Canada () este un stat situat în extremitatea nordică a continentului America de Nord. Cele zece provincii și trei teritorii ale sale se întind de la Oceanul Atlantic până la Oceanul Pacific și spre nord în Oceanul Arctic, făcând-o a doua țară ca mărime din lume ca suprafață totală, cu cea mai lungă coastă din lume. Granița sa cu Statele Unite ale Americii este cea mai lungă graniță terestră internațională din lume, având o lungime de 8891 de km. Țara este caracterizată de o gamă largă de regiuni meteorologice și geologice. Este puțin locuită, marea majoritate locuind la sud de paralela 55 în zonele urbane. Capitala Canadei este Ottawa și cele trei cele mai mari zone metropolitane ale sale sunt Toronto, Montreal și Vancouver.
Popoarele indigene au locuit continuu ceea ce este acum Canada de mii de ani. Începând cu secolul al XVI-lea, expedițiile britanice și franceze au explorat și mai târziu s-au stabilit de-a lungul coastei atlantice. Ca o consecință a diferitelor conflicte armate, Franța și-a cedat aproape toate coloniile din America de Nord în 1763. În 1867, odată cu unirea a trei colonii Britanice din America de Nord prin Confederație, Canada a fost formată ca un dominion federal a patru provincii. Aceasta a început o acumulare de provincii și teritorii și un proces de creștere a autonomiei față de Regatul Unit, evidențiat de Statutul de la Westminster, 1931, și care a culminat cu Canada Act 1982, care a rupt vestigiile dependenței legale de Parlamentul Regatului Unit. .
Canada este o democrație parlamentară și o monarhie constituțională în tradiția Westminster. Șeful guvernului țării este prim-ministrul, care deține funcția în virtutea capacității lor de a domina încrederea Camerei Comunelor alese și este „chemat” de guvernatorul general, reprezentând monarhul Canadei, șeful statului. Țara este un Tărâm Commonwealth și este oficial bilingv (engleză și franceză) în jurisdicția federală. Este foarte bine clasată în măsurătorile internaționale ale transparenței guvernamentale, calității vieții, competitivității economice, inovației, educației și egalității de gen. Este una dintre cele mai diverse națiuni etnice și multiculturale din lume, produsul imigrației pe scară largă. Relația lungă și complexă a Canadei cu Statele Unite a avut un impact semnificativ asupra istoriei, economiei și culturii sale.
O țară dezvoltată, Canada are unul dintre cele mai mari venituri nominale pe cap de locuitor la nivel global, iar economia sa avansată se situează printre cele mai mari din lume, bazându-se în principal pe resursele sale naturale abundente și pe rețelele comerciale internaționale bine dezvoltate. Canada este recunoscută ca o putere mijlocie pentru rolul său în afacerile internaționale, cu tendința de a urmări soluții multilaterale. Rolul de menținere a păcii al Canadei în timpul secolului al XX-lea a avut o influență semnificativă asupra imaginii sale globale. Canada face parte din mai multe instituții internaționale și interguvernamentale importante.
Populată la început în mod exclusiv de populație amerindiană și inuit, Canada a fost fondată sub forma unei uniuni de colonii britanice, unele dintre ele transformate din foste colonii franceze. Ca formă de organizare statală, Canada este o monarhie constituțională, și până în 1931, era considerat un dominion al Regatului Unit. Însă, Canada și-a obținut independența de Marea Britanie în mod pașnic, printr-un proces gradual început cu întemeierea Canadei în 1867 și definitivat în 1982, când Canada a obținut dreptul de a-și modifica propria constituție. Cele mai importante trei acte normative care au consolidat independența sunt: British North America Act (documentul ce ratifică independența Canadei), 1 iulie 1867; Statute of Westminster, 11 decembrie 1931 (recunoașterea suveranității parțiale a Statului canadian de Londra); Canada Act, 17 aprilie 1982 (suveranitate completă). În prezent, Canada este un stat independent, care funcționează ca o democrație parlamentară și monarhie constituțională bine articulată, șef al statului fiind regele Charles al III-lea, al cărei reprezentant local este Guvernatorul General al Canadei. Șeful guvernului este primul ministru al Canadei, actualmente Mark Carney.
