Arta antică cuprinde numeroasele tipuri de artă produse de culturile avansate ale societăților antice cu o anumită formă de scriere, cum ar fi cele din China, India, Mesopotamia, Persia, Palestina, Egipt, Grecia și Roma. Arta societăților prealfabetizate e denumită în mod normal ca „artă preistorică” și nu e cuprinsă aici. Chiar dacă unele culturi precolumbiene au dezvoltat scrierea în secolele dinaintea venirii europenilor, din motive de datare, ele sunt cuprinse în arta precolumbiană și articole precum ca arta mayașă antică și arta muiscană. Arta olmecă este menționată mai jos.
Orientul Mijlociu și Mediterana Mesopotamia
Mesopotamia (din grecescul Μεσοποταμία „[pământ] între râuri”, în siriacă numită ܒܝܬ ܢܗܪܝܢ pronunțat „Beth Nahrain”, „Țara râurilor”, redat în arabă ca بلاد الرافدين bilād al-rāfidayn) este un toponim pentru zona sistemului fluvial Tigru-Eufrat, care corespunde în mare măsură Irakului actual, precum și unor părți din nord-estul Siriei, sud-estul Turciei și sud-vestul Iranului. Mesopotamia e adesea considerată „leagănul civilizației”. În teritoriul său, unele dintre cele mai vechi civilizații cunoscute au dezvoltat pentru prima dată scrierea și agricultura. Multe civilizații au înflorit acolo, lăsând în urmă un bogat patrimoniu de artă antică.
Considerată pe scară largă drept leagănul civilizației, Mesopotamia din Epoca Bronzului a inclus Sumerul și imperiile Akkadian, Babilonian și Asirian. În Epoca Fierului, a fost condusă de imperiile Neo-Asirian și Neo-Babilonian. Sumerienii și akkadienii indigeni (inclusiv asirieni și babilonieni) au dominat Mesopotamia de la începutul istoriei scrise (circa 3100 î.Hr.) până la căderea Babilonului în 539 î.Hr., când a fost cucerită de Imperiul Ahemenid. A căzut în mâna lui Alexandru cel Mare în 332 î.Hr. și după moartea sa a devenit parte a Imperiului Seleucid.
În jurul anului 150 î.Hr., Mesopotamia se afla sub controlul parților. Mesopotamia a devenit un câmp de luptă între romani și parți, părți din Mesopotamia (în special Asiria) intrând sub control periodic roman. În 226 d.Hr., a căzut în mâinile persanilor sasanizi și a rămas sub stăpânire persană până la cucerirea arabă islamică din secolul al VII-lea a Imperiului Sasanid. Un număr de state mesopotamiene native în primul rând creștine au existat între secolele I î.Hr. și secolul III d.Hr., inclusiv Adiabene, Osroene și Hatra. Etimologie: Toponimul regional Mesopotamia (din rădăcinile „meso” <μέσος = mijloc și „potamia” <ποταμός = râu, la propriu „între râuri”) a fost inventat în perioada elenistică pentru a se referi la o zonă geografică largă, fără limite definite, și a fost probabil folosit și de seleucizi. Termenul biritum/birit narim corespundea unui concept geografic similar și a fost inventat în timpul aramaicizării regiunii, în secolul al X-lea î.Hr.
Cu toate astea, e larg acceptat faptul că societățile mesopotamiene timpurii se refereau pur și simplu la întreaga aluviune prin termenul sumerian kalam („pământ”). Mai recent, termeni ca „Mesopotamia Mare” sau „Siro-Mesopotamia” au fost adoptați pentru a se referi la geografii mai largi corespunzătoare Orientului Apropiat sau celui Mijlociu. Eufemismele astea ulterioare sunt termeni eurocentrici atribuiți regiunii în mijlocul diferitelor încălcări occidentale din secolul XIX.
Sumerul Descoperirile arheologice atestă existența lor în mileniul al V-lea î.Hr.. Sumerienii și-au decorat ceramica cu vopsea cu ulei de cedru, și au dezvoltat și arta bijuteriilor.
