Preistoria (însemnând "înaintea istoriei" și provenind din cuvintele latine pre - "înainte" și historia - "istorie"), reprezintă prima epocă din istoria societății omenești și se referă la intervalul de timp de la primele urme umane, până la apariția documentelor istorice scrise. Ea se mai numește și epoca străveche.
Epoca preistorică a durat de o mie de ori mai mult decât celelalte epoci istorice luate la un loc, aproximativ 6 milioane de ani. Ea începe odată cu apariția australopitecului și se termină cu apariția orașelor și scrierii. În viziunea evoluționistă, preistoria se consideră că ar fi începutul procesului de antropogeneză (transformarea unor specii de maimuțe antropoide în oameni) și a durat până la apariția scrisului sau a primelor state. Alte teorii despre originile omului pun în lumină repere temporale diferite; antropologia reprezintă astăzi o variantă aproape unanim acceptată de lumea științei, fiind, de departe, teoria cea mai bine documentată arheologic. Procesul de antropogeneză se explică ca urmare a schimbărilor climei, florei și faunei Pământului.
Cele mai vechi urme au fost descoperite pe teritoriul Africii, având o vechime de peste 2,5 milioane de ani, în zona Mareleui Rift African. În această zonă, soții Louis (1907-1972) și Mary Leakey au identificat primul craniu aproape complet al unui hominid, aparținând genului Australopithecus, denumit „maimuța din sud”, datând precis între 1,9 -1,7 milioane de ani. Creierul acestui hominid era o treime din cel al omului actual. Forma craniului indică un mers biped (în două picioare), membrele anterioare nefiind folosite pentru obținerea echilibrului, ca în cazul maimuțelor. Aici, în Valea Riftului, au fost depistate peste 50 de cranii (la Olduvai), fenomen care ar indica acest spațiu ca fiind centrul de apariție al speciei hominizilor.
Antropogeneza
Cea mai realistă și disputată teorie a apariției omului, este teoria evoluționista a lui Charles Darwin. Conform teoriei, evoluția speciilor nu este determinată în principal de mutații aleatorii, ci de capacitatea de adaptare la mediul înconjurător. Presiunea mediului duce la selecție naturală; speciile care nu pot să se adapteze la noile condiții pot să dispară, lăsând loc celor care au, în parte, datorită mutațiilor, acest potențial adaptiv.
Factorii care au influențat antropogeneza au fost: varietatea mediului înconjurător, sursele de hrană, concurența cu alte specii pentru habitat, comportamentul general al primatelor, gradul de izolare/contact între populații. La nivel anatomic, schimbările care indică evoluția spre umanitate au fost: schimbarea poziției în mers și adoptarea mersului biped; modificarea membrelor și a coloanei, ceea ce a permis dezvoltarea brațelor și eliberarea mâinilor de rolul lor în deplasare pentru a le face apte pentru activități dedicate mâinilor; lărgirea bazinului și adâncirea acestuia (modifică durata de sarcină și mecanica nașterilor); coborârea laringelui - ce va permite posibilitatea formării unor sunete mai complexe, dezvoltându-se limbajul; creșterea cutiei craniene - ce va permite deținerea unui volum cerebral mai crescut. La nivel cerebral, schimbările pot fi identificate pe baza modificărilor cutiei craniene. Aceasta indică creșterea ariilor anterioare (lobii frontali) după evoluția occipitalului, precizarea ariilor corticale, dezvoltarea creierului prin apariția circumvoluțiunilor. La nivel comportamental, schimbările par mai dramatice. Ele vizează comportamentul legat de obținerea hranei (vânătoarea diurnă și cooperativă, prezența uneltelor, repartiția sarcinilor pe sexe), comportamentul de grup (raportul dintre adulți, raportul dintre adulți și copii, tipul de comunicare), abilitățile de comunicare (limbajul/apariția elementelor de gândire abstractă).
