Biserica Ortodoxă Română (acronim BOR), sau Patriarhia Română, este o biserică ortodoxă răsăriteană autocefală și este una dintre cele nouă patriarhii din Biserica Ortodoxă Răsăriteană. Din 1925, Întâistătătorul bisericii poartă titlul de Patriarh. Jurisdicția sa acoperă teritoriile României și Moldovei, cu eparhii suplimentare pentru românii care locuiesc în Ucraina, Serbia și Ungaria, precum și pentru comunitățile diasporei din Europa Centrală și de Vest, America de Nord și Oceania. Este singura biserică autocefală din cadrul Ortodoxiei Răsăritene care are o limbă romanică pentru uz liturgic. Sfânta Liturghie în Biserica Ortodoxă Română este rostită în română, ucraineană și sârbă (și, sporadic, în maghiară, engleză sau franceză).
Numele Bisericii Ortodoxe vine din limba greacă, de la ορθο (ortho - drept, corect) și δοξα (doxa - învățătură, cunoaștere), traducându-se deci prin „învățătura dreaptă“, sau „învățătura corectă“. Potrivit recesământului din 2021, numărul credincioșilor ortodocși din România este de 14.025.064, deci 73,61% din populația țării. În cadrul recesământului din 2024 din Republica Moldova, 90,14% din populația totală au precizat că sunt de religie ortodoxă.
Istoria
thumb|Ortodocșii din Transilvania conform recensământului habsburgic din 1850 thumb|Ortodocșii din România conform recensământului din 1930 thumb|Ortodocșii din România conform recensământului din 2002
Autocefalia și ridicarea la rangul de Patriarhie thumb|right|350px|Organizarea administrativă a Bisericii Ortodoxe Române în anul 1938
Biserica Ortodoxă Română a luat ființă în anul 1872 prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei și Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonică a Patriarhiei de Constantinopol și ridicarea mitropolitului Ungrovlahiei, totodată arhiepiscop de București, în rangul de mitropolit-primat al României. Titlul de mitropolit-primat fusese acordat pentru prima dată de autoritățile laice mitropolitului Nifon Rusailă în 11 ianuarie 1865. Până la constituirea Sfântului Sinod românesc, în anul 1872, bisericile ortodoxe din Țările Române au fost parte integrantă a Patriarhiei de Constantinopol, iar ierarhii ortodocși din Țările Române se găseau sub ascultarea canonică a patriarhului de Constantinopol, care s-a opus, inițial, desprinderii celor două mitropolii și fărâmițării Bisericii Ortodoxe (precedentul fusese creat în anul 1448, când Sinodul de la Moscova și-a proclamat autocefalia față de Constantinopol, dând, astfel, naștere Bisericii Ortodoxe Ruse). Mai înainte sau între timp (de la obținerea autocefaliei bisericii ortodoxe din limitele statului rus și până la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române), și alte biserici din teritoriile noilor state independente din Balcani s-au declarat, au devenit și, într-un târziu, au obținut recunoașterea statutului lor autocefal de la Patriarhia constantinopolitană: Biserica ortodoxă din Grecia în 1833 (recunoscută de Constantinopol în 1850), Biserica ortodoxă din Bulgaria în secolul al IX-lea (va pierde temporar statutul de biserică autocefală în secolul al X-lea și o reobține de la sultan în 1870, recunoscută fiind finalmente de Patriarhia de la Constantinopol în 1945), Serbia din 1219 (cu recunoașterea titlului de patriarh din 1375; o dată cu pierderea independenței statului, biserica va pierde și ea temporar autocefalia: doar după obținerea independenței de către Serbia, biserica reobține autonomie ecleziastică în 1832 și, finalmente, recunoașterea autocefaliei în 1879). Cu articole suplimentare pentru bisericile din România, Moscovia, Grecia, Bulgaria și Serbia.