Unul dintre cele mai remarcabile artefacte rămase de la civilizația sumeriană este cunoscut sub numele de Stindardul Urului. Datat aproximativ la 2500 î.Hr., Stindardul este o cutie din lemn încrustată cu scoici și lapis lazuli. Înfățișează, pe o față, soldați care îi prezintă regelui lor prizonieri și, pe cealaltă față, țăranii care îi prezintă daruri - dovezi uimitoare care atestă vibrația artei din această cultură antică. Sumerul făcuse multe progrese importante; de exemplu, inventarea roatei, care facilitase transporturile sumerienilor. Arcul a fost cea mai mare realizare arhitecturală sumeriană. Ziguratele erau temple în formă de piramidă construite de ei, crezând că zeii trăiau în vârful templelor. Regii declarau că zeii i-au trimis să conducă, iar sumerienii urmau cu bucurie legile regilor. Regele avea multe ocupații importante, cum ar fi conducerea armatei și îngrijirea irigațiilor, cu care sumerienii puteau să controleze râurile.
Babilonul Cucerirea Sumerului și a Akkadului de către Babilon marchează un punct de cotitură în istoria artistică și politică a regiunii.
Babilonienii au profitat de abundența lutului din Mesopotamia pentru a crea cărămizi. Folosirea cărămizii a dus la dezvoltarea timpurie a pilastrului și a coloanei, precum și a frescelor și a țiglelor emailate. Pereții erau strălucitori și uneori placați cu bronz sau aur, precum și cu dale. Conuri de teracotă pictate au fost, de asemenea, încorporate în tencuială.
Ei erau, de asemenea, lucrători ai metalelor, creând lucruri funcționale și frumoase cu cupru. E posibil ca Babilonia să fi fost casa originală a lucrărilor de cupru, care s-au răspândit spre vest odată cu civilizația căreia îi aparțineau. În plus, lipsa de piatră din Babilonia a făcut ca fiecare pietricică să fie prețioasă și a dus la o înaltă perfecțiune în arta tăierii de bijuterii. Arta babiloniană a inclus, de asemenea, tapiserii, iar civilizația babiloniană era încă de la începuturi faimoasă pentru broderiile și covoarele sale.
Asiria
La fel ca toate celelalte regate, regatul babilonian nu a durat pentru totdeauna. Când Babilonul a căzut în declin, a fost în cele din urmă cucerit de Asiria, una dintre fostele sale colonii, asirienii moștenindu-i arta, precum și imperiul.
La început, arhitecții și artiștii asirieni au copiat stilurile și materialele babiloniene, dar odată cu trecerea timpului, asirienii de mai târziu au început să se elibereze de influențele babiloniene. Pereții palatelor asiriene erau căptușiți cu plăci de piatră în loc de cărămidă și erau colorate în loc de pictate ca în Caldeea. În locul basoreliefurilor avem figuri sculptate, cele mai vechi exemple fiind statuile din Girsu care sunt realiste, dar oarecum stângace.
Nu s-au găsit exemplare remarcabile de artă metalurgică din Asiria timpurie, dar într-o epocă ulterioară s-a obținut o mare excelență în fabricarea unor bijuterii ca cercei și brățări de aur. Cuprul a fost, de asemenea, lucrat cu pricepere.
Formele ceramicii asiriene erau grațioase; porțelanul, la fel ca sticla descoperită în palatele din Ninive, a fost derivat din originale egiptene. Sticla transparentă pare să fi fost introdusă pentru prima dată în timpul domniei lui Sargon al II-lea. Piatra, precum și argila și sticla au fost folosite la fabricarea vazelor. Vase de piatră dură au fost dezgropate la Tello, similare cu cele din Perioada Dinastică Timpurie a Egiptului.
Assurbanipal promovase arta și cultura și avea la Ninive o vastă bibliotecă de tăblițe cuneiforme.
Hitiții
Arta hitită a fost produsă de civilizația hitită din Anatolia antică, în Turcia modernă, și se extinde și din Siria în timpul celui de-al II-lea mileniu î.Hr., din secolul al XIX-lea până în secolul al XII-lea î.Hr. Perioada asta se încadrează în Epoca anatoliană a Bronzului. Se caracterizează printr-o lungă tradiție de reprezentări și motive canonizate rearanjate, chiar dacă sunt încă recunoscute, de artiști pentru transmiterea sensul unei populații în mare parte analfabete. „Datorită vocabularului limitat al tipurilor figurative [și motivelor], invenția pentru artistul hitit a fost de obicei o chestiune de a combina și manipula unitățile pentru a forma compoziții mai complexe” Multe dintre aceste reprezentări recurente gravitează în jurul înfățișătii zeităților hitite și a practicilor ritualice. Există, de asemenea, o prevalență a scenelor de vânătoare în reliefurile hitite și în formele reprezentate ale animalelor. O mare parte a artei provine din așezări ca Alaca Höyük, sau capitala hitită Hattușa din apropierea orașului modern Boğazkale. Savanții au dificultăți în datarea unei mari părți a artei hitite, menționând faptul că lipsesc inscripții și o mare parte din materialele găsite, în special din locurile de înmormântare, au fost mutate din locațiile lor originale și distribuite printre muzee în secolul al XIX-lea.