Folosind focul pentru gătit, acesta era asemeni unui stomac extern pentru a descompune alimentele, eliberând mai multe calorii și obținând mai multă energie. Înainte de stăpânirea focului, oamenii erau nevoiți să mestece și să digere cu greu carnea, iar focul a contribuit la diminuarea digerării, scăderea în volum a stomacului și a maxilarului și la dezvoltarea altor organe, precum creierul.Leonard WR, Snodgrass JJ, Robertson ML (2007). "Effects of brain evolution on human nutrition and metabolism". Annu Rev Nutr. 27: 311–27.
Originile omenirii Primatele, mamifere placentare, apărute în urmă cu 60-70 milioane de ani în urmă K. D. Rose -1994 - J. Fleagle, C. Gilbert 2011-2012 - J. Roach 2008 - V. McMains - 2011 -, majoritar arboricole, sunt cele mai apropiate de om din punct de vedere genetic. Elementele principale: reducerea volumului feței în raport cu scheletul cranian; dezvoltarea regiunii corticale anterioare; orbite frontale; poziție verticală a trunchiului în poziție șezândă; 5 degete; mâini prehensile (care au capacitatea de prinde, de a apuca); degete cu unghii plate (nu sub forma ghearelor ); 2 mamele în poziție pectorală; dimorfism sexual limitat.Begun, David R. 2010. Miocene Hominids and the Origins of the African Apes and Humans. Annual Review of Anthropology, Vol. 39: 67 -84
Acum 14-12 milioane de ani se desprinde Grupul Hominidae-Ramapithecus, acesta fiind primul exemplar cu o clară poziție bipedă, chiar dacă accidental sau de scurtă durată.Dawkins R (2004) The Ancestor's Tale. ^ "Query: Hominidae/Hylobatidae". Time Tree. 2009. Retrieved December 2010. Apar grupuri care se individualizează în cadrul primatelor, ca Prosimienii, ce se caracterizau prin bot alungit, creier relativ mic, perioadă activă nocturnă. Familiile grupului includ: Lemuridae, Indridieni, Daubentonieni din Madagascar; Lorisidiene în Africa și Asia; Tarsidieni în Indonezia și Filipine. Simienii, a doua clasă de primate apărută, se segmentează în două mari grupe: platirhinieni - grupă prezentă în America de Sud și catarhinieni - prezenți în restul lumii, care se împarte în Cynomorphae, Ponginae (Hylobates, Pongidae) și grupul Hominidae. Primele exemplare ale acestei familii sunt; Aegyptopithecus Zeuxi; Dryopithecus în Europa; Proconsul în Africa; Sivapithecus în India.
Acum 10 milioane de ani, formarea lanțurilor muntoase (ca Himalaya) sau formarea Marelui Rift African Africa's Great Rift Valley, 2001 au perturbat tiparele meteorologice, provocând o răcire sistematică a planetei, ceea ce avea să devină o situație favorabilă pentru apariția acestei noi specii care va domina planeta.
Acum 7 milioane de ani, strămoșii noștri, primatele, trăiau în liniște, în copaci, la tropice, în junglele dese africane. Dar zona lor avea să fie invadată de iarbă. În Africa de Est, pajiștile au invadat habitatul tradițional de pădure al primatelor. Cu copaci tot mai puțini și spații cât mai întinse între ei, primatele au fost nevoite să se adapteze. Fiind tot mai multe primate în copaci și cât mai puțină hrană, primatele au fost nevoite să meargă de la o sursă de hrană la alta, separate de pajisti. Căutând hrană disponibilă, multe primate coboară din copaci și se adaptează noului habitat, adoptând, treptat și lent, mersul biped, având membrele superioare cu care vor putea modela istoria și construi civilizația.
Acum 6-7 milioane de ani, se presupune că din Sahelanthropus tchadensis s-au desprins două ramuri, una a condus spre omul modern (Homo sapiens) Wood, Bernard A. (2009). "Where does the genus Homo begin, and how would we know?". In Grine, Frederick E.; Fleagle, John G.; Leakey, Richard E. (eds). The First Humans: Origin and Early Evolution of the Genus Homo. London, UK: Springer. pp. 17–27., iar cealaltă spre primatele superioare - cimpanzeul, urangutanul și gorila.