După proclamarea independenței de stat a României la 9 mai 1877 au urmat tratative cu Patriarhia de Constantinopol, în vederea recunoașterii autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta recunoaștere a fost acordată pe 25 aprilie 1885 de patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea. Din perspectiva Patriarhiei de Constantinopol aceasta este data nașterii Bisericii Ortodoxe Române. De facto, Biserica Ortodoxă Română a luat ființă odată cu constituirea Sfântului Sinod de la București, în anul 1872, acest eveniment marcând transformarea mitropoliilor și episcopiilor ortodoxe din părți componente ale Patriarhiei de Constantinopol în părți componente (subdivizuni) ale noii structuri.
Mitropolia Ardealului s-a unit cu Sfântul Sinod de la București în 23 aprilie 1919: "La 23 aprilie 1919, Sfântul Sinod episcopesc al Mitropoliei Ardealului (alcătuit pe atunci numai din episcopul Ioan Papp al Aradului - care era și locțiitor de mitropolit - și dr. Miron E. Cristea al Caransebeșului) a hotărât să intre în Sfântul Sinod din București, iar Biserica Ortodoxă din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș 'a format parte integrantă a Bisericii mame din România întregită' ".
Din 1925 Biserica Ortodoxă Română este organizată ca Patriarhie. În acel an, în 4 februarie, Sfântul Sinod a hotărât sa înființeze Patriarhia Ortodoxă Română. Mitropolitul primat (Mitropolitul Ungrovlahiei) a fost ridicat la treapta de patriarh. Legea pentru înființarea Patriarhiei a fost promulgată la 25 februarie 1925, iar la 1 noiembrie 1925 a avut loc înscăunarea lui Miron Cristea ca prim patriarh al României (1925-1939).
Biserica Ortodoxă Română în Republica Moldova
Românii din Republica Moldova – care este o parte din Basarabia istorică - au fost supuși unei politici de rusificare, după anexarea, în 1812, acestei părți a Moldovei de către Imperiul țarist.
La 26 ianuarie 1918, arhiepiscopul Anastasie al Chișinăului a format o comisie pentru convocarea unui Sinod Local bisericesc al Republicii Democratice Moldovenești, spre realizarea unei vieți bisericești autonome, ca urmare a independenței politice față de Imperiul rus. În cadrul acestei comisii s-a discutat problema raportului bisericii basarabene față de cea română. La 7 aprilie 1918 a fost trimisă o delegație la mitropolitul Pimen de la Iași. Acesta a explicat delegației basarabene că prin independența politică a Basarabiei s-a restabilit legătura canonică a Episcopiei Chișinăului și Hotinului cu Mitropolia Moldovei și Sucevei. Mitropolitul de Iași a arătat că problemele bisericești din Basarabia privesc întreaga Biserică Ortodoxă Română, fapt care a dus la retragerea arhiepiscopului Anastasie din scaunul arhiepiscopal al Chișinăului.
Sfântul Sinod de la București a decis ca episcopul Hușilor, Nicodim, să conducă treburile Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului până la alegerea unui titular. Începând cu februarie 1919, arhiepiscop al Chișinăului a fost numit Gurie Grosu.
La 30 decembrie 1919 Sfântul Sinod al B.O.R., format din ierarhii provinciilor românești reunite, întrunit în ședință extraordinară, a luat hotărârea solemnă ca „după cum s-a realizat unirea tuturor teritoriilor românești la Patria-Mamă, tot astfel să se realizeze și unitatea bisericească pe întreg pământul României întregite, într-o singură Biserică Autocefală Ortodoxă“.
În parcursul anului 1927, Adunarea Eparhială de la Chișinău a adresat Sfântului Sinod cererea ca Arhiepiscopia Chișinăului să fie ridicată la rangul de Mitropolie, avându-l în frunte tot pe Gurie Grosu. Drept urmare, arhiepiscopul Gurie Grosu a primit din partea Sfântului Sinod de la București rangul de mitropolit al Basarabiei, decizie confirmată de autoritățile române prin Decret Regal.