Canada se autodefinește ca fiind o națiune bilingvă și multiculturală. Engleza și franceza sunt, ambele, limbi oficiale. La începutul anilor 1970, Canada începe să adopte concepte de diversitate culturală și multiculturalism, concepte pe care mulți canadieni le consideră, astăzi, ca unele dintre principalele caracteristici ale țării.
Țară industrializată și avansată tehnologic, dar și de mare capacitate în agricultură după cum scrie Clara Spitzer în antologia fotografică „Imagini canadiene 1983,” Canada este un exportator net de energie datorită rezervelor considerabile de combustibili fosili și a generării de energie nucleară și hidroelectrică. Economia diversificată se bazează mult pe abundența resurselor naturale și a comerțului extern, în special cu Statele Unite, cu care Canada are o relație complexă și de lungă durată, relație care poate fi descrisă drept cel mai strâns și mai vast parteneriat comercial.
Etimologie În timp ce o varietate de teorii au fost propuse pentru originile etimologice ale numelui Canada, acum este acceptat că acesta provine din cuvântul „kanata” din limba irocheză a regiunii St. Lawrence, care înseamnă „sat” sau „așezare”. În 1535, locuitorii indigeni din regiunea actualului oraș Quebec au folosit acest cuvânt pentru a-l îndruma pe exploratorul francez Jacques Cartier către satul Stadacona. Cartier a folosit ulterior cuvântul Canada nu doar pentru a se referi la acel sat anume, ci la întreaga zonă aflată sub controlul lui Donnacona (șeful de la Stadacona); până în 1545, cărțile și hărțile europene începuseră să se refere la această mică regiune de-a lungul râului Saint Lawrence ca fiind Canada.
Din secolul al XVI-lea până la începutul secolului al XVIII-lea, „Canada” se referea la partea din Noua Franță care se afla de-a lungul râului Saint Lawrence. În 1791, zona a devenit două colonii britanice numite Upper Canada (Canada Superioară) și Lower Canada (Canada Inferioară). Aceste două colonii au fost numite colectiv „Canadele” până la unirea lor ca Provincia Britanică a Canadei în 1841.
La Confederația din 1867, Canada a fost adoptată ca denumire legală pentru noua țară la Conferința de la Londra, iar termenul „dominion” a fost conferit ca titlu al țării. Până în anii 1950, termenul „Dominionul Canadei” nu mai era folosit de Regatul Unit, care considera Canada drept un „regat al Commonwealth-ului”.
Actul Canada din 1982, care a adus Constituția Canadei complet sub control canadian, se referea doar la Canada. Mai târziu în același an, denumirea sărbătorii naționale a fost schimbată din „Ziua Dominionului” în „Ziua Canadei”.
Istoria Canadei
Popoarele indigene
Se presupune, în general, că primii locuitori ai Americii de Nord au migrat din Siberia prin intermediul podului terestru Bering și au ajuns aici acum cel puțin 14.000 de ani. Situri arheologice paleoindiene precum Old Crow Flats și Peșterile Bluefish sunt două dintre cele mai vechi locuri de locuire umană din Canada. Caracteristicile societăților indigene includeau așezări permanente, agricultură, ierarhii sociale complexe și rețele de comerț. Unele dintre aceste culturi se prăbușiseră deja până la sosirea exploratorilor europeni la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea și au fost descoperite doar prin investigații arheologice. Popoarele indigene din Canada de astăzi includ Primii Națiuni, Inuiții și Metisii, aceștia din urmă fiind de origine mixtă, provenind din mijlocul secolului al XVII-lea, când membri ai Primelor Națiuni s-au căsătorit cu coloniști europeni și ulterior și-au dezvoltat propria identitate.
