pre-Ottoman Balkans, 1185-1365, Cambridge University Press, 2005, pp. 149-155, vezi si notele adăugate de contemporani ca si comentarii la versiunea engleză a cărtii lui Matila Ghyka Ghyka Matila, A Documented Chronology of Roumanian History, Oxford: B. H. Blackwell Ltd. 1941 în care se precizează: The Roumanian historians now agree in admitting that Bassarab is a Cuman name; the dynasty was therefore possibly Cuman, as also were possibly the families of certain other minor voivodes and Roumanian chiefs of that epoch, both in Transylvania and in the future Roumanian principalities. Madgearu, mai recent, (vezi nota 1) susține teza originii pecenege a Basarabeștilor

Basarab era considerat de contemporanii săi ca fiind român / vlah. Regele ungar Carol l-a denumit in mod expres “Basarab infidelis Olacus noster “Cumans and Tatars: Oriental military in the pre-Ottoman Balkans, 1185-1365 István Vásáry

Prezența acestor populații turcice în Țara Făgărașului e importantă pentru că doar aici (și în zona de curbură a Carpaților a Milcovului) ele au constituit o considerabilă prezență numerică care a determinat în ultimă instanță înființarea de structuri ecleziastice proprii care le-au permis practicarea religiei creștine catolice de care a fost condiționată acceptarea lor în regiunile controlate de regii unguri.

Cumanii din Făgăraș au constituit doar un segment, o verigă relativ minoră într-o salbă de "Cumani" si "Valahi" ce se întindeau de la vest din Ungaria de azi până la est în sudul Basarabiei, teritoriu unde valahul domn al cumano-valahilor Basarab s-a războit cu ceilalti cumani. Unii istorici merg atât de departe încât să sugereze mai recent ca însuși clanul din care s-a tras Basarab Întemeietorul își avea originile în sudul Basarabiei de azi pe țărmurile de nord-est ale Mării Negre.. Alți cumani, posibil din același spațiu geo-politic și același deceniu al secolului al XIII-lea, probabil, cum s-a văzut mai sus, înrudiți cu Basarab, și localizați la est de Bugeacul Basarabiei la nordul Mării Negre, au ajuns, covertiți fiind la religia musulmană, începând din al treilea deceniu al secolui al XIII-lea în Siria și Egipt ca gărzi personale ale mamelucilor ca mai apoi să devina componenta principală a acestei caste de conducători militari carea avea să domine politic Egiptul, cu intdermitențe, până la debarcarea în această țară al corpului expediționar al lui Napoleon Bonaparte la începutul secolului al XIX-lea.vezi I.I. Vasiliev - Istoria Imperiului Bizantin în care se precizează că un detașament de cumani, începând din a treia decadă a secoluilui al XIII-lea, a constituit garda căpetaniilor mameluce din Egipt

Coabitare medievală româno-cumană în Terra fagarasiensis

Cumanii și pecenegii par a fi conviețuit în simbioză pașnică cu populatia românavezi David Nicole, mulți din ei liberi și posesori de diplome nobiliare în Țara Făgărașului. În timp, au fost asimilați de populația ungară și română din zonă. Ducatul Făgărasului a fost sub Basarab I, un fief al românilor cu aprobarea regilor Ungariei. La începutul sec. XIII Țara Făgărașului nu era încă inclusă în jurisdicția ungară și numele pe care românii l-au dat acesteia este de origine română.Ghyka Matila, A Documented Chronology of Roumanian History, Oxford: B. H. Blackwell Ltd. 1941 Pe vremea lui Mircea cel Bătrân (1355-1418), Țara Făgărașului era feudă a Țării Românești.

Concomitent, românii au folosit și denumiri de localități, râuri și forme de relief de origine cumană și/sau pecenegă.Vezi din nou Madgearu care scrie: Doar o conviețuire a românilor cu pecenegii a condus la moștenirea acestor toponime, care s-au născut datorită pătrunderii unor foști nomazi într-o zonă montană Un model etnic asemănător de conviețuire și asimilare reciprocă a existat tot în Evul mediu, între meglenoromânii vlahi și cumano-pecenegii bizantini din zona Moglen (azi în nordul Greciei nu departe de hotarul cu Bulgaria) Vezi din nou Madgearu care scrie: Doar prin preluarea de la pecenegii instalați în Peninsula Balcanică începând de la mijlocul secolului al XI-lea poate fi explicată pătrunderea numelui Basarabă la sud de Dunăre. Rămâne de stabilit dacă originile cumanilor și pecenegilor din Făgărăș au fost aceleași cu cele ale celor din Meglen. Numele Berivoi apare atât ca denumire actuală a unui sat străvechi din Tara Făgărașului cât și ca nume al căpetăniei valahe din secolul al XI-lea din Grecia de azi, "Verivoi". Despre "Verivoi valahul" descris de Kekaumenos vezi Prof. univ Theodor Capidan - Aromânii.Dialectul aromân - Bucuresti 1932 pag.8Vezi și "Südost-forschungen" Südost-Institut München, Deutsches Auslandswissenschaftliches Institut Berlin, S. Hirzel 1940