George Catlett Marshall, cunoscut, mai ales, ca George Marshall (n. 31 decembrie 1880 - d. 16 octombrie 1959) a fost un general, diplomat și politician american, distins cu Premiul Nobel pentru Pace. S-a născut în familia unui prosper om de afaceri din Pennsylvania. De mic a arătat înclinații spre o carieră militară. Astfel, el a urmat cursurile Institutului Militar din Virginia, pe care le-a absolvit în 1901. Ca tânăr ofițer a participat la Primul Război Mondial, unde s-a remarcat prin calitățile sale. După război a îndeplinit diverse misiuni în China și în SUA.
Viață și carieră
În 1939 președintele F.D. Roosevelt l-a numit șef al Marelui Stat Major cu gradul de general. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial s-a remarcat în special ca membru al comisiei care a supervizat studiile asupra bombei atomice. În 1945 și-a încetat cariera militară, intrând în serviciul diplomatic. A deținut funcții importante în administrația de la Washington: secretar de stat (1947-1949). Noua sa funcție i-a permis să se înhame la realizarea programului ERP (European Recovery Program), cunoscut de acum înainte sub numele de „Planul Marshall”, care a permis să se injecteze, la început, peste cinci miliarde de dolari în ajutorarea reconstrucției Europei Occidentale. Stalin a ordonat sateliților săi din Europa de Est să nu participe.
A fost ministru al Apărării în timpul războiului din Coreea (1950-1951). Nemulțumit de evoluția evenimentelor, în septembrie 1951 și-a prezentat demisia și s-a retras din viața publică. Peste doi ani (1953) a primit Premiul Nobel pentru Pace. În 1959, i s-a acordat Premiul Carol cel Mare.
A încetat din viață în 1959 la Washington.
Note
Vezi și
Planul Marshall
Legături externe
Brief biography at the official Nobel Prize site The Marshall Foundation George C. Marshall Center, Garmisch Germany The Marshall Plan Speech MP3 The Marshall Films Collection Marshall Scholarships The Marshall Plan Speech Dodona Manor "George C. Marshall: Soldier of Peace" (Smithsonian Institution) "George Marshall and the American Century" (Documentary Film) Annotated bibliography for George Marshall from the Alsos Digital Library for Nuclear Issues The Last Salute: Civil and Military Funeral, 1921–1969, CHAPTER XIX, General of the Army George C. Marshall, Special Military Funeral, 16 – 20 octombrie 1959 by B. C. Mossman and M. W. Stark. United States Army Center of Military History, 1991. CMH Pub 90-1. The George C. Marshall Index at the Franklin D. Roosevelt Presidential Library and Museum, Part 1 and Part 2 City of Vancouver, Washington's "General George C. Marshall and Vancouver" page Task Force Marshall Information Page Joint Committee on The Investigation of Pearl Harbor, 79th Congress
Categorie:Nașteri în 1880 Categorie:Nașteri pe 31 decembrie Categorie:Decese în 1959 Categorie:Decese pe 16 octombrie
Categorie:Absolvenți ai Virginia Military Institute Categorie:Generali americani Categorie:Laureați ai Premiului Nobel pentru Pace Categorie:Secretari ai apărării ai Statelor Unite ale Americii Categorie:Secretari de stat ai Statelor Unite ale Americii