Se estimează că populația indigenă la momentul primelor așezări europene era cuprinsă între 200.000 și două milioane, cu o cifră de 500.000 acceptată de Comisia Regală a Canadei pentru Popoarele Aborigene. Ca urmare a colonizării europene, populația indigenă a scăzut cu 40 până la 80% și mai multe Națiuni, precum Beothuk, au dispărut. Declina a fost atribuită mai multor cauze, inclusiv transferului bolilor europene, precum gripa, pojarul și variola, la care nu aveau imunitate naturală, conflictelor legate de comerțul cu blănuri, conflictelor cu autoritățile coloniale și coloniștii, precum și pierderii pământurilor indigene către coloniști și prăbușirii ulterioare a autosuficienței mai multor națiuni.
Deși nu au fost lipsite de conflicte, primele interacțiuni dintre canadienii europeni și populațiile de Primelor Națiuni și Inuit au fost relativ pașnice. Popoarele din Primii Națiuni și Metișii au jucat un rol crucial în dezvoltarea coloniilor europene din Canada, în special prin rolul lor de a asista europenii "coureurs des bois" și "voyageurs" în explorările lor pe continent în timpul comerțului cu blănuri din America de Nord. Aceste prime interacțiuni europene cu Primii Națiuni s-au transformat din prietenie și tratate de pace în deposedarea pământurilor indigene prin tratate. Începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, canadienii europeni au forțat popoarele indigene să se asimileze într-o societate canadiană occidentală. Aceste încercări au atins apogeul la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, cu integrarea forțată prin școli internat finanțate de stat, segregarea în îngrijirea medicală și strămutarea. O perioadă de reparare a început odată cu formarea Comisiei pentru Adevăr și Reconciliere din Canada de către Guvernul Canadei în 2008. Aceasta a inclus recunoașterea genocidului cultural din trecut, acorduri de despăgubire și îmbunătățirea problemelor de discriminare rasială, cum ar fi abordarea situației femeilor indigene dispărute și asasinate.
Colonizarea Europeană
Se crede că primul european documentat care a explorat coasta de est a Canadei a fost exploratorul nordic Leif Erickson. În jurul anului 1000 d.Hr., nordicii au construit o mică tabără de scurtă durată, care a fost ocupată sporadic timp de aproximativ 20 de ani, la L'Anse aux Meadows, în vârful nordic al Newfoundlandului. Nu a mai avut loc nicio altă explorare europeană până în 1497, când navigatorul John Cabot a explorat și revendicat coasta atlantică a Canadei în numele lui Henric al VII-lea al Angliei. În 1534, exploratorul francez Jacques Cartier a explorat Golful Saint Lawrence, unde, pe 24 iulie, a ridicat o cruce de 10 metri inscripționată cu cuvintele „trăiască regele Franței” și a luat în posesie teritoriul Noii Franțe în numele regelui Francisc I. La începutul secolului al XVI-lea, marinarii europeni cu tehnici de navigație dezvoltate de basci și portughezi au stabilit avanposturi sezoniere de vânătoare de balene și pescuit de-a lungul coastei Atlantice. În general, așezările timpurii din perioada Marii Descoperiri par să fi fost de scurtă durată din cauza unei combinații de factori precum clima aspră, problemele de navigație a rutelor comerciale și competiția cu alte așezări din Scandinavia.
În 1583, Sir Humphrey Gilbert, prin prerogativa regală a reginei Elisabeta I, a fondat St. John's, Newfoundland, ca primul avanpost sezonier englezesc din America de Nord. În 1600, francezii și-au stabilit primul post comercial sezonier la Tadoussac, de-a lungul râului Saint Lawrence. Exploratorul francez Samuel de Champlain a sosit în 1603 și a înființat primele așezări europene permanente pe tot parcursul anului la Port Royal (în 1605) și la Quebec City (în 1608). Printre coloniștii Noii Franțe, canadienii s-au stabilit extensiv în valea râului Saint Lawrence, iar acadienii s-au stabilit în regiunile maritime de astăzi, în timp ce negustorii de blănuri și misionarii catolici au explorat Marile Lacuri, Golful Hudson și bazinul Râului Mississippi până în Louisiana. Războaiele Castorului au izbucnit la mijlocul secolului al XVII-lea pentru controlul comerțului cu blănuri din America de Nord.