Harbin (哈尔滨 în chineză simplificată) este de reședință al provinciei Heilongjiang, Republica Populară Chineză. Este cel mai mare oraș al provinciei, al doilea ca populație urbană (după Shenyang, provincia Liaoning), și cel mai mare ca populație metropolitană (zonele urbană și rurală împreună) din . Harbin are jurisdicție directă asupra a nouă districte metropolitane, două orașe de nivel județean și șapte județe, și este oraș chinez conform . Zona intravilană propriu-zisă a Harbinului (care constă din toate județele cu excepția lui Shuangcheng și Acheng) are de locuitori, iar populația metropolitană totală se ridica la , orașul având astfel .

Harbin, al cărui nume era la origine un cuvânt care s-ar traduce ca „loc de uscat năvoade", a crescut de la nivelul de mic de pe până la unul dintre cele mai mari orașe ale Chinei de Nord-Est. Fondat în 1898 odată cu apariția construită de Rusia, orașul a prosperat la început ca așezare locuită în majoritate covârșitoare de către imigranți din Imperiul Rus. În deceniul anilor 1920, orașul era considerat deoarece noile designuri vestimentare din Paris și Moscova ajungeau aici înainte să apară în Shanghai. Din 1932 până în 1945, Harbin a fost cel ma mare oraș al statului-marionetă Manchukuo al Imperiului Japonez.

Cunoscut pentru iernile foarte friguroase, Harbin este botezat Orașul de Gheață () pentru turismul de iarnă care se practică acolo. Harbin este cunoscut pentru care se ține iarna. Cunoscut pentru istoria sa rusească, conservată în arhitectură, orașul este celebru pentru influențele europene și servește drept importantă poartă de intrare a . Harbin este un hub politic, economic, științific, cultural și de comunicații în China de Nord-Est, precum și o bază industrială importantă a țării. A fost votat „Principalul Oraș Turistic al Chinei” în cadrul în 2004.

Harbin este în primele 65 de orașe și arii metropolitane din lume după producția cercetării științifice conform . În oraș se află , inclusiv cea , cea , cea , cea , , cea , și cea . este constant clasat ca una dintre cele mai bune universități tehnice din lume.

Personalități născute aici Pierre Batcheff (1901 - 1932), actor francez de origine rusă; (1910 - 1975), poet grec; (1911 - 1942), scriitoare; Naum Grebnev (1921 - 1988), poet rus; (1923 - 2013), actriță ruso-georgiană.

Note

Harbin Categorie:Eponime ale asteroizilor