thumb|right|200px|Mitropolia Ortodoxă Română a Basarabiei
Mitropolia Basarabiei a fost desființată în perioada sovietică și a fost reactivată în 1992. Autoritățile Republicii Moldova au refuzat, inițial, recunoașterea Mitropoliei Basarabiei, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Române. La 26 ianuarie 1999 Mitropolia Basarabiei s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului, reclamând nesocotirea dreptului la libertate religioasă de către autoritățile Republicii Moldova. Până în 2002, Mitropolia Basarabiei și-a continuat activitatea în condiții de persecuție metodică și sistematică din partea autorităților statului, singura mitropolie recunoscută fiind cea a Chișinăului și a întregii Moldove, supusă Patriarhului Moscovei. Pe 13 decembrie 2001 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărât în unanimitate că, în cazul nerecunoașterii Mitropoliei Basarabiei, Republica Moldova încalcă articolele 9 și 13 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. CEDO a obligat, totodată, Republica Moldova la plata de daune morale în valoare de 20.000 €. Această decizie a dus la recunoașterea Mitropoliei Basarabiei de către autoritățile Republicii Moldova.
Mitropolia a fost înregistrată oficial de guvernul Republicii Moldova la 30 iunie 2002. La 12 noiembrie 2004, guvernul Republicii Moldova a înregistrat modificările operate la statutul Mitropoliei Basarabiei, prin care orice parte componentă reactivată a Mitropoliei Basarabiei va putea revendica dreptul de „succesoare spirituală, canonică, istorică“ a structurii similare care a funcționat până în 1944.
Organizarea thumb|right|300px|Organizarea Bisericii Ortodoxe Române pe teritoriul României, Republicii Moldova, Serbiei și Ungariei, ca. 2007-2009 Biserica Ortodoxă Română este organizată în șase mitropolii, 12 arhiepiscopii și 15 episcopii în România, cu un total de 13.527 parohii și filii, deservite de 14.513 preoți și diaconi, ce slujesc în 15.218 lăcașuri de cult. Pentru românii ortodocși din diaspora, există 4 mitropolii (constituite din 3 arhiepiscopii și 6 episcopii) în Europa; o Mitropolie și o Episcopie pe continentul american și o Episcopie a Australiei și Noii Zeelande.
În anul 2006 în țară existau 631 de mănăstiri, în care trăiesc circa 3.500 de monahi și 5.000 de monahii. Trei Mitropolii diasporale și patru Episcopii diasporale se află în afara României din granițele actuale, fără a socoti aici și Basarabia.
În România, există mai mult de 14.500 biserici ortodoxe.
Mitropoliile Patriarhiei Ortodoxe Române de pe teritoriul României sunt:
Mitropolia Munteniei și Dobrogei; Mitropolia Moldovei și Bucovinei; Mitropolia Ardealului; Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului; Mitropolia Banatului; Mitropolia Olteniei.
Iar Eparhiile în afara granițelor țării sunt:
Mitropolia Basarabiei; · Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale; Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord; Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi; Episcopia Daciei Felix (Serbia); Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria; Episcopia Ortodoxă Română a Australiei și a Noii Zeelande; Biserica Ortodoxă Română din Ucraina (de jure, inactivă).
Dogma În Enciclopedia Românilor (coordonator Dimitrie Gusti, vol. 1, 1938), dogma ortodoxă este sintetizată astfel:
„Cultul creștin ortodox este adorarea unui singur Dumnezeu în trei ipostaze (Sfânta Treime): Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Dumnezeu s-a descoperit oamenilor mai întâi incomplet, în Vechiul Testament, prin Moise și prin Profeți și apoi complet, în Noul Testament, prin însuși Fiul Său, Domnul Iisus Hristos. Unitatea ființei lui Dumnezeu face ca acolo unde se găsește una dintre ipostazele Sfintei Treimi să fie întreaga Dumnezeire. Proprietățile Dumnezeirii sunt și ale fiecărei ipostaze în parte. Singurele caracteristici proprii ipostazelor Sfintei Treimi în parte sunt următoarele: Tatăl este nenăscut, naște din veci pe Fiul și purcede din veci pe Duhul Sfânt, Fiul este născut din veci de Tatăl, iar Sfântul Duh este purces din veci de Tatăl.