Leagănul African Acum 4 milioane de ani, genul Australopitec White, Tim D.; WoldeGabrie, Giday; Asfaw, Berhane; et al., S; Beyene, Y; Bernor, RL; Boisserie, JR; Currie, B et al. (2006). "Asa Issie, Aramis and the Origin of Australopithecus". a evoluat și s-a dezvoltat în Africa de Est, răspândindu-se pe întregul continent, până la dispariția sa de acum 2 milioane de ani.Leakey, Richard (1994). The Origins of Human Kind. New York: BasicBooks. Pe parcursul acestei perioade de timp, au existat diferite forme de Australopithecus: Australopithecus (acum 4–1.8 milioane): anamensis, afarensis, africanus, bahrelghazali, garhi, sediba; Kenyanthropus (acum 3–2.7 milioane): platyops; Paranthropus (acum 3–1.2 milioane): aethiopicus, boisei, robustus.
Australopithecus afarensis a trăit acum 3,7 milioane de ani. Avea o talie redusă (1.10 - 1,30 m) și un volum cranian redus (3–400 cm³). Principalele caracteristici erau: poziția bipedă Richmond, BG, Begun, DR, Strait, DS (2001). "Origin of human bipedalism: The knuckle-walking hypothesis revisited". American Journal of Physical Anthropology; utilizarea membrelor superioare ca balansier; modificările scheletului relativ ample la nivelul craniului, centurii pelviene și bazinului - datorită modificării centrului de greutate, al coloanei vertebrale, schimbărilor neuronale.
Principalele locuri în care au fost identificate resturi fosile ale lui Afarensis sunt: Hadar (Afar) - în Etiopia (exemplarul denumit "Lucy" ); Laetoli în Tanzania(la 40 km sud de Olduvai). Indivizii din afarensis nu aveau habitate amenajate sau unelte; aveau comportamentul de vânători de talie redusă, cu o puternică înclinație spre vânătoarea cooperativă, sau se hrăneau doar cu animalele vânate și abandonate de prădători.
Australopithecus robustus a trăit acum 3-1 milioane de ani. Avea o talie de 1,50 m și un volum cranian de 500–550 cm³. A evoluat, în parte, datorită alimentației. Se hrănea cu vegetale de savană, cu un procent ridicat de silice și celuloză. Avea o bipedie perfectă Thorpe, SK, Holder, RL, Crompton, RH. (2007). "Origin of human bipedalism as an adaptation for locomotion on flexible branches", craniu rotunjit mult peste arcada supraorbitală, unghi închis la baza craniului, creastă sagitală, orificiu occipital care evoluează spre orizontală, arcada dentară diastemică și, probabil, poseda un encefal mult mai complex. Exemplarele identificate sunt răspândite pe o arie mult mai largă. Australopithecus africanusarchaeologyinfo.com/australopithecus-africanus/ a trăit acum 3 - 1 milioane de ani. Avea o talie cuprinsă între 1,30 - 1,40 m, un volum cranian de 4–500 cm³. În condițiile în care savana era domeniul marilor rumegătoare și al prădătorilor carnivori, iar pădurea era apanajul primatelor, singura nișă disponibilă era cea dintre savană și pădure, care se extinde în Africa cam în aceeași perioadă. Spre deosebire de Robustus, perfect adaptat unei diete vegetale, Africanus era omnivor și a făcut primii pași spre vânătoarea cooperativă. În 1925, doctorul sud-african Raymond Dart a descoperit la Taung, în Africa de Sud, calota craniană a unui copil de aproximativ 6 ani (cu un posibil volum cranian la maturitate de aproximativ 600 cm³), pe care l-a numit Pleisanthropus transvaalensis. Tot Dart este cel care consideră că acești indivizi ar fi creat așa-numita cultură osteodontokeratică (unelte produse din oase, fildeș/dinți de animal și lemn).
Făuritorii de unelte