Bactrienii
Complexul Arheologic Bactria–Margiana (cunoscut și ca civilizația Oxus) este denumirea arheologică modernă a unei civilizații din Epoca Bronzului din Asia Centrală, datată în circa 2300-1700 î.e.n., în actualul nord al Afganistanului, estul Turkmenistanului, sudul Uzbekistanului și vestul Tadjikistanului, centrat pe Amudaria-ul superior (râul Oxus). Siturile sale au fost descoperite și numite de arheologul sovietic Viktor Sarianidi (1976). Centrele urbane monumentale, palatele și clădirile cultice au fost descoperite, în special la Gonur-depe din Turkmenistan.
Materiale bactriene au fost găsite la Civilizația de pe Valea Indului, pe Platoul Iranului și în Golful Persic.C.C. Lamberg-Karlovsky, "Archaeology and Language: The Indo-Iranians", Current Anthropology, vol. 43, no. 1 (Feb. 2002). Constatările din cadrul siturilor bactriene prezintă dovezi suplimentare ale contactelor comerciale și culturale. Ele includ un sigiliu cilindric de tip elamit și un sigiliu harapp cu un elefant și niște text harapp găsit la Gonur-depe. Relația dintre Altyn-Depe și Valea Indului pare să fi fost deosebit de puternică. Printre descoperiri se aflau două sigilii harappe și obiecte de fildeș. Așezarea harappă Shortugai, din nordul Afganistanului, pe malurile Amudaria-ului, a servit probabil ca stație comercială.V. M. Masson, "The Bronze Age in Khorasan and Transoxiana," chapter 10 in A.H. Dani and Vadim Mikhaĭlovich Masson (eds.), History of civilizations of Central Asia, volume 1: The dawn of civilization: earliest times to 700 BC (1992).
Un tip celebru de opere de artă bacteriene sunt „prințesele bacteriene” (cunoscute și ca, „doamnele de Oxus”). Purtând rochii mari stilizate, cu mâneci bufante, precum și acoperăminte care se îmbină cu părul, ele întruchipează o zeiță, personajul mitologiei asiatice centrale care joacă un rol regulator, liniștind forțele neîmblânzite. Aceste statuete sunt realizate prin combinarea și asamblarea materialelor de culori contrastante. Materialele preferate sunt cloritul (sau pietre similare care sunt verde închis), un calcar albicios, alabastru sau scoici marine din Oceanul Indian. Diferitele elemente ale corpului și ale costumului sunt sculptate separat și unite, ca într-un puzzle.
Imperiul Ahemenid Arta ahemenidă include reliefuri din friză, lucruri de metal, decorarea palatelor, zidărie din cărămizi glazurate, meșteșuguri fine (zidărie, tâmplărie etc.) și grădinărit. Cele mai multe opere ale artei curții care au supraviețuit sunt sculpturile monumentale, mai presus de toate reliefurile, capitelurile în formă de perechi de animale și alte sculpturi din Persepolis.Cotterell, 161–162
Chiar dacă perșii au luat artiști, cu stilurile și tehnicile lor, din toate colțurile imperiului, au produs nu doar o combinație de stiluri, ci o sinteză a unui nou stil persan unic.; Cotterell, 162 Cirus cel Mare avea de fapt un vast patrimoniu iranian antic.
Există o serie de piese foarte fine de bijuterii sau incrustări din metale prețioase, care sunt, de asemenea, cu precădere animale, iar Tezaurul Oxus are o selecție largă de tipuri. Piese mici, de obicei de aur, erau cusute pe îmbrăcăminte de către elită.
Fenicia
Artei feniciene îi lipsesc caracteristici unice care ar putea să o distingă de contemporanele sale. Acest lucru se datorează faptului că e puternic influențată de culturile artistice străine: în primul rând de Egipt, Grecia și Asiria. Fenicienii învățați pe malurile Nilului și Eufratului au dobândit o experiență artistică largă și au ajuns în sfârșit să-și creeze propria lor artă, care e un amalgam de modele și perspective străine.